ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 385/2022

Ședința publică din data de 24 februarie 2022

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la 17 octombrie 2018, pe rolul Judecătoriei Iași, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C., D. și Biroul Executorilor Judecătorești Asociați "E.", constatarea dreptului de proprietate și posesie asupra imobilului apartament din Iași, și restituirea în natură, respectiv lăsarea în deplină proprietate și posesie a acestuia, deținut nelegitim de către pârâții C. și D..

Judecătoria Iași, secția civilă, prin sentința civilă nr. 5937 din 22 mai 2019, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Iași.

Prin cererea modificatoare depusă la 7 octombrie 2019, reclamanții solicitat chemarea în judecată și a pârâților F. și G., însă aceasta nu a fost primită față de dispozițiile art. 204 alin. (3) C. proc. civ. în contextul în care pârâții nu și-au exprimat acordul expres în acest sens.

Prin sentința civilă nr. 1909 din 13 decembrie 2019, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins, ca nefondată, acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții.

Dezbaterile asupra apelului au avut loc la termenul de judecată din 30 iunie 2020, când instanța a reținut pricina în pronunțare și a dispus amânarea acesteia la 14 iulie 2020. Între aceste două termene, respectiv la 13 iulie 2020, apelanții reclamanți au formulat cerere de repunere pe rol a pricinii.

Prin decizia civilă nr. 139 din 14 iulie 2020, Curtea de Apel Iași, secția I civilă a respins cererea de repunere pe rol, precum și apelul.

Hotărârea din apel a fost atacată pe calea recursului de către reclamanții A. și B..

În cuprinsul memoriului de recurs depus la 31 august 2020, recurenții au supus dezbaterii o serie de critici fundamentate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6,7 și 8 C. proc. civ.

Primul motiv relevă aspectul că hotărârea a fost pronunțată ca urmare a încălcării unor reguli de procedură. Instanța de apel a respins calea de atac fără a cerceta și a se pronunța pe toate motivele de apel și nu a analizat excepțiile de nulitate absolută a procesului-verbal de licitație nr. x din 9 mai 2003 și a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 6 decembrie 2004, ipoteză ce reclamă incidența pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

A doua critică ilustrează nemulțumiri la adresa hotărârii primei instanțe (paginile 3-5 din cererea de recurs a recurenților), recurenții punctând că între momentul închiderii dezbaterilor și cel al pronunțării sentinței tribunalului, au fost formulate concluzii scrise de către pârâții C. și D., precum și o cerere de repunere pe rol. Aceste acte de procedură nu le-au fost comunicate și au fost edificatoare pentru pronunțarea sentinței nr. 1909 din 13 decembrie 2019, dată cu încălcarea dispozițiilor art. 208 alin. (2), (22)4 și 394 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenții au mai susținut că tribunalul nu a examinat, cu prilejul redactării hotărârii, excepțiile de nulitate absolută a procesului-verbal de licitație nr. x din 9 mai 2003, a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 6 decembrie 2004 și rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași din 24.11.2011, în dosarul penal nr. x/2009, validată de sentința nr. 1179/20.04.2012 a Judecătoriei Iași, secția penală, în acest ultim caz afirmându-se că respectiva hotărâre a constatat false contractul de credit nr. x din 21 martie 1995 și de garanție imobiliară din 17 aprilie 1995.

Nulitatea actelor învederate a fost invocată pe calea excepției, întrucât recurenții nu ar fi putut satisface obligația de timbrare în cazul susținerii lor în cadrul unor capete de cerere principale.

A treia critică pune în discuție o problemă de comunicare a înscrisurilor prin care au fost invocate cele două excepții de nulitate în fața instanței de apel, reclamându-se că pârâții nu au primit respectivele înscrisuri. De asemenea, prin încheierea din 30.06.2020, Curtea a constatat greșit că memoriul depus la dosar de apelanții reclamanți reprezenta o notă de concluzii ce reiterau motivele de apel, în vreme ce actul cuprindea invocarea celor două excepții, de nulitate absolută a procesului-verbal de licitație nr. x din 9 mai 2003 și a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 6 decembrie 2004.

Pornind de la conținutul dispozițiilor art. 246, 247 C. proc. civ. și 1247 alin. (1) din C. civ., ce reglementează regimul de invocare a nulității absolute, în opinia recurenților, instanța de apel a făcut o apreciere greșită asupra modalității în care poate fi cerută nulitatea unui act juridic, exclusiv în cadrul unei cereri principale. Nu a dat o dezlegare excepțiilor și s-a limitat să evoce considerente legate de valabilitatea procesului-verbal de licitație din 2003 și analiza cererii de repunere pe rol.

A mai reținut, în mod eronat, prin decizia atacată, că aspectele de nulitate ale celor două acte reprezintă pretenții noi, nesusceptibile de examinare în apel față de obiectul învestirii primei instanțe - o acțiune în revendicare.

În procesul de comparare de tituri, instanța de apel s-a raportat în mod nelegal la procesul-verbal de licitație nr. x/05.05.2003, înscris fără valoare juridică și care nici nu probează transmiterea proprietății imobilului în favoarea dobânditorilor. Titlul de proprietate al recurenților nr. 9389/24.09.1981 se bucură de valabilitate, nefiind desființat de o instanță de judecată.

Nepronunțarea asupra celor două excepții a generat o încălcare a principiului disponibilității, a dreptului de proprietate al reclamanților - conform art. 44 din Constituția României - și la un proces echitabil - art. 6 din CEDO.

În finalul recursului, recurenții au imputat instanței de apel lipsa întocmirii unei încheieri care să ateste încunoștiințarea părții adverse în legătură cu formularea excepțiilor de nulitate absolută. Mai mult, acestea nu au fost puse în discuția părților și nu au fost examinate în considerentele deciziei atacate.

Pentru toate motivele descrise, recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei din apel și, implicit, a sentinței primei instanțe și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului stadiu procesual.

La 9 iulie 2021 s-au depus la dosar completări la motivele de recurs, la dosarul ICCJ, vol. II, comunicate intimaților.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 9 decembrie 2021, recursul a fost admis în principiu și s-a fixat termen de judecată la 24 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Intimații nu au formulat întâmpinări, deși li s-a comunicat cererea de recurs.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor expuse, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurenții A. și B. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Demersul judiciar promovat în cauză vizează o acțiune în revendicare a imobilului apartament nr. x, situat în Iași, reclamanții invocând calitatea lor de proprietari conform titlului de proprietate nr. x din 24.09.1981, eliberat de Comitetul Executiv al Consiliului popular al județului Iași - Administrația Financiară.

În acest context este de menționat că imobilul a fost supus procedurii de executare silită, în cadrul căreia a fost dobândit în procedura de licitație publică de către adjudecatarul H. prin procesul-verbal de licitație nr. x/05.05.2003, întocmit de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, iar ulterior a fost transmis pârâților din litigiul pendinte prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/06.12.2004.

Cererea de revendicare a implicat analiza comparativă a titlurilor înfățișate, ocazie cu care instanțele anterioare au statuat că reclamanții au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului ca efect al vânzării la licitație publică, iar procesul-verbal nr. x/05.05.2003 nu a fost anulat în procedurile jurisdicționale având ca obiect contestarea legalității acestuia.

Deși memoriul de recurs relevă ample susțineri la adresa hotărârii de apel, prin care s-a păstrat soluția primei instanțe, Înalta Curte va examina doar criticile ce au corespondent în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în concret aspectele vizând nepronunțarea instanței asupra excepțiilor de nulitate absolută a procesului-verbal de licitație nr. x din 9 mai 2003 și a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 6 decembrie 2004, încadrabile în punctul 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și cele prin care se contestă soluția dată revendicării, subsumabile punctului 8 al aceluiași articol, deoarece se grefează pe aplicarea greșită a prevederilor art. 563 alin. (1) C. civ..

Parte din motive ce urmăresc realizarea unei cenzuri asupra situației de fapt și a probelor în cauză nu vor fi cercetate, deoarece această problematică nu intră în apanajul instanței de recurs, îndrituită a exercita doar un control de legalitate a hotărârii recurate în limita dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu unul de temeinicie, care să conducă la schimbarea situației de fapt și reaprecierea probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare.

De asemenea, o parte din susțineri nu sunt susceptibile de a fi încadrate în art. 488 alin. (1) C. proc. civ. în condițiile în care nu reflectă soluția și argumentele pronunțate de instanța de apel, ci reprezintă critici la adresa hotărârii de primă instanță - cele referitoare la necomunicarea înscrisurilor și a cererii de repunere pe rol depuse între momentul închiderii dezbaterilor și cel al pronunțării sentinței, lipsa de analiză a excepțiilor de nulitate absolută a procesului-verbal de licitație nr. x din 9 mai 2003 și a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 6 decembrie 2004. Dispozițiile art. 483 alin. (1) ale C. proc. civ. circumstanțiază obiectul recursului la hotărârile date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile prevăzute de lege, astfel că pe calea recursului poate fi criticată numai hotărârea din apel, nu și ceea ce a devoluat prima instanță, cum se argumentează în cererea de recurs.

Înalta Curte constată că este nefondată critica pe aspectul lipsei dezlegării celor două excepții de nulitate, ridicate în faza procesuală a apelului și, prin urmare, nu poate conduce la schimbarea soluției adoptate prin decizia contestată.

Este adevărat că recurenții reclamanți au invocat nulitatea absolută a procesului-verbal de licitație nr. x din 9 mai 2003 și a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 6 decembrie 2004 încă de la prima instanță, însă doar în circumstanțierea condițiilor ce s-au pretins a fi întrunite pentru revendicarea imobilului apartament, singurul capăt de cerere din speță, aceste limite ale învestirii fiind trasate de către aceștia și rezultând din conținutul încheierii de ședință de la termenul de judecată din 9 septembrie 2019, în fața tribunalului. Astfel, în acord cu statuarea primei instanțe de control, cele două nulități semnalate direct în apel au semnificația unor pretenții noi și nu pot fi antamate în acest cadru procesual, deoarece se opun dispozițiile art. 478 alin. (1) și (3) C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.

Dintr-o altă perspectivă, Curtea a constatat în mod corect că nulitatea absolută a celor două acte juridice nu poate fi tratată ca o excepție de procedură, de ordine publică, în spiritul dispozițiilor art. 247 C. proc. civ. și art. 1247 alin. (1) C. civ., cum sugerează recurenții prin aspectele critice. În raport de poziția procesuală a acestora, de reclamanți, care au învestit instanța de fond doar cu soluționarea cererii de revendicare a imobilului, instanța apreciază că nulitatea absolută, ce implică cercetarea unor condiții de valabilitate ale respectivelor acte, putea fi dedusă judecății exclusiv în cadrul unui alt petit principal, distinct de revendicarea de față. Chiar partea recunoaște, în debutul memoriului de recurs, că nu a solicitat și constatarea nulității actelor printr-un capăt de cerere separat din rațiuni ce țin de obligația achitării taxei judiciare de timbru. Mai mult decât atât, procesul-verbal de licitație nu a fost desființat în procedurile judiciare inițiate de reclamanți în scopul verificării legalității acestuia, și, de asemenea, nici contractul de vânzare-cumpărare nr. x/06.12.2004, prin care s-a transmis ulterior dreptul de proprietate asupra locuinței.

În concluzie, în mod justificat Curtea de Apel nu a procedat la analiza excepțiilor și, astfel, nu sunt întrunite cerințele pentru existența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în sensul încălcării dreptului la apărare al recurenților.

Aserțiunea referitoare la nesoluționarea motivelor de apel nu poate constitui obiect de cenzură câtă vreme nu au fost specificate în concret care critici de apel nu au primit răspuns.

Pretinsele nereguli legate de modul de comunicare a înscrisurilor ce cuprind cele două excepții și calificarea lor de către instanța de apel, drept "notă de concluzii scrise’’ nu implică verificarea unor chestiuni de legalitate a hotărârii, ci sunt nemulțumiri ale recurenților privitor la modul de rezolvare a excepțiilor de nulitate.

Nici critica relativă la aprecierea greșită a cerințelor pentru exercitarea cu succes a acțiunii în revendicare nu poate fi primită în raport de titlurile înfățișate pentru bunul în litigiu. Instanțele anterioare au dat eficiență juridică, în compararea titlurilor, procesului-verbal de licitație nr. x/09.05.2003, act ce constituie titlu de proprietate al adjudecatarului H. prin adjudecarea imobilului în procedura de licitație publică organizată în cadrul executării silite. Reține prezenta instanță că procesul-verbal menționat are efectul unui transfer al dreptului de proprietate de la reclamanții A. și B. către adjudecatarul H. și reprezintă dovada proprietății pentru acesta din urmă, astfel că susținerile pe acest aspect (că nu ar proba transmiterea proprietății imobilului către dobânditori) se vădesc a fi nefondate. Totodată, actul a făcut obiectul unor cercetări pe cale jurisdicțională, din punct de vedere al legalității în cadrul sentinței comerciale nr. 84 din 14 august 2003 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, în dosarul nr. x/2003 și sentinței civile nr. 103 din 23 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2013, nefiind pronunțată o soluție de anulare a acestuia.

Prin urmare, în cauză a operat o aplicare judicioasă a dispozițiilor art. 563 alin. (1) C. civ., instanțele constatând că reclamanții nu au îndeplinit condițiile impuse de normă în sensul de a produce dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat pe calea revendicării, cât timp dreptul lor, consfințit inițial prin titlul de proprietate nr. x/24.09.1981, a fost pierdut prin vânzarea bunului la licitație publică. Astfel, motivul de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ce conturează critica în discuție este găsit ca neîntemeiat.

Motivele de recurs depuse în completarea cererii inițiale, la 9 iulie 2021, denumite "supliment la completarea motivelor de recurs’’, reprezentând motive noi și nu o explicitare a celor inițiale, nu mai pot fi cenzurate de prezenta instanță de control judiciar, deoarece se plasează în afara termenului de motivare a recursului, instituit de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit textului legal, termenul de 30 de zile este de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar recurenții au primit decizia la 12 august 2020, conform dovezilor de comunicare de la dosarul instanței de apel. În raport de această dată, completarea motivelor de recurs s-a făcut cu mult peste termenul de declarare, ceea ce înseamnă că nu pot fi avute în vedere la verificarea legalității deciziei atacate.

Pentru toate considerentele înfățișate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul reclamanților în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Recurenții au calitatea de parte căzută în pretenții prin respingerea recursului și nu pot obține de la partea adversă plata sumelor cu acest titlu în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 319 din 14 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2022.