ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.02.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 329/2022

HOTĂRÂRE
10.02.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 329/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 10 februarie 2022

Asupra cererii deduse judecății, reține următoarele:

Prin decizia nr. 2815 din 16 decembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, au fost respinse recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.A. și de pârâta B. împotriva deciziei nr. 725 din 16 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

La 29 decembrie 2021, recurenta B. a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei sus menționate, arătând că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii sale de obligare a recurentei S.C. A. S.A. la plata cheltuielilor de judecată depuse la dosar, apreciind că se impune admiterea cererii.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ. "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.’’

Așadar, procedura formulării unei cereri de completare a unei hotărâri judecătorești este deschisă în situațiile în care instanța a omis a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, această procedură fiind expresia consacrării dreptului de acces la un tribunal independent și imparțial, cu plenitudine de jurisdicție, care trebuie să se pronunțe asupra tuturor cererilor cu care a fost învestit, prin efectul introducerii cererii de chemare în judecată, astfel cum prevede art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

În speță, petenta B. a formulat cerere de completare a hotărârii, apreciind că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată, astfel cum rezultă din dovezile de plată atașate la dosar și susținând că se impunea admiterea cererii de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, susținând că omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată se circumscrie cazurilor reglementate de dispozițiile art. 444 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, în speță, nu se poate reține omisiunea instanței de a se pronunța asupra vreunei cereri, astfel cum se pretinde, câtă vreme prin decizia a cărei completare se solicită au fost respinse atât recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 725 din 16 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă cât și cel declarat de pârâta B., petenta din prezenta cauză, deci implicit cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de aceasta.

Art. 453 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula conform căreia "partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului.

Se constată însă că, în raport de soluția pronunțată prin decizia a cărei completare se solicită, de respingere a recursurilor promovate de ambele părți, niciuna din părți nu poate pretinde cheltuieli de judecată în raport cu cealaltă, ambele părți având poziția juridică de părți căzute în pretenții, ca efect a respingerii recursurilor promovate de acestea.

Pe cale de consecință, nici nu se impunea o eventuală mențiune de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată în dispozitiv, neavând nicio finalitate juridică.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea petentei B. de completare a dispozitivului deciziei nr. 2815 din 16 decembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 2815 din 16 decembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, formulată de petenta B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 februarie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-11-17
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2296/2022
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022 Asupra cererii deduse judecății, reține următoarele: Prin decizia nr. 1589 din 22 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat
ÎCCJ 2022-03-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1247/2022
Ședința publică din data de 2 martie 2022 Asupra cererii de completare dispozitiv de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 07.02.2022, în dosarul nr. x/2017, recurentul-reclama
ÎCCJ 2022-06-15
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1487/2022
. x/15.12.2020, în cuantum de 7.500 RON și achitate cu ordinul de plată nr. x/15.12.2020. În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 444 teza finală C. proc. civ. Intimatele nu au formulat întâmpinări. Analizând cererea de completare a h
ÎCCJ 2021-10-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2189/2021
Curte reține următoarele: Cu titlu preliminar, având în vedere temeiul de drept invocat de către petent - art. 281 2 C. proc. civ., text de lege ce se regăsea în vechea reglementare a C. proc. civ., reținând data promovării cererii de chema
ÎCCJ 2022-01-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 39/2022
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022 Asupra cererii de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 20 decembrie 20
Sursă