ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 470/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 12 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), obligarea acestuia la plata despăgubirilor reprezentând prejudiciul constând în lipsa de folosință a daunelor acordate prin decizia civilă nr. 297A din 22 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2015 pentru expropriere, prejudiciu suferit în perioada 27.05.2008 (data exproprierii) și 09.07.2018 (data distribuirii). Au arătat că prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 1 și 2 din 27.05.2008 emise de Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004, s-a stabilit în mod unilateral de către pârât exproprierea terenurilor aflate în proprietatea lor, precum și despăgubirea cu o sumă modică, pe care reclamanții au înțeles să o conteste în instanță, în condițiile Legii nr. 33/1994 și ale Legii nr. 198/2004. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii, autorității de lucru judecat și prescripției dreptului material la acțiune.

Hotărârea Tribunalului București Prin sentința nr. 460 din 12 iunie 2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, a sesizat Curtea Constituțională a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, invocate de reclamantul A.. A respins, ca neîntemeiată, excepția autorității de lucru judecat și a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Hotărârea Curții de Apel București Prin decizia nr. 903 A din 7 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței nr. 460 din 12 iunie 2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, ca nefondat.

Recursul Împotriva deciziei nr. 903 A din 7 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă au declarat recurs reclamanții A. și B., invocând în drept, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții au susținut că instanța de apel nu a răspuns criticilor formulate în cererea de apel, ci s-a limitat să reitereze considerentele sentinței și ale deciziei nr. 31/2020, pronunțate în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, aspect ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii. Au arătat că, deși au criticat sentința întrucât, în mod greșit instanța de fond a considerat că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă pentru lipsa de temei de drept și pentru că recurenții au fost anterior despăgubiți, curtea nu a răspuns acestor motive de apel și nici celor care au vizat constatarea tribunalului conform căreia dezdăunarea nu a fost posibilă decât după pronunțarea unei hotărâri irevocabile, deși normele legale în forma în vigoare la data exproprierii trebuiau interpretate în sensul că nu se referă la persoanele expropriate, ci la terții care se consideră îndreptățiți la expropriere. În susținerea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au arătat că eronat a reținut curtea incidența în cauză a deciziei nr. 31/2020, pronunțate în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin prisma căreia a considerat că este legală sentința tribunalului, care, în fapt, este anterioară publicării deciziei menționate în Monitorul Oficial al României și nu poate sta la baza hotărârii primei instanțe.

Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 4 noiembrie 2021, sub nr. x/2019, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr.

Prin rezoluția completului din 11 noiembrie 2021, s-a dispus comunicarea cererii de recurs intimatului-pârât pentru a formula întâmpinare. 6. Întâmpinarea Prin întâmpinarea depusă la 20 decembrie 2021, în termenul legal, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, iar prin cererea formulată la 18 februarie 2022, a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 coroborate cu cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., susținând că hotărârea instanței de apel nu este susceptibilă de recurs. Prin rezoluția din 19 ianuarie 2022, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la 3 martie 2022. 7. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cu prioritate recursul din perspectiva admisibilității acestuia, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Litigiul dedus judecății are ca obiect cererea de chemare formulată reclamanții A. și B., prin care au solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), la plata prejudiciului pentru lipsa de folosință a despăgubirilor acordate prin decizia nr. 297A din 22 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2015, rezultate din expropriere, prejudiciu produs în perioada 27.05.2008 (data exproprierii) și 09.07.2018 (data distribuirii), respectiv prejudiciul suferit de reclamanți ca urmare a exproprierii. Au arătat că prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 1 și 2 din 27 mai 2008 emise de Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004 s-a stabilit în mod unilateral de către pârât exproprierea terenurilor situate în București, Șos. București-Târgoviște nr. 211 și nr. 203, sector 1 și a despăgubirilor aferente, pe care reclamanții le-au contestat pe cale judiciară, în condițiile Legii nr. 33/1994 și ale Legii nr. 198/2004. În acest sens, au fost pronunțate decizia nr. 297A din 22 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și decizia nr. 147 din 30 ianuarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, care a modificat-o pe cea dintâi, prin care au fost stabilite despăgubirile cuvenite recurenților în urma exproprierii. Ca atare, obiectul prezentului litigiu nu l-a constituit cererea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul creat prin lipsa de folosință a imobilelor expropriate, astfel cum au susținut recurenții în cadrul concluziilor orale, ci lipsa de folosință a daunelor acordate prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor stabilite în procedura de expropriere instituită de Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 198/2004. Față de obiectul acțiunii civile, de pretențiile exhibate de părți prin intermediul acesteia și de dispozițiile legale invocate, respectiv art. 26 din legea nr. 33/1994, Înalta Curte constată că cererea dedusă judecății se circumscrie litigiilor ce vizează materia exproprierii pentru cauză de utilitate publică, din perspectiva căreia a fost soluționată și în etapele procesuale anterioare. Potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, "Instanța va verifica dacă sunt întrunite toate condițiile cerute de lege pentru expropriere și va stabili cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită fiecărei părți din cele menționate la art. 22. Hotărârea este supusă căilor de atac prevăzute de lege." Art. 40 din același act normativ prevede că "Dispozițiile prezentei legi se completează cu cele ale C. civ. și ale C. proc. civ., în măsura în care nu contravin prezentei legi." Interpretând sistematic prevederile legale enunțate, Înalta Curte constată că, în cererile având ca obiect acordarea despăgubirilor derivate din exproprierea desfășurată în procedura reglementată de Legea nr. 33/1994, căile de atac ce pot fi exercitate împotriva sentinței tribunalului sunt cele prevăzute de dispozițiile cuprinse în C. proc. civ. Continuând acest raționament, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite." Astfel, în materia exproprierilor, decizia curții de apel prin care a fost soluționat apelul declarat împotriva sentinței tribunalului, este definitivă, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs. În acest sens sunt relevante dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stabilesc caracterul definitiv al hotărârilor date în apel, fără drept de recurs, precum și a celor neatacate cu recurs. Potrivit prevederilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei". Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată, stipulând în sensul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 903 din 7 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. În raport de soluția ce se va pronunța asupra recursului, Înalta Curte constată că nu poate fi examinată cererea recurenților cu privire la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se stabilească dacă decizia în interesul legii nr. 31 din 23 iunie 2020 se aplică și raporturilor juridice începute anterior pronunțării acesteia, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 519 C. proc. civ., ce impun o legală învestire a completului de trimitere cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, ceea ce nu este cazul în speța de față. PENTRU ACESTE MOTIVE,