ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 643/2021

Ședința publică din data de 04 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 24 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții: Inspecția Judiciară, B. - inspector judiciar, Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea, C. și D. judecători la Tribunalul Vâlcea, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea Rezoluției nr. 3314/1J/1536DIJ/2018 și exercitarea acțiunii disciplinare împotriva sus-numiților, pentru a fi obligați la repararea pagubei din dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Vâlcea, respectiv suma de 200.000 RON daune morale, precum și despăgubiri rezultate din tergiversarea soluționării cauzei.

Prin sentința civilă nr. 559/14.12.2018 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Craiova și a fost declinată soluționarea cererii în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea din 18 iunie 2019, Curtea de Apel București a dispus suspendarea judecății cauzei față de lipsa părților.

Prin încheierea din 10 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București a fost respinsă cererea de repunere a cauzei pe rol și s-a menținut suspendarea judecății cauzei dispusă prin încheierea din 18 iunie 209.

Împotriva încheierilor pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului și continuarea judecății.

În motivarea recursului, a arătat, în esență, că în speță s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către pârâți.

Intimații-pârâți nu au formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, încheierile recurate în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Potrivit art. 223 din C. proc. civ.:

"Art. 223. - (1) Lipsa părții legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.

(2) Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfățișează numai una dintre părți, instanța, după ce va cerceta toate lucrările din dosar și va asculta susținerile părții prezente, se va pronunța pe temeiul dovezilor administrate, examinând și excepțiile și apărările părții care lipsește.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul în care lipsesc ambele părți, deși au fost legal citate, dacă cel puțin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă."

În conformitate cu prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.:

"Judecătorul va suspenda judecata: (…) 2. când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."

Prin încheierea din 18 iunie 2019, prima instanță a suspendat judecata, reținând lipsa părților la strigarea cauzei, deși, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta B. solicitase judecarea cauzei în lipsă, cerere care produce efecte pe tot parcursul judecății în primă instanță a cererii de chemare în judecată, chiar dacă instanța inițial învestită - Curtea de Apel Craiova și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București.

Potrivit art. 411 alin. (2) din C. proc. civ., cererea de judecată în lipsă produce efecte numai la instanța în fața căreia a fost formulată, însă aceste dispoziții nu pot fi interpretate în mod formal, respectiv înțelegând prin "instanță" fiecare instanță de judecată învestită cu soluționarea cererii de chemare în judecată, fie prin voința părților, fie prin hotărâri de declinare a competenței. Înalta Curte constată că se impune interpretarea dispozițiilor legale enunțate cu observarea scopului urmărit de către legiuitor, anume ca cererea privind judecarea în lipsă să își producă efecte numai în etapa procesuală în care se află procesul (în primă instanță, în apel, în recurs etc.).

Prin urmare, Înalta Curte constată că măsura suspendării judecării cauzei este nelegală, nefiind întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., câtă vreme pârâta B. solicitase judecarea cauzei în lipsă.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) și 497 din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 și cu aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva încheierilor din 18 iunie 2019 și din 10 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Va casa încheierile atacate și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva încheierilor din 18 iunie 2019 și din 10 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierile atacate și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 04 februarie 2021.