Decizia nr. 1462/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019, la data de 4.02.2019, pe rolul Judecătoriei Brașov, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorului C., solicitând instanței ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință prin care să anuleze contractul de donație autentificat sub nr. x/01.02.2018, de către Notarul Public D., pentru dol, și să instituie în sarcina pârâtei obligația de a achita cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 42/S din 22.02.2021 pronunțată în dosarul civil nr. x/2019 al Tribunalului Brașov, secția I civilă a fost admisă, în rejudecare, după anularea, în primul ciclu procesual de către instanța de apel a hotărârii anterioare de primă instanță, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorului C., și, în consecință, a fost anulat contractul de donație autentificat sub nr. x/01.02.2018, de către Biroul Individual Notarial D. și a fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 5.605 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia civilă nr. 980/Ap din 7 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă a fost constat nul apelul declarat de pârâta B. în nume propriu și ca reprezentant al minorului C. împotriva sentinței civile nr. 42/S din 22.02.2021 a Tribunalului Brașov. A fost obligată apelanta pârâtă B. la plata către intimat a sumei de 2500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 27 septembrie 2021, aceeași instanță a respins cererea apelantului C. formulată prin reprezentantul legal B. de îndreptare a erorii materiale strecurate în decizia 980/2021.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei civile nr. 980/Ap din 7 septembrie 2021 a declarat recurs recurenta B., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorului C. și împotriva încheierii civile din 27 septembrie 2021, pronunțată în același dosar, recurenta B., în calitate de reprezentant legal al minorului C.. În recursurile formulate în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorului C. împotriva deciziei, recurenta a susținut că prin decizia recurată au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv dispozițiile art. 22 alin. (6) și ale art. 479 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că prin decizia atacată, judecătorul cauzei a depășit limitele învestirii. Totodată, hotărârea instanței a fost pronunțată și cu încălcarea dispozițiilor de drept material, fiind incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în sensul că au fost nerespectate dispozițiile legale care ocrotesc interesul superior al copilului (art. 263 C. civ. art. 2 alin. (4) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor). Arată că prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. și pe minorul C., prin reprezentant legal B. solicitând instanței să dispună anularea contractului de donație autentificat sub nr. x/01.02.2018 de BNP D., pentru temei de dol. Pârâta, prin reprezentant convențional, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată. Prin sentința civilă nr. 42/S din 22.02.2021, în rejudecare, Tribunalul Brașov a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, dispunând anularea în integralitate a contractului de donație autentificat sub nr. x/2018. Împotriva acestei sentințe, pârâta B., prin reprezentant convențional avocat E., a exercitat calea de atac a apelului. Subliniază că cererea de apel a fost formulată de apelanta pârâtă în nume propriu, contractul de asistență vizând doar reprezentarea acesteia în nume propriu, fapt atestat și prin împuternicirea avocațială atașată motivelor de apel; din împuternicirea avocațială reiese că mandatul de reprezentare pentru declararea și formularea apelului a vizat-o doar pe numita B., iar nu și pe pârâtul C. prin reprezentant legal B.. Dintr-o eroare materială, apelul declarat de pârâta B. a fost depus la Curtea de Apel Brașov, iar nu la Tribunalul Brașov ca instanță a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 471 alin. (1) C. proc. civ.. Astfel, prin decizia civilă nr. 980/Ap din data de 07 septembrie 2021 a Curții de Apel Brașov instanța a constatat nul apelul declarat de pârâta B. în nume propriu și ca reprezentant al minorului C.. Apreciază că decizia pronunțată s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ., cu depășirea limitelor învestirii. Instanța a fost învestită cu soluționarea apelului declarat de B., prin reprezentant convențional - avocat E., în limitele mandatului conferit, respectiv pentru apărarea intereselor proprii ale pârâtei B., iar nu și în calitatea acesteia de reprezentant legal al minorului. Cu toate acestea instanța de apel a constatat nulitatea apelului declarat de minor, deși un astfel de apel în numele minorului nu fusese declarat. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, absolută sau relativă, cu excepția celor care se încadrează în alte motive exprese de recurs; așadar, nesocotirea unor principii fundamentale privind desfășurarea procesului civil se subsumează acestui motiv de recurs. Potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul nu poate depăși limitele. Acest principiu este corolarul dreptului de dispoziție al părților statuat de dispozițiile art. 9 C. proc. civ.. Astfel, judecătorul este ținut de cadrul procesual trasat de părți, sub aspectul obiectului, cauzei și al părților, trebuind să se pronunțe numai asupra a ceea ce s-a cerut. Or, instanța de apel s-a pronunțat în sensul constatării nulității unui apel ce nu fusese declarat. Susține că, pentru primul ciclu procesual, dar și în procedura rejudecării în fața Tribunalului Brașov, numita B. a încheiat un contract de asistență juridică pentru reprezentarea propriilor sale interese, în calitate de pârât în prezenta cauză, cu Cabinet de avocat F.. În acest sens stă dovadă împuternicirea avocațială depusă la Tribunalul Brașov, înscris din care rezultă că reprezentarea se va face doar în numele pârâtei B.. Citarea celor doi pârâți pentru termenele de judecată s-a realizat astfel: pârâta B. în nume propriu la Cabinet de avocat F., minorul la domiciliul din str. x, dar și la Cabinet de-avocat F., fără însă ca minorul să fi fost reprezentat de avocat. La toate termenele de judecată, cu excepția termenului din apelul în rejudecare, pârâta B. a fost prezentă personal, fiind astfel acoperită procedura de citate pentru minorul C.. Totuși, mandatul de reprezentare al avocatului se limita la reprezentarea pârâtei B. în nume propriu. Ulterior pronunțării sentinței civile nr. 42/S din 22 februarie 2021, la dosarul cauzei, a fost completată și transmisă o cerere de comunicare a actelor în format electronic, cerere înregistrată la data de 17.05.2021. Această cerere a fost formulată de reprezentantul convențional al pârâtei B., în numele acesteia, conform mandatului dat. Pe cale de consecință, comunicarea hotărârii prin accesarea dosarului electronic de către avocat are efect doar față de persoana reprezentată convențional. Astfel, cum reiese din raportul de transmitere existent la dosarul cauzei, sentința a fost accesată de două ori în cursul aceleiași zile de către apărătorul pârâtei B., de pe același IP. Or, faptul că a fost accesată de 2 ori nu asumă faptul că procedura de comunicare a hotărârii a fost îndeplinită față de minor întrucât acesta nu a fost reprezentant convențional de avocatul F. și cu atât mai puțin asumă faptul că apelul declarat de B. prin reprezentant convențional îl vizează și pe minorul C.. Potrivit dispozițiilor art. 427 C. proc. civ., hotărârea se va comunica din oficiu părților, în copie, chiar dacă este definitivă. Prin urmare, minorului nu i-a fost niciodată comunicată în mod legal hotărârea primei instanțe, descărcarea sentinței din dosarul electronic de către apărătorul mandatat să reprezinte doar pârâta în nume personal nu echivalează cu o procedură legală de comunicare. Arată că minorul, pentru primul termen de judecată, a fost citat atât la domiciliul său din str. x, dar și la domiciliul procesual ales al apărătorului reprezentantului său legal, instanța constatând, deci, că împuternicirea avocațială și citarea acestuia la domiciliul său se impune pentru îndeplinirea procedurii. Apelul declarat de pârâta B. a fost declarat de aceasta prin avocat, în nume propriu. Mai mult decât atât, la termenul de judecată, apelanta pârâtă nu a fost prezentă personal pentru a asigura reprezentarea legală a minorului. Așadar, minorul C. nu a fost reprezentat convențional în fața instanței de fond ce a pronunțat hotărârea atacată, ci doar de B. în nume propriu. Din acest motiv, sentința nu a fost comunicată în mod legal cu privire la minor sens în care nu a fost formulat un apel și pentru acesta, simultan declarării apelului numitei B.. Or, nu doar că minorul nu a formulat apel, ci acestuia nici nu i-a fost comunicată sentința civilă față de care se putea exercita apelul. În ceea ce privește al doilea motiv de casare, privitor la încălcarea normelor de drept material, arată că prevederile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor reglementează principiul interesului superior al copilului ce prevalează în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești. Potrivit art. 263 alin. (1) C. civ., orice măsură privitoare la copil indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului. Consideră recurenta că, în niciunul dintre cele două cicluri procesuale, instanța nu a avut în vedere interesul superior al copilului și nu a urmărit ca acestuia să îi fie reprezentate interesele în cadrul procedurii judiciare. Situația particulară a acestuia nu a fost analizată niciun fel de către instanța de judecată, cu atât mai mult cu cât cererea de chemare în judecată fusese formulată în contradictoriu cu acesta chiar de către unul dintre părinții săi, iar celălalt părinte, deși avea aceeași calitate procesuală ca și minorul, avea un interes propriu, și a urmărit apărarea exclusivă a acestuia în cadrul procesului. Prin recursul declarat împotriva încheierii civile din 27 septembrie 2021, în calitate de reprezentant legal al minorului C., recurenta B. arată a formulat cerere de îndreptare eroare materială a dispozitivului deciziei nr. 980/Ap/7.09.2021 pe motiv că, din eroare, instanța de apel a constatat nul apelul declarat de pârâtă ca reprezentant al minorului, deși apelul nu fusese declarat și în numele acestuia. Critică soluția de respingere a cererii formulate, considerând că argumentele reținute de instanța de apel referitoare la împrejurarea că în apelul pârâtei sunt și motive ce țin de situația particulară a minorului sau că pentru termenul din 7.09.2021 a fost citată și ca reprezentant legal al acestuia, nu înseamnă că apelul declarat de reprezentantul convențional al pârâtei îl vizează și pe minor. Apreciază că în mod greșit instanța de apel a asimilat condițiile reprezentării legale cu cele ale reprezentării convenționale, întrucât, dacă reprezentarea legală este obligatorie, cea convențională este dovedită prin delegație avocațială, care, în prezenta cauză, nu prevede ca mandant decât pe B., astfel că avocatul nu poate depăși limitele conferite prin contractul de asistență juridică. Consideră că nu prezintă relevanță faptul că la termenul de judecată din 7.09.2021 pârâta nu a invocat că nu a angajat apărător pentru minor sau că toate comunicările s-au efectuat la domiciliul său ales și nici dacă minorul a avut apărător ales în ciclul anterior de judecată, câtă vreme raportarea trebuie să se facă exclusiv la exercitarea căii de atac a apelului printr-un apărător distinct de apărătorul din ciclurile anterioare. Critică și considerentul potrivit căruia apectele ce țin de modalitatea de comunicare a hotărârii Tribunalului Brașov excedează procedurii reglementate de art. 442 C. proc. civ., arătănd că a solicitat îndreptarea erorii din decizia Curții de apel prin care aceasta a constatat nul și apelul declarat în numele minorului, ivocând fapte conexe care să justifice argumentul potrivit căruia minorului nu i-a fost comunicată hotărărea de primă instanță.

Apărările formulate în cauză. Intimatul - pârât A. a depus întâmpinare împotriva cererilor de recurs formulate de recurenții pârâți B. în nume propriu și ca reprezentant al minorului C., solicitând respingerea recursurilor și obligarea la plata cheltuielilor de judecata ocazionate. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse. În ceea ce privește excepția lipsei de interes a recurentei în formularea căii de atac în nume propriu, aceasta urmează a fi respinsă întrucât recurenta a pierdut în propria cale de atac în fața instanței de apel astfel că dovedește un interes juridic actual și protejat de normele procedurale de a putea solicita instanței de control judiciar reformarea deciziei atacate cu privire la soluția defavorabilă de respingere, în baza unui motiv de nulitate, a apelului său. În ceea ce privește recursurile declarate de recurentă atât în nume propriu, cât și pentru minor, împotriva deciziei Curții de apel, Înalta Curte reține că acestea conțin motive identice, astfel că vor fi analizate împreună. Printr-o primă critică formulată, încadrabilă în dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se invocă, de către recurentă, încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (6) și art. 479 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că prin decizia atacată, judecătorul cauzei a depășit limitele învestirii. În acest sens motivează că a formulat apel împotriva primei hotărâri, în nume propriu, contractul de asistență vizând doar reprezentarea acesteia în nume propriu, fapt atestat și prin împuternicirea avocațială atașată motivelor de apel, acest apel fiind constatat nul, pentru nedepunerea lui la instanța a cărei hotărâre se atacă. Consideră că instanța de apel a depășit limitele devoluției atunci când s-a considerat învestită și cu apelul minorului, pronunțând aceeași sancțiune. Apreciază că minorului nu i s-a comunicat hotărârea de primă instanță așa încât un astfel de apel în numele minorului nu fusese declarat. Precizează că în fazele procesuale anterioare minorul nu a fost reprezentat convențional, de avocat, ci doar de pârâtă, în nume propriu, și că a fost citat la domiciliul său, pe când recurenta a fost citată la domiciliul ales, respectiv la avocat, iar comunicarea hotărârii prin accesarea dosarului electronic de către avocat are efect doar față de persoana reprezentată convențional. Critica este nefondată întrucât se întemeiază pe o interpretare eronată a dreptului de reprezentare pe care legea îl instituie în favoarea minorului lipsit de capacitate de exercițiu. Astfel, potrivit art. 106 C. civ., ocrotirea minorului se realizează prin părinți, care exercită autoritatea părintească. Ca mijloc de ocrotire a minorului lipsit de capacitate de exercițiu, potrivit art. 501 alin. (1) C. civ., părinții au îndatorirea de a-l reprezenta pe minor în actele juridice civile și, totodată, potrivit art. 43 alin. (2) C. civ. au obligația, ca reprezentanți legali, de încheia în numele lor acte juridice. Aceasta presupune de a exercita în numele și pe seama minorului drepturi și obligații în orice raport juridic patrimonial în care acesta devine parte. Reprezentarea minorului în judecată se face prin părinți în calitate de reprezentanți legali, în aplicarea art. 80 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, din interpretarea coroborată a textelor menționate, rezultă că părintele răspunde în instanță pentru minorul lipsit de capacitate de exercițiu, inclusiv de cea procesuală. Pârâta a fost chemată în judecată atât în nume propriu, cât și în calitate de reprezentant legal al minorului, iar aceasta nu a contestat această calitate și nici nu a invocat, în fața instanței sau a autorităților abilitate în această materie, existența unei contrarietăți de interese care ar fi putut-o împiedica să răspundă pentru minor, caz în care se putea opta pentru utilizarea unei alte forme de ocrotire a intereselor patrimoniale ale minorului. Dimpotrivă, pârâta a răspuns în numele minorului, în ciclurile procesuale anterioare, în baza prezumției de mandatar legal instituită atât de normele de drept sunstanțial, cât și de cele procedurale, astfel încât, în baza acestei conduite, nu se pot disocia actele de procedură exercitate în nume propriu, de cele exercitate pentru minor, prevalându-se exclusiv de normele de reprezentare procesuală convențională, în detrimentul celor legale pe care le-a exercitat în mod continuu. Ca atare, în calitate de ocrotitor legal, se prezumă, până la proba contrară, că exercită în mod exclusiv și absolut, orice drept și își asumă orice obligație în numele minorului și pentru el, indiferent de natura raportului juridic de drept substanțial patrimonial la care minorul participă, cu corolarul apărării lui într-un litigiu judiciar. Din acest punct de vedere, nu prezintă nicio relevanță faptul că recurenta a încheiat contractul de asistență juridică doar pentru sine, nu și pentru minor, întrucât obligația de reprezentare a minorului îi este impusă de lege astfel că, pănâ la epuizarea acestei obligații, toate actele sale sunt și ale minorului, acționând și pentru acesta. De vreme ce a stat în proces în ambele calități, a exercitat și pentru minor drepturile și obligațiile procesuale, în sensul că a luat cunoștință de hotărâre, în baza mandatului de reprezentant legal, instituit de lege, și a exercitat calea de atac pentru amândoi, minorul neavând un drept de dispoziție distinct de cel al reprezentantului legal care hotărâște pentru minor. Faptul că a indicat atât domiciliul legal, cât și un domiciliu ales pentru comunicarea hotărârii sau că aceasta a fost accesată prin intermediul dosarului electronic sunt împrejurări fără relevanță juridică și nu susțin argumentativ dihotomia pe care recurenta încearcă să o impună între interesele sale și cele ale minorului. Câtă vreme exercițiul drepturilor pârintești nu a fost delegat unei alte persoane, atunci prezumția că acționează în numele minorului opereză de plin drept, iar calea de atac declarată de acesta este prezumată a fi și în numele și pe seama minorului, care figurează, ca parte, în proces, alături de ea. Prin urmare, corect și în limitele învestirii, instanța de apel a pronunțat o singură sancțiune, considerând că apelul a cărui nulitate a constatat-o este declarat de apelanta B. în nume propriu și ca reprezentant al minorului C.. În ceea ce privește al doilea motiv de casare, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., aceeași recurentă susține că au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor și ale art. 263 alin. (1) C. civ. ce reglementează principiul interesului superior al copilului, pe care instanța nu l-a avut în vedere, întrucât nu a urmărit ca acestuia să îi fie reprezentate interesele în cadrul procedurii judiciare, în condițiile în care cererea de chemare în judecată fusese formulată în contradictoriu cu acesta de către unul dintre părinții săi, iar celălalt părinte deși avea aceeași calitate procesuală ca și minorul, avea un interes propriu și a urmărit apărarea exclusivă a acestuia în cadrul procesului. Nu poate fi reținută nici această critică întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, atunci când un părinte exercită drepturile părintești se prezumă că acționează în interesul minorului, câtă vreme nu deleagă sau nu solicită unei autorități delegarea acestora cu motivarea că ar avea interese contrare cu cele ale minorului, care îl împiedică a acționa în numele și pentru acesta. Or, pârâta nu a formulat atare apărări în fața instanței de fond și nici nu a dovedit de ce este în imposibilitate de a răspunde pentru minor, astfel încât este ținută a exercita autoritatea părintească, prezumția legală acționeazând de plin drept. Pe de altă parte, pretinzând existența unei vătămari adusă intereselor minorului prin acțiunea de a-și angaja un apărător ales doar pentru interesele sale procesuale, pârâta își invocă propria culpă, caz în care nu poate susține protecția legii în favoarea reprezentatului ale cărui drepturi consideră că nu le-a respectat. În acest sens, interesul copilului trebuie apreciat în limitele legii, ceea ce înseamnă că nu se poate nesocoti o dispoziție legală imperativă, cum este cea în baza căreia a fost aplicată sancțiunea nulității actului procesual, pe motiv că așa cere interesul copilului. Pârâta a declarat recurs în numele minorului și împotriva încheierii de respingere a cererii de îndreptare eroare materială, cerere prin care a susținut că, din eroare, instanța de apel a constatat nul apelul declarat de pârâtă ca reprezentant al minorului, întrucât apelul nu fusese declarat și în numele acestuia. Critică soluția de respingere, considerând că argumentele reținute de instanța de apel, referitoare la împrejurarea că în apelul pârâtei sunt și motive ce țin de situația particulară a minorului sau că a fost citată și ca reprezentant legal al acestuia, nu înseamnă că apelul declarat de reprezentantul convențional al pârâtei îl vizează și pe minor, raportarea fiind necesar a se face exclusiv la exercitarea căii de atac a apelului printr-un apărător distinct de apărătorul din ciclurile anterioare. Susține că a invocat în cerere aspecte ce țin de modalitatea de comunicare a hotărârii Tribunalului Brașov cu titlu de fapte conexe care să justifice argumentul potrivit căruia minorului nu i-a fost comunicată hotărărea de primă instanță. Criticile, ce pot fi încadrare în prevederile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. întrucât se invocă o eroare procedurală a instanței, sunt nefondate, deoarece vizează aspecte ce țin de raționamentul judiciar al instanței și nu de o omisiune, o greșeală de consemnare sau de ignorare, de către aceasta, a unor aspecte materiale ce țin de buna gestionare a dosarului. Instanța de apel a arătat, în motivarea încheierii de respingere a cererii pârâtei, că nu este vorba de o eroare materială, invocând elemente formale, ce țin atât de conținutul cererii de apel prin care pârâta a formulat critici și în numele minorului, cât și de circumstanțele derulării procesului (respectiv citarea apelantei efectuată atât în nume propriu, cât și în calitate de reprezentant al minorului, neinvocarea unei vătămări în acest sens în fața instanței de apel), care i-au creat convingerea că a apreciat corect că pârâta a acționat și în calitate de reprezentant al minorului. Înalta Curte reține că procedura reglementată de art. 442 C. proc. civ. vizează strict erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul sau alte erori materiale. Corect a statuat instanța de apel că susținerile pârâtei nu pot fi analizate în limitele cadrului procesual creat. Nici motivele de recurs nu vizează simple erori materiale, ci aceleași raționamente judiciare care au determinat pronunțarea soluției, Or, acestea nu pot fi cenzurate pe calea recursului la încheierea în discuție, întrucât presupun o judecată a instanței pe fond. Față de aceste considerente, constatând legalitatea hotărârilor atacate, conform art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. În baza art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.260 RON către intimat, reprezentând onorariu apărător și cheltuieli de deplasare.