ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 255/2022

Obiectul cererii: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 22 aprilie 2019 pe rolul Judecătoriei Vânju Mare, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B., C., D. și E. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunțata să se dispună perfectarea antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/07.05.2008 la BNP F., pentru suprafața de 2570 mp teren situat în intravilanul localității Vînju Mare, județul Mehedinți și construcțiile existente, respectiv imobil casă. În drept, au fost indicate dispozițiile art. 1669 C. civ. Prin sentința civilă nr. 905 din 25 septembrie 2019 Judecătoria Vânju Mare a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Sentința pronunțată de tribunal: Prin sentința civilă nr. 36 din 3 decembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția I civilă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. și s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B., C. și D. și E., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Decizia pronunțată de curtea de apel: Prin decizia civilă nr. 88 din 1 aprilie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 36 din 3 decembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Mehedinți. A schimbat în parte sentința apelată în sensul că: A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și E.. A constatat că reclamanta a dobândit, prin cumpărare de la pârâți cu prețul de 75.000 euro, plătit în 2008, diminuat potrivit sentinței nr. 1834/10.11.2010 pronunțată de Judecătoria Vânju Mare în dosarul nr. x/2009, dreptul de proprietate cu privire la imobilul cu construcție situat în Vânju Mare, str. x, nr 23, jud. Mehedinți, compus din teren în suprafață de 2416 mp și următoarele construcții: locuință edificată din zidărie de cărămidă, șarpantă de lemn si învelitoare țiglă, având suprafața construită la sol de 112 mp, anexă gospodărească edificată din zidărie de cărămidă, cu învelitoare de plăci de azbociment, având suprafața construită la sol de 21 mp, garaj edificat din lemn cu învelitoare cu plăci de azbociment si cu uși metalice la strada x, având suprafața construită la sol de 57 mp. Hotărârea ține loc de act autentic de vânzare. A respins în rest acțiunea reclamantei cu privire la construcțiile demolate și diferență teren în suprafață de 154 mp. A admis în parte cererea apelantei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată. A obligat pe pârâții B., C., D. și E., în solidar, la 3.000 RON cheltuieli de judecată către reclamanta A., pentru judecata la fond și în apel. A menținut restul dispozițiilor sentinței nr. 36 din 3 decembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Mehedinți cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B.. A menținut dispozițiile încheierilor de ședință din 29 octombrie 2019 și 22 noiembrie 2019 pronunțate de Tribunalul Mehedinți cu privire la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 88 din 1 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, atât pârâții D. și E., cât și pârâtul G. au declarat. Recursul declarat de pârâții D. și E. a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., fiind formulate următoarele critici: Decizia nr. 88 din 1 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova nu a fost motivată de instanța de apel. Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, fiind încălcate dispozițiile art. 397 C. proc. civ. Cererea de chemare în judecată și cererea de apel au fost formulate fără niciun temei în fapt și în drept. Tribunalul a respins în mod corect cererea de chemare în judecată, reținând că, în temeiul art. 1669 C. civ., trebuia îndeplinită condiția esențială a refuzului vânzătorilor de a se prezenta la notar pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare. Instanța a constatat că nu există refuzul vânzătorilor, dar există culpa reclamantei, care a fost notificată de pârâții D. și E. și a refuzat să se prezinte la notar. Motivele apelului formulat de reclamanta A. au fost identice cu motivele cererii de chemare în judecată. Instanța de apel a motivat în sensul că reținerile tribunalului nu sunt suficiente pentru a pronunța respingerea acțiunii, dar nu a motivat care ar fi condițiile neîndeplinite de recurenți sau care ar fi condițiile apreciate la data pronunțării hotărârii judecătorești. Instanța de apel nu a motivat de ce nu a luat în considerare faptul că recurenții nu au fost notificați și nu a existat nicio dovadă a notificării pârâților de către reclamanta A.. Motivele de apel nu au fost dovedite, deși recurenții-pârâți au solicitat ca intimata-reclamantă să dovedească motivele cererii și ale apelului. Prin încheierea din 28 mai 2020 s-a încuviințat proba cu înscrisuri, apelanta urmând să facă dovada că pârâții au fost notificați pentru a se prezenta la notar. Instanța de apel s-a pronunțat pe alte motive decât motivele pe care s-a întemeiat cererea de apel formulată de apelanta A., iar în motivare nu se regăsește analiza probelor și dovezilor din apel. Instanța a dispus din oficiu suplimentarea probelor, însă martorii nu au adus lămuriri privind situația juridică dintre părți referitor la refuzul intimaților de a se prezenta la notar în vederea încheierii contractului. Din declarațiile martorilor reiese că intimata-reclamantă nu a avut posesia și folosința imobilului, imobilul nu mai este racordat la energie electrică. De asemenea, instanța nu a luat în considerare probele din care reiese că nu aceasta a avut posesia și folosința imobilului, ci H.. Instanța nu a luat în considerare că recurenții s-au comportat ca adevărați proprietari, au plătit taxele și impozitele. Prin cererea de recurs întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., pârâtul G. a invocat următoarele critici: Hotărârea este nelegală întrucât instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1669 C. civ. și art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. În mod nejustificat, instanța de apel a apreciat că există un refuz nejustificat al pârâtului G. în ceea ce privește încheierea actului autentic având ca obiect imobilul construcție situat în Vânju Mare, str. x, jud. Mehedinți. Așa cum a reținut Tribunalul Mehedinți, reclamanta nu a făcut dovada uneia dintre condițiile esențiale pentru admisibilitatea acțiunii, anume aceea a refuzului pârâților de a se prezenta la notar în vederea autentificării antecontractului. Motivarea instanței este lipsită de suport legal existând contrarietate între argumentele expuse, în condițiile în care totuși a reținut că reclamanta nu a fost în măsură să justifice lipsa sa de reacție la notificare și nici nu a depus notificări similare, anterioare inițierii procesului. La dosarul cauzei există probe din care rezultă că intimata-reclamantă se face vinovată de nerespectarea obligațiilor asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare, în condițiile în care aceasta a refuzat în mod expres să plătească impozitul pe proprietatea imobilului și cheltuielile reprezentând energia electrică - acte materiale din care rezultă refuzul expres de a-și asuma calitatea de proprietar aparent ce rezulta din conținutul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat. În raport de soluția pronunțată de instanța de fond, hotărârea instanței de apel este nelegală deoarece există contradicție în dispozitivul deciziei, în condițiile în care admiterea apelului a vizat desființarea în parte a sentinței, sentința fiind motivată pe considerentul că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de lege, respectiv condiția refuzului pârâtului și a celorlalți pârâți de a se prezenta la notar în vederea autentificării antecontractului.

Procedura în fața instanței de recurs: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 22 iunie 2021. Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (22 aprilie 2019), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 3 februarie 2022, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul declarat de pârâții D. și E. în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Analizând cererea de recurs, se constată că aspectele evidențiate, astfel cum au fost formulate, nu conțin precizări care să reprezinte o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Înalta Curte constată că susținerile recurenților-pârâți din cuprinsul cererii de recurs nu se constituie într-o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță. În cuprinsul cererii de recurs, recurenții-pârâți au arătat, în mod generic, că hotărârea nu a fost motivată de instanța de apel, că instanța era obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății și că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, fiind încălcate dispozițiile art. 397 C. proc. civ. Se constată că, în lipsa unei dezvoltări corespunzătoare a fiecărui motiv de recurs, simplele susțineri ale recurenților-pârâți sunt pur formale, în condițiile în care nu au adus critici concrete de nelegalitate a hotărârii recurate, mărginându-se a expune, cu maximă generalitate, faptul că "nu există o motivare corectă și legală în apel" și a reda pasaje din sentința pronunțată de prima instanță și decizia pronunțată în apel. Cu atât mai mult, nu poate fi constitui motiv de critică faptul că "instanța de apel nu a motivat sentința atacată cu apel, conform motivelor apelului declarat de apelanta A.". O astfel de modalitate de redactare a motivelor de recurs, prin prezentarea în mare parte a unor chestiuni de fapt, nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., ce presupune ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel, astfel că, în atare circumstanțe, controlul de legalitate pe care îl exercită instanța de recurs este imposibil de realizat. Cum susținerile recurenților-pârâți D. și E. nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, așa cum deja s-a menționat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Având în vedere considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea recursului declarat de pârâții D. și E.. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul G. este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce succed: Referitor la excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă A., se reține că aspectele prezentate în cuprinsul cererii de recurs se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate de pârâtul G. urmând a fi analizate din perspectiva acestor texte de lege. Astfel, cu privire la criticile recurentului-pârât subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 1669 C. civ. și art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, se constată că susținerile părții sunt nefondate. În conformitate cu prevederile art. 1669 C. civ., ce reglementează promisiunea de vânzare și promisiunea de cumpărare, "(1) Când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite." Recurentul-pârât susține că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a acestor dispoziții, în sensul că a reținut refuzul său nejustificat pe baza unor probe administrate în apel, fără ca la dosarul cauzei să existe o notificare din care să rezulte că a fost chemat la notar în vederea încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare. Astfel cum reiese din texul legal anterior redat și cum în mod legal a reținut instanța de apel, pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract trebuie să se verifice, prioritar, dacă a existat refuzul nejustificat al pârâtului de a executa obligațiile impuse prin promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare, refuz ce reflectă dacă între părți există sau nu un conflict real sub aspectul autentificării actului promis. Contrar susținerilor recurentului-pârât, condiția existenței refuzului nejustificat de a perfecta actul promis reprezintă o chestiune de fapt ce poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, probațiunea necesară admiterii acțiunii neputând fi rezumată la existența/inexistența unor notificări. Reținând că tribunalul a concluzionat nelegal că reclamanta nu este îndreptățită să se adreseze instanței pentru a obține o hotărâre care să tină loc de act autentic de vânzare, limitându-se să constate că notificarea nr. x/12.05.2015 prin care pârâții au somat reclamanta să se prezinte la notar a rămas fără finalitate, instanța de apel, în baza probatoriului administrat în cauză (martori audiați atât la fond, cât și în apel, încheierile notariale existente la dosar, inclusiv poziția procesuală și apărările formulate de pârâți), a constatat că între părți există un conflict real cu privire la situația bunurilor în litigiu, fiind îndeplinită condiția existenței refuzului nejustificat de a perfecta actul promis. Instanța de recurs reține că criticile privind existența unei contrarietăți a argumentelor expuse în considerente vor fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Se constată că nu există contrarietate în argumentele expuse de instanța de apel, astfel cum susține recurentul-pârât. Faptul că a apreciat că reclamanta nu a fost în măsură să justifice lipsa sa de reacție la notificarea nr. x/12.05.2015, nu reflectă vreo contradicție cu soluția, cât timp, coroborând întregul material probatoriu administrat în cauză, Curtea a concluzionat că intimații-pârâți nu au mai dorit încheierea actului promis, intenția acestora fiind de a păstra proprietatea bunurilor înscrise în antecontract. În ceea ce privește pretinsa contradicție existentă în dispozitivul deciziei recurate, în sensul că admiterea apelului a vizat desființarea în parte a sentinței, se constată că recurentul-pârât nu reușește să demonstreze convingător în ce constă contradicția, în condițiile în care mențiunea "în parte" se referă la soluția de respingere în rest a acțiunii reclamantei cu privire la construcțiile demolate și diferența de teren în suprafață de 154 mp și la menținerea, prin neapelare, a dispozițiilor sentinței cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. și a dispozițiilor încheierilor de ședință din 29 octombrie 2019 și 22 noiembrie 2019 pronunțate de Tribunalul Mehedinți cu privire la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii și excepția prescripției dreptului material la acțiune și nu la condiția de fond pe care a considerat-o îndeplinită în apel, în raport de care a procedat la schimbarea soluției. Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de pârâtul G., ca nefondat. Având în vedere dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., instanța va obliga pe pârâții D. și E., în solidar cu pârâtul G. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum 4000 RON către intimata-reclamantă A.. PENTRU ACESTE MOTIVE,