ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2535/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal la data de 26.06.2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Târgu Jiu și S.C. Rilug S.R.L. Lugoj, a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 150.000 de euro cu titlu de daune morale, cât și la acordarea pentru viitor a unei pensii de invaliditate pentru prejudiciul suferit în perioada 07.02.2017-12.03.2019. Prin încheierea din data de 27.06.2019, s-a declinat competența de soluționare a cauzei, dosarul fiind înaintat secției conflicte de muncă și asigurări sociale. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2019*. Prin încheierea pronunțată la data de 13.09.2019, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția de necompetență material - funcțională ridicată în cauză de pârâtele Administrația Națională a Penitenciarelor și S.C. Rilug S.R.L. Lugoj și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civilă din cadrul Tribunalului Gorj. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția I civilă la data de 07.10.2019 sub numărul x/2019**. Prin încheierea din data de 03.12.2019, s-a respins excepția netimbrării acțiunii invocată de pârâta Administrația Națională a Peniteniciarelor, ca rămasă fără obiect și a fost unită cu fondul cauzei, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Administrația Națională a Penitenciarelor și S.C. Rilug Lugoj S.R.L..

Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal. Prin sentința civilă nr. 153 din 21 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Administrația Națională a Penitenciarelor și S.C. Rilug Lugoj S.R.L. și s-a respins pe fond acțiunea formulată de reclamantul A..

Hotărârea pronunțată în apel de curtea de apel. Prin decizia civilă nr. 3 din 12 ianuarie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 153 din 21 iulie 2020, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția I civilă, pe care a schimbat-o în parte și, în sensul că: A admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamantul A. și a obligat pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Târgu Jiu la plata către reclamant a sumei de 8000 RON, cu titlu de daune morale; a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta S.C. Rilug Lugoj S.R.L.. A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate. A obligat pe pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Târgu Jiu la plata către stat a ajutorului public judiciar sub forma onorariului de avocat în cuantum de 800 RON de care a beneficiat reclamantul A..

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Târgu Jiu. a). Prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a solicitat admiterea recursului, casarea parțială a deciziei atacate, în ceea ce privește obligarea acestei pârâte la plata despăgubirilor către reclamant. În dezvoltarea criticilor formulate recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că: - instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile Legii nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu acordând reclamantului daune morale în condițiile în care reclamantul a beneficiat de 468 zile considerate executate suplimentar în perioada 24.07.2012 - 16.12.2019, scopul legii anterior menționate fiind acela de a acorda o compensare unică persoanelor care execută pedepse privative de libertate în condiții de supraaglomerare; or, acordarea de zile considerate executate pentru condiții de detenție exclude acordarea de daune morale pentru aceleași condiții; - hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii; în mod greșit a fost reținută calitatea sa procesuală pasivă, în condițiile în care unitățile penitenciare au personalitate juridică, iar Administrația Națională a Penitenciarelor nu dispune cu privire la modul în care execută pedeapsa persoanele private de libertate; - nu se poate reține în sarcina acestei pârâte obligația de a repara un eventual prejudiciu cauzat de către unitățile penitenciare subordonate prin nerespectarea uneia dintre atribuțiile instituite de decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 507/2012; - în temeiul art. 11 alin. (2) din H.G. nr. 756/2016 pentru organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor și pentru modificarea H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, unitățile penitenciare au personalitate juridică; - nu are calitate procesuală pasivă raportat și la dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. a), art. 11 alin. (1), (2) și (7) și art. 12 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 756/2016 și art. 222 C. civ. - penitenciarele au personalitate juridică proprie, organizare proprie, patrimoniu propriu și sunt ordonatori terțiari de credite, iar responsabilitatea organizării activităților referitoare la modul de executare a pedepselor privative de libertate revine în primul rând penitenciarelor ca structuri funcționale ale Administrației Naționale a Penitenciarelor și numai cu titlu subsidiar acesteia din urmă; - Statului român îi revine responsabilitatea asigurării condițiilor de detenție, însă eventualele inacțiuni nu sunt consecința unei atitudini de rea-credință, ci se circumscriu dificultăților referitoare la lipsa fondurilor necesare dotării locurilor de detenție conform standardelor minime; - potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 254/2003 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, penitenciarele se înființează prin hotărâre a Guvernului, au personalitate juridică și sunt în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor; în același sens sunt și dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice; - organizarea și coordonarea activităților prevăzute la art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 756/2016 revine Administrației Naționale a Penitenciarelor, însă se realizează potrivit destinației și în limitele fondurilor bugetare alocate de către Guvern; - potrivit art. 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, statul membru are obligația de a asigura ca privarea de libertate a oricărei persoane să se realizeze în condiții compatibile cu respectarea demnității umane, iar modalitățile de executare să nu supună persoana în cauză unei suferințe sau încercări de o intensitate care să depășească nivelul inevitabil de suferință inerent detenției; - instanța de apel invocă în mod eronat jurisprudența instanței de contencios al drepturilor omului în materia stabilirii cuantumului despăgubirilor care se aplică situațiilor în care s-au constatat încălcări ale drepturilor omului și nu exista un mecanism de compensare a condițiilor neconforme de detenție, astfel cum sunt cele de care a beneficiat reclamantul; - instanța de apel a aplicat criterii comparative eronate la stabilirea daunelor morale acordate reclamantului în condițiile în care acesta a neglijat chiar cele mai mici preocupări pentru conservarea stării sale de sănătate; - în cauză nu au fost aduse probe din care să rezulte legătura de cauzalitate dintre deținerea în penitenciar, neglijența sau încălcarea unor norme de către penitenciar sau Administrația Națională a Penitenciarelor și prejudiciul reclamant constând în agravarea stării de sănătate. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. b). Prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâtul Penitenciarul Târgu Jiu a solicitat admiterea recursului și casarea parțială a deciziei atacate. Prin motivele de recurs parțial comune cu cele ale pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor s-au susținut, în esență, următoarele critici: - instanța de apel a aplicat în mod eronat prevederile Legii nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu acordând reclamantului daune morale, în condițiile în care reclamantul a beneficiat de 468 zile considerate executate suplimentar în perioada 24.07.2012 - 16.12.2019; - deși instanța consideră că perioada dedusă judecății este 30.01.2017 - 26.06.2019, reține totodată că "deținerea sa în astfel de condiții a continuat ți după abrogarea dispozițiilor reglementând recursul compensatoriu cuprinse în Legea 169/2017" - respectiv decembrie 2019, pronunțându-se astfel față de o perioadă care nu se încadrează în limitele solicitate de reclamant, acordând mai mult decât s-a cerut; - hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii referitor la obligarea pârâților Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Târgu Jiu la plata daunelor morale; deși recunoaște în principiu faptul că Statului român îi revenea răspunderea pentru eventualul prejudiciu suferit ca urmare a supraaglomerării din penitenciare, în lipsa chemării acestui subiect în judecată, plata daunelor morale cade în sarcina pârâților, care au un rol secundar în ceea ce privește asigurarea condițiilor de detenție. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză La data de 28 iunie 2021, a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant A. prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimata-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 12 mai 2021, prin care a achiesat la recursul declarat de Penitenciarul Târgu Jiu în contextul criticilor comune formulate de ambele părți cu privire la decizia atacată. De asemenea, a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de reclamantul A. prin care a invocat tardivitatea depunerii întâmpinării. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, precum și recursul declarat de pârâtul Penitenciarul Târgu Jiu sunt fondate, în limitele celor ce se vor arăta în continuare: Preliminar, având în vedere că motivele de recurs conțin critici comune subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1), pct. 6 și 8 C. proc. civ., acestea vor fi analizate și se va răspunde unitar prin considerentele ce vor fi expuse în cele ce succed: Într-o primă critică întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., recurenții susțin că hotărârea atacată conține dispoziții contradictorii deoarece, deși se reține că Statului român îi este imputabil un potențial prejudiciu suferit de reclamant ca urmare a supraaglomerării din penitenciare, în lipsa chemării acestui subiect în judecată, plata daunelor morale cade în sarcina pârâților, care au un rol secundar în ceea ce privește asigurarea condițiilor de detenție. Prin această critică, pârâții repun în discuție modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor în fața primei instanțe, prin întâmpinarea depusă la 1 august 2019 și soluționată prin sentința civilă nr. 153 din 21 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Gorj, în sensul respingerii. Aceeași excepție a fost invocată de pârâți și în fața curții de apel prin întâmpinările formulate la data de 09.10.2020 și, respectiv data de 26.11.2020, cu privire la care această instanță s-a pronunțat reținând, judicios, că reiterarea excepțiilor prin întâmpinările depuse în apel, cu solicitarea de a pronunța o soluție opusă celei adoptate la prima instanță, este inadmisibilă, întrucât tinde la schimbarea unor soluții definitive luate prin sentința primei instanțe. S-a mai reținut și faptul că prin necriticarea soluției primei instanțe cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale pasive ale pârâților, acestea au intrat în puterea lucrului judecat și nu mai pot fi repuse în discuție. Aceste argumente expuse de curtea de apel sunt aplicabile și în prezentul cadrul procesual în raport de conduita procesuală a recurenților. Astfel, Înalta Curte reține că împotriva hotărârii primei instanțe pârâții nu au formulat calea de atac a apelului, prin care să critice soluția dată cu privire la excepția procesuală a lipsei calității procesuale active, apelul fiind declarat doar de către reclamant. Pârâții reiterează critica referitoare la modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive de către prima instanță, întemeindu-o pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în calea de atac a recursului, cu neobservarea exigențelor impuse de prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. - care stabilește că hotărârea supusă controlului judiciar în recurs este cea a instanței de apel - cât și a prevederilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor". Cum criticile referitoare la modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor în fața primei instanțe au fost formulate omisso medio, acestea nu mai pot fi primite spre analiză. În consecință, critica de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este neîntemeiată. În schimb, criticile de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. constând, pe de o parte, în faptul că instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile Legii nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu, acordând reclamantului daune morale în condițiile în care acesta a beneficiat de 468 zile considerate executate suplimentar în perioada 24.07.2012 - 16.12.2019, iar pe de altă parte, în faptul că instanța de apel s-a raportat la o perioadă mai lungă decât cea solicitată de reclamant prin cererea de chemare în judecată, sunt întemeiate. Cu titlu general, prin adoptarea Legii nr. 169/2017 pentru completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Statul român a creat un mecanism compensatoriu menit să înlăture vătămarea drepturilor garantate de art. 3 din Convenția europeană a drepturilor omului. În concret, prin dispozițiile art. 55 1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, prevederi legale care au fost introduse prin Legea nr. 167/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, s-a prevăzut că la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată. Potrivit prevederilor alin. (8) din aceeași normă legală, perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiții necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012. De asemenea, potrivit alin. (6) al art. 55 1 , dispozițiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiții necorespunzătoare de detenție, prin hotărâri definitive ale instanțelor naționale sau ale Curții europene a drepturilor omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri și a fost transferată sau mutată într-un spațiu de detenție având condiții necorespunzătoare. Prin adoptarea acestui act normativ Statul român a înțeles să acorde o măsură compensatorie pentru asigurarea reparării încălcării art. 3 din Convenția europeană a drepturilor omului, cu un impact măsurabil asupra cuantumului pedepsei, măsură care poate fi apreciată ca un remediu efectiv menit să înlăture pe cât posibil efectele tratamentelor inumane sau degradante pe care le-au suferit persoanele încarcerate. În acest sens, sunt relevante statuările Curții europene a drepturilor omului din cauza Dîrjan și Ștefan c. României, în care instanța de contencios al drepturilor omului a declarat inadmisibile acțiunile reclamanților referitoare la condițiile precare de detenție deoarece aceștia au beneficiat de o reducere a pedepsei lor cu închisoarea ca o formă de compensare pentru condițiile precare de detenție, în aplicarea Legii nr. 169/2017 și au fost eliberați anticipat, reținând că remediul compensatoriu implementat de autoritățile române a reprezentat o reparație suficientă și adecvată în cazul deținuților care au fost supuși condițiilor precare de detenție în perioada iulie 2012 - decembrie 2019. Curtea europeană a drepturilor omului a decis că această lege, între timp abrogată, a constituit o formă de recunoaștere, de către autoritățile naționale, a încălcării art. 3 din Convenția europeană a drepturilor omului; de asemenea, Curtea a decis că mecanismul de compensare pus în aplicare în baza acestei legi, constând într-o reducere de pedeapsă, a fost suficient și adecvat, prin urmare, cei doi reclamanți nu au mai putut pretinde că sunt victime ale condițiilor precare de detenție. Prin aplicarea mecanismului recursului compensatoriu nu se poate ajunge, însă, în situația în care persoana privată de libertate să beneficieze de o dublă despăgubire pentru condițiile de detenție asigurate de instituțiile abilitate să pună în executare pedeapsa privativă de libertate, în contextul în care mecanismul reglementat prin art. 55 1 din Legea nr. 169/2017 reprezintă o normă specială de reparație destinată beneficiarilor legii, care înlătură de la aplicare dispozițiile generale în materie prevăzute de C. civ. Mecanismul recursului compensatoriu a fost abrogat prin art. II, pct. 2 din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, intrată în vigoare la 23 decembrie 2019. Astfel, măsura compensatorie s-a aplicat în intervalul 24 iulie 2012 (conform art. 55 1 alin. (8) din Legea nr. 169/2017) - 23 decembrie 2019, data abrogării prevederilor art. 55 1 din Legea nr. 169/2017 prin Legea nr. 240/2019. În cauză, pârâții au susținut că intimatului deținut i s-au dedus din pedeapsă 468 zile considerate executate suplimentar, beneficiind de prevederile Legii 169/2017, nefiind permisă, în consecință, acordarea atât a beneficiului deducerii unei perioade de detenție, cât și acordarea unor despăgubiri precum cele ce fac obiectul prezentei cereri de chemare în judecată. Se susține că întrucât legea stabilește că această măsură compensatorie nu se aplică dacă persoanele deținute au fost despăgubite pentru condiții necorespunzătoare de detenție prin hotărâri definitive ale instanțelor naționale sau ale Curții Europene a Drepturilor Omului, corespunzător perioadei pentru care s-au acordat despăgubirile, prin acordarea măsurii compensatorii de către penitenciarul pârât prin zile considerate ca executate suplimentar pentru condiții necorespunzătoare de detenție, nu pot fi obligați pârâții de către instanță la plata unor daune morale cu titlu de despăgubire pentru aceleași condiții în același penitenciar. Susținerile recurentei pârâte sunt întemeiate. Înalta Curte reține maniera eliptică și contradictorie în care au fost formulate aprecierile de către curtea de apel, aprecieri care au stat la baza pronunțării soluției de acordare a daunelor solicitate. Instanța de apel reține că s-a invocat de către pârâți incidența reglementărilor cu caracter de compensare ale Legii 169/2017, însă nu a analizat în concret dacă reclamantul a beneficiat de această măsură compensatorie și care este efectul aplicării acelor prevederi legale în cauza dedusă judecății, limitându-se la a afirma faptul că "reclamantul a beneficiat de prevederile Legii nr. 169/2017, durata pedepsei fiind redusă parțial în conformitate cu art. 55 1 din această lege", cu indicarea unui înscris aflat la dosarul cauzei. Prin prisma aspectelor astfel constatate, Înalta Curte reține că situația de fapt nu a fost deplin lămurită, că instanța de apel nu a tranșat cu claritate apărarea pârâților care au invocat beneficiul acordat reclamantului de Legea 169/2017, aceste chestiuni fiind relevante în determinarea îndreptățirii acestuia la despăgubirile solicitate. Mai mult, în mod eronat reține curtea de apel că și în situația în care reclamantul ar fi beneficiat de mecanismul recursului compensatoriu, prin reducerea parțială a pedepsei, acest fapt nu conduce automat la acoperirea prejudiciului moral în condițiile în care, în această ipoteză, sunt eludate dispozițiile art. 55 1 din Legea 169/2017, prin aplicarea mecanismului recursului compensatoriu neputându-se ajunge în situația în care persoana privată de libertate să beneficieze de o dublă despăgubire pentru condițiile de detenție, constând atât în zile considerate executate, cât și în acordarea de daune morale, contrar prevederilor art. 55 1 alin. (6) din Legea nr. 169/2017. Pârâții reproșează instanței de apel și faptul că la stabilirea daunelor morale a analizat condițiile de detenție în care reclamantul a executat pedeapsa privativă de libertate, prin raportare la o perioadă mai mare decât cea dedusă judecății prin cererea de chemare în judecată, pronunțându-se astfel față de o perioadă care nu se încadrează în limitele solicitate de reclamant. Această critică este întemeiată. Instanța de apel trebuia să aibă în vedere intervalul cuprins între data de 07.02.2017 și data de 12.03.2019, invocat de reclamant prin cererea de chemare în judecată, în raport de care să verifice dacă și pentru această perioadă reclamantului i se acordase beneficiul reducerii pedepsei conform art. 55 1 din Legea nr. 169/2017. Din această perspectivă, este irelevant argumentul curții de apel că deținerea reclamantului s-a realizat în condiții inadecvate și după data de 23 decembrie 2019, când au fost abrogate dispozițiile art. 55 1 din Legea nr. 169/2017, de vreme ce perioada pentru care reclamantul a solicitat daune morale este 07.02.2017- 12.03.2019. Deoarece prevederile art. 497 C. proc. civ. stabilesc că Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată, se impune casarea cu trimitere a cauzei pentru ca instanța de apel să stabilească atât situația de fapt (dacă reclamantul a beneficiat de măsura compensatorie prevăzută de Legea 169/2017), cât și incidența normelor legale invocate de pârâtă și să dispună în consecință. Instanța de apel va trebui să pună în discuția părților, în situația în care reclamantului i-au fost deduse din pedeapsă zile considerate a fi executate suplimentar, aplicabilitatea prevederilor art. 55 1 alin. (6) din Legea 169/2017. De asemenea, în rejudecare se va ține seama și de celelalte dezlegări date prin prezenta decizie, urmând a fi păstrate statuările instanței de apel care nu contravin deciziei de față. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ., se vor admite recursurile declarate de pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 3 din 12 ianuarie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, se va casa decizia recurată în limitele arătate prin prezenta decizie și se va trimite cauza pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtul A..