Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.06.2022
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1381/2022

HOTĂRÂRE
16.06.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1381/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 16 iunie 2022 asupra recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei civile nr. 1311A din 11 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-03-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 584/2022
Unitatea Administrativ - Teritoriala în contradictoriu cu pârâta B. S.A., având ca obiect acțiune în constatare. A fost admis capătul al doilea al cererii de chemare în judecată și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2.0
ÎCCJ 2021-06-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1578/2021
Ședința publică din data de 22 iunie 2021 Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 7 iunie 2019, reclamantul A. - Persoană Fizică Autor
ÎCCJ 2023-11-01
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1886/2023
Ședința publică din data de 1 noiembrie 2023 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 28 aprilie 20
ÎCCJ 2022-11-03
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2114/2022
prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 2142/24.10.2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019. A admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva aceleiași sentințe, a schimbat, în part
ÎCCJ 2022-10-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1745/2022
Ședința publică din data de 5 octombrie 2022 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cererii de chemare în judecată. La data de 2 iulie 2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă