Decizia nr. 1454/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 409/2021 a Tribunalului Mureș

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată la 1 aprilie 2020, pe rolul Tribunalului Mureș, sub nr. x, reclamanții Consiliul Județean Mureș și Județul Mureș au solicitat obligarea pârâtelor Comuna Acățari și Comuna Râciu la plata sumelor de 567.617,23 RON și, respectiv, 406.325,92 RON, reprezentând contravaloarea transportului de deșeuri depozitate în incinta stației de sortare de la Acățari și a stației de transfer de la Râciu, către depozitul de deșeuri nepericuloase de la Sânpaul, conform contractului de servicii nr. x/19.06.2019 și taxe de depozitare deșeuri, conform contractului nr. x/07.10.2016 privind delegarea operării și administrării depozitului de deșeuri nepericuloase de la Sânpaul. Au solicitat obligarea la plata sumelor prevăzute pentru fiecare pârâtă în Anexa nr. 2 la cerere, reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă debitelor restante, care se constituie venituri la bugetul județean, ca și plata dobânzii legale penalizatoare pe zi de întârziere - stabilită conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011, în continuare de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la achitarea efectivă a sumelor solicitate la petitul 1, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată, în primă instanță, de tribunal Prin sentința civilă nr. 409 din 19 martie 2021, Tribunalul Mureș, secția civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților Consiliul Județean Mureș și Unitatea Administrativ Teritorială - Județ Mureș, invocată de pârâtele Unitatea Administrativ Teritorială Acățari și Unitatea Administrativ Teritorială Rîciu. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Unitatea Administrativ Teritorială Acățari și Unitatea Administrativ Teritorială Rîciu și a respins acțiunea formulată de reclamanții Consiliul Județean Mureș și Unitatea Administrativ Teritorială - Județ Mureș în contradictoriu cu pârâtele Unitatea Administrativ Teritorială Acățari și Unitatea Administrativ Teritorială Rîciu ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins cererea pârâtelor de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva hotărârii de primă instanță au formulat apel reclamanții.

Decizia pronunțată, în apel, de Curtea de Apel Prin decizia nr. 518A din 28 septembrie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul și a obligat apelantul Consiliul Județean Mureș să achite intimatei Comuna Acățari suma de 9000 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Prin încheierea de ședință din 9 noiembrie 2021, aceeași instanță a dispus îndreptarea erorilor și omisiunilor din dispozitivul deciziei de apel, în sensul că a menționat "Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanții Consiliul Județean Mureș și Județul Mureș împotriva sentinței civile nr. 409/19.03.2021 a Tribunalului Mureș", în loc de "Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul Consiliul Județean Mureș împotriva sentinței civile nr. 409/19.03.2021 a Tribunalului Mureș", cum era eronat trecut; "Obligă apelanții Consiliul Județean Mureș și Județul Mureș să achite intimatei Comuna Acățari suma de 9.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată", în loc de "Obligă apelantul să achite intimatei Comuna Acățari suma de 9.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată", cum era eronat trecut, și "Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Tg. Mureș", în loc de "Definitivă".

Recursul exercitată în cauză Reclamanții Consiliul Județean Mureș și Județul Mureș au atacat, pe calea recursului, decizia instanței de apel și încheierea prin care s-au îndreptat omisiunile și erorile materiale strecurate în cuprinsul deciziei atacate. Recurenții-reclamanți, prin memeoriul de recurs, au invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., referindu-se la aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de apel relativ la obligația legală ce incumbă intimatelor-pârâte de a asigura serviciul public de salubrizare a localităților din raza lor administrativă - art. 2 alin. (1) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, respectiv a celor care atrag răspunderea civilă delictuală a intimatelor - art. 29 din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006. În dezvoltarea criticilor formulate, recurenții au susținut că atât Curtea de Apel, cât și tribunalul, au omis a analiza incidența prevederilor art. 29 din Legea nr. 101/2006, ce constituie temeiul juridic al demersului judiciar inițiat de reclamanți. Mai mult, instanța de apel a statuat eronat că pretențiile ce fac obiectul cauzei își au izvorul exclusiv în prevederile art. 94 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 195/2005, în contradicție cu instanța de fond ale cărei statuări sunt corecte, în sensul că recurenții nu au solicitat "constatarea unui prejudiciu adus mediului. Contrar reținerilor instanței de apel, recurenții au susținut că răspunderea civilă delictuală a intimatelor s-a născut ca urmare a nerespectării de către acestea a obligației legale ce le incumbă în baza prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2006, potrivit cărora "Serviciul public de salubrizare a localităților face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice și se desfășoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităților administrației publice locale ori asociațiilor de dezvoltare comunitară, în scopul salubrizării localităților.’’ Aceeași lege, la art. 29, statuează că "încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după caz. ’’ Chiar dacă intimatele, în baza prevederilor art. 29 din Legea nr. 51/2006, au delegat, fiecare, în favoarea unui operator, dreptul și obligația de a furniza/presta integral serviciul de salubrizare în raza lor de administrare, această delegare nu înlătură obligația lor legală de a asigura serviciul public de salubrizare, indiferent de modul de realizare a activității, prin operare directă sau delegată. Consideră că astfel trebuie interpretate prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2006, care stipulează expres că serviciul public de salubrizare se desfășoară numai sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităților publice local, chiar și după delegarea serviciului. Au explicat recurenții că situația prezentată în speță s-a ivit ca urmare a prestării, în mod defectuos, de către operatorii desemnați de către intimate, a serviciilor ce au făcut obiectul contractelor de delegare, încheiate în baza prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 51/2006, fără ca pârâtele să ia măsurile ce se impuneau, atât din punct de vedere contractual, prin mecanisme contractuale, cât și din punct de vedere legal, prin aducerea la îndeplinire, chiar de către intimate, a obligațiilor contractuale încălcate de operatori și recuperarea prejudiciilor astfel suferite de la aceștia, cel puțin prin chemarea lor în garanție în prezentul litigiu. Recurenții susțin că și în situația în care serviciile de salubrizare au fost delegate direct de către intimate și nu prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară "A., această delegare nu golește de conținut obligația lor legală de a asigura prestarea serviciilor pe raza lor administrativă cu respectarea prevederilor legale incidente în materia deșeurilor, perspectivă din care nu se poate susține că intimatele nu sunt responsabile de calitatea serviciului de prestarea serviciului de salubrizare. Mai mult, solicită a se avea în vedere că tipul de contract încheiat de către intimate cu operatorii proprii, nu a fost de concesiune, ci de achiziție publică de servicii. Or, în acest caz, riscul de operare nu a fost transferat operatorului economic, rămânând în sarcina intimatelor, potrivit art. 29 alin. (8) din Legea nr. 51/2006. Totodată, întrucât imobilele compuse din Stația de sortare și transfer Râciu, respectiv Stația de sortare și transfer Acățari, au fost în proprietatea publică a intimatelor în intervalul de timp în care s-au acumulat deșeurile al căror cost de transport și eliminare a fost suportat de către Județul Mureș, gestionarea stațiilor constituia prerogativa intimatelor, indiferent de modul de realizare a activității de salubrizare, prin operare directă sau delegată, până la momentul integrării acestora în Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor Solide în județul Mureș, denumit în continuare B.. Au evocat recurenții că obligația legală a intimatelor de a asigura serviciul de salubrizare a localităților nu a fost transferată în favoarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară "A. imediat, din momentul constituirii sale, ci pe parcurs, în funcție de finalizarea proiectului B., respectiv după încetarea tuturor obligațiilor asumate de autoritățile administrației publice locale față de finanțatorii investițiilor anterioare B., printre care se numără și Stația de sortare Acățari și Stația de sortare și transfer Râciu. Or, în acest sens sunt reglementările prevederilor art. 13 alin. (3) din contractul de asociere. Interpretarea dată de instanța de apel acestor norme, anume că monitorizarea activității operatorilor în favoarea cărora a fost delegată de către intimate prestarea serviciului de salubrizare pe raza lor administrativă constituia obligația S.C. A., este greșită. Au detaliat recurenții că, în baza contractului de asociere și a statului asociației, o asemenea obligației îi revine acesteia doar cu privire la operatorii cu care A. a încheiat contracte de delegare a gestiunii activităților de colectare a deșeurilor municipale și altor fluxuri de deșeuri, componente ale serviciului de salubrizare al Județului Mureș, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale din zona care deservește aceste unități administrativ-teritoriale, în speța dedusă judecății fiind vorba despre contractul nr. x/27.03.2019 - pentru Comuna Acățari, respectiv contractul nr. x/27.03.2019 - pentru Comuna Râciu. Or, până la încheierea acestor contracte, deșeurile din raza administrativă a intimatelor erau colectate de operatorii cu care acestea aveau încheiate contracte individuale. În speța dedusă judecății, un astfel de transfer al responsabilităților în domeniul salubrizării ce le revenea intimatelor nu a operat decât după integrarea obiectivelor în B., respectiv de la data predării-primirii acestora - 17.04.2019 (procesele-verbale nr. x/2876 și nr. 9304/2278), respectiv cuprinderea lor în inventarul domeniului public al Județului Mureș, potrivit Hotărârilor Consiliului Județean Mureș nr. 109/27.09.2018 și nr. 118/19.10.2018. Față de această situație, solicită a se avea în vedere că, anterior momentului integrării obiectivelor - stațiile de sortare și transfer în B., răspunderea cu privire la asigurarea serviciului public de salubrizare pe raza lor administrativă aparținea exclusiv intimatelor, perspectivă din care, așa cum în mod corect, a reținut și instanța de fond, gestionarea stațiilor de sortare și transfer constituia prerogativa proprietarilor, indiferent de modul de realizare, prin operare directă sau delegată. Ca titulare a obligației legale de a asigura prestarea serviciului public de salubrizare, intimatele, în calitate de autorități ale administrației publice, au stabilit și, implicit, încasat o taxă de salubrizare de la persoanele fizice și juridice producătoare de deșeuri de pe raza lor administrativă, taxă care acoperea integral costul salubrizării, inclusiv pe perioada în care s-au acumulat deșeurile istorice, în condițiile legii, până la eliminarea finală prin depozitare într-un depozit conform, precum și contribuția ta economia circulară ce se plătește la Fondul de Mediu pentru cantitățile depozitate suplimentar peste nivelul indicatorilor de performanță minimi prevăzuți de lege (Anexa 7 la Legea nr. 211/2011). De asemenea, obligațiile legale - de a asigura serviciul public de salubrizare, respectiv de a gestiona stațiile de sortare/transfer, care au un caracter special, se circumscriu obligației legale generale stabilită expres în sarcina tuturor persoanelor fizice și juridice, potrivit art. 94 alin. (1) lit. i) din O.U.G. privind protecția mediului nr. 195/2005. Recurenții precizează că, în cauza dedusă judecății, nu se reclamă încălcarea prevederilor legale sub aspect contravențional sau penal, după caz, astfel că angajarea răspunderii civile delictuale a intimatelor nu este condiționată de constatarea unei fapte contravenționale/penale, după caz, în sarcina acestora de către autoritățile abilitate, ci a unei fapte prejudiciabile. Prin demersul judiciar promovat s-a urmărit recuperarea prejudiciului suferit de recurenți ca urmare a încălcării de către intimate a obligațiilor legale de a asigura prestarea serviciului de salubrizare de pe raza lor administrativ-teritorială. Pe de altă parte, în calitate de proprietari ai stațiilor de sortare/transfer, intimatelor le revenea obligația de a asigura de o gestionare a acestora, în acord cu prevederile legale incidente în domeniul deșeurilor. Or, așa cum rezultă din starea de fapt, conduita acestora nu se circumscrie obligațiilor legale care le incumbă, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale. În ceea ce privește incidența în speță a principiului "poluatorul plătește’’, au susținut recurenții că noțiunea de poluator nu poate fi interpretată în maniera strict expusă de instanța de apel. Principiul prevede ca potențialul poluator să suporte toate costurile poluării pe care el a cauzat-o. Cu toate acestea, principiul este unul economic și nu unul juridic. Aceasta înseamnă că nu se intenționează să se pedepsească poluatorul, ci să se stabilească condițiile economice necesare astfel încât să fie luate în considerare toate costurile de mediu asociate cu operațiunile poluatorului. Așadar, în noțiunea de "poluator’’ urmează a fi cuprinse toate persoanele fizice și juridice generatoare de deșeuri, care prin achitarea instrumentelor economice specifice (taxele de salubrizare) asigură gestionarea deșeurilor. În considerarea tuturor motivelor evocate, recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și a încheierii atacate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate în recurs Intimata-pârâtă Comuna Acățari, cât și intimata-pârâtă Comuna Râciu au formulat, în termen legal, întâmpinare la cererea de recurs a reclamantelor, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimata Comuna Acățari, prin Primar, a solicitat obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în recurs, fără a proba efectuarea acestora, iar intimata Comuna Râciu, prin Primar, a depus la termenul de judecată din 16 iunie 2022 dovada plății, cu acest titlu, în sumă de 7.500 RON. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând hotîrârile atacate, prin prisma criticilor formulate și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va constata că recursul declarat de reclamanții Consiliul Județean Mureș și Județul Mureș este întemeiat, urmând a fi admis, pentru considerentele care succed: Susținând incidența cazul de casare înscris în art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au pretins greșita aplicare și interpretare a normelor de drept material cu referire la soluționarea greșită a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Comuna Acățari și Comuna Râciu. Fapta ilicită imputată pârâtelor, care ar antrena răspunderea civilă delictuală a acestora, în raport de temeiurile juridice invocate în acțiunea introductivă la instanță, vizează încălcarea obligațiilor legale din materia deșeurilor și a protecției mediului. Susținând că pârâtele nu au adus la îndeplinire obligațiile legale privind golirea stațiilor de transfer/stocare deșeuri, reclamantele au pretins că pârâtele sunt răspunzătoare pentru repararea prejudiciul a cărui reparare se solicită în cauză. Examinarea criticilor de nelegalitate presupune, cu titlu prealabil, verificarea limitelor învestirii primei instanțe sub aspectul obiectului și cauzei acțiunii civile promovate în cauză. Prin demersul judiciar față, ce a învestit instanța de judecată, reclamanții Consiliul Județean Mureș și Județul Mureș au urmărit, în cadrul acțiunii în răspundere civilă delictuală, obligarea pârâtei Comuna Acățari la plata către bugetul Județului Mureș a sumei totale de 567.617,23 RON și a pârâtei Comuna Râciu la plata către bugetul Județului Mureș a sumei totale de 406.325,92 RON - reprezentând contravaloarea transportului de deșeuri depozitate în incinta stațiilor de sortare/transfer de la Acățari și, respectiv, Râciu, către depozitul de deșeuri nepericuloase de la Sânpaul, precum și a taxei de depozitare a deșeurilor transportate de la cele două stația de sortare. În drept, reclamanții au invocat, ca fundament al pretenției deduse judecății, dispozițiile de drept comun care reglementează răspunderea civilă delictuală, înscrise în art. 1349, art. 1357, art. 1385 și art. 1522 C. civ. și cele cu caracter special, înscrise în art. 2 alin. (2) și ale art. 4 alin. (4) din Legea nr. 101/2006 privind serviciului de salubrizare a localităților, art. 94 alin. (1) lit. "e" și art. 95 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, art. 9 alin. (1) lit. "c" coroborate cu cele ale Anexei 2 din O.U.G. nr. 196/2005 privind fondul de mediu, pe cele ale Anexei 1 din H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor. Luând în examinare criticile de nelegalitate axate pe teza reținerii greșite a legitimării procesuale pasive a Comunei Acățari și Comunei Râciu, Înalta Curte constată că nu poate fi negată calitatea procesuală a pârâtelor în raportul juridic obligațional litigios. Din cuprinsul acțiunii introductive rezultă că reclamanții au solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a celor două pârâte, pentru nerespectarea obligației legale înscrisă în prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2006 privind serviciului de salubrizare a localităților în conformitate cu care "serviciul public de salubrizare a localităților face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice și se desfășoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităților administrației publice locale ori asociațiilor de dezvoltare comunitară, în scopul salubrizării localităților". În justificarea demersului promovat, reclamanții au arătat că în incinta stației de sortare/transfer nu era permisă depozitarea deșeurilor decât pentru timpul necesar pentru sortarea și încărcarea acestora în containere cu capacitate superioară celor cu care s-a făcut colectarea acestora pe raza unităților administrativ-teritoriale. Întrucât pârâtele nu au procedat la eliberarea amplasamentelor stațiilor de stocare/transfer de deșeurile stocate în incinta acestora, reclamanții au efetuat operațiunile ce cădeau în sarcina pârâtelor. Așadar, din motivarea cereii introductive, reiese că reclamanții au înțeles să se îndrepte cu acțiune, în temeiul răspunderii civile delictuale, împotriva pârâtelor față de nerespectarea obligațiilor legale de verificare, conducere și coordonare a activiții serviciului de salubrizare de pe raza administrativ-teritorială a comunelor Acățari și Râciu și au pretins că, nerespectarea acestor obligații, a impus intervenția reclamantelor, finalizată cu eliberarea amplasamentelor de deșeurile istorice, intervenție care a condus la suplinirea lipsei de acțiune a pârâtelor în exercitarea obligației legale ce le revenea, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2006. Sub acest aspect, se constată a fi greșită concluzia instanței de apel potrivit căreia pretențiile care fac obiectul prezentului litigiu ar avea izvorul, exclusiv, în prevederile art. 94 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 195/2005. Prin promovarea acțiunii împotriva pârâtelor Comuna Acățari și Comuna Râciu, fundamentată pe norme cu caracter general și special, reclamanții au tins la angajarea unei răspunderi civile delictuale care nu este condiționată de constatarea existenței unei fapte contravenționale sau penale de către autoritățile abilitate, ci de existența unei fapte prejudiciabile, formele de răspundere pentru încălcarea obligațiilor derivate din încălcarea normelor legale putând fi de natură disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după caz, și pot coexista sau afla în concurs cu mai multe fapte cauzatoare de prejudicii. Deopotrivă, Înalta Curte are în vedere că existența legitimării procesuale a Comunei Acățari și a Comunei Râciu, grefată pe calitatea acestora de subiect pasiv în raportul juridic obligațional de răspundere civilă, pentru prejudiciul pretins cauzat prin încălcarea obligațiilor legale în legătură cu prestarea serviciului de salubrizare pe raza lor administrativ-teritorială, ce implică gestionarea corespunzătoare a stațiilor de sortare/transfer a deșeurilor, în acord cu legislația din domeniul deșeurilor, nu poate fi înlăturată prin operațiunea de delegare a activității în domeniul salubrizării, realizată de intimatele-pârâte, în conformitatea cu art. 29 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice. Delegarea serviciului de salubritate al comunelor în favoarea unor operatori economici nu transferă răspunderea în exercitarea obligațiilor legale instituite de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2006 și, deci, nici calitatea procesuală pasivă de la pârâte la operatorul delegat. Este adevărat că autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale au competențe exclusive în ceea ce privește înființarea, organizarea, gestionarea, coordonarea și atribuirea serviciului de salubrizare a localităților, iar, ca modalitate de gestionare, autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale pot încheia contracte de delegare a gestiunii serviciilor de utilități publice către unul sau mai mulți operatori, prin care li se atribuie parte/toate competențele și responsabilitățile privind furnizarea/prestarea serviciilor de utilități publice, pe baza unui contract, denumit contract de delegare a gestiunii. Cu toate acestea, delegarea, prin gestiune directă, a serviciului de salubrizare, în temeiul art. 29 din Legea nr. 51/2006, către operatorul de salubrizare nu suprimă propriile îndatoriri și responsabilități ce revin autorităților administrative (asimilabile puterii de discreție, supraveghere și control) derivate din lege, care impun obligația de a asigura prestarea conformă a acestor servicii și în consens cu normele legale din domeniul deșeurilor. Așadar, răspunderea de calitatea și conformitatea prestării serviciului de salubrizare nu este înlăturată de operațiunea de delegare a acestor servicii. Riscul de operare nu poate fi transferat la operatorul de salubrizare, ci rămâne în sarcina pârâtelor, câtă vreme atribuțiile și responsabilitățile ce revin autorităților administrației publice locale sunt conferite prin lege și acestea vizează, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2006, controlul, conducerea și coordonarea activității serviciului public de salubrizare a localităților, inclusiv a activităților care au făcut obiectul contractelor de delegare de gestiune directă. Or, nesocotind izvorul pretențiilor reclamanților, instanța de apel nu s-a preocupat să analizeze dacă, în persoana pârâtelor, se poate reține săvârșirea faptelor ilicite ce derivă din încălcarea obligațiilor privind eliberarea deșeurilor depozitate în incinta stației de sortare/transfer a deșeurilor colectate către depozitul de la Sânpaul. Asumarea răspunderii operatorului economic vizează doar activitățile la care s-a obligat acesta, conform obiectului contractului de delegare, dar nu înlătură de plano propria răspundere a pârâtelor, în ipoteza în care se va dovedi că, în persoana părților menționate, sunt întrunite toate condițiile atragerii unei răspunderi civile delictuale, în raport cu faptele configurate prin cererea de chemare în judecată. Drept urmare, în baza art. 496 și 497 C. proc. civ., cu referire la art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanții Consiliul Județean Mureș și Județul Mureș împotriva deciziei și încheierii pronunțate de instanța de apel, pe care le va casa, pe aspectul calității procesuale pasive, urmând a dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat. PENTRU ACESTE MOTIVE,