ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1776/2021

Ședința publică din data de 23 septembrie 2021

Deliberând, asupra cauzei de față reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată la 10 martie 2021 în dosarul nr. x/2018, având ca obiect recursul declarat împotriva deciziei nr. 621A din 26 iunie 2020 a Curții de Apel, secția a IV-a civilă, recurentul-reclamant A. a invocat excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului în ansamblul său, considerând că încalcă art. 1 alin. (3), art. 2 alin. (1), art. 20 și art. 147 alin. (4) din Constituția României.

Prin încheierea din 10 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2018 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 35/2008, formulată de A..

Instanța a reținut că s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 35/2008 în cadrul unui dosar având ca obiect recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 621 A din 26 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Prin decizia nr. 464 din 10 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a fost anulat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 621 A din 26 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 35/2008, formulată de A., instanța a constatat că nu poate fi primită solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu aspecte de neconstituționalitate, altele decât cele care pot viza cadrul formal al judecății (referitor la obligativitatea încadrării criticilor în anumite motive de nelegalitate), în condițiile în care recursul în cadrul căruia s-a formulat cererea de sesizare a fost anulat pentru că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488.

De asemenea, instanța a reținut că cerințele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prevăzute la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, nu sunt îndeplinite, motiv pentru care a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 35/2008, formulată de A..

Petentul A. a declarat recurs la 11 martie 2021 împotriva încheierii din 10 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, motivele de recurs fiind transmise prin e-mail, ulterior, la 31 martie 2021. Încheierea recurată a fost comunicată petentului la 26 martie 2021 (dovadă la dosarul nr. x/2018).

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând recursul în raport cu excepția nulității invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Calea de atac a recursului a fost declarată împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

În cadrul procedurii reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, se atribuie instanței imediat superioare celei care a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale o competență specială, limitată exclusiv la examinarea legalității și temeiniciei încheierii prin care a fost respinsă cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu soluționarea excepției de neconstituționalitate.

În evidențierea caracterului special al acestei proceduri, Curtea Constituțională a statuat că "instanța de judecată în fața căreia este invocată excepția de neconstituționalitate realizează un control al condițiilor de admisibilitate a acesteia în exercitarea rolului său de filtru, fără a o putea respinge pe motive ce țin de temeinicia sau netemeinicia acesteia, aspecte care țin de resortul instanței de contencios constituțional, ci doar cu privire la motivele care privesc îndeplinirea condițiilor de admisibilitate. Prin urmare, respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale ar putea privi exclusiv condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar recursul împotriva încheierii se va limita la aceste aspecte, care nu necesită considerații teoretice sau interpretări de amploare ori documentări care să îl pună în dificultate pe autorul excepției" (Decizia nr. 714 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 18 aprilie 2018).

Așadar, respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale poate avea loc exclusiv pentru motivele expres și limitativ enumerate în art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, care sunt pur obiective și strict legate de îndeplinirea unor condiții procedurale.

Prin urmare, prin cererea de recurs pe care o formulează, autorului excepției îi va reveni sarcina de a demonstra, printr-o motivare corespunzătoare, că excepția de neconstituționalitate îndeplinește condițiile de admisibilitate, fiind nelegală soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Simpla declarare a recursului nu determină controlul instanței superioare, fiind necesară motivarea căii de atac. Dacă ar proceda la examinarea recursului într-o asemenea manieră, instanța de recurs s-ar substitui practic autorului excepției de neconstituționalitate în formularea unor critici de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale și implicit a unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condițiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că "Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției și va fi însoțită de dovezile depuse de părți."

Pentru a se putea verifica legalitatea soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod expres de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, trebuie ca în cuprinsul cererii de recurs să existe critici concrete, din care să rezulte care dintre condițiile de admisibilitate se apreciază a fi îndeplinite și care este greșeala imputată instanței ierarhic inferioare, chiar dacă "dezvoltarea pe larg a motivelor poate fi făcută prin concluzii scrise sau susțineri orale" - astfel cum se reține în Decizia nr. 714 din 9 noiembrie 2017, anterior menționată.

Procedura instituită pentru sesizarea Curții Constituționale nu cuprinde reguli speciale în ceea ce privește motivarea recursului, astfel încât se aplică normele de drept comun existente în C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor", iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Făcând aplicarea acestor dispoziții la speța dedusă judecății, reiese că, astfel cum prevede art. 470 alin. (5) C. proc. civ., aplicabil și în recurs conform art. 494 C. proc. civ., în cazul în care termenul pentru exercitarea căii de atac curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii (în cauză, termenul de 48 de ore curge de la pronunțare), motivarea recursului se va face într-un termen de aceeași durată care curge însă de la data comunicării hotărârii.

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, petentul A., în termen legal, la 11 martie 2021, a declarat recurs împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, precizând că, după comunicarea încheierii atacate, va formula și va înainta instanței motivele de recurs.

Încheierea recurată a fost comunicată părții la 26 martie 2022 (dovadă la dosarul nr. x/2018), dată de la care începea să curgă termenul de 48 ore pentru motivarea căii de atac, iar motivele de recurs au fost transmise, prin e-mail, la 31 martie 2022, cu încălcarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 487 alin. (1) C. proc. civ. și art. 470 alin. (5) C. proc. civ.

Cererea de recurs formulată de reclamantul A. nu conține precizări care să reprezinte o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate.

În conformitate cu mențiunile existente pe dovada de comunicare a hotărârii, reiese faptul că încheierea din 10 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2018 a fost comunicată petentului la 26 martie 2021, dată de la care începe să curgă termenul de 48 de ore, prevăzut de lege, pentru motivarea căii de atac.

Față de dispozițiile legale anterior menționate, reiese că termenul pentru motivarea căii de atac s-a împlinit la 29 martie 2021 (luni), dată până la care petentul nu a depus la dosar motivele de recurs, în conformitate cu textele legale anterior menționate.

Înalta Curte constată că cererea de recurs nu este motivată în termenul legal, fiind o simplă declarație de recurs ce nu conține vreo critică de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse, reținând că recursul nu a fost motivat, în condițiile prevăzute de art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu, Înalta Curte urmează a dispune anularea căii de atac exercitate împotriva încheierii din 10 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din 10 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2021.