ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1336/2022

Ședința publică din data de 15 iunie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 01.09.2017 pe rolul Judecătoriei Zărnești, reclamanții Scola Angelo și A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., să se constate nulitatea absolută a înscrisului denumit proces-verbal încheiat între părți la data de 09.05.2017 în ceea ce privește suma de 55000 euro, din care reclamanții ar trebui să mai plătească suma de 25.000 euro, să se dispună repunerea părților în situația anterioară, respectiv obligarea pârâților la plata, către reclamanți, a sumei de 30.000 euro achitată în baza acestui proces-verbal și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii și cerere reconvențională prin care au solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, acesta având conținutul din procesul-verbal din 09.05.2017.

Reclamanții-pârâți au formulat întâmpinare la cererea reconvențională, prin care au solicitat respingerea acestei cereri ca netemeinică.

Pe rolul aceleiași instanțe a fost înregistrată o altă cerere de chemare în judecată formulată de reclamantul Scola Angelo în contradictoriu cu pârâții C. și B., prin care s-a solicitat radierea dreptului de ipotecă legală înscrisă în CF x Râșnov, ca urmare a achitării integrale a prețului convenit, cerere care a fost înregistrată în dosarul nr. x/2017. Și în acest dosar, pârâții au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat obligarea reclamantului Scola Angelo și a soției A. la plata sumei de 25.000 euro, sumă arătată ca datorată în baza procesului-verbal de renegociere și fixare a prețului, încheiat la data de 09.05.2017.

Această cerere reconvențională a fost disjunsă din dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Zărnești, înregistrată sub numărul de dosar x/2018 al aceleiași instanțe, iar acest din urmă dosar a fost conexat la dosarul x/2017 al Judecătoriei Zărnești.

Prin sentința nr. 362/11.04.2019 a Judecătoriei Zărnești a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

În fața Tribunalului Brașov, instanță competentă să soluționeze cauza, reclamanții au formulat o precizare de acțiune în sensul că a fost completat temeiul de drept al cererii de chemare în judecată cu dispozițiile art. 1214 - 1215 C. civ.

Prin sentința nr. 96/S/16.07.2020, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis în parte acțiunea, a constatat nulitatea absolută a înscrisului denumit proces-verbal încheiat între părți la data de 09.05.2017, a respins celelalte pretenții ale reclamanților-pârâți; a respins cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți B. și C. în prezentul dosar, a respins cererea formulată de pârâții-reclamanți B. și C. în contradictoriu cu Scola Angelo în dosarul x/2018 al Judecătoriei Zărnești, conexat la prezentul dosar; a obligat pe pârâții B. și C. să plătească reclamanților Scola Angelo și A. suma de 8630 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 1297/Ap/21.12.2020, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis apelurile declarate de părți împotriva sentinței, a anulat sentința apelată, a reținut cauza pentru judecarea fondului și a acordat termen în acest sens.

Prin decizia nr. 199/Ap/24.02.2021, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții Scola Angelo și A. în contradictoriu cu pârâții B. și C., a respins cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți B. și C. în contradictoriu Scola Angelo și A., în cauza care formează obiectul dosarului cu nr. de mai sus, precum și cererea reconvențională formulată în contradictoriu cu pârâtul Scola Angelo, în dosarul conexat nr. x/2018; a respins cererile reclamanților-pârâți reconvenționali Scola Angelo și A. privind obligarea pârâților-reclamanți B. și C., la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia judecății în primă instanță; a respins cererile pârâților-reclamanți B. și C. privind obligarea reclamanților-pârâți Scola Angelo și A. la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia judecății în primă instanță, a respins cererile intimaților-apelanți Scola Angelo și A. privind obligarea apelanților-intimați B. și C. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Împotriva celor două decizii ale curții de apel au declarat recursuri toate părțile.

1).Recurenții-reclamanți Scola Angelo și A. au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., susținând următoarele critici de nelegalitate:

-Referitor la decizia nr. 1297/Ap/21.12.2020, recurenții precizează că recursul nu vizează soluția de anulare a sentinței, ci considerentele hotărârii atacate (art. 461 alin. (2) C. proc. civ.), despre care arată că sunt greșite și îi prejudiciază. Astfel, considerentul că nespecificarea la plata cărei sume s-a obligat reclamantul Scola Angelo se poate rezolva apelând la dispozițiile art. 1423 C. civ. referitoare la prezumția de egalitate între codebitori este nelegal, făcându-se o greșită aplicare a textului de lege menționat;

-Referitor la decizia nr. 199/Ap/24.02.2021, recurenții arată că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 247 alin. (1), art. 248 alin. (1) și (4) C. proc. civ., în sensul că, deși instanța a pus în discuția părților excepția de nulitate absolută a procesului-verbal din 09.05.2017, nu s-a pronunțat asupra acesteia. Mai arată că în mod greșit instanța de apel a reținut că recurenții s-au prevalat de propria turpitudine, aspect ce nu rezultă din situația dedusă judecății. De asemenea, au fost nesocotite prevederile art. 1254 alin. (3) C. civ., conform cărora "În cazul în care contractul este desființat, fiecare parte trebuie să restituie celeilalte, în natură sau prin echivalent, prestațiile primite, potrivit prevederilor art. 1639-1647, chiar dacă acestea au fost executate succesiv sau au avut un caracter continuu". Suma de 29.000 era achitată sub constrângere de către recurenți la data convenției nule absolut (09.05.2017) constituie o prestație primită de pârâți ca urmare a acestei convenții a cărei nulitate absolută se reține. Deși instanța de apel reține că ar fi existat o înțelegere anterioară în baza căreia suma menționată încasată de către pârâți să nu fie considerată primită în baza actului nul absolut, din probatoriu administrat nu rezultă existența uneri asemenea înțelegeri, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 425 lit. b) C. proc. civ., respectiv obligația de a expune situația de fapt pe baza probelor administrate.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

2).Recurenții-pârâți B. și C. au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., susținând următoarele critici de nelegalitate:

- Instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), respectiv deși anularea sentinței a fost determinate exclusiv prin raportare la motivele de apel ale recurenților-pârâți, prin dispozitivul hotărârii de anulare a sentinței a fost admis și apelul părților adverse, fără însă a se arăta pentru ce argumente a fost admis acest apel. Față de această situație, au fost încălcate dispozițiile art. 425 C. proc. civ.

De asemenea, deși instanța de apel în rejudecare este sesizată doar cu modul în care Tribunalul Brașov a rezolvat cererea reclamanților de a fi repuși în situația anterioară încheierii procesului-verbal din 09.05.2017, cu toate acestea, Curtea de Apel Brașov a invocat din oficiu, în rejudecare, după anularea sentinței de primă instanță, motivul de nulitate constând în lipsa de determinare a obiectului obligației pârâților (art. 1226 C. civ.).

În lipsa unei dispoziții exprese, excepția de nulitate a unui contract nu poate fi invocată din oficiu în apel, cu atât mai mult cu cât în cauză a intervenit o achiesare parțială a reclamanților, iar efectul devolutiv este limitat la criticile făcute prin cererea de apel. Cererea de apel nu vizează motive de nulitate a contractului, astfel că instanța de apel nu poate depăși limitele investirii și anula un grad de jurisdicție prin invocarea unor motive de nulitate pe care reclamanții nu le-au avut în vedere.

Totodată, prin invocarea unui motiv de nulitate, din oficiu, în propriul apel al pârâților (în condițiile în care apelul declarat de Scola Angelo și A. a fost admis cu încălcarea normelor referitoare la conținutul unei hotărâri judecătorești, ceea ce atrage casarea parțială a deciziei nr. 1297/21.12.2020) s-a ajuns ca aceștia să-și vadă înrăutățită situația, contrar art. 481 C. proc. civ.

- Hotărârea recurată conține motive contradictorii și străine de natura pricinii (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).

Recurenții arată că la fila x din decizia recurată, instanța de apel a reținut că la data de 09.05.2017 între părți s-a încheiat un contract, intitulat proces-verbal, din conținutul căruia rezultă că Scola Angelo și A. au cumpărat de la B. și C. un imobil și o afacere comercială în Râșnov, str. x cu prețul de 100.000 euro, iar B. și C. s-au obligat să repare acoperișul și ușile, să transfere monitorul la camerele video și să efectueze inventarul mărfurilor și mijloacelor fixe. Instanța de apel, reține, deci, că procesul-verbal din 09.05.2017 are un obiect al obligației pârâților, așa cum a fost el descris mai sus.

La fila x din decizia recurată, instanța de apel reține că Scola Angelo a înțeles care era contra prestația plății suplimentare la care s-a obligat, aceasta constând în ajutorul primit de la pârâți pentru efectuarea reparațiilor la imobilul cumpărat și pentru a obține profit din activitatea firmei.

La fila x din decizia recurată, instanța de apel concluzionează că actul intitulat proces-verbal încheiat la 09.05.2017, în accepțiunea părților, reprezintă o convenție de modificare a două contracte, respectiv: contractul de vânzare autentificat sub nr. x/3.05.2017, prin care pârâții au vândut reclamanților imobilul din Râșnov, str. x, înscris în CF x Râșnov și contractul de cesiune a 3514 părți sociale, cu semnătura legalizată conform încheierii nr. 74/3.05.2017 de notarul public D., prin care A. a dobândit părțile sociale emise de E. S.R.L. de la C..

Cu toate acestea, în mod inexplicabil, instanța de apei reține la fila x că în procesul-verbal din 09.05.2017 nu este identificat în concret imobilul despre care se afirmă că a fost cumpărat de Scola Angelo de la B. și C., putând fi vorba despre un alt imobil; la fel, adică tot inexplicabil, față de cele reținute anterior, instanța de apel arată că nu se știe la ce anume se referă activitatea comercială afirmată de părți a fi cumpărată de A. de la C., putând fi vorba foarte bine de altceva decât de cesiunea de părți sociale de mai sus.

Cele două categorii de motive sunt contradictorii: fie prin procesul-verbal din 09.05.2017 au fost modificate elemente ale contractului de vânzare imobiliară și de cesiune de părți sociale, fie părțile s-au referit la alte, presupuse, convenții dintre ele ceea ce duce la imposibilitatea determinării obiectului obligației pârâților.

Acest conflict între motivele decizorii ale hotărârii recurate trebuie soluționat în sensul evidenței care rezultă din dosar și anume că prin procesul-verbal din 09.05.2017 părțile au modificat prețul vânzării imobilului și prețul cesiunii părților sociale, prețuri ce sunt precizate în cele două contracte amintite mai sus.

Prin urmare, ca efect al procesului-verbal din 09.05.2017 s-a ajuns ca B. și C. să vândă lui Scola Angelo imobilul din Râșnov, str. x iar C. să vândă lui A. 3514 părți sociale, cu prețul total și global de 100.000 euro, cu obligația suplimentară a lui C. și B. de a repara acoperișul și ușile imobilului vândut.

Obiectul obligației pârâților este evident și determinat, în sensul că ei și-au asumat obligația de a vinde imobilul/părțile sociale, obligație executată deja și, suplimentar, să repare imobilul vândut.

Instanța de apel reține că obligația pârâților de reparare a imobilului este una accesorie, subsidiar, marginală, în condițiile în care arată că procesul-verbal din 09.05.2017 a modificat contractul de vânzare imobiliară și contractul de cesiune, cu observația că nu a putut determina care ar fi obligația principală a pârâților.

Obligația principală a pârâților este aceea de a transmite dreptul de proprietate asupra imobilului și asupra părților sociale și această obligație este una vădită, neechivocă.

Potrivit procesului-verbal din 09.05.2017, se confirmă că "A. și Scola Angelo au cumpărat de la C. și B. un imobil și o activitate comercială în str. x, în valoare de 100.000 euro". Indicând adresa imobilului și a afacerii comerciale ca fiind în str. x este evident că obligația pârâților este una specifică contractului de vânzare: transmiterea proprietății bunului imobil și bunurilor mobile și că ea a fost executată deja.

De asemenea, A. și Scola Angelo arată în actul scris chiar de A. că au achitat suma de 75.000 euro, urmând să plătească restul de 25.000 euro, evident, ca efect al celor două contracte, cel de vânzare imobiliară, și cel de cesiune de părți sociale, și prin care C. și B. și-au îndeplinit obligația de a da, de a transfera proprietatea bunurilor vândute.

Instanța de apel a reținut, cu temei, că procesul-verbal din 09.05.2017 este un act care modifică cele două contracte și, în acest context, el trebuie văzut prin raportare la actele pe care le modifică, iar nu singular. În sine, poate că actul nu spune nimic, însă prin raportare la actele pe care le modifică, actul este inteligibil și conține toate elementele de fond ale unui contract.

Separat de cele de mai sus, părțile, în actele lor de procedură, recunosc că prin procesul-verbal din 09.05.2017 s-a ajuns la o majorare a prețului contractelor de vânzare imobiliară și de cesiune de părți sociale.

Dacă părțile arată în mod explicit că prin procesul-verbal din 09.05.2017 s-a stabilit un alt preț al celor două vânzări, fiecare din ele contestând sau apărând legalitatea unei asemenea operațiuni, atunci este inexplicabil cum instanța de apel găsește că nu se cunoaște și nu poate fi cunoscut care este pretenția la care s-au obligat vânzătorii.

Vânzătorii s-au obligat să transmită proprietatea bunurilor vândute și să repare imobilul vândut în schimbul unui preț renegociat de 100.000 euro, iar hotărârea recurată se impune a fi casată pentru ca instanța de trimitere să rezolve conflictul dintre cele două categorii de motive;

- Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Potrivit art. 1270 C. civ., contractul are forță obligatorie față de părți, întocmai ca dispozițiile unei legi imperative.

Prin procesul-verbal din 09.05.2017 reclamanții A. și Scola Angelo s-au obligat să plătească suma de 100.000 euro, din care au plătit 75.000 euro, pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil și asupra unui număr de părți sociale, aflate în proprietatea pârâților B. și C.. Ambele părți, ambii soți, atât A. și Scola Angelo, cât și B. și C. au știut la ce s-au angajat, la ce s-au obligat, contractele de vânzare fiind comutative. Din motive de rea-credință, A. și Scola Angelo au încercat, pe calea prezentului proces, fraudarea lui B. și C. și reducerea prețului de cumpărare.

Contractul din 09.05.2017 trebuie interpretat conform art. 1266-1269 C. civ. pentru a se identifica obiectul obligației asumate de pârâți.

Curtea de Apel Brașov a arătat la fila x din decizie că "determinarea sau indicarea bunurilor ori a criteriilor de determinare a acestora trebuie să rezulte din voința părților contractante, aceasta determinare neputând fi făcută de către instanța de judecată".

Făcând o asemenea afirmație, nu doar că instanța de apel a refuzat să judece, dar a nesocotit și dispozițiile textelor referitoare la interpretarea contractului. În caz de neînțelegeri cu privire la efectele unui contract, revine tocmai instanței de judecată rolul de a-l interpreta, ceea ce Curtea de Apel Brașov a refuzat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 16.03.2022 completul de filtru a admis în principiu recursurile și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestora la data de 15.06.2022.

La data de 28.09.2021 (data poștei), în termen legal, recurenții-pârâți B., C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului reclamanților, ca nefondat. Obligația asumată de reclamanți prin procesul-verbal din 09.05.2017 este determinată în mod expres, aceștia s-au angajat să plătească suma de 25.000 euro astfel: 5000 euro până la data de 25.06.2017, iar diferența de 20.000 euro în rate lunare egale, începând cu luna iulie 2017. Referitor la nemulțumirea recurenților-reclamanți privind "omisiunea" instanței de apel de a consemna în dispozitivul hotărârii soluția de nulitate a procesului-verbal din 09.05.2017, arată că instanța nu se poate pronunța, prin dispozitiv, decât asupra lucrurilor cu care a fost sesizată în mod expres de către părți. Legea permite/obligă instanța de judecată să invoce din oficiu nulitatea absolută a contractului (art. 1247 C. civ.) iar această nulitate trebuie reflectată doar în considerente, instanța urmând a nu ține seama de actul pe care îl consideră nul. Invocarea art. 247 și 248 C. proc. civ. este greșită, întrucât cele două texte se referă la excepții de procedură, în timp ce nulitatea contractului este reglementată de C. civ.. Motivul de recurs constând în aceea că respingerea motivului de nulitate dat de cauza ilicită se întemeiază pe o greșită apreciere a probelor este inadmisibil. De asemenea, este inadmisibilă orice critică referitoare la probe.

La data de 21.10.2021 (data poștei), în termen legal, recurenții-reclamanți Scola Angelo, A. au formulat întâmpinare la recursul pârâților, solicitând respingerea, ca nefondat, a acestuia. În mod corect instanța de apel a calificat cererea părților de repunere în situația anterioară ca fiind o cerere accesorie celei de constatare a nulității actului juridic. De asemenea, în mod corect, instanța de apel a anulat hotărârea primei instanțe pentru motive de procedură, reținând că aceasta a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului. Reținând cauza pentru judecata pe fond, instanța de apel a pronunțat o hotărâre amplu motivată, care susține ambele soluții din dispozitiv, respectiv admiterea ambelor apeluri. În mod corect, prin hotărârea intermediară, nu au fost analizate motivele de netemeinicie expuse de către părți, acest lucru realizându-se prin hotărârea pronunțată asupra fondului. Instanța de apel s-a pronunțat în limitele învestirii și ale efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a supus judecății în primă instanță.

Referitor la hotărâre pronunțată pe fond de către instanța de apel, arată că motivele invocate de către recurenții-pârâți sunt nefondate, respectiv motivele de casare nu sunt cele prezentate de către aceștia. Împrejurarea că toate părțile au declarat apel, a determinat ca devoluțiunea cauzei să fie totală, fiecare dintre părți aducând propriile critici asupra sentinței tribunalului. Cele două cauze de nulitate absolută (lipsa obiectului contractului și lipsa obiectului obligației pârâților recurenți) nu au fost invocate pentru prima dată în apel, au fost invocate și la prima instanță, care, de altfel, a și întemeiat hotărârea pe acestea, dându-le eficiență. Nu prezintă relevanță când și de către cine au fost invocate aceste două cauze de nulitate absolută, întrucât art. 1247 alin. (2) și (3) C. civ. stabilește că nulitatea absolută poate fi invocată oricând, și că instanța este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută.

Hotărârea recurată conține motive contradictorii, în sensul că dispoziția respingerii cererii de constatare a nulității absolute a convenției din 09.05.2017 este contradictorie cu considerentele instanței, astfel cum acest aspect este prezentat în recursul reclamanților.

În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

a) Recursurile îndreptate împotriva deciziei civile nr. 1297 Ap/21 decembrie 2020 sunt nefondate.

Prin recursul declarat de reclamanți împotriva acestei decizii au fost criticate exclusiv considerentele (iar nu soluția adoptată) prin care instanța de apel, într-o argumentare suplimentară a măsurii de anulare a hotărârii de primă instanță cu reținerea cauzei pentru evocarea fondului, a considerat incidente dispozițiile art. 1423 din C. civ., ca modalitate legală de soluționare a acuzațiilor acestor părți relative la lipsa obiectului obligației pe care și-au asumat-o prin procesul-verbal din 9.05.2017, acuzații deduse din nespecificarea sumei individuale datorate de fiecare dintre reclamanți.

Criticând acest considerent - se înțelege, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.-, reclamanții-pârâți s-au rezumat însă a afirma că el este greșit, că îi prejudiciază întrucât, odată trecut în puterea lucrului judecat, ar putea sprijini o soluție de fond contrară legii, după casare, fără a se argumenta în vreun fel calificarea sa ca fiind nelegal.

Singurul mod în care și-au susținut punctul de vedere, a fost afirmând că obligația lor nu va putea fi divizibilă sau împărțită în părți egale deoarece nu se poate divide ceva ce nu este definit, determinat prin convenția părților sau determinabil pe baza unor criterii. Or, aceasta constituie o argumentare redundantă întrucât lipsa obiectului obligației reclamanților-pârâți a fost susținută tocmai în considerarea lipsei oricărei specificări a sumei pe care fiecare ar datora-o pârâților-reclamanți în urma procesului-verbal din 9.05.2017, astfel că imposibilitatea divizării obligației argumentată pe caracterul nedeterminat al acesteia ilustrează un raționament circular.

Înalta Curte mai are în vedere că acest considerent criticat prin recursul reclamanților nu face decât să exprime ideea corectă, în sensul că nedeterminarea întinderii obligației de plată asumată de debitori prin înscrisul contestat (proces-verbal din 9.05.2017) nu ridică o problemă de lipsă a obiectului obligației, ci de identificare a criteriilor de departajare care pot fi unele convenționale (după cum înșiși reclamanții afirmă în critica lor) ori legale, sens în care instanța de apel a făcut trimitere la dispozițiile art. 1423 din C. civ.. Prin urmare, nu există argumente pertinente de înlăturare a acestui considerent din cuprinsul deciziei intermediare de apel, astfel cum au propus prin recursul lor reclamanții-pârâți.

Recursul declarat de pârâții-reclamanți împotriva aceleiași decizii a instanței de apel a criticat soluția acesteia de admitere (și) a apelului formulat de soții Scola Angelo și A., despre care s-a arătat că îi lipsesc argumentele justificative, susținându-se că e afectată de viciul nemotivării.

Recursul pârâților-reclamanți, întemeiat de aceștia pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, dar încadrabil în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat, observându-se că decizia nr. 1297/21 decembrie 2020 prezintă argumentele necesare și suficiente fundamentării soluției adoptate în privința apelului exercitat de reclamanții-pârâți împotriva hotărârii de primă instanță.

Este adevărat că argumentul fundamental, care a justificat soluția din decizia supusă examinării, a fost susținută prin apelul pârâților-reclamanți și a vizat depășirea, prin sentința tribunalului, a limitelor învestirii instanței atunci când a reținut și pronunțat o soluție de constatare a nulității absolute a procesului-verbal din 9.05.2017 pentru motive neinvocate de reclamanți ori neinvocate din oficiu de instanță și nepuse în dezbaterea contradictorie a părților (cum ar fi lipsa obiectului contractului sau lipsa obiectului obligației pârâților-reclamanți F.). Chiar dacă apelul reclamanților-pârâți a criticat, din hotărârea de primă instanță, doar soluția de respingere a cererii lor de obligare a pârâților-reclamanți la restituirea sumei de 30.000 de euro, câtă vreme instanța de apel a concluzionat (în rezolvarea apelului pârâților-reclamanți) asupra realizării unei judecăți în primă instanță viciate și fără o soluționare a fondului pretențiilor principale, este corectă și justificată deplin soluția admiterii, alături de apelul pârâților, și a celui al reclamanților, ale cărui critici vizau rezolvarea pe fond a unor chestiuni litigioase (restituirea sumei de 30.000 euro) aflate în legătură de determinare cu cele dintâi, vizând nulitatea procesului-verbal din 9.05.2017.

Argumentul indiscutabil al dependenței criticilor din apelul reclamanților-pârâți de modul de soluționare a petitului privind nulitatea procesului-verbal din 9.05.2017 - prin care instanța de apel a justificat soluția de admitere (și) a apelului reclamanților-pârâți, chiar în contextul necercetării sale pe fond, considerată fără temei o argumentare generală prin recursul pârâților-reclamanți - este dat de raportul de accesorietate existent între cererea de obligare a pârâților-reclamanți la restituirea sumei de 30.000 euro față de cea privind nulitatea procesului-verbal, potrivit petitelor și motivării cererii de chemare în judecată.

Contrar criticilor din recursul pârâților-reclamanți, admiterea apelului reclamanților Scola Angelo și A. nu presupunea în mod necesar un răspuns din partea instanței asupra temeiului plății sumei de 29.000 euro (dacă acesta era dat sau nu de procesul-verbal din 9.05.2017) întrucât, în circumstanțele date, aceasta nu putea cerceta doar parțial fondul raporturilor juridice în apel, ci se impunea realizarea unei judecăți unitare asupra cauzei și, în tot cazul, cu întâietate a uneia prin care să se dea răspuns pretențiilor privind nulitatea procesului-verbal din 9.05.2017, fără de care luarea în discuție a cererii de restituire a sumelor de bani nu își avea rostul, dat fiind modul de justificare a pretențiilor din cererea principală. Or, instanța de apel nu a mai răspuns criticilor din apelul reclamanților-pârâți tocmai întrucât, în apelul pârâților-reclamanți, au fost identificate vicii ale hotărârii atacate care au impus soluția prevăzută în cuprinsul art. 480 alin. (2), (3) și 6 din C. proc. civ.

Având în vedere aceste considerente, recursurile formulate de toate părțile litigiului împotriva deciziei civile nr. 1297 Ap/21 decembrie 2020 a instanței de apel vor fi respinse ca nefondate.

b) Recursurile declarate de reclamanții-pârâți și de pârâții-reclamanți împotriva deciziei civile nr. 199Ap/24 februarie 2021 sunt fondate în considerarea și în limitele următoarele aspecte:

Decizia nr. 199Ap/24 februarie 2021 este una pronunțată în evocarea fondului cauzei în apel, subsecvent anulării sentinței tribunalului prin decizia intermediară a instanței de apel nr. 1247/Ap/21 decembrie 2020.

Decizia de evocare a fondului în apel a fost criticată pentru nelegalitate de ambele părți litigante, care au susținut împotriva acesteia, deopotrivă, argumente de nelegalitate de ordin procedural și substanțial. În timp ce reclamanții-pârâți au criticat procedeul instanței de apel, care a invocat din oficiu motive de ordine publică (constând în lipsa obiectului contractului și lipsa obiectului obligației pârâților-reclamanți) pe care le-a găsit întemeiate dar nu le-a pronunțat, rezolvarea dată cauzei de nulitate constând în cauza ilicită a procesului-verbal din 9.05.2017 și a cererii de restituire a sumei de 29.000 euro, pârâții-reclamanți au contestat însuși dreptul instanței de apel de a invoca motive de ordine publică, date fiind limitele cadrului procesual existent în apel, ca și rezultatul judecății înfăptuite pe baza unor considerente contradictorii și printr-un refuz al interpretării contractului semnat de părți la 9.05.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 1266 - 1269 din C. civ.

Examinând în comun aceste critici, în ordinea impusă de obiectul lor, Înalta Curte reține caracterul nefondat al criticii pârâților-reclamanți întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care au contestat legitimitatea invocării din oficiu de către instanța de apel a motivelor de ordine publică, constând în motive suplimentare de nulitate a convenției părților constatată în cuprinsul procesului-verbal din 9.05.2017, pentru argumente legate de cadrul procesual al judecății în apel conturat de limitele stabilite expres sau implicit prin cele două memorii de apel, cu trimitere la dispozițiile art. 477 alin. (2) și art. 479 alin. (1) C. proc. civ., ori la cele ale art. 478 alin. (3) C. proc. civ. (aceștia opinând că nulitatea absolută a convenției pentru motive suplimentare putea fi invocată doar de către prima instanță, nu însă și în calea de atac a apelului întrucât astfel s-ar ajunge la rezultatul schimbării cauzei cererii de chemare în judecată direct în apel).

Niciunul din argumentele pârâților-reclamanți, expuse la filele x memoriul de recurs în susținerea acestui motiv de nelegalitate a deciziei atacate nu poate fi primit, deoarece ignoră etapa procesuală în care s-a efectuat judecata criticată și caracteristicile acesteia, respectiv subsecvent judecării apelurilor declarate de părți printr-o decizie intermediară care a pronunțat o soluție pe temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ., de anulare a sentinței tribunalului cu reținerea cauzei în vederea evocării fondului. Dispozițiile legale a căror nesocotire a fost criticată - art. 477 alin. (2), art. 479 alin. (1) și art. 478 alin. (4) C. proc. civ. - sunt cele care cârmuiesc judecata pe care o realizează instanța în controlul judiciar al apelului, nu însă și judecata pe care instanța de apel o realizează în abilitarea sa specială dată de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., de a soluția procesul, evocând fondul, când aceasta se supune regulilor care cârmuiesc judecata în primă instanță.

De vreme ce, prin decizia intermediară nr. 1297Ap/12 decembrie 2020, curtea de apel - în considerarea unei judecăți viciate și realizate prin necercetarea fondului de către tribunal, reținând și dependența criticilor din apelul reclamanților-pârâți de modul de soluționare a petitului privind nulitatea convenției din 9.05.2017 - anulase hotărârea de primă instanță cu reținerea cauzei pentru judecarea fondului în întregime, aceasta era liberă să înfăptuiască o judecată care să presupună inclusiv invocarea de motive de ordine publică (în aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (2), art. 389 și 390 C. proc. civ., dar și a art. 1247 alin. (3) C. civ.) vizând cauze suplimentare de nulitate absolută ale actului juridic contestat, nemaifiind ținută de limitele impuse prin dispozițiile legale invocate de recurenții-pârâți, care cârmuiesc strict judecată înfăptuită ca instanță de apel.

În plus, chiar dacă apelul reclamanților-pârâți nu atacase partea din sentința tribunalului referitoare la cercetarea motivelor de nulitate a convenției, recurenții-pârâți omit că o atare învestire a instanței de apel se realizase prin chiar propriul apel, astfel că nicio limită decurgând din prevederile art. 477 C. proc. civ. nu se impunea judecății de apel a instanței.

Cât privește critica de înrăutățire a propriei situații în proces a pârâților-reclamanți, dat fiind că motivele de ordine publică reținute din oficiu de instanță operau în defavoarea lor, Înalta Curte apreciază nu se poate reține o nesocotire a dispozițiilor art. 481 C. proc. civ. tocmai întrucât, cum s-a arătat, învestirea instanței de apel cu cercetarea tuturor elementelor cauzei s-a realizat prin apelul ambelor părți, iar deschiderea etapei soluționării procesului prin evocarea cauzei în apel a fost consecința admiterii ambelor apeluri formulate de părțile cu interese contrare în cauză.

- Sunt însă fondate criticile din recursul reclamanților-pârâți întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privitoare la omisiunea ori refuzul nejustificat al instanței de a se pronunța asupra motivului de ordine publică invocat din oficiu și considerat de aceasta întemeiat, ca și acelea susținute prin recursul pârâților-reclamanți relative la motivele contradictorii regăsite în decizia pronunțată în evocarea fondului.

Astfel, deși a invocat din oficiu motivele de ordine publică constând în cauzele de nulitate a procesului-verbal din 9.05.2017 întemeiate pe lipsa obiectului contractului (art. 1225 alin. (2) C. civ.) și lipsa obiectului obligației pârâților-reclamanți (art. 1226 alin. (2) C. proc. civ.), rezultă din considerentele deciziei că instanța de apel a stabilit că, deși există un obiect al contractului (în sensul art. 1225 alin. (1) și (2) C. civ.), procesul-verbal din 9.05.2017 ar fi lovit de nulitate întrucât obiectul obligațiilor pârâților-reclamanți nu este determinat și nici determinabil, în sensul dispozițiilor art. 1226 din C. civ.. Cu toate acestea, deși extrage o atare concluzie în urma unei analize întinse pe două pagini ale hotărârii sale, curtea de apel reține nulitatea convenției părților pe acest temei, declarând însă că nu se va pronunța în acest sens, lipsind astfel de orice finalitate procedeul la care a apelat (invocarea de motive de ordine publică din oficiu), analiza întreprinsă și judecata înfăptuită.

Din acest motiv, soluția instanței de apel, de respingere a cererii principale de chemare în judecată se află în contradicție cu acele considerente prin care se reține nulitatea contractului pentru motivul că obiectul obligațiilor pârâților-reclamanți nu ar fi determinat și nici determinabil, fiind îndreptățită critica reclamanților-pârâți în sensul că excepția de ordin substanțial a nulității procesului-verbal din 9.05.2017, odată invocată din oficiu de instanță și constatată întemeiată, nu putea fi lăsată nesoluționată, contrar procedeului curții de apel, pentru care aceasta nu a oferit nici o justificare legală.

În pofida considerentelor explicite asupra nulității contractului (constatat prin procesul-verbal in 9.05.2017) pentru lipsa/nedeterminarea obiectului obligației pârâților-reclamanți, curtea de apel arată că "Având în vedere considerentele expuse, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții (. . . . . . . . . .), urmează a fi respinsă ca neîntemeiată", deși considerentele expuse în analiza acestei pretenții impuneau o altă soluție, pentru ca, în alineatul imediat următor, să justifice respingerea cererilor reconvenționale existente în dosar, privitoare la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract și la obligarea soților Scola Angelo și A. la plata sumei de 25.000 euro (dosar conexat nr. x/2018), ca fiind o consecință a reținerii nulității absolute a contractului intitulat proces-verbal, nulitatea absolută pe care aceeași instanță a arătat că o reține "însă, fără a se pronunța în acest sens" și că a respins-o în soluționarea cererii principale de chemare în judecată.

Cele expuse anterior nu constituie însă singurele contradicții grave regăsite în considerentele deciziei atacate, de natură să împiedice urmărirea și verificarea raționamentului instanței de apel, fiind deplin îndreptățite și criticile pârâților-reclamanții care au semnalat existența de motive contradictorii sub aspectul aprecierilor instanței în privința naturii și scopului încheierii între părți a convenției din 9.05.2017.

Dacă în expunerea analizei dedicate verificării obiectului obligației pârâților-reclamanți, instanța de apel se raportează în mod ferm la procesul-verbal din 9.05.2017 ca fiind o convenție de modificare a celor două contracte anterioare intervenite între aceleași părți (respectiv, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/3.05.2017 și contractul de cesiune părți sociale legalizat în baza încheierii nr. 74/3.05.2017) - spre exemplu, par. 3 și cel penultim de la fila x, par. 2 fila x -, în multe alte paragrafe ale hotărârii pune la îndoială această natură juridică a actului analizat (spre exemplu, în paragrafele 4 și 5 de la pagina 20, prin care contestă identitatea de imobil ori de afacere comercială transferată) sau chiar o contrazice, o neagă (spre exemplu, la fila x a deciziei) atunci când supune verificării legalitatea actului din punctul de vedere al cerinței de formă (art. 1244 C. civ.), pe care o reține îndeplinită, nefiind necesară forma autentică "neputându-se stabili dacă în concret a avut loc o modificare a contractului de vânzare-cumpărare autentificat, care a avut ca obiect imobilul anterior identificat (. . . . . . . . . .)".

Fiind atât de consistent și aproape integral afectată de viciul contrarietății, precum s-a arătat anterior, decizia curții de apel pronunțată în evocarea fondului în apel nu permite verificarea și înțelegerea raționamentului instanței, nici înțelegerea viziunii acesteia asupra litigiului și actelor juridice supuse verificării, făcând imposibilă și lipsită de sens verificarea celorlalte critici din recursurile părților, privitoare la dezlegările pe fond date de instanța de apel, criticate sub aspectul greșitei interpretări și aplicări a dreptului material (în privința cauzei ilicită a convenției, a soluției adoptate în privința cererii de restituire a sumei de 29.000 euro ori a greșitei interpretări a contractului, cu nesocotirea dispozițiilor art. 1266 - 1269 din C. civ.).

Astfel fiind și în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., coroborat cu cele ale art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite ambele recursuri declarate, va casa decizia nr. 199Ap/24 februarie 2021 și va trimite cauza aceleiași curți de apel în vederea refacerii integrale a judecății constând în evocarea fondului în apel, în privința raporturilor juridice litigioase deduse judecății prin cererea principală de chemare în judecată și prin cererile reconvenționale ale pârâților-reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții Scola Angelo, A. și de pârâții C., B. împotriva deciziei nr. 1297/Ap din 21 decembrie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Admite recursurile declarate de reclamanții Scola Angelo, A. și de pârâții C., B. împotriva deciziei nr. 199/Ap din 24 februarie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2022.