ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 321/2022

Ședința publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursurilor dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la 13 august 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A., prin reprezentant legal B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C., Ministerul Educației și Cercetării Științifice și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământ, următoarele: obligarea pârâtului C. la predarea documentelor solicitate prin notificarea-somație nr. x/02.07.2015; obligarea pârâtului C. la plata sumei de 2.275 euro, reprezentând daune materiale egale cu parte din taxele de școlarizare achitate pentru anii școlari 2014-2015 și 2015-2016 și a dobânzii legale aferente; obligarea pârâtului C. la plata sumei de 55.800 euro, reprezentând daune morale generate de faptele culpabile ale conducerii C. în perioada 2013-2015; obligarea pârâtului Ministerul Educației și Cercetării Științifice să ia act de împrejurarea că o instituție de învățământ preuniversitar a încălcat prevederile legale în vigoare referitoare la drepturile elevilor și să ia măsurile necesare pentru a se evita în viitor situații similare; obligarea pârâtului Ministerul Educației și Cercetării Științifice să ia act de necesitatea desfășurării învățământului public în limba tuturor minorităților naționale; obligarea pârâtului Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământ să ia măsurile necesare pentru asigurarea calității activității de învățământ organizată și desfășurată de pârâtul de ordin 1; obligarea pârâtului C. la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a formulat cerere modificatoare, prin care a arătat că renunță la pretențiile în valoare de 2.891 RON, întrucât acestea au fost consemnate la dispoziția reclamantei de C.. De asemenea, a arătat că o parte din documentele solicitate prin primul capăt de cerere au fost restituite de pârât și a reevaluat dobânda legală solicitată.

Prin cererea reconvențională, pârâtul C., a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 690 RON, reprezentând cheltuieli avansate birourilor executorilor judecătorești.

Prin încheierea din 8 februarie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, în raport de obiectul cauzei și de invocarea excepției de necompetență funcțională de către pârâtul C. prin întâmpinare, a disjuns capetele de cerere formulate în contradictoriu cu acest pârât și a dispus formarea unui nou dosar, având ca obiect obligația de a face și pretenții, în care a stabilit că numitei A. îi revine calitatea de reclamantă, iar calitatea de pârât revine C..

Urmare disjungerii, în condițiile anterior expuse, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal s-a format dosarul nr. x/2016.

Prin încheierea din 14 martie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență funcțională, invocată de pârâtul C. prin întâmpinare și a dispus trimiterea dosarului unei secții civile a aceleiași instanțe, spre competentă soluționare.

Cauza a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la 25 mai 2016, sub nr. x/2016*.

La 19 septembrie 2016, reclamanta a depus cerere modificatoare, prin care a susținut existența unor noi dovezi care impun ca judecata în cauză să se desfășoare în contradictoriu și cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar și Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Aceste părți au fost introduse în cauză prin încheierea din 20 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2016, tribunalul a admis excepția tardivității formulării cererii modificatoare, invocate de pârâtul Ministerul Educației și Cercetării Științifice, prin întâmpinare și a respins excepția inadmisibilității cererii reconvenționale.

Prin sentința nr. 725 din 23 mai 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins cererea de repunere pe rol formulată de pârâta D. (pentru continuarea dezbaterilor), ca neîntemeiată; a admis, în parte, cererea principală formulată de reclamanta A., prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâtul C. și pârâta-reconvențională D. (introdusă în cauză prin încheierea din 15 noiembrie 2016, la solicitarea pârâtului C. din cererea reconvențională); a obligat pe pârât să comunice reclamantei decizia Consiliului Director al C. de reziliere a contractului nr. x/25.02.2015; a respins, în rest, cererea principală, ca neîntemeiată; a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată, și a obligat pe pârât la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în valoare de 20 RON, aferente capătului de cerere admis.

Prin decizia nr. 161 din 11 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de reclamanta A., prin reprezentant legal B., împotriva sentinței nr. 725 din 23 mai 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. și D.; a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că l-a obligat pe pârât la comunicarea către reclamantă și a următoarelor înscrisuri: întreaga documentație care a stat la baza emiterii Deciziei Consiliului Director de reziliere a contractului nr. x/25.02.2015, inclusiv privind măsurile luate de același Consiliu Director în legătură cu dezvoltarea și educarea elevei reclamante; actul de dispoziție emis de organele de conducere ale unității de învățământ pârâte, prin care s-a decis semnarea contractului de școlarizare nr. x/25.02.2015; sesizarea Comisiei de Disciplină, Regulamentul Comisiei de Disciplină din cadrul unității de învățământ pârâte, valabile la 16.06.2015, în baza cărora s-a emis de către Consiliul Profesoral propunerea privind scăderea calificativului la purtare al elevei reclamante; regulamentul intern al unității de învățământ pârâte, la care se face referire în contractul nr. x/25.02.2015 și în notificarea nr. x/29.06.2015; rapoartele consemnând rezultatele evaluărilor elevei reclamante (săptămânale, semestriale, anuale și de la cluburi), semnate de persoanele care le-au întocmit; a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 7.268 RON, precum și a dobânzii legale calculate pentru această sumă, de la 29.06.2015, până la data plății; a obligat pe pârât la plata către reclamantă și a sumei de 468,4 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin decizia nr. 1149 din 5 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis, în parte, cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 161 din 11 februarie 2019, pronunțate de aceeași instanță, formulată de apelanta-reclamantă A., prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu intimații C. și D.; a dispus completarea dispozitivul deciziei nr. 161 din 11 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie civile, astfel: Obligă pe intimatul-pârât C. la plata către apelanta-reclamantă A. a sumei de 263,89 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei nr. 161 din 11 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au formulat recurs reclamanta A., prin reprezentant legal B. și pârâtul C..

4.1. Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că valoarea la care a fost obligată partea căzută în pretenții a fost stabilită în RON, deși, în mod corect, raportarea soluției acestei instanțe s-a făcut la existența a trei contracte de școlarizare succesive pentru care taxa de școlarizare a fost stabilită în euro (contractele nr. x/30.08.2013, nr. y/10.02.2014 și nr. 14/25.02.2015).

Arată că, din cuprinsul hotărârii recurate reiese că, în lumina dispozițiilor legale referitoare la rezilierea convențiilor (art. 1530, art. 1552 alin. (1) și art. 1553 C. civ.), neexecutarea de către pârât, începând cu 29 iunie 2015, a obligațiilor asumate prin contractul nr. x/10.02.2014, dă dreptul reclamantei la daune interese egale cu valoarea taxelor de școlarizare achitate pentru această perioadă - 7.268 RON. Instanța de apel a statuat că, potrivit art. 1536 C. civ., reclamanta are dreptul la daune moratorii egale cu dobânda legală calculată asupra debitului principal, de la 29.06.2015, când pârâtul și-a exprimat neechivoc refuzul de executare a obligațiilor sale, conform art. 1532 alin. (2) lit. c) C. civ.

Solicită stabilirea despăgubirilor în euro și plata acestora în RON la cursul euro al BNR la data plății.

Recurenta arată că decizia recurată a fost dată cu depășirea atribuțiilor judecătorești, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Susține că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității, depășind atribuțiile conferite prin lege, în condițiile în care reclamanta a solicitat, prin cererea introductivă de instanță, obligarea pârâtului la plata daunelor materiale în RON, prin raportare la cursul euro stabilit de BNR la data plății a sumei de 2275 euro și a dobânzii legale aferente.

Învederează că decizia recurată cuprinde dispoziții prin care a fost soluționat fondul pricinii, iar partea căzută în pretenții urmează să achite cheltuielile de judecată aferente. Arată că, în situația în care nu este lămurită valoarea la plata căreia a fost obligat intimatul-pârât (în RON, la cursul euro stabilit de BNR la data plății sumelor datorate pentru perioada neexecutată din contractul de școlarizare nr. x/10.02.2014), nu pot fi stabilite în mod obiectiv nici cheltuielile de judecată referitor la care, în termen legal, a comunicat instanței de apel cererea de completare a dispozitivului hotărârii recurate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 6 teza a II-a C. proc. civ., ale Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) aprobat prin Hotărârea nr. 1258/2005, ale Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație la care face referire Hotărârea nr. 22/2007.

4.2. În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că obligațiile sale, asumate prin cele trei contractele de școlarizare încheiate cu recurenta-reclamantă, constau în asigurarea desfășurării corespunzătoare a procesului instructiv-educativ, conform curriculumului și standardelor naționale și interne, respectiv parcurgerea integrală a programei școlare, evaluarea formală potrivit standardelor naționale și evaluarea informală conform standardelor C., pregătirea suplimentară pentru examenele naționale, respectarea Legii educației naționale și a regulamentului intern, asigurarea condițiilor optime pentru desfășurarea activităților instructiv educative, a condițiilor igienico-sanitare și servicii medicale, acces egal la instruire și educație, paza și securitatea elevilor în incinta școlii și în afara acesteia în situația desfășurării unor activități organizate sau la care participă unitatea de învățământ.

Arată că raporturile juridice dintre părți, îndeplinirea sau neîndeplinirea obligațiilor ce le revin, precum și drepturile de care pot beneficia, trebuie să fie analizate și corect apreciate numai prin raportare la clauzele contractelor de școlarizare, semnate și asumate de părți.

Învederează că acuzațiile aduse recurentului-pârât au debutat la momentul luării deciziei de reziliere a contractului de școlarizare nr. x/25.02.2015, aspect ce nu a fost avut în vedere de instanța de apel la motivarea deciziei, deși reprezenta un element important în analiza temeiniciei cererii de chemare în judecată.

Susține că recurenta-reclamantă, prin reprezentanții săi, avea posibilitatea, conform clauzelor contractuale, ca, în măsura în care a constatat că recurentul-pârât nu își respectă obligațiile contractuale, să formuleze o notificare în acest sens.

Critică aprecierea instanței de apel în sensul că ar fi comunicat generic și nu concret în ce au constat acțiunile imputate reclamantei, deși în considerente reține că mamei reclamantei i-au fost aduse la cunoștință dificultățile de concentrare și lipsa atenției manifestată de minoră, cu consecința afectării capacității de îndeplinire a sarcinilor școlare, precum și manifestările de violență față de colegi (a fisurat degetul unei colege, și-a însușit un obiect care nu îi aparținea, a plecat din clasă fără acordul cadrului didactic, a lovit o altă colegă în abdomen cu o bară de lemn) ori tonul neadecvat în discuțiile cu cadrele didactice.

Recurentul arată că, deși instanța de apel a admis apelul reclamantei, schimbând în parte sentința și obligându-l pe pârât la plata sumei de 7268 RON, precum și a dobânzii legale aferente, de la 29.06.2015, până la data plății, în considerentele hotărârii nu a arătat motivele pe care se întemeiază, deși dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. obligă a se proceda în acest sens. Astfel, arată că, prin decizia recurată, instanța de apel nu a prezentat motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, dispunând obligarea recurentului-pârât la plata unei sume de bani fără a prezenta modalitatea de calcul și fără a menționa perioada pentru care a fost stabilită.

Susține că motivarea hotărârii judecătorești trebuie să se facă în concordanță cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind o garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare, de către instanța superioară, a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie; obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil, impusă de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Reclamând incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că, în mod eronat, curtea a reținut că rezilierea abuzivă a contractului de școlarizare nr. x/25.02.2015 are semnificația refuzului de a asigura școlarizarea recurentei-reclamante de la data comunicării notificării de reziliere, deși contractul nr. x/10.02.2014 era în vigoare. Arată că între contractul de școlarizare nr. x și contractul de școlarizare nr. x, aflat în derulare, nu există nicio legătură sau vreo condiționare a unuia în raport cu celălalt, acestea fiind distincte.

În ceea ce privește contractul nr. x/10.02.2014, aferent anului școlar 2014 - 2015, afirmă că recurentul-pârât și-a executat integral obligațiile asumate, iar decizia de reziliere nr. 159/29.06.2015, comunicată la 29.06.2015, privind contractul de școlarizare nr. x/25.02.2015 nu a avut vreo legătură/efect asupra contractului aflat în desfășurare. Susține că instanța de apel nu a arătat, concret, în considerentele hotărârii, în ce a constat neexecutarea obligațiilor asumate prin contractul de școlarizare nr. x/10.02.2014, deși în tot anul școlar recurenta-reclamantă a beneficiat integral de serviciile educaționale, fiindu-i încheiată, conform legii, situația școlară la sfârșitul cursurilor anului școlar 2014-2015. Învederează că decizia de reziliere a contractului nr. x, pentru anul școlar 2015 -2016, la care instanța de apel a făcut referire, a intervenit după finalizarea cursurilor școlare, fiind încheiată situația școlară a recurentei-reclamante, astfel că recurentul-pârât nu mai avea obligația de a presta servicii educaționale după acest moment.

Afirmă că activitățile extrașcolare/extracurriculare, dacă presupun o contribuție financiară a beneficiarilor, se achită separat de contribuția de școlarizare, conform art. IV din contractul și angajamentul de plată anexă la acesta; obligațiile asumate de recurentul-pârât au drept scop asigurarea procesului de învățământ în concordanță cu legislația incidentă unei astfel de activități.

Arată că eroarea în care s-a aflat instanța de apel în ceea ce privește obligarea recurentului-pârât la plata sumei de 7.268 RON, începând cu 29.06.2015, constă în faptul că nu a înțeles că activitatea de învățământ s-a finalizat odată cu încheierea cursurilor și a situației școlare a reclamantei, respectiv la 29.06.2015, iar faptul că beneficiarii achită părți din suma totală de școlarizare și în lunile următoare încheierii cursurilor de învățământ reprezintă o modalitate de plată și nu are legătură cu vreo contraprestație din partea recurentului-pârât pentru perioada plăților parțiale.

Recurentul arată că instanța de apel, în mod greșit, a considerat că neexecutarea de către recurentul-pârât a obligațiilor asumate prin contractul nr. x/10.02.2014 dă dreptul recurentei-reclamantei la daune interese egale cu cuantumul taxelor de școlarizare achitate pentru această perioadă, precum și a daunelor moratorii egale cu dobânda legală calculată asupra debitului principal, de la 29.06.2015.

Din conținutul notificării nr. x/29.06.2015, comunicate la 29.06.2015, la care a făcut referire instanța de apel, nu rezultă că rezilierea contractului nr. x/25.02.2015 are semnificația refuzului pârâtului de a asigura școlarizarea recurentei-reclamante, deși contractul nr. x/10.02.2014 era în vigoare, susținând că această opinie greșită a instanței de apel nu a fost lămurită prin considerentele deciziei recurate. Contractul de școlarizare nr. x/10.02.2014 și-a încetat efectele prin ajungerea la termen, odată cu finalizarea studiilor de către reclamantă și încheierea situației școlare la sfârșitul cursurilor anului școlar 2014 - 2015.

În ceea ce privește obligarea recurentului-pârât la comunicarea înscrisurilor, arată că documentația care a stat la baza emiterii deciziei Consiliului Director de reziliere a contractului nr. x/25.02.2015 este cea care a fost expediată beneficiarilor secundari de-a lungul timpului, despre care s-a făcut vorbire în cererea de chemare în judecată, cu referire la comportamentul minorei.

Susține că semnarea contractelor de școlarizare are la bază acordul de voință, liber și expres exprimat de părți astfel încât, în ceea ce îl privește pe recurentul-pârât, nu este necesar vreun act de dispoziție emis de organele de conducere ale unității, simpla semnătură a președintelui fiind suficientă; întrucât minorei A. nu i s-a scăzut nota la purtare, sesizarea Comisiei de disciplină și propunerea de scădere a acesteia nu au produs efecte, astfel încât contestă utilitatea comunicării acestor documente interne ale subscrisei; regulamentul intern este public iar părinții reclamantei au semnat de luarea la cunoștință; rapoartele consemnând rezultatele evaluărilor recurentei-reclamante sunt prezentate în formatul agreat de recurentul-pârât, asumat de cadrele didactice, documentația fiind depusă la dosar.

La 21 aprilie 2021, recurentul-pârât C. a depus întâmpinare la recursul declarat de recurenta-reclamantă, prin care a solicitat respingerea acestuia.

Prin întâmpinarea la recursul formulat de recurentul-pârât, depusă la 16 aprilie 2021, recurenta-reclamantă A., prin reprezentant legal B., a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

La 16 aprilie 2021, intimata-reclamantă D. a depus cerere de achiesare totală la recursul formulat de recurenta-reclamantă, prin reprezentant legal.

La 10 mai 2021, recurenta-reclamantă, prin reprezentant, a depus răspuns la întâmpinarea formulată de recurentul-pârât C..

La aceeași dată, recurentul-pârât a depus răspuns la întâmpinarea formulată de recurenta-reclamantă, prin reprezentant legal.

Prin cererea depusă la 10 mai 2021, Agenția Națională de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar a arătat că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât, prin încheierea din 8 februarie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a disjuns capetele de cerere formulate și a dispus formarea prezentului dosar, având ca obiect obligația de a face și pretenții, în care a stabilit că revine calitatea de reclamantă numitei A., iar calitatea de pârât revine C..

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 25 noiembrie 2021, au fost admise în principiu recursurile declarate de reclamanta A., prin reprezentant B., și de pârâtul C. împotriva deciziei nr. 161 din 11 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a fixat termen de judecată la 10 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt fondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În esență, acțiunea reclamantei în pretenții și obligație de a face a fost admisă în parte, în fond, doar în ceea ce privește obligația de comunicare a deciziei de reziliere a contractului de școlarizare, în apel fiind obligat pârâtul, suplimentar, la comunicarea către reclamantă și a documentației care a stat la baza emiterii Deciziei Consiliului Director de reziliere a contractului nr. x/25.02.2015, inclusiv privind măsurile luate de același Consiliu Director în legătură cu dezvoltarea și educarea elevei reclamante; actul de dispoziție emis de organele de conducere ale unității de învățământ pârâte, prin care s-a decis semnarea contractului de școlarizare nr. x/25.02.2015; sesizarea Comisiei de Disciplină, Regulamentul Comisiei de Disciplină din cadrul unității de învățământ pârâte, valabile la 16.06.2015, în baza cărora s-a emis de către Consiliul Profesoral propunerea privind scăderea calificativului la purtare al elevei reclamante; regulamentul intern al unității de învățământ pârâte, la care se face referire în contractul nr. x/25.02.2015 și în notificarea nr. x/29.06.2015; rapoartele consemnând rezultatele evaluărilor elevei reclamante (săptămânale, semestriale, anuale și de la cluburi), semnate de persoanele care le-au întocmit. De asemenea, instanța de apel l-a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 7.268 RON, precum și a dobânzii legale calculate pentru această sumă, de la 29.06.2015, până la data plății.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că reclamanta este îndreptățită să îi fie comunicate de către pârât înscrisurile respective, considerând că interesul său este în afara oricărei îndoieli câtă vreme se referă la aspecte ale exercitării dreptului său la educație și nu există dovada că i-au fost comunicate.

Suma de 7268 RON a fost acordată, în aplicarea dispozițiilor art. 1530 C. civ., cu titlu de despăgubiri pentru neexecutarea de către pârât începând cu 29.06.2015 a obligațiilor asumate prin contractul nr. x/10.02.2014. În acest sens, instanța de apel a reținut că pârâtul a comunicat reprezentanților legali ai reclamantei rezilierea unilaterală a contractului de școlarizare nr. x/25.02.2015, deși unica obligație ce se executase în baza acestui contract a fost plata primei rate a taxei de școlarizare, toate celelalte obligații fiind afectate de un termen suspensiv, care le afecta exigibilitatea, astfel că nu se putea pune problema unei neexecutări culpabile, care să atragă rezilierea.

A apreciat că toate cauzele invocate de pârât în notificarea de reziliere nu puteau privi decât contractul de școlarizare nr. x/10.02.2014, aflat în curs de executare. A considerat că prevederile art. V (eronat indicat ca fiind VI în notificarea de reziliere) alin. (1) lit. g) din contractele de școlarizare nr. x/10.02.2014 ori nr. 14/25.02.2015 ("C. își rezervă dreptul de a nu încheia un nou contract de școlarizare conform art. III.2, în cazul nerespectării de către beneficiarii secundari a clauzelor contractuale și/sau a Regulamentului intern, în perioada de valabilitate a contractului de școlarizare) nu pot justifica rezilierea unilaterală a unui contract deja încheiat, ci numai refuzul de încheiere a acestuia.

De asemenea, a apreciat că evoluția raporturilor dintre părți evidențiază o abordare greșită de către pârât a problemelor de concentrare, de atenție și de comportament ale reclamantei (lipsa motivării pozitive), dar și alterarea relației cu părinții ei, prin imputarea nefondată a lipsei de colaborare a acestora. A considerat că pârâtul nu a făcut dovada existenței unei documentații care să fi stat la baza propunerii de scădere a calificativului la purtare al reclamantei, de natură a evidenția faptul că măsurile au fost luate gradual și transparent, în considerarea bunei-credințe care trebuie să guverneze raporturile juridice în temeiul prevederilor art. 14 alin. (1) C. civ. și, de asemenea, a statuat că rezilierea abuzivă a contractului de școlarizare nr. x/25.02.2015 are semnificația refuzului pârâtului de a mai asigura școlarizarea reclamantei încă de la data comunicării notificării de reziliere, 29.06.2015, deși contractul nr. x/10.02.2014 era încă în vigoare.

Prin motivele de recurs, pârâtul a invocat nemotivarea acordării prejudiciului și a contestat atât neîndeplinirea condițiilor de atragere a răspunderii contractuale, cât și lipsa interesului reclamantei în a solicita comunicarea documentelor pretinse, iar reclamanta a criticat modalitatea de cuantificare a prejudiciului în RON, fără a se stabili, în precedent, suma echivalentă în euro.

Față de conținutul motivelor de recurs ale părților, Înalta Curte va analiza cu prioritate calea de atac declarată de către pârâtul C. împotriva deciziei de apel, în ordinea logică a chestiunilor de drept supuse dezlegării instanței de control judiciar, dat fiind că aceasta pune în discuție aspecte ce țin de motivarea soluției și de îndeplinirea condițiilor răspunderii contractuale, critica referitoare la cuantificarea prejudiciului fiind subsidiară acestei analize.

În acest sens, o primă critică formulată în baza art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vizează lipsa motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, în opinia recurentului instanța de apel dispunând doar obligarea sa la plata unei sume de bani fără a prezenta în ce constă aceasta, modalitatea în care s-a ajuns la acest raționament și fără a se menționa perioada pentru care a fost stabilită.

Susține că instanța de apel nu a arătat, concret, în considerentele hotărârii, în ce a constat neexecutarea obligațiilor asumate prin contractul de școlarizare nr. x/10.02.2014, în condițiile în care beneficiarii achită părți din suma totală de școlarizare și în lunile următoare încheierii cursurilor de învățământ, împrejurare ce reprezintă o modalitate de plată fără legătură cu vreo contraprestație din partea recurentului-pârât pentru această perioadă a plăților parțiale.

Critica este fondată.

În conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. În acest cadru, Înalta Curte constată că motivarea instanței de apel în privința îndeplinirii condițiilor răspunderii contractuale pentru care a acordat daune interese este contradictorie și incompletă.

Astfel, pe de o parte, instanța de apel apreciază că pârâtul nu avea temei legal să rezilieze contractul nr. x/2015 întrucât obligațiile stipulate, cu excepția celei de plată a primei rate, nu erau scadente, iar prevederile contractuale indicate în notificarea de reziliere, care se referă la refuzul încheierii unui nou contract, nu pot justifica rezilierea unilaterală a unui contract deja încheiat. Ca atare, consideră că toate cauzele invocate în notificarea de reziliere nu pot privi decât contractul de școlarizare nr. x/2014 aflat în curs de executare. În legătură cu acest contract reține, pe de o parte, lipsa bunei credințe în raporturile contractuale a pârâtului care a abordat greșit problemele reclamantei, a alterat relația cu părinții săi prin imputarea nefondată a lipsei de colaborare și nu a dovedit că măsurile luate împotriva acesteia au fost graduale și transparente. Pe de altă parte afirmă că rezilierea abuzivă a contractului nr. x/2015 semnifică refuzul pârâtului de a mai asigura școlarizarea reclamantei în perioada 26.06-31.08.2015, deși contractul nr. x/2014 era în vigoare și acordă exclusiv daune interese pentru neexecutarea obligațiilor contractuale pentru această perioadă.

Sub un prim aspect, verificând în baza principiului "tantum devolutum quantum apellatum", aplicabil și în etapa procesuală a recursului, limitele învestirii Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut ca reprezentând o conduită necorespunzătoare a pârâtului în raporturile cu reclamanta următoarele împrejurări: faptul că a rezilitat contractul de școlarizare, într-un moment în care obligațiile asumate de părți nu erau executorii, în baza unei clauze care nu acorda pârâtului decât dreptul de a nu încheia un nou contract, executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale printr-o abordare greșită, lipsită de transparență și de bună credință a problemelor reclamantei coroborat cu imputarea nefondată a lipsei de colaborare a părinților ei, precum și refuzul pârâtului de a mai asigura școlarizarea reclamantei încă de la data comunicării notificării de reziliere, 29.06.2015, deși contractul nr. x/10.02.2014 era încă în vigoare.

Instanța de apel a sancționat, în baza normelor care reglementează răspunderea civilă delictuală, doar ultima conduită a pârâtului, respectiv refuzul de executare a contractului nr. x/2014 în perioada 29.06-31.08.2015, acordând daune interese echivalente cu valoarea contractului pe această perioadă.

Această limită a întinderii răspunderii contractuale nu a fost criticată în recurs de către reclamantă, motiv pentru care, în recursul pârâtului, vor fi avute în vedere exclusiv criticile ce țin de neexecutarea contractului în perioada indicată.

În acest sens, în acord cu susținerile pârâtului, Înalta Curte reține că instanța de apel, deși statuează că acesta nu și-a respectat obligațiile contractuale în perioada 29.06-31.08.2015, nu arată în concret care sunt aceste obligații, în condițiile în care pârâtul a susținut că plata pentru contractul de școlarizare este constituită dintr-o sumă anuală și nu lunară, fiind împărțită, pentru ușurința achitării ei, în 12 rate lunare, astfel că scadența ratei este independentă de desfășurarea unei activități școlare.

Pentru a se imputa neexecutarea unei clauze contractuale de natură a atrage răspunderea debitorului obligației neexecutate, este necesar a fi identificată în mod concret conduita comisivă sau omisivă a acestuia care a dus la încălcarea unei atare obligații. Or, în cauză, instanța de apel nu a verificat susținerile reclamantei coroborat cu apărările pârâtului sub acest aspect, în sensul că, la data de 29.06.2015, dată reținută ca reprezentând începutul perioadei de neexecutare a contractului, activitatea de învățământ corespunzătoare anului școlar 2014-2015 se încheiase, iar reclamantei îi fusese finalizată situația școlară pe anul respectiv. Prin urmare, deși instanța de apel a reținut că pârâtul nu și-a executat, în mod culpabil, obligațiile contractuale, nu a indicat în concret în ce constă obligația neexecutată după încheierea cursurilor școlare.

Prin critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că, în mod eronat, curtea a reținut că rezilierea abuzivă a contractului de școlarizare nr. x/25.02.2015 are semnificația refuzului de a asigura școlarizarea recurentei-reclamante de la data comunicării notificării de reziliere, 29.06.2015, deși contractul nr. x/10.02.2014 era în vigoare, întrucât acest contract și-a încetat efectele prin ajungerea la termen, odată cu finalizarea studiilor de către reclamantă și încheierea situației școlare la sfârșitul cursurilor anului școlar 2014 - 2015, contractele nefiind condiționate unul în raport de celălalt.

Înalta Curte nu poate exercita controlul de legalitate, prin aplicarea art. 488 pct. 8 C. proc. civ., asupra acestei chestiuni litigioase ce vizează considerentele hotărării prin care instanța de apel a statuat asupra răspunderii contractuale imputate pârâtului prin prisma neîndeplinirii obligațiilor sale, transformând răspunderea pentru rezilierea contractului nr. x/2015 într-una pentru refuz de executare a celui precedent, în lipsa unei motivări corespunzătoare, din partea instanței de apel, a raționamentului juridic conținut în această afirmație, ceea ce determină reținerea unui caracter echivoc al considerentului respectiv ce nu este în măsură să susțină soluția pronunțată.

Prin urmare, în condițiile în care instanța de apel nu a motivat cum a stabilit cuantumul despăgubirilor și care este izvorul și natura juridică a acestora (restituirea unor rate din preț achitate în lipsa contraprestației, despăgubiri materiale sau morale stabilite prin echivalare cu suma ce reprezenta obligația de plată), nu poate fi exercitat un control judiciar din perspectiva corectei aplicări a dispozițiilor art. 1530 C. civ. astfel că recursul nu va fi analizat în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Obligația instanțelor de a-și motiva deciziile reprezintă una din garanțiile esențiale ale procesului echitabil, impusă atât de normele interne conținute în art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cât și de normele convenționale cuprinse în art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, sunt îndeplinite condițiile reglementate de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. pentru a se dispune admiterea recursului.

În ceea ce privește obligarea recurentului-pârât la comunicarea înscrisurilor, se constată că instanța de apel a admis cererea, apreciind că există un interes evident al reclamantei ce derivă din exercitarea dreptului la educație.

Pârâtul a contestat admiterea acestei solicitări, susținând fie că actele sunt publice, fie că au fost comunicate în formatul agreat de școală sau că au fost depuse deja, de către ambele părți, la dosarul cauzei. De asemenea a apreciat că semnarea contractelor de școlarizare are la bază acordul de voință, liber și expres exprimat prin semnătura președintelui, fără a fi necesar vreun act de dispoziție emis de organele de conducere ale unității.

Aceste apărări nu au fost analizate de instanța de apel distinct, pentru fiecare dintre actele indicate, pentru a se stabili, în funcție de natura lor, dacă acestea există în forma pretinsă de reclamantă, dacă fuseseră comunicate, anterior, într-o procedură agreată de părți, material sau electronic, dacă au fost accesibile în mod public sau dacă se regăsesc printre cele depuse la dosarul cauzei în cadrul administrării probatoriului, pentru a se aprecia asupra interesului juridic legitim și actual al părții în comunicarea lor.

Prin urmare, se va reține, și sub acest aspect, din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., lipsa motivării corespunzătoare a soluției de admitere a acestui capăt de cerere de către instanța de apel.

În ceea ce privește recursul reclamantei, acesta va fi admis formal având în vedere că rezolvarea criticilor invocare are un caracter subsidiar soluționării celor dezvoltate de pârât, chestiunea monedei în care se evaluează prejudiciul pretins constituind un aspect subsidiar examinării și constatării îndeplinirii, de către instanța de rejudecare, a elementelor răspunderii civile contractuale pentru neexecutarea contractului care conduc la obligarea pârâtului la despăgubiri.

Față de toate aceste împrejurări, Înalta Curte va admite recursurile și va casa hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru ca aceasta să analizeze solicitările părților în limitele devolutive ale aspectelor recurate cu privire la daunele interese pretinse de reclamantă, respectiv, în ceea ce privește obligarea pârâtului de a comunica documentele solicitate, dacă obligația are o bază factuală și legală, dacă este justificată de un interes legitim, dacă aceste înscrisuri există în forma pretinsă de reclamantă și dacă pârâtul a refuzat comunicarea lor cu încălcarea unei obligații legale sau contractuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta A., prin reprezentant legal B. și de pârâtul C. împotriva deciziei nr. 161 din 11 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 februarie 2022.