ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1701/2020

Ședința publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin decizia civilă nr. 970A din 21 august 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă cererea apelantului-contestator A. de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă. A fost respins apelul formulat de apelantul - contestator A. împotriva sentinței civile 9/DEC/ALF/20.08.2020 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul B., ca nefondat.

Cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța a reținut, în esență, că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 52 alin. (7), art. 80 alin. (5) și art. 123 alin. (3) din Legea nr. 115/2015, formulată de A., în raport cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, nu îndeplinește condiția legăturii cu soluționarea cauzei, întrucât niciunul dintre aspectele care au făcut obiectul argumentării dezvoltate de apelantul-contestator sau al considerentelor primei instanțe de fond nu se referă la locul de afișare a diferitelor acte emise în procedura de depunere și contestare a candidaturilor, iar, pe de altă, parte, sesizarea Curții Constituționale nu poate fi făcută în vederea modificării unor texte legale. Nu în ultimul rând, apelantul-contestator nu a dezvoltat în concret criticile de neconstituționalitate care să vizeze textele indicate față de care s-a invocat excepția.

Împotriva deciziei nr. 970A din 21 august 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (7), art. 80 alin. (5), art. 123 alin. (3) din Legea nr. 115/2015, în termen legal, a declarat recurs A..

În motivarea cererii de recurs, recurentul A., invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că prin hotărârea atacată au fost încălcate dispozițiile art. 21 din Constituția României, care consacră dreptul de liber acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și cele prevăzute de art. 53 din Constituția României, potrivit căruia exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege.

A arătat că a invocat neconstituționalitatea art. 52 alin. (7), art. 80 alin. (5) și art. 123 alin. (3) din Legea nr. 115/2015, întrucât acestea sunt neconforme cu prevederile cuprinse în art. 53 din Constituția României.

Intimatul B. nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului:

Examinând cererea de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din același articol, dispune că, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Așadar, acest text de lege instituie obligația în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

Astfel, în acord cu instanța care a pronunțat încheierea atacată, se reține că, în speță, criticile recurentului nu vizează veritabile aspecte de neconstituționalitate, ci sunt formulate prin prisma nemulțumirii autorului excepției în sensul existenței soluției legislative actuale, solicitând modificarea sintagmelor "la sediul acestuia, la loc vizibil" și "în mod vizibil la sediul biroului electoral care le-a emis" din textul articolelor criticate cu sintagmele "la sediul acestuia, la loc vizibil și pe o pagină de internet", partea tinzând, în fapt, la o modificare a normelor criticate, ceea ce excedează competența Curții Constituționale, care poate examina doar constituționalitatea unor texte legale, eventual într-o anumită interpretare, așa cum în mod constant s-a statuat în jurisprudența instanței de contencios constituțional.

Așa cum în mod legal s-a reținut, instanța de contencios constituțional nu are ca atribuție legiferarea și, implicit, nici modificarea unor acte normative, aceasta revenind, conform Constituției, doar Parlamentului și, în condițiile prescrise, Guvernului. Atribuția de legiferare îi este interzisă în mod expres Curții Constituționale chiar prin art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, în sensul că "(…) se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Prin urmare, în mod just, s-a reținut că nu este îndeplinită prima condiție de admisibilitate, referitoare la obiectul excepției de neconstituționalitate.

De asemenea, cu privire la relevanța pe care soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate ar avea-o în prezenta cauză, se constată că nu sunt fondate criticile recurentului, neexistând legătură între soluția ce ar fi putut fi dată apelului și normele juridice a căror neconstituționalitate a fost invocată de parte.

Astfel, în cauză, contestatorul A. a învestit Tribunalul București cu soluționarea unei contestații formulate împotriva Hotărârii nr. 16/18.08.2020 emise de Biroul Electoral al Circumscripției Electorale nr. 42 a municipiului București pentru alegerea autorităților administrației publice locale din 27 septembrie 2020, prin care s-au admis candidaturile propuse de B. la funcția de consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului București, solicitând anularea acesteia și respingerea candidaturilor.

În susținerea contestației, petentul a invocat dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 115/2015, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 84/2020, art. 2 alin. (1) și art. 54 alin. (1) din Constituția României și art. 2 din Legea nr. 14/2003.

În calea de atac a apelului exercitat împotriva sentinței nr. 9/DEC/ALF/20.08.2020 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2020, recurentul a susținut că admiterea candidaturilor contestate este nelegală, întrucât nu prezintă garanții suficiente de îndeplinire a dispozițiilor legale, respectiv art. 47 alin. (5) și art. 52 alin. (8) din Legea nr. 115/2015.

Prin cererea de sesizare a Curții Constituționale adresată instanței de apel, recurentul a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 52 alin. (7) din Legea nr. 115/2015, potrivit cărora:

"În termen de 24 de ore de la înregistrarea fiecărei candidaturi, unul dintre exemplarele propunerii de candidatură se afișează de către biroul electoral de circumscripție la sediul acestuia, la loc vizibil"), art. 80 alin. (5) ("Soluționarea plângerilor și a contestațiilor se face în termen de 3 zile de la înregistrarea lor, iar hotărârile date se publică în presă și se afișează în mod vizibil la sediul biroului electoral care le-a emis") și art. 123 alin. (3) ("Pe întreaga perioadă a alegerilor, birourile electorale și instanțele de judecată trebuie să asigure permanența activității necesare în vederea exercitării de către cetățeni a drepturilor electorale. Programul de activitate a acestora pentru toată perioada electorală este afișat la loc vizibil și respectat cu strictețe".

Or, dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se susține, nu au fost invocate prin cererea de învestire a instanței și, prin urmare, nu au fost avute în vedere de instanța de fond la pronunțarea sentinței nr. 9/DEC/ALF/20.08.2020, supusă analizei instanței de apel.

De altfel, motivele contestației invocate prin cererea de sesizare a instanței vizează pretinsa calitate de colaboratori ai forțelor de represiune comuniste, ai D.G.P.I. și C.I.A., a C. și a candidaților la funcția de consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului București, din partea B., iar prevederile pretins a fi neconstituționale se referă la locul afișării unor acte emise în procedura de depunere și contestare a candidaturilor.

Ca atare, o eventuală admitere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor pretins a fi contrare legii fundamentale, care, de altfel, nu au fost indicate nici în cuprinsul cererii de apel, nu ar fi de natură a influența în niciun fel soluționarea căii de atac a apelului.

Prin urmare, în mod legal și temeinic Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a reținut că în cauză nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, vizând existența unei legături între textele atacate și soluționarea cauzei în care se invocă excepția.

Pe de altă parte, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curții Constituționale trebuie să fie făcute în formă scrisă și motivate, iar lipsa unei motivări concrete a cererii de sesizare a Curții Constituționale, în care partea să indice aspectele care determină admisibilitatea unei asemenea cereri, face imposibilă verificarea de către instanță a condițiilor de admisibilitate a sesizării impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În speță, se constată că în mod corect Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a reținut că lipsa motivării face ca sesizarea să fie inadmisibilă, întrucât fără cunoașterea motivelor este cu neputință efectuarea controlului de constituționalitate.

Astfel, deși recurentul a invocat neconstituționalitatea prevederilor art. 52 alin. (7), art. 80 alin. (5) și art. 123 alin. (3) din Legea nr. 115/2015, prin raportare la art. 53 alin. (1) din Constituția României, acesta nu a arătat în concret în ce constă încălcarea prevederilor constituționale, limitându-se la a reda doar conținutul textelor legale pretins neconstituționale și la a solicita modificarea unor sintagme din conținutul acestora, împrejurare care nu respectă cerințele impuse de norma reglementată de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

În ceea ce privește susținerile formulate prin cererea de recurs vizând o pretinsă încălcare prin hotărârea recurată a dispozițiilor art. 21 și 53 din Constituția României, se constată că acestea sunt pur formale, recurentul nearătând în ce mod instanța de apel a nesocotit prevederile constituționale indicate, împrejurare care determină imposibilitatea instanței de recurs de a analiza o eventuală nelegalitate a hotărârii atacate din această perspectivă.

Față de cele anterior reținute, Înalta Curte apreciază că instanța de apel în mod legal și temeinic a apreciat că, în cauză, cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 10 alin. (2) și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, astfel încât va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 970A din 21 august 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2020.