ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1054/2024

Sentința pronunțată de Tribunalul București Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 18.09.2019 sub nr. x/3/2015***. Prin sentința civilă nr. 170/19.02.2020, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A prin reprezentant B, în contradictoriu cu pârâții Complexul C, Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Agenția Română de Asigurare a Calității în învățământul Preuniversitar.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 1388 A din 14 octombrie 2023 a Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/3/2015***, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimatul-pârât Complexul C, ca inadmisibilă. S-a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A, prin reprezentant B, împotriva sentinței civile nr. 170/19.02.2020, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți Complexul E (fost C), Ministerul Educației, Agenția Română de Asigurare a Calității în învățământul Preuniversitar, ca nefondat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, a declarat recurs reclamanta A, prin reprezentant B, formulând critici de nelegalitate. În cuprinsul cererii de recurs s-au formulat, în esență, următoarele critici: Decizia recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 22 alin. (2) alin. (4) și alin. (6) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 9 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce atrage motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 din același cod. Arată că cererea modificatoare și precizatoare a fost înaintată în cauza pendinte în termen legal, încă din anul 2015, înaintea primului termen de judecată de la 08.02.2016 și că cererea de chemare în judecată a fost precizată pentru a doua oară tot în anul 2015, înaintea primului termen de judecată, fiind depusă pentru a treia oară la începutul anului 2016, tot înaintea primului termen de judecată de la 08.02.2016. În raport de demersurile procedurale dovedite prin actele și lucrările cauzei, prin cererea modificatoare și precizatoare depusă la dosar la termenul din 13.11.2019 s-a atras atenția că s-a lărgit cadrul procesual prin chemarea în judecată a complexului educațional intimat-pârât care a fost scos din procesul pendinte după disjungerea din 08.02.2016, cu precizarea că acest termen a fost primul termen de judecată când dezbaterile au avut loc în fata unei instanțe competente general, material, funcțional și teritorial să judece pretențiile recurentei minore formulate încă din anul 2015. Susține că prin înscrisul procedural depus la dosarul cauzei în 13.11.2019 recurenta minoră a arătat încă din preambul că înțelege să completeze motivarea cererii de chemare în judecată, să completeze și să precizeze obiectul acțiunii, majorând totodată câtimea cererii sale în considerarea acelorași raporturi juridice, ținând seama de evenimentele care au avut loc în legătură cu speța, de la data de 08.02.2016 până la data de 13.11.2019. Mai arată ca la acel termen de judecată a fost prezentă în sala mama recurentei care a învederat că modificarea cererii de chemare în judecată s-a făcut în condițiile legii, înaintea primului termen de judecată din 08.02.2016, în temeiul art. 204 alin. (l) C. proc. civ., nu al alin. (3) iar cererea modificatoare și precizatoare de la termenul din 13.11.2019 a vizat exclusiv restabilirea cadrului procesual așa cum a fost prezentat în anul 2015, deoarece minorei reclamante nu-i poate fi imputată alterarea procedurilor care, așa cum s-a stabilit prin hotărârile judecătorești definitive depuse la dosarul cauzei, nu au fost de competenta unor instanțe de drept administrativ, ci de cea a instanțelor civile. Menționează că toate alegațiile instanței de apel referitoare la „primul termen de judecată", la „strictețea" și „temeinicia" instrumentării cauzei de către prima instanță sunt străine pricinii pendinte. Instanța de apel, ca instanță devolutivă, a avut obligația să verifice actele și lucrările dosarului pe care prima instanță nu le-a analizat și, în condițiile în care ar fi existat neclarități, chiar să califice drept modificare a cererii Memoriul înregistrat la Ministerul Educației sub nr. 15097/20.01.2016 pe care recurenta l-a atașat solicitării sale din 01.02.2016, comunicată la dosarul cauzei anterior primului termen de judecată din 08.02.2016. Mai susține că decizia recurată cuprinde atât motive contradictorii, cât și motive străine de natura cauzei, ceea ce atrage incidența art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Pe de o parte, instanța de apel retine în considerentele sale că „(...) împotriva încheierii de ședință din 08.02.2016 a formulat recurs B, în calitate de reprezentant al recurentei reclamante, minora A (...) iar Curtea de Apel București — Secția a VIII Contencios Administrativ și Fiscal a admis recursul "- alin. (4) și 5 de la pag.7 din decizia recurată - însă pe de altă parte, aceeași instanță de apel precizează că „în condițiile în care reprezentantul reclamantei din prezenta cauză nu a înțeles să atace încheierea din data de 08.02.2016 prin care au fost disjunse capetele de cerere și s-a stabilit, pentru fiecare dosar în parte, cine are calitatea de pârât, rezultă, pe cale de consecință că în acest dosar intimatul-pârât nu avea calitatea de pârât" - alin. (2) de la pag.19 din decizia recurată. În afirmarea aceluiași raționament contradictoriu prejudiciabil, instanța de apel reține că încă din etapa regularizării cererii de chemare în judecată „reclamanta A, prin reprezentant B, a formulat cerere modificatoare și precizatoare (...)" - penultimul alin. de la pag. 6 din decizia recurată - dar în aceeași hotărâre apreciază „contrar susținerilor apelantei reclamante" statuând că „aceasta nu era în drept să modifice cererea la .termenul de judecată din data de 13.11.2019"- alin. (3) de la pag. 25 din decizia recurată. Instanța de apel reține: „în mod neîntemeiat susține apelanta reclamantă că instanța avea obligația de a pune în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a Complexului C (ultima parte din primul alin. de la pag. 26 din decizia recurată)", arătând apoi că excepția lipsei calității procesuale pasive a complexului educațional intimat-pârât „nu a fost invocată în fața primei instanțe" dar „este adevărat, instanța avea posibilitatea să invoce din oficiu această excepție" - alin. (4) de la pag. 26 din decizie. Instanța de apel a creat un prejudiciu major recurentei minore, deoarece relevă înlăturarea în mod vătămător a probatoriului supus cenzurii instanței, care urma sa fie administrat în contradictoriu cu toate părțile intimate-pârâte arătate în cererea de chemare în judecată. Decizia a fost dată în considerarea unor motive străine cauzei, cu ignorarea Memoriului înregistrat la Ministerul Educației Naționale sub nr. 15097/ 20.01.2016 și a probatoriului atașat acestuia care ar fi trebuit să fie pus în discuția părților ca act procedural modificator și precizator al cererii introductive de instanță, conform prevederilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ. Concluzionează solicitând admiterea recursului, desființarea în tot a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin.(l) pct. 5 și 6 C. proc. civ. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimatul Complexul E (fost C) a depus întâmpinare prin care a arătat că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, având în vedere că prin încheierea din 08.02.2016 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. x/3/2015, instanța a disjuns capetele de cerere (1, 2, 3 și 7) în contradictoriu cu acest pârât, formându-se dosarul nr. x/3/2016, iar celelalte capete de cerere (4, 5 și 6) au rămas să fie judecate în contradictoriu cu MECȘ și ARACIP. Arată că invoca excepția autorității de lucru judecat cu privire la calitatea sa procesuală pasivă. Pe fond, solicită respingerea recursului, arătând că criticile formulate nu se circumscriu motivelor de nelegalitate invocate. Recurentul și intimata Agenția Română de Asigurare a Calității în învățământul Preuniversitar au depus răspunsuri la întâmpinarea formulată de intimatul Complexul E (fost C), prin care au arătat că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat cu privire la calitatea procesuală pasivă a Complexului E, intimata ARACIP considerând că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a acestei excepții. În aplicarea prevederilor art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 C. proc. civ. s-a constatat încheiată etapa comunicărilor prealabile, dispunându-se întocmirea prezentului raport.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 12 decembrie 2023, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A, prin reprezentant B, împotriva deciziei nr. 1388 A din 14 octombrie 2022 a Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în contradictoriu cu intimații-pârâți Complexul E, Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar; a fixat termen de judecată la data de 16 aprilie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, termen la care instanța a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive și a autorității de lucru judecat cu privire la calitatea sa procesuală pasivă, invocate de intimatul-pârât Complexul E (fost C) prin întâmpinare, precum și a inadmisibilitatea acestei excepții, invocată de intimata-pârâtă Agenția Română de Asigurare a Calității în învățământul preuniversitar prin răspunsul la întâmpinare, cu observarea apărărilor recurentei-reclamante A, prin reprezentant B. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Complexul C este neîntemeiată și recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost invocată de pârâtul Complexul C cu ocazia soluționării cauzei în recurs, prin întâmpinare. Înalta Curte reține că prima instanță a soluționat cauza în contradictoriu cu acest pârât, observând că decizia de casare a impus instanței verificarea cadrului procesual subiectiv, obligație în îndeplinirea căreia Tribunalul a consemnat că petitele 4, 5 și 6 din cererea introductivă sunt formulate și în contradictoriu cu Complexul C. În apelul declarat de reclamantă unitatea de învățământ pârâtă a stat în judecată în calitate de intimat și a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității sale pasive, iar Curtea de apel a respins această excepție prin decizia recurată, cu argumentul că această chestiune putea fi adusă în discuție prin formularea unei căi de atac împotriva sentinței primei instanțe și nu doar prin întâmpinare. Înalta Curte constată, deci, că apărarea Complexului C cu privire la neparticiparea sa la cadrul procesual pendinte a fost înlăturată de prima instanță cu argumentul că cererea este formulată în contradictoriu și cu acesta, deci cadrul procesual stabilit de reclamantă îl privește. O atare dezlegare, cuprinsă în sentința primei instanțe, nu a fost apelată (pe calea unui apel incident) de către pârât, astfel încât ea nu mai poate fi reevaluată în calea de atac, primind caracter definitiv. Consecutiv, excepția lipsei calității procesuale pasive nu mai putea fi invocată din nou în recurs cât timp soluția Curții de apel de respingere a excepției nu a fost atacată de această parte, opunându-se, din nou, autoritatea de lucru judecat a părții din hotărâre nerecurate. În plus, argumentele ce țin de absența unor obligații ale pârâtului unitate de învățământ în cererea reclamantei ce învestește instanța de față sunt chestiuni ce țin de temeinicia acțiunii și nu de calitatea pasivă, față de dispozițiile art. 36 alin. (2) C. proc. civ. Asupra recursului, se reține că prin criticile întemeiate în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a reproșat în primul rând instanței de apel absența sa din considerentele deciziei atacate a unei analize cu referire la susținerile sale în sensul că prima instanță a dat dovadă de lipsă de imparțialitate în gestionarea cauzei prin invitarea pârâților să exprime un punct de vedere cu privire la aplicarea prevederilor art. 204 alin. (3) C. proc. civ. în cauză. Or, contrar susținerilor recurentei reclamante, din considerentele deciziei rezultă că instanța de apel s-a preocupat de critica privind absența imparțialității, arătând că demersul instanței de fond de a cere pârâților, odată cu comunicarea cererii modificatoare acestora, să își exprime punctul de vedere cu privire la aplicarea art. 204 alin. (3) C. proc. civ., nu reprezintă un indiciu de imparțialitate, ci dimpotrivă constituie o modalitate corectă de aplicare a legii pentru că o cerere de modificare formulată peste termenul legal imperativ prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ. nu ar fi putut fi primită decât în prezența acordului expres al celorlalte părți. Prin urmare, motivul de apel în discuție a primit un răspuns argumentat și critica privind omisiunea de examinare nu este fondată. Tot sub cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut greșita aplicare a art. 204 alin. (1) C. proc. civ. în privința cererii sale de modificare a acțiunii. În speță, prima instanță a constatat că cererea de modificare a fost depusă la 13.11.2019, ulterior primului termen de judecată și în etapa rejudecării parțiale a cererii inițiale ca urmare a casării cu trimitere, astfel încât termenul pentru modificarea acțiunii era depășit, neexistând acordul părților pentru primirea unei astfel de solicitări. Curtea de apel a menținut această argumentație, arătând în esență că, într-adevăr, momentul până la care acțiunea putea fi modificată era epuizat la momentul rejudecării după casarea cu trimitere. În argumentarea criticilor de nelegalitate referitoare la modificarea cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a expus susțineri referitoare la mai multe cereri formulate de ea pentru modificarea și precizarea acțiunii introductive, arătând că acele cereri au fost formulate înainte de primul termen de judecată ce a avut loc la 08.02.2016 (o cerere prin care propunea noi dovezi și își micșora câtimea obiectului cererii, o cerere prin care explicita cuantumul pretențiilor și depunea dovada achitării taxei de timbru și respectiv o cerere prin care atașa la dosar înscrisuri, inclusiv un memoriu adresat Ministerului Educației și Cercetării). Or, Înalta Curte constată, ca urmare a examinării cererii de apel formulate și motivate în termenul legal, că aceste chestiuni – ce priveau, indiscutabil, cadrul procesual în fața primei instanțe – nu au făcut obiectul criticilor în apelul declarat de această parte împotriva sentinței tribunalului. Devin, astfel, incidente dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., care exclud de la controlul judiciar criticile formulate omisso medio, în cazul de față motive de nelegalitate care priveau sentința primei instanțe și nu au fost deduse judecății instanței de apel, fără a exista vreun motiv invocat care să împiedice partea a formula motive de apel sub aceste aspecte. De aceea, nu pot fi analizate în recurs susținerile referitoare la greșita ignorare a unor pretinse cereri modificatoare formulate anterior termenului din 08.02.2016, inclusiv a unei cereri prin care reclamanta depunea la dosar înscrisuri, printre care un memoriu adresat pârâtului Ministerul Educației și Cercetării, ce ar fi trebuit (în optica reclamantei) să fie calificat de instanță ca fiind o modificare a acțiunii, pentru că ele sunt invocate direct în recurs. În cadrul aceluiași motiv de recurs s-a argumentat și cu privire la nelegalitatea respingerii de către prima instanță a cererii modificatoare formulată la data de 13.11.2019, iar această critică este nefondată. Astfel, primul termen de judecată în cauză a avut loc la data de 08.02.2016, când părțile au fost legal citate, după cum s-a consemnat în încheierea de ședință. Potrivit art. 204 alin. (1) teza I C. proc. civ., în forma aplicabilă litigiului: „Reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat.” Interpretarea logică și gramaticală a textului indică în mod neechivoc că termenul pus la dispoziția reclamantului pentru modificarea acțiunii (în absența acordului expres al celorlalte părți) este primul termen de judecată acordat în cauză la care acesta este legal citat. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, astfel încât nu poate fi reținută teza reclamantei în sensul că termenul edictat de art. 204 alin. (1) C. proc. civ. este primul termen în fața instanței competente material, teritorial sau funcțional, textul legal neconținând o distincție după cum instanța învestită este sau nu competentă. Din perspectiva susținerilor reclamantei recurente în sensul că prin cererea din 13.11.2019 s-a atras atenția instanței cu privire la lărgirea cadrului procesual prin atragerea ca pârât și a Complexului C, se constată că acest pârât a rămas în judecată indiferent de însușirea sau nu de către instanță a ultimei modificări a acțiunii, astfel încât aceste argumente nu sunt relevante pentru soluționarea cauzei. În consecința tuturor acestor considerații, nu se identifică de către instanța de recurs vreo încălcare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 22 alin. (2) 4 și 6 ori a art. 9 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât motivele de recurs întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate. Prin motivele de recurs încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta reclamantă reproșează instanței de apel diferite argumente pe care le consideră contradictorii sau străine cauzei, după caz. Aceste critici sunt nefondate, după cum se va argumenta în cele ce succed. Astfel, s-a susținut că în mod străin cauzei Curtea de apel a reținut că reclamanta nu a atacat încheierea prin care, la data de 08.02.2016, secția de contencios administrativ a Tribunalului București a dispus disjungerea capetelor de cerere 1, 2 , 3 și 7 din acțiunea introductivă de cele ce numerotate cu 4, 5 și 6, judecate în cauza de față. Cu privire la această încheiere, Curtea de apel a reținut: „În ceea ce privește critica adusă măsurii disjungerii cauzei, Curtea constată că prin decizia nr. 3090/06.07.2017, Curtea de Apel București a menținut măsura disjungerii capetelor de cerere 1,2,3 și 7, această măsuri fiind, prin urmare, supusă controlului judiciar și intrând în puterea de lucru judecat. Or, aceste capete de cerere au fost formulate în contradictoriu cu „pârâtul de ordin 2”, respectiv Ministerul Educației și Cercetării Ștințiifice, aceste aspecte rezultând cu claritate din cuprinsul cererii introductive de instanță. Chiar dacă, în opinia Curții, pârâtul COMPLEXUL C nu avea calitate procesuală pasivă, această excepție nu a fost invocată de această parte în fața primei instanțe, partea interesată neformulând nici cale de atac împotriva hotărârii. Singura parte care a menționat această măsură a instanței prin calea de atac formulată a fost apelanta reclamantă, care nu justifică niciun interes în formularea acestei critici, de vreme ce chiar ea a solicitat lărgirea cadrului procesual prin formularea cererii modificatoare.” Prin urmare, susținerea privind existența unor motive străine este vădit nefondată, de vreme ce argumentarea instanței de apel reține și valorifică în mod corect faptul că recursul declarat împotriva încheierii ce conține și măsura de disjungere a fost admis sub alte aspecte, măsura disjungerii fiind menținută. În schimb, argumentația din cererea de recurs face trimitere la mențiuni din partea expozitivă a considerentelor deciziei recurate, unde este prezentat parcursul litigiului (inclusiv formularea recursului împotriva încheierii din 08.02.2016) și sunt reproduse susținerile părților (respectiv ale unuia dintre intimați, care a susținut prin întâmpinare că acest recurs nu a fost declarat). Instanța nu este ținută ca, în partea expozitivă a considerentelor, să prezinte numai susținerile corecte sau adevărate ale părților, ci este chemată a le da un răspuns adecvat în partea rezervată considerentelor proprii, ceea ce s-a și întâmplat în cauză, cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ. De aceea, se reține că acest motiv de recurs este evident nefondat. Similar, se reproșează instanței de apel în aceleași coordonate procesuale reținerea concomitentă a formulării unei cereri de precizare a acțiunii de către reclamantă în fața primei instanțe sesizate și a formulării cererii modificatoare tardive la data de 13.11.2019. Or, aceste afirmații nu se contrazic, cât timp mențiunea din partea expozitivă a considerentelor se referă la una dintre cererile de precizare/modificare a acțiunii, prin care reclamanta a arătat că a primit o parte dintre documentele ce făceau obiectului capătului 1 de cerere și că i s-a restituit o parte din suma de bani ce făcea obiectul unui alt capăt de cerere dintre cele disjunse, iar cea de-a doua mențiune a curții de apel privește o altă cerere de modificare, depusă la instanța care a pronunțat sentința civilă nr. 170/19.02.2020, ce a fost considerată tardivă de instanțele de fond. Față de aceste împrejurări, nicio contrarietate nu se identifică între aceste considerente. Mai susține recurenta că există contradicție între afirmația instanței de apel în sensul că instanța nu avea obligația de a invoca excepția lipsei calității procesuale pasive și afirmația că instanța putea să invoce aceeași excepție. Însăși prezentarea pretinsei contrarietăți dintre diferitele afirmații cuprinse în considerente vădește netemeinicia acestei susțineri a recurentei, de vreme ce există o distincție incontestabilă între o obligație și o posibilitate sau o facultate a instanței, a fi obligat la ceva nefiind echivalent cu a putea face ceva. De aceea, nu există o contrarietate între constatarea faptului că o excepție poate fi invocată din oficiu de instanță, dar că instanța nu este obligată a proceda ca atare. În tot cazul, cât timp respectivul pârât (Complexul C) a stat în judecată ca pârât în toate cele trei etape procesuale, indiferent de primirea sau nu a modificării acțiunii reclamantei, această critică nu prezintă un folos practic pentru recurentă. Se mai reproșează instanței de apel sub cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și alte argumente ale instanței de apel, despre care se consideră că sunt străine cauzei, fără a se argumenta adecvat de ce se consideră astfel. Este vorba despre afirmația (corectă, de altfel) a instanței de apel în sensul că prima instanță nu era ținută a pune în discuția părților în mod distinct fiecare înscris depus la dosar de parte – instanța de recurs nu identifică neclaritatea acestei afirmații și nici de ce ea străină cauzei, cât timp se discuta în apel în mod concret despre modul de instrumentare a cauzei de către tribunal. De asemenea, nu este indicat de ce sunt străine cauzei afirmațiile instanței de apel în sensul că reclamanta a cerut intervenția instanței pentru obligații generale ale pârâților Ministerul Educației și Cercetării și ARACIP, deja prevăzute de lege în sarcina lor, fără a individualiza în concret pentru speță care sunt măsurile ce le-au fost cerute și pe care aceștia au omis a le lua, precum și că între reclamantă și pârâții instituții publice nu există o dispută cât timp reclamanta nu s-a adresat acestora cu o sesizare concretă. Faptul că reclamanta a formulat un memoriu adresat unuia dintre pârâți (Ministerul Educației și Cercetării) ulterior sesizării instanței nu atrage caracterul străin cauzei sau neclar al considerentelor prin care s-a constatat că prin acțiunea cu care instanța este învestită în mod legal nu se solicită în concret stabilirea de obligații în sarcina vreuneia dintre cele două instituții pârâte, această afirmație a instanțelor de fond fiind pe deplin susținută de lucrările dosarului. Cu atât mai mult soluția este corectă prin raportare la concluzia în sensul că reclamanta nu a precizat sau modificat prezenta acțiune în termenul legal în direcția indicării unor solicitări care să poată constitui o reparație concretă și eficientă a pretinsei încălcări a drepturilor sale. Din această perspectivă s-a constatat în mod corect că o cerere prin care se solicită a se constata că obligarea unui pârât a lua act de încălcarea legii de către o unitate de învățământ nu conține o pretenție aptă a produce un efect juridic; similar, cererile ce au făcut obiectul petitelor 5 și 6 au avut același caracter general și imprecis, fără a putea duce la protejarea efectivă a drepturilor deduse judecății în mod generic de reclamantă. În consecința tuturor acestor argumente, constatând că verificarea legalității deciziei recurate prin prisma motivelor de recurs dezvoltate de reclamanta recurentă a relevat că nu se poate identifica vreun viciu din perspectiva normelor legale analizate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.