ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.02.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 386/2022

HOTĂRÂRE
24.02.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 386/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 24 februarie 2022

asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 22 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus suspendarea cererii de reexaminare a amenzii judiciare dispuse prin decizia civilă nr. 921R din 9 decembrie 2019, în dosarul nr. x/2014.3, formulată de petenta A. în contradictoriu cu intimații Fondul Proprietatea S.A., B., C. și D., în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților.

La 24 septembrie 2020, prin e-mail, petenta a formulat cerere de repunere pe rol a pricinii, iar prin rezoluție administrativă a fost dispusă citarea părților și s-a pus în sarcina petentei achitarea unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 10 RON.

Prin încheierea din 19 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III - a civilă și pentru cauze cu minori și de familie s-a anulat cererea de repunere pe rol formulată de petenta A., ca netimbrată, și a fost menținută măsura suspendării cererii de reexaminare dispusă prin încheierea din 22 septembrie 2020.

Cu privire la cele două încheieri, intimata B. a formulat recurs.

În cuprinsul memoriului, recurenta a susținut că pentru termenele de judecată din 19 ianuarie 2021 și 22 septembrie 2020, procedura de citare nu a fost îndeplinită, întrucât citațiile nu au fost primite de toate părțile din proces. Drept urmare, sancțiunea suspendării pentru lipsa părților nu este incidentă în situația în care este lipsă de procedură cu una din părți.

Recurenta nu a precizat în ce motiv de nelegalitate se încadrează critica formulată.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului de admisibilitate în principiu a recursului, prin raport reținându-se că recurenta are deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierilor atacate și că aceasta a fost promovată în termen.

Completul de filtru C4 a constatat că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia, în vederea formulării unor puncte de vedere.

Părțile cauzei nu și-au exprimat poziția procesuală cu privire la raport.

Intimații nu au formulat întâmpinări, deși li s-a comunicat cererea de recurs.

Analizând încheierile atacate prin prisma criticii expuse, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurenta B. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin susținerile formulate în cadrul recursului, recurenta invocă faptul că instanța a apreciat greșit asupra măsurii suspendării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., de vreme ce nu este îndeplinită prima condiție impusă de textul menționat, de a fi legal citate toate părțile din proces. Astfel, se reclamă lipsa de procedură cu părțile la termenele de judecată din 22 septembrie 2020 și 19 ianuarie 2021, când instanța a apreciat justificată măsura suspendării (și respectiv a menținerii suspendării) cererii de reexaminare a amenzii judiciare dispuse prin decizia civilă nr. 921R din 9 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2014.3, cerere formulată de petenta E..

Motivul descris este subsumabil pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât se pune în discuție încălcarea normei de procedură conținute de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Această ipoteză de suspendare are în vedere voința tacită a părților de oprire a cursului judecății și se deduce din faptul neprezentării acestora la unul dintre termenele de judecată, în condițiile în care sunt legal citate și nu s-a cerut judecarea cauzei în lipsă de niciuna din ele.

Verificând procedura de citare efectuată pentru termenul de judecată din 22 septembrie 2020, se constată că citațiile au fost transmise părților la adresele indicate în dosar, corespondența fiind primită de intimatul Fondul Proprietatea S.A. și depusă la cutia poștală în cazul intimaților B., C. - pentru adresa din sector 3, București, conform dovezilor de la dosarul curții de apel.

Este de notat faptul că în privința petentei E. și a intimatului C., care figura cu adresa și în sector 1 București, str. x, în lipsa cutiei poștale, a fost afișată înștiințarea că destinatarul se poate prezenta la sediul instanței pentru a i se înmâna citația, în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (3) C. proc. civ. . Cum părțile nu s-au înfățișat la sediul instanței de judecată pentru primirea citației, aceasta s-a considerat comunicată potrivit celor prescrise de art. 163 alin. (3) lit. g) C. proc. civ., drept pentru care Înalta Curte constată că citarea a fost realizată în acord cu dispozițiile legii de procedură.

Nici din dovezile de îndeplinire a procedurii de la termenul din 19 ianuarie 2021 nu se desprinde o neregularitate cu privire la citarea părților, aceasta fiind realizată potrivit proceselor-verbale de înmânare de la filele x, iar concluziile referitoare la modalitatea în care s-a dispus citarea petentei E. și a intimatului C., relevate anterior, subzistă și în acest caz. În plus, la solicitarea instanței, pentru cele două termene de judecată la care s-au pronunțat încheierile atacate, citarea petentei E. s-a îndeplinit și prin agent procedural, cu prescurtarea termenului de primire a citației la 1 zi.

Pe cale de consecință, cu părțile legal citate la cele două termene, în mod corect Curtea de Apel a constatat operant cazul de suspendare prevăzut de art. 411 alin. (1) pct. 2 din același cod, ținând seama și de împrejurarea că petenta E. nu a satisfăcut obligația de plată a taxei judiciare de timbru pentru repunerea pe rol, fapt ce a determinat anularea cererii. Astfel, aserțiunile recurentei, în sensul că încheierile respective au fost pronunțate în lipsa citării legale, sunt neîntemeiate și urmează a fi înlăturate ca atare.

În considerarea argumentelor înfățișate, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta B. împotriva încheierilor din 22 septembrie 2020 și 19 ianuarie 2021, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta B. împotriva încheierilor din 22 septembrie 2020 și 19 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2014.3.1.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-01-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 70/2022
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.10.2019, reclam
ÎCCJ 2022-10-27
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2032/2022
Ședința publică din data de 27 octombrie 2022 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Recursul La 17 mai 2022, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost înregistrat, sub nr. x/2020, recu
ÎCCJ 2022-06-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1425/2022
Ședința publică din data de 21 iunie 2022 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin încheierea din 23 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru ca
ÎCCJ 2023-01-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 127/2023
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2023 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei La 19 februarie 2022, pe rolul Curții de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și
ÎCCJ 2024-02-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 302/2024
Ședința publică din data de 06 februarie 2024 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin încheierea de ședință din 23 mai 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a
Sursă