ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2026/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la 3 mai 2019 sub nr. x/03.05.2019, reclamanta Antrepriză Construcții Montaj nr. 4 București S.A. - în insolvență, prin administrator special A. și consorțiul format din: B.. și C.. în calitate de administrator judiciar, au chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Slobozia solicitând obligarea acesteia la emiterea unui înscris prin care să corecteze plata sumei de 223.205,61 RON reprezentând contravaloarea situației de lucrări nr. x, respectiv suma de 204.448,84 RON să fie transferată în contul curent al ACM4, iar suma de 18.756,77 RON să fie menținută în contul de garanție de bună execuție deschis pe numele ACM4. A mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 26.987,25 RON reprezentând contravaloare penalități de întârziere în cuantumul contractual prevăzut, calculate până la 23 aprilie 2019 și la plata în continuare a penalităților de întârziere, calculate de la 23 aprilie 2019 și până la încasarea în contul curent a sumei de 204.448,84 RON. La 12 august 2019, reclamanta și-a completat acțiunea majorând obiectul dedus judecății și cu privire la obligarea pârâtei la corectarea plății în sumă de 807.274,71 RON achitată în contul de garanție de bună execuție la 10 iulie 2019.

Sentința pronunțată în primă instanță de tribunal Tribunalul Ialomița, secția civilă, învestit cu soluționarea cauzei ca urmare a pronunțării regulatorului de competență de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 725F din 22 septembrie 2020 a admis, în parte, acțiunea și a obligat pârâta la emiterea unui înscris prin care să corecteze plata sumei de 807.274,71 RON din contul de garanție de bună execuție deschis pe numele ACM 4 în contul curent al ACM

A respins capătul de cerere privind emiterea unui astfel de înscris pentru suma de 223.205,61 RON. A respins capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere aferente sumei de 204.448,84 RON. Împotriva acestei sentințe, reclamanta a promovat apel. 3. Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel Prin decizia civilă nr. 486A din 25 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul. 4. Recursul exercitat în cauză Hotărârea din apel a fost atacată pe calea recursului de către reclamanta Antrepriză Construcții Montaj nr. 4 București S.A. Criticile aduse de parte au vizat dispoziția de respingere a solicitării privind emiterea unui înscris prin care să se corecteze plata sumei de 223.205,61 RON, reprezentând contravaloarea situației de lucrări nr. x, respectiv suma de 204.448,84 RON să fie transferată în contul curent al reclamantei, iar suma de 18.756,77 RON să fie menținută în contul garanției de bună execuție, obligarea pârâtei la plata sumei de 26.987,25 RON reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere în cuantumul contractual prevăzut, calculate până la 23 aprilie 2019 și obligarea la plata în continuare a penalităților calculate de la 23 aprilie 2019 și până la încasarea în contul curent a sumei de 204.448,84 RON. Instanța de apel a reținut greșit valoarea garanției de bună execuție -3.054.910,46 RON, luând în calcul valoarea totală a contractului. Numai în ipoteza în care contractul ar fi fost executat integral s-ar fi impus o astfel de raportare, or, în speță, acesta a încetat la un moment anterior ca urmare a voinței intimatei. Din acest considerent, valoarea inițială a contractului nu poate fi avută în vedere, ci numai valoarea lucrărilor efectuate anterior acestui moment. Recurenta a explicat că, inițial, a constituit garanția de bună execuție prin polița de asigurare nr. x/31.07.2014, iar în perioada 27.10.2016-28.09.2018 prin rețineri lunare succesive în procent de 10% din valoarea fără TVA a facturilor emise și comunicate intimatei pârâte. A arătat că a întâmpinat dificultăți în executarea lucrărilor ce nu au fost realizate integral, iar contractul a încetat la 30 octombrie 2018, în condițiile în care intimata nu a dorit prelungirea termenelor de execuție a acestuia. Până la acest moment, facturile emise de către reclamantă au fost în cuantum de 16.052.778,30 RON (fără TVA), deci valoarea lucrărilor s-a ridicat la această sumă. Astfel, valoarea garanției de bună execuție care trebuia a fi constituită era de 1.605.277,83 RON. În opinia recurentei, garanția de bună execuție, atât în ceea ce privește procentul de 70% ce trebuia restituit la momentul efectuării recepției la terminarea lucrărilor, cât și integralitatea ei, nu poate rămâne sine die la dispoziția beneficiarului. Încetarea contractului prin ajungerea la termen, fără a fi încheiat un act de prelungire a efectelor echivalează de facto ca termen cu momentul încheierii procesului-verbal la terminarea lucrărilor, moment la care, valoarea garanției de bună execuție prin raportare la valoarea totală executată, trebuia eliberată în proporție de 70%. Curtea de Apel nu a analizat aceste apărări, iar de la data încetării contractului reclamanta a fost privată de sumele de bani ce îi erau datorate. Mai mult, perioada garanției de bună execuție stabilită contractual a fost depășită având în vedere data încetării contractului, astfel că se impunea a fi eliberată și diferența de 30% din garanția de bună execuție. Recurenta a detaliat că la 30 octombrie 2018 datora o garanție de bună execuție în cuantum de 1.605.277,83 RON, compusă din următoarele sume: 712.127,11 RON - contravaloarea reținerilor în procent de 10% din valoarea facturilor fără TVA efectuate în perioada 27.10.2016-28.09.2018; 223.205,61 RON - contravaloarea facturii seria x nr. x/12.11.2018 reținută integral în contul garanției de bună execuție; 807.274,71- contravaloarea facturii seria x nr. x/03.06.2016. Valoarea totală a garanției de bună execuție reținută de către intimata pârâtă este de 1.742.607,43 de RON, în timp ce garanția ce ar fi trebuit constituită era în cuantum de 1.605.277,83, însă, la încetarea contractului, garanția ce ar fi trebuit reținută în continuare de către intimată era de 481.568,349 RON-procentul de 30% din valoarea garanției de bună execuție raportată la valoarea lucrărilor efectuate. O altă obiecție a recurentei este că instanța de apel nu a examinat susținerea potrivit căreia suma de 807.274,71 RON, cu privire la care s-a admis cererea de chemare în judecată prin sentința primei instanțe, este în continuare reținută de către intimată. Sintetizând toate cele expuse, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 1270 C. civ., potrivit cărora contractul este legea părților și a apreciat eronat că recurenta nu a constituit garanția de bună execuție și nu a arătat în ce mod ar fi trebuit completată. Or, la momentul de față, reclamantei îi sunt reținute sume de bani peste cuantumul stabilit prin înțelegerea părților. Pentru toate motivele învederate, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei din apel și rejudecarea pricinii cu soluția în final de admitere în totalitate a cererii de chemare în judecată. Și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată aferente acestei etape procesuale.

Apărările în recurs Intimata Unitatea Administrativ Teritorială Muncipiul Slobozia a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura în fața Înaltei Curți Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 18 mai 2021 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris. Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate față de data inițială a dosarului, 3 mai 2019, ulterioară datei de 21.12.2018, când au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol. Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Înalta Curte constată că aserțiunile recurentei evocate în memoriul de recurs nu au semnificația unor critici care să poată fi spuse controlului de legalitate ce poate fi efectuat în calea de atac a recursului. Deși se reclamă aplicarea greșită a prevederilor art. 1270 C. civ. de către Curtea de Apel, dispoziții potrivit cărora contractul încheiat are putere de lege între părțile contractante, criticile formulate nu au corespondent în acest temei, raportat la considerentele pentru care a fost menținută soluția primei instanțe. În esență, prin decizia atacată în prezenta cauză, Curtea a păstrat în aplicarea principiului non reformatio in pejus soluția tribunalului vizând obligarea pârâtei la emiterea unui înscris prin care să corecteze plata sumei de 807.274,71 RON din contul de garanție de bună execuție deschis pe numele reclamantei, în contul curent al acesteia. A apreciat că rectificarea înscrisurilor ce privesc suma de 223.205,61 RON și acordarea penalităților de întârziere aferente sumei de 204.448,84 RON nu este justificată în condițiile în care garanția de bună execuție a contractului, menită a asigura plata despăgubirii în ipoteza semnalării unei neconformități a lucrărilor executate, trebuie să fie constituită conform legii pe durata întregii perioade de notificare a defectelor. Aspectele dezvoltate în prezenta cale de atac nu se circumscriu argumentelor reținute în demersul de verificare a controlului judiciar a hotărârii de primă instanță. Recurenta se arată nemulțumită de modalitatea în care a fost determinată valoarea garanției de bună execuție și consideră că suma s-ar impune a fi calculată numai la valoarea lucrărilor executate până la momentul încetării contractului. Valoarea inițială a contractului ar fi constituit un reper în stabilirea sumei cu acest titlu doar în situația în care contractul ar fi fost respectat până la capăt. Mai susține că un procent de 70% din garanție trebuia restituită la momentul efectuării recepției la terminarea lucrărilor, iar restul de 30% la data de 30 octombrie 2018, când a încetat contractul dintre părți. Înalta Curte reține că evaluarea garanției în modalitatea sugerată de recurentă nu a făcut obiect al judecății în fazele procesuale anterioare și constituie, totodată, o chestiune de temeinicie, necenzurabilă în recurs, cale de atac de reformare prin intermediul căreia se declanșează exclusiv un control de legalitate a hotărârii în limita motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Nici susținerea referitoare la restituirea procentului de garanție nu înglobează o critică și nu poate primi o dezlegare în acest sens, deoarece, așa cum a subliniat și Curtea de Apel, obiectul cererii deduse judecății nu a fost reprezentat de solicitarea de restituire a garanției legal constituite. Instanța amintește în acest sens că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv, cerință care nu este îndeplinită în speța de față de către recurentă. Se remarcă faptul că întreaga motivare a recursului privită in extenso are în plan stabilirea situației de fapt legate de constituirea garanției de bună execuție aferente contractului de lucrări nr. x/15.07.2015, încheiat între părțile din cauză, aspecte ce țin de întinderea garanției și aprecierea asupra probelor, toate aceste verificări, de temeinicie a hotărârii, neputând fi efectuate în recurs, în cadrul căruia poate fi examinată numai corecta interpretare și aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond. Pentru argumentele înfățișate, se constată că susținerile recurentei nu se grefează pe motivele de nelegalitate înscrise în art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu se identifică, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nici motive de ordine publică care să poată fi ridicate din oficiu în ședința publică de la acest termen de judecată. Pe cale de consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) combinat cu art. 489 alin. (2) din același cod, se va anula recursul exercitat de reclamanta Antrepriză Construcții Montaj nr. 4 București S.A., prin administrator special A., împotriva deciziei civile nr. 486 A din 25.03.2021. Față de soluția dispusă, cererea recurentei de acordare a cheltuielilor de judecată pentru faza procesuală a recursului va fi respinsă, aceasta fiind parte căzută în pretenții, neîndreptățită la recuperarea sumelor cu acest titlu în temeiul prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. PENTRU ACESTE MOTIVE,