ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 427/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată, la 18 mai 2018, pe rolul Judecătoriei Buftea, secția civilă, reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială Petrăchioaia, prin primar și Consiliul Local Petrăchioaia, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultura și S.C. A. S.R.L, au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtelor să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul "Baltă", în suprafață de 100.000 mp, situat în județul Ilfov. Prin sentința nr. 6292 din 09 noiembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Buftea, secția civilă s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, instanța reținând că valoarea obiectului litigiului depășește 200.000 RON.

Sentința pronunțată de tribunal Prin sentința nr. 3617 din 17 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, ca neîntemeiată. A fost admisă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și, în consecință, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe au formulate apel reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială comuna Petrăchioaia, prin primar și Consiliul Local Petrăchioaia, pentru motive de nelegalitate și neteminicie.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia nr. 979 A din 01 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul formulat de reclamanții Unitatea Administrativ Teritorială comuna Petrăchioaia, prin primar și Consiliul Local Petrăchioaia împotriva sentinței nr. 3617 din 17.12.2018, pronunțată de Tribunalul Ilfov. Sentința apelată a fost anulată, în parte, dispunându-se respingerea excepției inadmisibilității acțiunii și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Tribunalul Ilfov. A fost păstrată dispoziția privind respingerea excepției autorității de lucru judecat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 979 A din 01 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta A. S.R.L, solicitându-se admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate și, după rejudecare, a solicitat să se mențină soluția pronunțată de Tribunalul Ilfov, ca temeinică și legală. În susținerea cererii de recurs a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că soluția pronunțată de instanța de apel este nelegală, fiind dată cu interpretarea greșită a legii. În dezvoltarea criticilor se arată că instanța de apel a înlăturat eronat excepția inadmisibilității acțiunii, atât timp cât reclamanții aveau de urmat o altă cale procedurală. Susține că la data promovării acțiunii în revendicare erau aplicabile dispozițiile art. 23 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia care prevedeau că litigiile cu privire la delimitarea domeniului public al statului, județelor, comunelor, orașelor sau al municipiilor sunt de competența instanțelor de contencios administrativ. Aceste dispoziții au fost ignorate de curtea de apel, cu atât mai mult cu cât în hotărârea recurată instanța de apel nu neagă faptul că litigiul pune în discuție o delimitarea a proprietății publice între cele două subiecte de drept - comuna Petrăchioaia și Statul Român. Se pretinde aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de apel și din perspectiva considerentului prin care s-a reținut că, în cauză, există două acte administrative cu caracter normativ - două hotărâri de guvern - care se exclud, prin includerea deopotrivă a aceluiași bun în patrimoniul a două subiecte de drept diferite, arătând că cele două acte juridice nu au caracter normativ, ci reprezintă acte administrative cu caracter individual, de inventar. Mai mult, nici legitimarea unui interes în legătură cu formularea acțiunii în revendicare motivat de faptul că niciuna dintre părți nu a înțeles să lămurească situația prin formularea unei acțiuni întemeiată pe Legea nr. 554/2004 nu poate fi primit în condițiile în care - la data promovării acțiunii - art. 23 din Legea nr. 213/1998 obliga părțile să tranșeze diferendul pe calea contenciosului administrativ. Se susține că, raportul juridic dedus judecații vizează un litigiu privind delimitarea domeniului public al statului, astfel că temeinicia pretențiilor părților reclamante depinde, în concret, de soluționarea cauzei de instanța de contencios administrativ, în procedura prevăzută de art. 23 din Legea nr. 213/1998. Față de obiectul cererii de chemare în judecată, aplicarea dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 213/1998 nu contravine dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cum eronat a reținut instanța de apel, în condițiile în care sunt puse în discuție raporturile juridice între două entități publice, iar nu drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Apărările formulate în cauză La data de 31 decembrie 2020, intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a depus întâmpinare solicitând admiterea recursului pârâtei. La 06 ianuarie 2021, intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Petrăchioaia, prin primar a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat, iar la 19 ianuarie 2021, intimatul-reclamant Consiliul Local al comunei Petrăchioaia a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei instanței de apel. Prin notele scrise din 20 ianuarie 2021, intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultura a solicitat respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare de intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Petrăchioaia și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 23 septembrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 979A din 1 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată a recursului la 18 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate evocate și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte va constată că recursul declarat este nefondat, având în vedere considerentele care succed: Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că deși cererea de recurs a fost fundamentată pe cazul de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (când hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material), îi sunt aplicabile dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură (când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității), pentru că dezvoltarea motivelor de recurs vizează modul de soluționare a unei excepții procesuale de fond, criticile recurentei vizând, în esență, admisibilitatea demersului procedural exercitat în cauză, respectiv a acțiunii în revendicare promovată de reclamanți pe calea dreptului comun. Examinând legalitatea deciziei recurate, Înalta Curte va reține că raționamentul și concluziile instanței de apel privind modul de soluționarea a excepției de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare de drept comun sunt judicioase, decizia atacată fiind pronunțată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept în materie. În speță, din perspectiva modalității învestirii primei instanțe de către reclamanții UAT Petrăchioaia și Consiliul Local Petrăchioaia, Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie solicitarea reclamanților, care se subscrie unei acțiuni în revendicare de drept comun, privind obligarea pârâților Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și S.C. A. S.R.L. să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren cu destinația "Baltă", în suprafață de 100.000 mp, situat în județul Ilfov. Reclamanții, în cadrul demersului judiciar promovat pentru pentru apărarea dreptului de proprietate publică pe care în pretind asupra imobilului revendicat, au evocat drept titlu H.G. nr. 930/2002, Anexa nr. 34, pct. 22, ce cuprinde inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Petrăchioaia, însușit de Consiliul Local Petrăchioaia, prin Hotărârea nr. 9/25.08.1999, modificată prin Hotărârea nr. 14/2001, susținând că dreptul lor de proprietate publică este înscris în cartea funciara ca Balta Valea Mostistea HB, înscris în Cartea Funciara nr. x, cu nr. cadastral x) și au pretins că pârâții ocupă fără titlu legal imobilul litigios. La rândul său, pârâții au susținut că bunul în discuție este proprietatea publică a Statului, fiind un drept derivat din prevederile Legii nr. 107/1996 și a Legii nr. 213/1998, bunul fiind inventariat, prin H.G. nr. 1045/2006, ca domeniu public al Statului, iar Agenția Națională pentru Pescuit are un drept de administrare asupra acestuia, în temeiul O.U.G. nr. 23/2008, aprobată prin Legea nr. 317/2009. Așadar, față de limitele învestirii primei instanțe, configurate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, rezultă că Tribunalul a fost învestit cu o acțiune în revendicare de dreptul comun, guvernată de dispozițiile art. 563 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept…" Așadar, demersul procesual de față se circumscrie unui mijloc de apărare a prerogativelor dreptului de proprietate, care poate fi exercitat fără vreo cerință suplimentară referitoare la anularea, prealabilă, a titlului de proprietate invocat de partea adversă. Împrejurarea că părțile litigante se prevalează, deopotrivă, de două acte administrative, respectiv două hotărâri de guvern, care includ în patrimoniul a două subiecte de drept privat același bun, însă niciuna dintre aceste subiecte de drept nu a înțeles să conteste legalitatea uneia sau a alteia dintre cele două hotărâri de guvern, acest lucru nu constituie un obstacol în examinarea pe fond a acțiunii în revendicare, formulată pe calea dreptului comun, care are ca premisă tocmai existența unor titluri valabile pe care părțile și le opun reciproc în legătură cu bunului revendicat, ce tocmai reclamă, în operațiunea de comparare a titlurilor exhibate, analiza provenienței titlurilor opuse. Or, acest lucru presupune clarificarea regimului juridic al bunului revendicat din perspectiva determinării și delimitării concrete a apartenenței acestuia la domeniul public al statului sau al unității administrativ teritoriale, examinare care nu poate fi realizată decât cu ocazia cercetării în fond a litigiului. Așadar, tranșarea acestui aspect se impune pentru stabilirea titularului dreptului de proprietate publică, iar aceste operațiuni ce se impun a fi realizate nu pot circumscrie într-un fine de neprimire a demersului procesual de față, în raport de calea procedurală specială prevăzută de art. 23 din Legea nr. 213/1998 a cărei finalitate este aceea de a putea contesta, în fața instanțelor de contencios administrativ, legalitatea actelor administrative emise de autoritățile publice în procedura de delimitare, inventariere și însușire a bunurilor din domeniul public. Or, în absența unei interdicții legale și în prezența unei opțiuni ferme în promovarea acțiunii în revendicare de drept comun, ca mijloc de apărare și redobândire a proprietății, Înalta Curte reține că lipsa exercitării căii procedurale reglementate de art. 23 din Legea nr. 213/1998 nu poate constitui un obstacol în promovarea demersului judiciar de față. Acțiunea promovată de reclamanți este de natură a le asigura exercitarea dreptului fundamental de acces la justiție, ce este recunoscut oricărei persoane, prin art. 21 din Constituția României și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atât timp cât, prin intermediul acesteia, se aduce în fața unei instanțe judecătorești, cu plenitudine de competență, cererea reclamanților, fundamentată pe dispozițiile art. 563 C. civ., privind apărarea dreptului de proprietate. În concluzie, acțiunea dedusă judecății reclamă tocmai atributul instanțelor de verificare concretă, în cadrul operațiunii de comparare a titlurilor, a apartenenței la domeniul public al statului sau la domeniul public al comunei al imobilului revendicat, cerere care se impune a fi analizată cu respectarea drepturilor și garanțiilor procedurale specifice procesului civil, precum și a celor înscrise în art. 6 combinat cu art. 13 din Convenției Europene a Drepturilor Omului care reglementează dreptul la un recurs efectiv. Pentru considerentele expuse, constatându-se că instanța de apel a efectuat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, Înalta Curte va constata că motivul de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este incident, drept pentru care, în baza art. 496 C. proc. civ., urmează ca recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. să fie respins, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,