ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1382/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea formulată la 23 iunie 2015 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Drăgășani sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. și C., obligarea acestora la plata sumei de 37.869,56 RON, reprezentând despăgubiri civile pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat ca urmare a gestiunii frauduloase produse în perioada în care au fost angajatele ei. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. În drept au fost invocate prevederile art. 1349, art. 1350 și următoarele, art. 1381, art. 1386 și următoarele, art. 1516 și art. 1530 C. civ.. Prin sentința civilă nr. 2042 din 18 noiembrie 2015, Judecătoria Drăgășani a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Sentința pronunțată în primă instanță Prin încheierea din 21 aprilie 2017, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, instanța a dispus amânarea pronunțării la 26 aprilie 2017 și 3 mai 2017. Prin sentința civilă nr. 570 din 3 mai 2017, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Împotriva hotărârii și a încheierii din 21 aprilie 2017 a formulat apel reclamanta.

Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel La termenul de judecată din 13 octombrie 2020 s-a dispus amânarea pronunțării asupra căii de atac, la solicitarea apelantei reclamante de a depune concluzii scrise, precum și pentru a avea nevoie de timp în a delibera, la 19 octombrie 2020. Prin decizia civilă nr. 2865 din 19 octombrie 2020, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul și a obligat pe apelantă la plata către intimate a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.500 RON. Reclamanta S.C. A. S.R.L. a exercitat contestație în anulare împotriva încheierii din 13 octombrie 2020 și a deciziei de apel.

Decizia pronunțată în calea de atac a contestației în anulare Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 1522 din 7 aprilie 2021 a respins, ca tardivă, contestația în anulare.

Recursul exercitat în cauză Decizia dată în calea extraordinară de atac formează obiect al recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., cu care Înalta Curte a fost învestită la 13 octombrie 2021. În motivare, recurenta a adus în discuție aspecte care țin de fondul cauzei și a susținut că nu era depășit termenul pentru introducerea contestației în anulare. A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru și comunicat părților potrivit dovezilor de înmânare de la dosar recurs, iar acestea nu și-au exprimat poziția procesuală prin formularea unui punct de vedere. Prin rezoluția din 3 mai 2022 s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la 16 iunie 2022.

Apărările formulate în recurs Intimații nu au depus întâmpinări. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul în raport de excepția inadmisibilității, semnalată și prin raportul de admisibilitate în principiu a recursului, excepție a cărei analiză este prioritară conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: În speță, instanța a fost învestită cu soluționarea recursului declarat de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva hotărârii prin care s-a respins ca tardivă o contestație în anulare - decizia civilă nr. 1522 din 7 aprilie 2021 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Dispozițiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ. prescriu că hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. Hotărârea împotriva căreia s-a exercitat contestație în anulare este reprezentată de decizia civilă nr. 2865 din 19 octombrie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, pronunțată în soluționarea apelului declarat contra sentinței civile nr. 570 din 3 mai 2017, într-un litigiu în materia conflictelor de muncă. Aceasta se explică prin faptul că acțiunea reclamantei, în fond, vizează antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtelor B. și C. pentru prejudiciul cauzat ca urmare a gestiunii frauduloase efectuate în perioada cât au fost angajate, iar suma solicitată în cauză, 37.869,56 RON, s-a constatat că este lipsă în gestiune. Pentru o atare categorie de cereri, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului prin dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în vigoare la data inițierii demersului judiciar al reclamantei, potrivit cărora: "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.’’ Prin decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate referitor numai la sintagma, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv’’ cuprinsă în dispozițiile anterior redate, constatând că este neconstituțională, iar restul prevederilor la care se face referire în text au rămas în vigoare. Astfel, decizia civilă nr. 2865 din 19 octombrie 2020 prezintă caracter definitiv, în conformitate cu dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, sunt hotărâri definitive’’, și, deci, nesusceptibilă de a fi supusă cenzurii pe calea recursului. Or, în aplicarea dispozițiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ., enunțate anterior, nici hotărârea dată în contestația în anulare, respectiv decizia civilă nr. 1522 din 7 aprilie 2021, nu poate forma obiect al căii de atac a recursului, având același regim juridic cu decizia de apel. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție stabilind că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii. În considerarea argumentelor și temeiurilor expuse, raportat și la principiul legalității căilor de atac, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul promovat de contestatoarea S.C. A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. PENTRU ACESTE MOTIVE,