ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1608/2020

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 19 august 2020, sub nr. x/2020, contestatorul A. a formulat contestație împotriva candidaturilor propuse de B. la funcția de consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului București, candidaturi admise prin Hotărârea nr. 6 din data de 18 august 2020 a Biroului Electoral al Circumscripției Electorale nr. 42 a Municipiului București pentru alegerea autorităților administrației publice locale din 27 septembrie 2020.

Prin Sentința civilă nr. 4/DEC/ALF din data de 20 august 2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul B.

Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel contestatorul A.

Prin Decizia nr. 967 din data de 21 august 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins cererea apelantului de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă și a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-contestator A. împotriva Sentinței civile nr. 4/DEC/ALF din data de 20 august 2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul B.

În ceea ce privește cererea apelantului-contestator de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a acesteia.

În esență, a reținut, pe de o parte, că sesizarea Curții Constituționale nu poate fi făcută în vederea modificării unor texte legale, iar, pe de altă parte, că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă nu au legătură cu cauza. În plus, a constatat și că nu au fost respectate dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cererea neîndeplinind condiția motivării.

Împotriva Deciziei nr. 967 din data de 21 august 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (7), art. 80 alin. (5), art. 123 alin. (3) din Legea nr. 115/2015, în termen legal, a declarat recurs petentul A.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-petent, invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că prin hotărârea atacată au fost încălcate dispozițiile art. 21 din Constituția României, care consacră dreptul de liber acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și cele prevăzute de art. 53 din Constituția României, potrivit căruia exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege.

A arătat că a invocat neconstituționalitatea art. 52 alin. (7), art. 80 alin. (5) și art. 123 alin. (3) din Legea nr. 115/2015, întrucât acestea sunt neconforme cu prevederile cuprinse în art. 53 din Constituția României.

Recurentul-petent a susținut, în esență, că, în speță, cererea pe care a formulat-o îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, are legătură cu obiectul cauzei deduse judecății și respectă dispozițiile art. 10 alin. (2) din același act normativ.

Intimatul B. nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului:

Examinând cererea de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din același articol, dispune că, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Așadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, este limitată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care și cea referitoare la existența unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și soluționarea cauzei deduse judecății.

Astfel, instanța este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) și (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăși asupra relevanței ori nerelevanței textului denunțat ca fiind contrar legii fundamentale pentru soluționarea cauzei cu care a fost învestită și în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din directa legătură a prevederilor legale în discuție cu rezolvarea litigiului aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma obiectului cauzei, a stadiului procesual și a dispozițiilor legale în temeiul cărora judecata va fi realizată.

În speță, cu privire la relevanța pe care soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate ar avea-o în prezenta cauză, se constată că nu sunt fondate criticile recurentului-petent, neexistând legătură între soluția ce ar fi putut fi dată apelului și normele juridice a căror neconstituționalitate a fost invocată de parte.

Astfel, în cauză, contestatorul A. a învestit Tribunalul București cu soluționarea unei contestații formulate împotriva Hotărârii nr. 6 din data de 18 august 2020 a Biroului Electoral al Circumscripției Electorale nr. 42 a Municipiului București pentru alegerea autorităților administrației publice locale din 27 septembrie 2020, vizând candidaturile propuse de B. la funcția de consilier în cadrul Consiliului General al municipiului București.

În susținerea contestației, petentul a invocat dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 115/2015, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 84/2020, art. 2 alin. (1) și art. 54 alin. (1) din Constituția României și art. 2 din Legea nr. 14/2003.

În calea de atac a apelului exercitat împotriva Sentinței nr. 4/DEC/ALF din data de 20 august 2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, recurentul-petent a susținut că admiterea candidaturilor contestate este nelegală, întrucât nu prezintă garanții suficiente de îndeplinire a dispozițiilor legale, respectiv art. 47 alin. (5) și art. 52 alin. (8) din Legea nr. 115/2015, iar tribunalul a aplicat greșit art. 249 și 297 din Legea nr. 134/2010.

Prin cererea de sesizare a Curții Constituționale adresată instanței de apel, recurentul-petent a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 52 alin. (7) din Legea nr. 115/2015, potrivit cărora:

"În termen de 24 de ore de la înregistrarea fiecărei candidaturi, unul dintre exemplarele propunerii de candidatură se afișează de către biroul electoral de circumscripție la sediul acestuia, la loc vizibil"), art. 80 alin. (5) ("Soluționarea plângerilor și a contestațiilor se face în termen de 3 zile de la înregistrarea lor, iar hotărârile date se publică în presă și se afișează în mod vizibil la sediul biroului electoral care le-a emis") și art. 123 alin. (3) ("Pe întreaga perioadă a alegerilor, birourile electorale și instanțele de judecată trebuie să asigure permanența activității necesare în vederea exercitării de către cetățeni a drepturilor electorale. Programul de activitate a acestora pentru toată perioada electorală este afișat la loc vizibil și respectat cu strictețe".

Or, dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se susține, nu au fost invocate prin cererea de învestire a instanței și, prin urmare, nu au fost avute în vedere de instanța de fond la pronunțarea Sentinței nr. 4/DEC/ALF din data de 20 august 2020, supusă analizei instanței de apel.

De altfel, motivele contestației invocate prin cererea de sesizare a instanței vizează pretinsa calitate de colaboratori ai forțelor de represiune comuniste, ai D.G.P.I. și C.I.A. a lui C. și a candidaților la funcția de consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului București, din partea B., iar prevederile pretins a fi neconstituționale se referă la locul afișării unor acte emise în procedura de depunere și contestare a candidaturilor.

Ca atare, o eventuală admitere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor pretins a fi contrare legii fundamentale, care, de altfel, nu au fost indicate nici în cuprinsul cererii de apel, nu ar fi de natură a influența în niciun fel soluționarea căii de atac a apelului.

Prin urmare, în mod legal și temeinic Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a reținut că în cauză nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, vizând existența unei legături între textele atacate și soluționarea cauzei în care se invocă excepția.

Pe de altă parte, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curții Constituționale trebuie să fie făcute în formă scrisă și motivate, iar lipsa unei motivări concrete a cererii de sesizare a Curții Constituționale, în care partea să indice aspectele care determină admisibilitatea unei asemenea cereri, face imposibilă verificarea de către instanță a condițiilor de admisibilitate a sesizării impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În speță, se constată că în mod corect Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a reținut că lipsa motivării face ca sesizarea să fie inadmisibilă, întrucât fără cunoașterea motivelor este cu neputință efectuarea controlului de constituționalitate.

Astfel, deși recurentul-petent a invocat neconstituționalitatea prevederilor art. 52 alin. (7), art. 80 alin. (5) și art. 123 alin. (3) din Legea nr. 115/2015, prin raportare la art. 53 alin. (1) din Constituția României, acesta nu a arătat în concret în ce constă încălcarea prevederilor constituționale, limitându-se la a reda doar conținutul textelor legale pretins neconstituționale și la a solicita modificarea unor sintagme din conținutul acestora, împrejurare care nu respectă cerințele impuse de norma reglementată de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

În ceea ce privește susținerile formulate prin cererea de recurs vizând o pretinsă încălcare prin hotărârea recurată a dispozițiilor art. 21 și 53 din Constituția României, se constată că acestea sunt pur formale, recurentul-petent nearătând în ce mod instanța de apel a nesocotit prevederile constituționale indicate, împrejurare care determină imposibilitatea instanței de recurs de a analiza o eventuală nelegalitate a hotărârii atacate din această perspectivă.

Față de cele anterior reținute, Înalta Curte apreciază că instanța de apel în mod legal și temeinic a apreciat că, în cauză, cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 10 alin. (2) și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, astfel încât va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva Deciziei nr. 967 din data de 21 august 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 septembrie 2020.

GGC - NN