ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2526/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 17.01.2017 sub nr. x/2017 și, după disjungerea și suspendarea, în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a judecării capătului de cerere având ca obiect "plata unei sume de bani pentru acoperirea prejudiciului" în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., sub nr. x/2017, reclamantul B. a solicitat constatarea, în temeiul art. 253 C. civ., a caracterului ilicit al faptelor săvârșite de pârâți constând în realizarea și publicarea, pe site-ul www.x.ro, a articolelor defăimătoare intitulate «Operațiunea «ANAFura», publicat la data de 15.01.2014 în numărul 87 - anul II, ediția 15-21 ianuarie 2014, al cotidianului C., autor D., și «Subalternii lui E., cercetați penal», publicat la data de 23.07.2014 în numărul 114 - anul II, ediția 23-29 iulie 2014, al cotidianului C., autor F., și, pe cale de consecință, obligarea pârâților G., în calitate de redactor-șef al publicației C., F., în calitate de angajată, și D., în calitate de angajat, la restabilirea dreptului atins, prin obligarea la publicarea, pe cheltuiala acestora, a hotărârii de condamnare rămase definitive pronunțate în cauză pe site-ul www.x.ro, cu aceleași caractere cu care sunt publicate și celelalte articole ale ziarului, și prin obligarea pârâților la plata în solidar a sumei de 500.000 RON, cu titlu de daune morale.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 860/11.04.2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B., s-a constatat caracterul ilicit al faptelor săvârșite de pârâți constând în realizarea și publicarea pe site-ul www.x.ro a articolelor defăimătoare intitulate «Operațiunea ANAFura», publicat la data de 15.01.2014 în numărul 87 - anul II, ediția 15-21 ianuarie 2014 al cotidianului C., autor D., și «Subalternii lui E., cercetați penal», publicat la data de 23.07.2014 în numărul 114 - anul II, ediția 23 - 29 iulie 2014 al cotidianului C., autor F., și au fost obligat pe pârâții G., F. și D. la plata, în solidar, către reclamant a sumei de 2.000 euro, cu titlu de daune morale. Totodată, a fost respinsă în rest acțiunea, ca neîntemeiată, și au fost obligați pârâții la plata, în solidar, a sumei de 1.500 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (3) C. proc. civ.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 1617/Ap din 29 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a anulat apelul principal declarat de pârâtul G., ca netimbrat. A admis apelul principal declarat de pârâtul D., împotriva sentinței civile nr. 860/11.04.2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a schimbat în parte sentința civilă atacată în sensul că: a obligat pârâții, în solidar, la plata a sumei de 3.000 RON către reclamant, cu titlu de daune morale. A respins excepția inadmisibilității apelului incident declarat de reclamantul B., invocată de apelantul-pârât D., ca nefondată. A respins excepția nulității apelului incident declarat de reclamantul B., invocată de apelantul-pârât D., ca nefondată. A respins apelul incident declarat de reclamant, ca nefondat. A menținut în rest sentința civilă apelată. De asemenea, a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în apel, suma de 1.050 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru de 50 RON și onorariu de avocat de 1.000 RON, astfel cum a fost redus, către pârâtul D..

Recursul declarat în cauză Împotriva deciziei nr. 1617/Ap din 29 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul B.. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut următoarele: - Cu privire la încălcarea drepturilor nepatrimoniale ale recurentului - reclamant este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Subsumat acestui motiv de recurs, reclamantul arată că instanța de fond a reținut faptul că pârâții au săvârșit o faptă ilicită, constând în "depășirea limitelor libertății de exprimare, față de acuzarea pe nedrept a reclamantului de săvârșirea unor fapte penale, de o gravitate foarte mare, pentru obținerea unor venituri necuvenite de la contribuabili, și au încălcat drepturile reclamantului la personalitate, viață profesională și privată, demnitate, imagine și reputație". În încercarea de a obține reducerea cuantumului daunelor morale acordate de instanța de fond, pârâtul D. și-a structurat apelul principal în jurul unei analize amănunțite a unui număr de patru fapte ilicite pe care acesta a pretins ca le-ar fi identificat instanța de judecată, susținând că niciuna dintre aceste fapte nu ar avea caracter ilicit, iar instanța de apel, în mod greșit a efectuat o analiză amănunțită a celor patru fapte pretins a fi fost identificate de către instanța de fond, concluzionând că "o parte din afirmațiile reținute de prima instanță de fond nu au un caracter ilicit" (pct. 5.9, pag. 25 din decizia recurată); În opinia reclamantului, analiza efectuată în această manieră dovedește o greșită înțelegere și greșită aplicare de către instanța de fond a normelor de drept substanțial incidente în cauză, respectiv a prevederilor europene și constituționale invocate prin acțiune, precum și a dispozițiilor care reglementează profesia de jurnalist și ale C. civ., nesocotind chiar esența dispozițiilor art. 253 C. civ.; Se reproșează instanței de apel soluția de diminuare a daunelor morale justificată de "excluderea" unora dintre afirmațiile pârâtului din sfera ilicitului în contextul în care curtea de apel a pornit de la premisa unei proporționalități directe între numărul faptelor ilicite și prejudiciul încercat de reclamant, contrar criteriilor cristalizate în jurisprudența națională și europeană în ce privește stabilirea cuantumului daunelor morale. - Cu privire la stabilirea modalității de reparare a prejudiciului nepatrimonial și de stabilire a cuantumului daunelor morale sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Sub un prim aspect, se susține că niciunul dintre considerentele expuse de către instanța de apel cu privire la reducerea cuantumului daunelor morale acordate de instanța de fond și stabilirea unei noi valori, nu poate constitui o motivare corespunzătoare, care respectă exigențele art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., hotărârea fiind sub acest aspect nemotivată. Se invocă faptul că singura cvasi-motivare care ar putea fi dedusă din hotărârea instanței de apel este aceea că diminuarea cuantumului daunelor morale a fost consecința reținerii unui număr mai redus de fapte ilicite în sarcina apelantului-pârât, celelalte expuneri constând în precizări teoretice, care nu constituie un silogism logic de natură a justifica modalitatea în care acestea au fost aplicate la situația concretă din cauză. Sub un al doilea aspect, se susține greșita aplicare a dispozițiilor art. 253 C. civ., câtă vreme s-a considerat faptul că legiuitorul a reglementat o posibilitate de reparație a prejudiciului nepatrimonial și prin simpla constatare a caracterului ilicit al faptei săvârșite, oferindu-se persoanei vătămate o satisfacție echitabilă. Or, de vreme ce legiuitorul a reglementat în mod expres posibilitatea persoanei vătămate de a solicita despăgubiri pentru prejudiciul care i-a fost cauzat, nu există niciun temei juridic (sau logic) pentru a considera că prin constatarea de către instanța de judecată a săvârșirii faptei ilicite, persoana vătămată a beneficiat de o reparație corespunzătoare pentru prejudiciul care i-a fost cauzat. - Hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. în ceea ce privește analiza solidarității pârâților - cu consecințe directe asupra nerespectării limitelor învestirii - și efectele admiterii apelului principal asupra hotărârii instanței de fond; Se arată că hotărârea primei instanțe a fost apelată de către pârâții G. și D. - pe cale principală - și de recurentul-reclamant - pe cale incidentală. Prin încheierea din data de 06.12.2019, instanța de apel a constatat nulitatea apelului formulat de pârâtul G. ca urmare a neîndeplinirii obligației de achitare a taxei judiciare de timbru Cum împotriva hotărârii primei instanțe a fost legal exercitată calea de atac doar de către pârâtul D., sentința astfel pronunțată a rămas definitivă în ce-i privește pe pârâții G. și F.. Astfel, instanța de apel a fost învestită cu analiza aspectelor care vizează îndeplinirea condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului D. și a daunelor morale stabilite în raport de acest pârât. Prin urmare, nu există nicio justificare pentru ca apelul exercitat de pârâtul D. să profite și celorlalți doi pârâți, care fie nu au declarat în termenul legal calea de atac, fie au refuzat să își îndeplinească obligația de achitare a taxei judiciare de timbru. Prin aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material și procedural referitoare la solidaritate și coparticipare procesuală, instanța de apel a depășit limitele învestirii, încălcând totodată dispozițiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., precum și dispozițiile care reglementează caracterul definitiv al hotărârii în situația neexercitării apelului și, respectiv anularea apelului, ca netimbrat, toate fiind norme de procedură a căror încălcare atrage sancțiunea nulității. Din această perspectivă, hotărârea nu este nici motivată corespunzător. Hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii. Instanța de apel reține că "fiind vorba despre una și aceeași faptă ilicită imputată celor trei pârâți, ei nu pot fi obligați la plata de sume diferite, căci ar fi, în mod evident, injust", însă acest argument vine în vădită contradicție cu considerentele aceleiași instanțe referitoare la caracterul licit al unora dintre faptele săvârșite de pârâtul D.. Instanța de apel analizează punctual fiecare dintre afirmațiile expuse de pârâtul D. în cadrul articolelor publicate, însă nu efectuează o analiză diferențiată a faptelor săvârșite de pârâtul - redactor-sef în îndeplinirea atribuțiilor sale de verificare, sau de către pârâta - jurnalist care alege să preia, fără verificări suplimentare, un articol scris de un coleg al său. În acest context, soluția de diminuare a daunelor morale cuvenite reclamantului este nelegală. Instanța de apel nu motivează aplicabilitatea în cauză a situației de excepție reglementată de prevederile art. 60 alin. (2) C. proc. civ. În concluzie, prin expunerea unui amalgam de argumente contradictorii și prin vădite încălcări ale normelor de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală, precum și a dispozițiilor procedurale referitoare la coparticiparea procesuală, instanța de apel a încălcat inclusiv principiul respectării limitelor învestirii.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 23 septembrie 2021, completul de filtru a respins excepția nulității recursului, a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la 18 noiembrie 2021.

Apărările formulate în cauză Intimatul - pârât D. a depus întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor într-unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Este fondată critica recurentului - reclamant referitoare la nelegalitatea deciziei din apel, dată de încălcarea și aplicarea greșită de către curtea de apel a dispozițiilor art. 1370 și art. 1382 C. civ. în ce privește răspunderea solidară a pârâților, precum și a dispozițiilor art. 477 C. proc. civ. privind limitele devolutive ale apelului. Argumentele astfel expuse prin memoriul de recurs sunt susceptibile de a fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. urmând a fi analizate din această perspectivă. Sub aspectul incidenței prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul - reclamant a susținut nelegalitatea deciziei atacate, întrucât controlul judiciar exercitat de către instanța de apel a fost realizat cu depășirea limitelor învestirii sale, neregularitate care ar fi condus la încălcarea dispozițiilor art. 477 C. proc. civ. deoarece împotriva sentinței pronunțate de tribunal a declarat - în mod legal - calea de atac pârâtul D., precum și reclamantul B., iar instanța de apel a conferit, prin hotărârea apelată, efecte juridice cu privire la răspunderea delictuală a celorlalți doi pârâți, G. și F., care fie nu au declarat apel, fie au declarat calea de atac care a fost anulată pentru nerespectarea obligației de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina părții. Critica recurentului este întemeiată. În drept, potrivit dispozițiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. Astfel, când instanța de apel rejudecă fondul fără a observa limitele stabilite de apelant prin motivele de apel, hotărârea pronunțată este supusă casării în condițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Efectul devolutiv al apelului este reglementat de dispozițiile art. 476 C. proc. civ. care, în alin. (1) prevede că apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată a fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept, iar, în alin. (2) prevede că în cazul în care apelul nu s-a motivat ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate în prima instanță. Din dispozițiile art. 477 - 478 C. proc. civ., rezultă că efectul devolutiv al apelului este limitat la ceea ce s-a apelat, și respectiv la ceea ce s-a supus judecății în primă instanță, apelul fiind, astfel, guvernat de două reguli/principii exprimate prin adagiile tantum devolutum quantum apellatum și tantum devolutum quantum iudicatum. Astfel, art. 477 C. proc. civ. dă valoare normativă regulii tantum devolutum quantum apellatum, ceea ce semnifică faptul că instanța de apel va fi ținută să judece în limitele criticilor formulate prin motivele de apel, ținându-se seama de principiul disponibilității părților în procesul civil. Această regulă presupune că judecata asupra fondului va fi reluată, însă nu asupra tuturor problemelor de fapt și de drept invocate în fața primei instanțe, ci doar cu privire la acelea criticate de apelant. Totodată, din perspectiva limitelor efectului devolutiv al apelului, se impun a fi evocate și dispozițiile art. 478 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare, iar potrivit principiului tantum devolutum quantum iudicatum, efectul devolutiv al apelului este limitat numai la ceea ce s-a judecat de către prima instanță. Plecând de la aceste considerații de ordin teoretic și raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că prin sentința primei instanțe a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B., constatându-se caracterul ilicit al faptelor săvârșite de pârâți, constând în încălcarea limitelor libertății de exprimare, cu consecința încălcării drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului. În consecință, pârâții G., F. și D. au fost obligați, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 2.000 euro, cu titlu de daune morale. Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel principal, în mod separat, pârâții G. și D., reclamantul B. declarând apel incident Împotriva hotărârii primei instanțe pârâta F. nu a declarat apel În cadrul judecății în apel, calea de atac declarată de pârâtul G. a fost anulată, ca netimbrată, prin încheierea de ședință din data de 06.12.2019, ca urmare a neîndeplinirii obligației de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON, stabilită în sarcina sa. Față de această situație de fapt, cele statuate în cadrul judecății în fața primei instanțe în legătură cu pârâții G. și F. au intrat sub autoritate de lucru judecat, astfel că modalitatea în care tribunalul a reținut săvârșirea faptelor și răspunderea civilă delictuală a celor doi pârâți, nu mai putea face obiectul analizei în cadrul judecății în apel. Procedând la judecarea apelului, instanța de apel reține judicios că apărările formulate de pârâtul G. cu privire la aplicarea solidarității în materia răspunderii civile delictuale a acestuia cu pârâta F. nu mai pot fi analizate întrucât apelul principal al acestuia a fost anulat, ca netimbrat, iar pârâta F. nu a declarat apel. Cu toate acestea, curtea de apel admite apelul pârâtului D., reține că acest pârât răspunde solidar atât cu pârâtul G., pe de o parte, cât și cu pârâta F., pe de altă parte, și constatând că doar o parte din afirmațiile reținute de tribunal au caracter ilicit, obligă pe cei trei pârâți la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de daune morale, față de suma de 2.000 euro stabilită de prima instanță. Or, realizând o atare constatare, sub aspectul modului de răspundere a pârâților care fie nu au declarat calea de atac, fie au declarat cale de atac, dar aceasta a fost anulată ca netimbrată, precum și a modului de cuantificare a despăgubirilor destinate reparării prejudiciului moral, deși instanța de apel nu fusese legal învestită cu vreun motiv de apel prin care cei doi pârâți să fi contestat cuantumul sumei acordate de prima instanță, cu titlu de daune morale, stabilite în raport de criteriile arătate în cuprinsul hotărârii, Înalta Curte reține că decizia astfel pronunțată de instanța de apel nesocotește regulile devoluțiunii, consacrate în art. 477 și 478 C. proc. civ. Contrar aprecierii curții de apel, în cauză nu poate fi reținută incidența prevederilor art. 60 alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la limitele învestirii acestei instanțe prin cererile de apel. Astfel, cele două dispoziții de procedură nu se puteau aplica simultan și complementar, prevederile art. 477 și 478 C. proc. civ. înlăturând de la aplicare dispozițiile art. 60 alin. (2) C. proc. civ., de vreme ce instanța de apel nu a fost învestită în mod legal cu calea de atac de către pârâții G. și F.. În acest context, sunt lipsite de temei legal considerentele curții de apel prin care se încearcă atribuirea altor efecte juridice anulării apelului principal declarat de pârâtul G. sau nedeclarării apelului de către pârâta F., argumente expuse în susținerea raționamentului avut în vedere de instanța de apel cu privire la incidența în cauză a prevederilor art. 60 alin. (2) C. proc. civ. În egală măsură, sub un al doilea aspect subsumat cazului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., strâns legat de nesocotirea limitelor efectului devolutiv al apelului, Înalta Curte constată întemeiată și critica recurentului-reclamant referitoare la încălcarea de către instanța de apel a normelor de drept material prevăzute de art. 1370 și art. 1382 C. civ. în ce privește aplicarea principiului solidarității în cadrul răspunderii civile delictuale a celor trei pârâți. În prealabil, Înalta Curte reține că, față de limitele învestirii instanței de apel, modalitatea în care tribunalul a statuat cu privire la răspunderea solidară a pârâtului G., în calitate de redactor-șef care avea prerogativa de a cenzura articolul publicat de către autoare, cu cea a pârâtei F., în calitate de jurnalist și autor al celui de-al doilea articol intitulat "Subalternii lui E., cercetați penal", nu mai poate face obiectul analizei și dezbaterilor în cadrul judecății în calea de atac a apelului, acești doi pârâți având o răspundere solidară în raport de reclamantul - persoană prejudiciată, în temeiul art. 1382 C. civ. Cu privire la răspunderea autorilor faptei prejudiciabile, Înalta Curte notează că este corect principiul reținut și de instanța de apel conform căruia, de regulă, fiecare autor al unei fapte ilicite - constând în redactarea unui articol de presă - răspunde personal, separat și distinct pentru propria faptă. Situația de excepție reținută de instanța de apel este dedusă din interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor art. 1370 și art. 1382 C. civ. la speța de față, după ce în prealabil se reține existența unei fapte ilicite unice. Față de situația de fapt stabilită de instanțele de fond, din care rezultă - în sinteză - publicarea a două articole de presă cu caracter defăimător la adresa reclamantului B., primul articol publicat la data de 15.01.2014 de către pârâtul D., iar cel de-al doilea publicat la data de 23.07.2014 de către pârâta F. prin preluarea de elemente din articolul inițial al pârâtului D., fără a efectua o verificare proprie a faptelor relatate, aplicarea regulilor în materia solidarității nu conduce la concluzia instanței de apel conform căreia pârâtul ziarist D. răspunde solidar, pe de o parte cu pârâta F., în temeiul art. 1382 și art. 1533 C. civ., iar pe de altă parte cu redactorul - șef G. față de specificul activității profesionale a acestuia din urmă. . Înalta Curte reține că, în raport cu natura juridică a acțiunii civile promovate de reclamant, aceea de răspundere civilă delictuală, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1533 C. civ., de vreme ce aceste dispoziții reglementează caracterul previzibil al prejudiciului și condițiile acoperirii acestuia în materie contractuală. În ce privește dispozițiile art. 1370 și art. 1382 C. civ., corecta aplicare a acestora, prin raportare la starea de fapt reținută în cauză, ținând cont și de limitele învestirii instanței de apel, conform art. 477 - 478 C. proc. civ., ar fi presupus reținerea solidarității pârâtului-jurnalist D. cu pârâtul - redactor - șef G., în contextul săvârșirii unei fapte proprii și independente de către jurnalist. Această susținere este valabilă și în privința pârâtei F., ca jurnalist, și a pârâtului G., ca redactor-șef, însă pârâta nu a formulat apel, iar apelul pârâtului a fost anulat ca netimbrat, cele statuate de către prima instanță cu privire la aplicarea regulii solidarității în privința acestora intrând în autoritate de lucru judecat. În cauză, nu poate fi confirmată interpretarea și aplicarea pe care curtea de apel le dă prevederilor art. 1370 C. civ., reținând că "preluarea și răspândirea informațiilor insuficient verificate din primul articol este o consecință previzibilă sau pe care ziaristul D. putea măcar să o prevadă cu privire la un ziarist din aceeași redacție", în contextul în care, deși prejudiciul cauzat reclamantului B. este urmarea acțiunii succesive a celor doi jurnaliști-pârâți, fiecare dintre ei răspunde pentru modalitatea de redactare și publicare a propriului articol defăimător, astfel că nu suntem în prezența tezei a doua a normei enunțate, referitoare la imposibilitatea de stabilire a autorului prejudiciului. Chiar dacă pârâta F. ar fi preluat unele informații din articolul scris de pârâtul D., o atare împrejurare nu este de natură a atrage răspunderea ei în solidar cu acest pârât, căci fiecare dintre jurnaliști răspunde pentru propriile articole, indiferent dacă au fost preluate informații din alte articole, scrise și indicate de alți jurnaliști. Atunci când își asumă publicarea unui articol, un jurnalist își asumă întreaga răspundere cu privire la conținutul său faptic, lui revenindu-i obligația de informare potrivit deontologiei profesionale, în condițiile în care nu înțelege a preciza că valorifică informații deja afirmate într-un articol de presă anterior. Prin urmare, nu se putea reține existența unei fapte ilicite delictuale săvârșite în comun de către pârâții F. și D., înțeleasă ca temei al unei răspunderi solidare a acestora, în sensul prevederilor art. 1382 C. civ. Există, însă, solidaritate între pârâtul G., ca redactor șef, și fiecare dintre pârâții F. și D., ca autori ai articolelor, în condițiile în care acesta a avizat publicarea articolelor propuse de jurnaliști, asumându-și deci, și el, faptul publicării și implicațiile articolului. În aceste circumstanțe factuale și juridice ale cauzei, rezultă că în mod greșit a apreciat instanța de apel că admiterea apelului declarat de pârâtul D. și reducerea cuantumului daunelor morale le-ar putea profita și celorlalți doi pârâți, în condițiile în care aceștia nu au învestit în mod legal curtea de apel cu soluționarea unor apeluri proprii împotriva sentinței primei instanțe. Dispunând reducerea cuantumului daunelor morale cu privire la toți cei trei pârâți, deși doar pârâtul D. declarase apel susceptibil de a fi soluționat pe fondul său, instanța de apel a extins în mod nelegal aplicarea și efectele art. 60 alin. (2) C. proc. civ., căci o corectă conciliere a acestei prevederi legale cu cele privitoare la efectul devolutiv al apelului obliga la concluzia că, în apelul pârâtului avea, reducerea cuantumului daunelor acordate putea profita exclusiv acestuia, iar nu și celorlalți pârâți. Din această perspectivă, constatând incidența cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 și 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de partea reclamantă, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, instanței de apel. În rejudecare, instanța de trimitere va proceda la o nouă judecată a apelului, urmând a ține seama de dezlegările date în recurs de prezenta instanță cu privire la limitele învestirii instanței de apel și la modalitatea de aplicare a regulilor privitoare la răspunderea solidară în cazul pârâților, de criticile aduse hotărârii primei instanțe prin cererea de apel, precum și de cele invocate prin memoriul de recurs.