ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 130/2021

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021

deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă la 11 februarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C. Mircea și D. Claudia, ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților în solidar la restituirea, în favoarea reclamantei, a sumei de 48.000 euro, în echivalent RON la cursul de schimb B.N.R. de la data plății efective, acordată cu titlu de împrumut pârâtei B., prin contractul de împrumut garantat cu ipotecă încheiat la 12 noiembrie 2014; să se dispună obligarea pârâților în solidar la plata, în favoarea reclamantei, a dobânzii legale penalizatoare aferente sumei împrumutate, calculate de la 12 februarie 2015, data scadenței, și până la data plății efective; să se constate că pârâții E. au constituit o ipotecă în favoarea reclamantei asupra imobilului situat în Cluj-Napoca, str. x, înscris în C.F. nr. x Cluj-Napoca, nr. top. x, în suprafață de 50,21 m.p., de sub B.1., pentru garantarea restituirii sumei împrumutate; cu cheltuieli de judecată.

Pe parcursul procesului, reclamanta a precizat cuantumul dobânzii legale penalizatoare ca fiind de 12.780,12 RON pentru perioada 12 februarie 2015, data scadenței obligației principale, - 11 februarie 2016, data introducerii acțiunii, calculat conform O.G. nr. 13/2011.

Prin întâmpinare, pârâții B., C. Mircea și D. Claudia au solicitat instanței să dispună admiterea, în parte, a acțiunii, respectiv pentru suma de 30.000 euro și doar în contradictoriu cu pârâta B.; respingerea, în rest, a cererii de chemare în judecată promovate în contradictoriu cu această pârâtă, ca neîntemeiată, raportat la suma de 18.000 euro și dobânda legală penalizatoare; respingerea acțiunii față de pârâții E. pentru lipsa calității procesuale pasive, raportat la petitele vizând restituirea sumei împrumutate și plata dobânzii legale penalizatoare, și pentru inadmisibilitatea acțiunii în constatarea constituirii dreptului de ipotecă, determinat de existența acțiunii în realizarea dreptului; cu cheltuieli de judecată.

Pârâții au formulat și o cerere de conexare a prezentei cauze cu dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca.

Totodată, pârâții au formulat și cerere reconvențională, prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată "contract de împrumut garantat cu ipotecă", din 12 noiembrie 2014, pentru cauză ilicită, respectiv împrumutul unor sume de bani cu camătă, operațiune interzisă, expres, de art. 351 din noul C. pen. pentru obiect ilicit, raportat la art. 1225 alin. (3) din noul C. civ. să se constate nulitatea absolută a clauzei inserate într-un act sub semnătură privată, de constituire a unei ipoteci asupra unui imobil, pentru lipsa formei autentice, prevăzute de art. 2378 din noul C. civ. cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâți și a cererii de conexare; pe fond, a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de părțile adverse. A depus și întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a solicitat respingerea acestei cereri, ca nefondată; cu cheltuieli de judecată.

Pârâții reclamanți au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat înlăturarea apărărilor formulate de reclamantă față de cererea reconvențională.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub nr. x/2016, la 11 februarie 2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. Mircea și D. Claudia, ca, prin hotărârea care se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la restituirea, în favoarea reclamantei, a sumei de 15.000 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data plății efective, acordată cu titlu de împrumut prin contractul de împrumut garantat cu ipotecă nr. x din 12 noiembrie 2014; obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumei împrumutate, calculate de la 16 august 2015, data scadenței, și până la data plății efective; obligarea pârâților la restituirea, în favoarea reclamantei, a sumei de 26.000 euro, în echivalent RON la cursul B.N.R. de la data plății efective, acordată cu titlu de împrumut prin contractul de împrumut garantat cu ipotecă nr. x din 14 iulie 2015; obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumei împrumutate, calculate de la 15 septembrie 2015, data scadenței, și până la data plății efective; să se constate că pârâții au constituit o ipotecă în favoarea reclamantei asupra imobilului situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. x Cluj-Napoca, în suprafață de 50,21 m.p., de sub B.I., pentru garantarea restituirii sumei de 41.000 euro din ambele contracte de împrumut; cu cheltuieli de judecată.

Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, în ce privește restituirea sumelor împrumutate și plata dobânzii legale penalizatoare, și ca inadmisibilă, în ce privește cererea de constatare a constituirii ipotecii; au formulat și cerere reconvențională, prin care au solicitat să se dispună anularea înscrisurilor sub semnătură privată "contract de împrumut nr. x garantat cu ipotecă", datat 12 noiembrie 2014, și "contract de împrumut nr. x garantat cu ipotecă", datat 14 iulie 2015, pentru lipsa cauzei, raportat la 1238 din noul C. civ. pentru nevaliditatea scriptelor, având în vedere că nu au primit nicio sumă de bani de la pârâta reconvențională, iar contractul real impune, pentru a fi valid, remiterea efectivă a bunului, în acord cu art. 1174 alin. (4) din noul C. civ. nulitatea absolută a clauzei inserate într-un act sub semnătură privată, la capitolul V în ambele acte, de constituire a unei ipoteci asupra unui imobil, pentru lipsa formei autentice, cerute de art. 2378 din noul C. civ. cu cheltuieli de judecată. Au formulat și cerere de conexare a prezentei cauze la dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă.

Reclamanta pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reconvenționale, ca nefondată.

Pârâții reclamanți au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat înlăturarea apărărilor formulate de partea adversă la cererea reconvențională.

Prin încheierea din 21 septembrie 2016, Judecătoria Cluj-Napoca a admis cererea de conexare a acestei cauze la dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Cluj și a dispus trimiterea dosarului conexat la instanța mai mare în grad.

Prin sentința civilă nr. 483 din 02 noiembrie 2017, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Mircea și D. Claudia; a respins capetele de cerere din acțiunea formulată de reclamanta A. în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu aceste părți, având ca obiect obligarea la plata echivalentului în RON la data plății a sumei de 48.000 euro, reprezentând împrumut nerestituit, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu 12 februarie 2015 și până la data plății efective, ca fiind formulate împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă în același dosar împotriva pârâtei B. și, în consecință, a dispus obligarea pârâtei la achitarea, în favoarea reclamantei, a echivalentul în RON la data plății a sumei de 48.000 euro, reprezentând împrumut nerestituit, precum și a dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu 12 februarie 2015 și până la data plății efective; a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâții B., C. Mircea și D. Claudia în dosarul menționat și, în consecință, a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de împrumut garantat cu ipotecă încheiat la 12 noiembrie 2014, în ceea ce privește clauza referitoare la ipoteca asupra imobilului situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj; a respins celelalte petite din acțiunea principală și din cererea reconvențională, în dosarul nr. x/2016. A respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă în dosarul nr. x/2016; a admis cererea reconvențională formulată de pârâții E. în același dosar și, în consecință, a dispus anularea parțială a contractului de împrumut nr. x garantat cu ipotecă, încheiat la 12 noiembrie 2014, și a contractului de împrumut nr. x garantat cu ipotecă, încheiat la 14 iulie 2015, în ceea ce privește clauzele referitoare la acordarea împrumuturilor în sumă de 15.000 euro și 26.000 euro; a constatat nulitatea absolută parțială a contractelor menționate, în ceea ce privește clauzele referitoare la ipoteca asupra imobilului situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj; a dispus obligarea pârâtei B. la plata către reclamanta A. a sumei de 9.058,8 RON cheltuieli de judecată în dosarul nr. x/2016; a dispus obligarea reclamantei A. la plata către pârâții E. a sumei de 500 RON cheltuieli de judecată în același dosar; a dispus obligarea reclamantei A. la plata sumei de 4.437 RON cheltuieli de judecată către pârâții E. în dosarul nr. x/2016.

Împotriva acestei hotărâri a declarant apel reclamanta A., criticând-o ca neîntemeiată și nelegală.

Prin decizia nr. 77/R din 15 mai 2018, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul și a obligat-o pe apelantă să plătească intimaților C. Mircea și D. Claudia suma de 2.975 RON cheltuieli de judecată în apel.

În pronunțarea acestei decizii, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 2158 alin. (1) C. civ., evocate și de prima instanță, împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie, după o anumită perioadă de timp, aceeași sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate.

Aceste dispoziții legale nu lasă nicio îndoială asupra faptului că împrumutul de consumație este un contract real, de esența lui fiind, între altele, remiterea efectivă (tradițiunea) a bunului ce face obiectul său de la împrumutător la împrumutat.

Tot astfel, este de avut în vedere că are calitate de împrumutat exclusiv acela care, potrivit convenției părților, primește bunul, fiind beneficiar al împrumutului și, pe acest temei, titular al obligației de restituire, ca debitor.

Când o terță persoană se obligă să garanteze restituirea împrumutului de către debitor, aceasta nu poate fi considerată ca având, ea însăși, calitatea de împrumutat, câtă vreme, în sensul prevederilor art. 2158 alin. (1) C. civ., nu ea a primit bunul sau suma de bani în cadrul contractului de împrumut.

Un asemenea terț nu poate avea decât calitatea de garant, sens în care îi sunt, în funcție de specificul juridic al obligației asumate, aplicabile prevederile legale privitoare la garanțiile obligațiilor în sensul prevederilor art. 2279 și următoarele C. civ., respectiv ale art. 2323 și următoarele C. civ.

Analiza dispozițiilor legale care guvernează contractul de împrumut, pe de-o parte, și a celor care guvernează garanțiile obligațiilor, pe de altă parte, nu lasă nicio îndoială asupra faptului că regimul juridic aplicabil împrumutatului este, cu evidență, diferit și distinct de acela al garantului, neputându-se considera că atunci când un terț se obligă să garanteze restituirea unui împrumut luat de un altul, acesta este, prin însuși acest fapt, obligat, în mod direct și solidar, la restituirea bunului sau sumei de bani împrumutate.

În planul solidarității obligațiilor, este util a se observa că, în considerarea regulii potrivit căreia obligațiile sunt divizibile, orice derogare de la această regulă (precum, spre exemplu, asumarea în solidar a unei obligații) trebuie să fie expres prevăzută. Sunt, în acest sens, dispozițiile art. 1445 C. civ., potrivit cărora "solidaritatea dintre debitori nu se prezumă. Ea nu există decât atunci când este stipulată expres de părți ori este prevăzută de lege.".

Tot astfel, în materie de fideiusiune (ca tip de garanție a obligațiilor), art. 2300 C. civ. prevede că:

"Atunci când se obligă împreună cu debitorul principal cu titlu de fideiusor solidar sau de codebitor solidar, fideiusorul nu mai poate invoca beneficiile de discuțiune și de diviziune.".

Cum, nici în cazul fideiusorului, solidaritatea cu debitorul obligației de executat nu este afirmată de lege, urmează, prin raportare la prevederile art. 1445 C. civ., că, inclusiv în materia garanțiilor obligațiilor, ea trebuie stipulată expres în convenția părților, câtă vreme legea nu a înțeles să o instituie ea însăși printr-o dispoziție expresă și neechivocă.

Acestea fiind, în esență, reperele legale în raport de care trebuie înțeleasă situația juridică a împrumutatului și, după caz, a terțului care s-a obligat să garanteze restituirea obligației, rămâne a se considera, în prezentul proces, că atâta vreme cât pârâții E. nu și-au asumat, printr-o clauză contractuală expresă, că se obligă în solidar cu pârâta B. la restituirea împrumutului, împotriva lor nu s-ar putea reține că pot fi obligați în solidar, așa cum pretinde reclamanta, la restituirea împrumutului.

O asemenea concluzie este cu atât mai certă cu cât, așa cum a rezultat din probele administrate, inclusiv din recunoașterea reclamantei, pârâții E. nu au avut, ei înșiși, calitatea de împrumutați, neprimind, în sensul prevederilor art. 2158 alin. (1) C. civ., vreo sumă de bani de la reclamantă, pentru a putea fi ținuți la restituirea ei pe temeiul prevederilor art. 2164 C. civ.

Contrar celor afirmate de reclamanta apelantă, prima instanță a făcut o analiză adecvată, în totul pertinentă și suficientă, a probelor administrate în cauză, Tribunalul reținând acele elemente de fapt care, cu adevărat, aveau relevanță în soluționarea legală și temeinică a procesului.

Nu este vorba, așadar, despre examinarea trunchiată, selectivă, a probelor administrate, ci despre evidențierea acelor chestiuni de fapt și a suportului lor probatoriu care, cu adevărat, aveau vocația de a conduce la corecta soluționare a cauzei.

Câtă vreme pârâții E. nu au avut, ei înșiși, calitatea de împrumutați, nu puteau fi obligați împreună cu pârâta B. la restituirea împrumutului și, cu atât mai puțin, la obligarea lor în solidar cu pârâta.

Curtea remarcă, sub acest aspect, că temeiul de drept material indicat de reclamantă în cererea de chemare în judecată este reprezentat de art. 2158 și următoarele C. civ., adică de dispozițiile care reglementează contractul de împrumut, astfel că numai în raport cu aceste dispoziții legale ce alcătuiesc regimul juridic al contractului de împrumut de consumație putea fi analizată obligația de restituire a împrumutului, respectiv prin raportare la persoana care avea calitatea de împrumutat, adică pârâta B., pârâților E. lipsindu-le o asemenea calitate.

Rezultă, așadar, că, pe deplin legal, a apreciat prima instanță că pârâții E. nu au calitate procesuală pasivă în acțiunea obiect al dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Cluj, ei neavând poziția juridică de împrumutați în contractul de împrumut încheiat la 12 noiembrie 2014.

Nu pot fi primite susținerile apelantei, potrivit cărora intenția reală a pârâților E., asumată liber, deci, sincer, conștient și neviciat, ar fi fost aceea de a răspunde, în mod solidar, cu împrumutata B., deoarece regimul juridic care guvernează raporturile dintre părți nu poate fi decât acela stabilit de lege.

Nu se poate face confuzie între calitatea de garant și cea de debitor împrumutat, regimul juridic aplicabil terțului garant fiind, așa cum deja s-a evidențiat mai sus, diferit de acela al împrumutatului, întrucât altele sunt dispozițiile legale ce-i sunt aplicabile și altele efectele juridice specifice.

În ce privește contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. x/11 octombrie 2013 de B.N.P. Asociați "Repede", aceasta nu face obiectul prezentului proces, astfel că drepturile (și obligațiile corelative) la care se referă nu sunt atinse de hotărârea din prezentul proces și, tot astfel, nu pot influența soluția ce trebuie dată în procesul de față.

În legătură cu soluția pronunțată în dosarul nr. x/2016, conexat la dosarul nr. x/2016, fără temei afirmă apelanta că prima instanță ar fi oferit o motivare sumară, cu reținerea unor aspecte desprinse în mod trunchiat din ansamblul elementelor probatorii existente la dosar.

Curtea apreciază, dimpotrivă, că, și sub acest aspect, Tribunalul a făcut o analiză utilă și suficientă, întemeindu-se pe chestiuni de fapt și probe care, cu adevărat, aveau relevanță în soluționarea cererilor deduse judecății.

Atâta vreme cât s-a dovedit că pârâții E. nu au avut calitatea de împrumutați, aceasta fiind menționată, în mod fictiv, în contractele de împrumut nr. x/12 noiembrie 2014 și nr. x/14 iulie 2015, concluzia de tras este aceea că aceste contracte sunt anulabile pentru lipsa cauzei, adică, în sensul art. 1235 C. civ., pentru lipsa motivului care determină părțile să încheie un contract.

Intenția pârâților E., la care apelanta se referă, nu putea fi, așadar, decât aceea de a garanta restituirea împrumutului luat de pârâta B., însă acest fapt nu le conferă, prin el însuși, calitatea de împrumutați ținuți la restituirea sumei primite de pârâta B., în condițiile și sub autoritatea prevederilor art. 2158 și art. 2164 C. civ., deoarece acestea se aplică doar debitorului împrumutat, iar nu și garanților.

Este nefondată și critica privitoare la analiza disociată a celor două procese conexate, întrucât elementele comune și de interferență existente nu împiedicau o analiză distinctă, grefată pe particularitățile juridice ale fiecăruia dintre contractele deduse judecății.

Referitor la cheltuielile de judecată stabilite de prima instanță, acestea reflectă felul și măsura în care s-au admis sau, după caz, respins pretențiile reclamantei, respectiv cele ale pârâților autori ai cererilor reconvenționale, în aplicarea prevederilor art. 451 și art. 453 C. proc. civ.

Reclamantei i s-ar fi cuvenit, în totalitatea lor, cheltuielile de judecată pe care purtarea procesului i le-a ocazionat doar dacă pretențiile sale ar fi fost admise în integralitatea lor, iar acelea ale pârâților respinse, ceea ce, cu evidență, nu a fost cazul în prezentul proces.

În consecință, apelul a fost respins ca nefondat în baza prevederilor art. 480 alin. (1) C. proc. civ.

Conform art. 451 și art. 453 din același cod, Curtea a dispus obligarea apelantei la plata către intimații E. a sumei de 2.975 RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial .

Împotriva acestei hotărâri, recurenta reclamantă A. a declarat recurs, înregistrat la 27 august 2018 pe rolul secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței funcționale a secției a II-a civile asupra căreia s-a pronunțat prin încheierea nr. 1313/13 iunie 2019, prin care a declinat competența de soluționare a recursului declarat de recurentă în favoarea secției I civile a aceleiași instanțe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 08 iulie 2019, sub nr. x/2016*.

Recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea, în întregime, a deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, la Curtea de Apel, pentru următoarele motive:

I. Referitor la dosarul nr. x/2016:

I.1. Analiza excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Mircea și D. Claudia

Instanța de apel a dat o interpretare eronată normelor de drept material, prin evocarea unor dispoziții care nu sunt incidente raportat la chestiunea dedusă judecății și situația de fapt stabilită, respectiv a reținut motive contradictorii și străine de natura cauzei - art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivarea este străină de aspectele deduse judecății și care vizează calitatea de garanți a pârâților intimați E..

În mod nelegal, instanța de apel a reținut și dezvoltat un raționament juridic raportat exclusiv la normele de drept material aplicabile în situația împrumutatului care este parte a unui contract de împrumut de consumație, fără a analiza calitatea procesuală a pârâților intimați E. prin prisma normelor de drept material referitoare la garantarea obligațiilor altuia.

Curtea a statuat, de asemenea, că singurul temei de drept material indicat în cererea introductivă de instanță îl reprezintă art. 2158 și următoarele C. civ., astfel, doar în raport de aceste dispoziții și de persoana care are calitatea de împrumutat, anume intimata pârâtă B., poate fi analizată obligația de restituire a împrumutului acordat.

În cuprinsul cererii, reclamanta a invocat însă temeiuri de drept complexe cu privire la raporturile juridice stabilite contractual cu pârâții intimați E., mai exact, normele referitoare la garantarea obligației altuia, prin prisma solidarității între codebitori, care nu au fost reținute în soluționarea apelului.

A. Dincolo de distincția realizată de instanța de apel între noțiunile de împrumutat și garant din perspectiva împrumutului de consumație, care nu prezintă relevanță în analiza calității procesuale pasive a pârâților intimați E., a fost recunoscută poziția juridică a acestora de garanți, fără a fi însă aplicate efectiv normele de drept material incidente.

Nu a fost recunoscută nici relevanța juridică a voinței concordante a părților, rezultată din contract și efectele sale, în sensul art. 1266 alin. (1) C. civ., critica apelantei reclamante sub acest aspect nefiind analizată în apel.

Instanța de apel nu a ținut seama de scopul și natura contractului încheiat între părți, care stipulează, în mod expres, asumarea de către pârâții intimați E. a calității de garanți ai obligației principale, în ipoteza în care pârâta intimată B. nu va restitui, la termen, împrumutul acordat.

Consecința juridică a neexecutării obligațiilor contractuale în forma în care au fost angajate este atragerea răspunderii pârâților intimați E., în limitele garanției oferite și în raport de obligația principală a pârâtei intimate B., de restituire a împrumutului.

Prin interpretarea dată de instanța de apel a fost înfrânt principiul executării conforme a obligațiilor contractuale, prin lipsirea de efecte a garanției acordate și recunoscute de pârâții E..

Din cuprinsul clauzelor contractuale rezultă că obligația asumată de aceștia este o obligație de garantare a executării prestației principale de restituire a împrumutului de către pârâta intimată B., existând, astfel, o legătură de natura principal-accesoriu între cele două obligații, care nu a fost însă reținută de către instanța de apel.

Prin raționamentul juridic expus, au fost nesocotite scopul și consecințele juridice ale garanției constituite în favoarea reclamantei, prin acordul liber exprimat al părților.

Motivarea instanței de apel nu cuprinde nicio referire la efectele juridice ale obligației de garantare a executării prestației contractuale principale, asumate de pârâții intimați E..

Garantarea de către pârâții intimați a executării, întocmai și la termen, a obligației principale contractate de către pârâta B. generează o solidaritate pasivă constituită prin convenția părților.

În mod nelegal, instanța de apel a analizat raporturile juridice deduse judecății doar în raport de calitatea de împrumutat, nu și de poziția juridică a garanților.

În cauză, voința pârâților intimați E. a fost de a garanta, în mod expres, împrumutul acordat de recurenta reclamantă pârâtei intimate B., cu asumarea obligației de executare a prestației principale.

Instanța de apel nu a avut în vedere, la expunerea raționamentului juridic propriu, nici aspectele de practică judiciară indicate, referitoare la calitatea procesuală pasivă a terților garanți ai obligației principale a debitorului.

B. Instanța nu s-a pronunțat asupra motivului de apel referitor la incidența, în cauză, a dispozițiilor art. 1443 C. civ., privind solidaritatea pasivă, care atrage, în plan procesual, existența unei coparticipări procesuale pasive, nefiind analizate criticile întemeiate pe dispozițiile legale menționate.

Ne aflăm în prezența unei obligații solidare a tuturor pârâților intimați, pârâta B., în calitate de împrumutat, iar pârâții E., în calitate de garanți ai obligației principale, dată fiind obligarea tuturor și a fiecăruia în parte la executarea aceleiași prestații, anume restituirea către recurentă a sumei împrumutate, concluzie care se desprinde din analiza scopului contractului și a voinței concordante a părților semnatare.

C. În ceea ce privește dispozițiile art. 1445 C. civ., interpretarea dată de către instanța de apel este contrară literei legii.

Nu s-a reținut îndeplinirea, în cauză, a cerințelor legale pentru constituirea unei obligații solidare între debitori, deși solidaritatea, ca excepție de la regula divizibilității obligațiilor, a fost, expres, prevăzută și convenită de părți în contractul de împrumut încheiat la 12 noiembrie 2014, cu respectarea dispozițiilor indicate și de instanța de apel.

Având în vedere prestația unică și cauza identică, obligația de restituire a sumei de bani care face obiectul contractului încheiat revine tuturor părților care și-au asumat-o, printr-un consimțământ liber, expres și neviciat, inclusiv pârâților intimați E..

Legea părților a fost interpretată eronat de către instanța de apel, care a reținut că pârâții E. nu și-au asumat, printr-o clauză contractuală expresă, obligarea în solidar cu pârâta B. restituirea împrumutului, contrariul rezultând din clauzele contractuale care privesc obligațiile asumate în concret de garanți.

În mod nelegal s-a apreciat că intenția reală a pârâților E. nu poate fi considerată aceea de a răspunde în mod solidar cu pârâta intimată B., întrucât regimul juridic care guvernează raporturile dintre părți nu poate fi decât cel stabilit de lege, interpretarea fiind contradictorie cu starea de drept din cauză.

Trimiterile instanței de apel la instituția juridică a fideiusiunii, ca tip de garanție a obligațiilor, nu prezintă relevanță în analiza chestiunilor deduse judecății și sunt străine de natura cauzei, care nu vizează un atare raport juridic între părțile semnatare ale contractului de împrumut.

A. S-a reținut, ca unic element probatoriu determinant, faptul că pârâții E. nu au avut calitatea de împrumutați, neprimind vreo sumă de bani de la recurentă, pentru a putea fi ținuți la restituire în temeiul art. 2164 C. civ.

În mod contrar legii, s-a reținut incidența dispoziției anterior indicate, nefiind aplicabilă pentru analiza calității de garanți ai obligației altuia a pârâților E..

Obligația de restituire a împrumutului, asumată de aceștia, trebuia analizată prin raportare la normele de drept material din materia garanției obligațiilor, respectiv la clauzele contractuale convenite de părți, fapt care nu s-a realizat.

În mod nelegal, instanța de apel nu a avut în vedere ansamblul probelor administrate în cauză, iar, în privința singurului element probatoriu reținut, a realizat o greșită aplicare și interpretare a normelor de drept material.

B. Cât privește critica din apel referitoare la analiza neadecvată și trunchiată a probelor administrate, imputată primei instanțe, s-a reținut, în mod nelegal, faptul că ansamblul probator a condus, în mod pertinent, la o justă soluționare a fondului cauzei.

Prima instanță nu a analizat interogatoriile luate pârâților E., care relevă susținerile și recunoașterile acestora cu privire la chestiunile deduse judecății și se coroborează cu cele convenite între părți.

După cum reiese din răspunsurile la întrebările nr. 1 și 2 din interogatoriile administrate, pârâții au recunoscut, în mod expres, faptul că au încheiat, la 12 noiembrie 2014, contractul de împrumut, în calitate de garanți, și s-au obligat, în temeiul acestuia, la garantarea executării obligației principale de către pârâta B., prin restituirea sumei de 48.000 euro împrumutată de aceasta.

Asupra acestui motiv de apel, instanța de control judiciar nu s-a pronunțat, cu ignorarea probei administrate și a relevanței acesteia.

C. Referitor la înscrisurile depuse la dosar de recurentă, anume contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. x/11 octombrie 2013 de către Biroul Notarilor Publici Asociați "Repede", încheiat între aceleași trei părți anterior prezentului litigiu, instanța de apel a reținut că nu constituie obiect al dosarului, astfel că drepturile și obligațiile corelative la care se referă nu sunt atinse de hotărârea din cauză, respectiv nu pot influența soluția pronunțată în prezentul proces.

În mod eronat nu s-a recunoscut valoarea probatorie a înscrisului, privind împrejurările de fapt contrare susținerilor inițiale ale pârâților E., care atestă că raporturile contractuale între aceleași părți s-au desfășurat și anterior în aceeași modalitate, anume reclamanta a mai împrumutat pârâtei intimate B. sume de bani, iar cei doi pârâți E. au garantat, și în acel caz, executarea obligației principale de către împrumutată.

În concluzie, soluția dată de instanța de apel cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților intimați E. este nelegală.

I.2. Analiza soluției privind acordarea cheltuielilor de judecată la fond

Argumentul în sprijinul reținerii ca fiind legală soluția primei instanțe prin care i-au fost acordate recurentei doar parțial cheltuielile ocazionate de judecata fondului vizează simplul fapt al admiterii, în parte, a pretențiilor din cererea introductivă.

Instanța de control judiciar nu a analizat, pertinent, criticile punctuale ale acesteia, referitoare la modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată în primă instanță.

Deși recurenta a arătat că măsura reducerii cheltuielilor de judecată, constând în onorariu și cheltuieli avocațiale, nu a fost justificată de criterii obiective, raportat și la dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., în mod nelegal, instanța de apel nu a apreciat că se impune identificarea criteriilor concludente în adoptarea soluției.

Analiza considerentelor reținute se impune a fi coroborată cu soluția dată excepției procesuale privind lipsa calității pasive a pârâților E., care a fost menținută printr-o motivare contradictorie, cu aplicarea și interpretarea greșită a legii materiale.

II. Referitor la dosarul nr. x/2016:

Decizia este nelegală în ceea ce privește acțiunea conexată a reclamantei formulată împotriva pârâților intimați E., respectiv cererea reconvențională.

S-a statuat că prima instanță a realizat o analiză utilă și suficientă a cauzei, raportat la elemente de fapt și probe relevante în soluționarea acesteia.

Instanța de apel nu a analizat critica apelantei reclamante.

Curtea nu a dat o interpretare legală și completă ansamblului probatoriu din cauză, raportat la natura contractelor de împrumut, împrejurările în care au fost încheiate, respectiv scopul urmărit și voința concordantă a părților.

Instanța de apel nu s-a pronunțat nici asupra criticii privind absența analizării de către prima instanță a susținerilor și recunoașterilor pârâților intimați, respectiv a relevanței acestora în stabilirea cadrului în care au fost încheiate contractele de împrumut.

Prin răspunsul la întrebările nr. 16-21 la interogatoriul administrat la fond, pârâtul C. Mircea a recunoscut, în mod expres, faptul că, în temeiul contractelor de împrumut încheiate și semnate pentru sumele de 15.000 și 26.000 euro, și-a asumat obligația de a le restitui la termenul convenit, respectiv că, până în prezent, nu și-a îndeplinit obligația.

Cu privire la aceleași aspecte, prin răspunsul la întrebările nr. 16-21 la interogatoriul administrat pârâtei D. Claudia, aceasta a contestat, în mod expres, cele menționate de reclamantă, nerecunoaștere care însă nu se coroborează cu celelalte probe administrate de către prima instanță.

Instanța de apel nu a analizat proba cu interogatoriul pârâților intimați, fapt care se impunea cu atât mai mult cu cât susținerile sunt contradictorii, deși contractele încheiate atestă o obligație unică și asumată în solidar de ambii pârâți, însă recunoscută, expres, doar de unul dintre aceștia.

Soluția dată cererii reconvenționale este nelegală, întrucât nu au fost aplicate, în concret, normele de drept material incidente, respectiv au fost reținute motive contradictorii.

În ceea ce privește analiza cauzei contractelor de împrumut, nu s-a ținut seama de elementul esențial, anume asumarea de către pârâții intimați a obligației de restituire a împrumuturilor acordate, prin exprimarea, în mod liber, expres și neviciat, a consimțământului la momentul încheierii contractelor, cu deplina reprezentare a consecințelor în ipoteza neîndeplinirii obligațiilor contractate.

În mod nelegal, instanța de apel nu a analizat contextul faptic în care pârâții intimați au semnat contractele de împrumut și consecințele juridice produse.

Raportat la dispozițiile legale privind cauza serioasă și determinantă la încheierea contractului, intenția pârâților intimați, din prisma voinței exprimate în sensul de a produce efecte juridice, a fost aceea de a se obliga la restituirea împrumuturilor acordate de reclamantă.

În mod nelegal, instanța de apel nu a analizat contextul faptic în care pârâții intimați au semnat contractele de împrumut și consecințele juridice produse.

De o manieră contradictorie s-a reținut că intenția pârâților intimați la momentul încheierii contractelor a fost cea de a garanta restituirea împrumutului acordat pârâtei B., fapt care însă nu le conferă calitatea de împrumutați ținuți la restituirea sumei de bani, sub rezerva dispozițiilor legale aplicabile.

S-a admis faptul că pârâții intimați dețin o poziție juridică în raporturile contractuale încheiate, de natură a produce consecințe juridice, însă, în mod nelegal, instanța de apel a respins efectivitatea răspunderii contractuale în ipoteza analizată.

Chiar dacă s-ar reține aprecierea instanței de apel în sensul că intenția pârâților intimați E. putea fi, în concret, doar aceea de garantare a împrumutului acordat pârâtei intimate B., și în acest caz se impunea recunoașterea consecințelor juridice produse, prin aplicarea și interpretarea corectă a legii.

În fapt, în mod nelegal a fost înlăturată obligația pârâților intimați de a răspunde contractual pentru neexecutarea prestațiilor datorate.

Deși s-a făcut trimitere la dispozițiile privind obligațiile împrumutatului în contractul de împrumut de consumație, instanța de apel a nesocotit faptul că pârâții intimați dețin, pe deplin și în concret, calitatea juridică cerută de lege, după cum rezultă din cuprinsul contractelor încheiate.

S-a apreciat că elementele comune și de interferență existente nu împiedicau o analiză distinctă, grefată pe particularitățile juridice ale fiecărui contract dedus judecății, ceea ce contravine scopului pentru care s-a realizat conexarea celor două dosare, între care există, în mod evident, o strânsă legătură, ce impune analiza coroborată a stării de fapt și de drept, pentru o justă soluționare.

Independent de împrejurarea că sumele de bani prevăzute în cele două contracte nu au fost înmânate efectiv pârâților intimați E., ci pârâtei intimate din dosarul nr. x/2016, B., nu poate fi înlăturată răspunderea pârâților derivată din contractele încheiate, existentă în sarcina acestora și asumată în mod liber și în deplină cunoștință de cauză, în absența unei vicieri a consimțământului exprimat ori a unei lipse a capacității la încheierea contractelor.

Dat fiind absența analizei cadrului contractual în raport de poziția juridică a intimaților, instanța de apel a înlăturat, în mod nelegal, efectele juridice pe care le atrage neexecutarea obligațiilor contractuale asumate în mod valabil.

Intimații pârâți C. Mircea și D. Claudia au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând că motivele căii de atac subsumate pct. 2 A și B sunt inadmisibile, deoarece vizează netemeinicia, iar nu nelegalitatea deciziei recurate; cu cheltuieli de judecată.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor intimaților.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, care nu au depus puncte de vedere.

Prin încheierea din 15 octombrie 2020, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 77/R din 15 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, și a fixat termen de judecată la 28 ianuarie 2021, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la dosarul nr. x/2016:

I.1.1. Contrar opiniei recurentei, nu poate fi reținută motivarea străină de natura cauzei a deciziei, prin raportare la dispozițiile legale care guvernează regimul juridic al contractului de împrumut de consumație.

Această ipoteză, reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., presupune ca judecătorul litigiului să recurgă, în soluționarea cauzei, la instituții juridice care nu au legătură cu speța dedusă judecății. Or, pe lângă împrejurarea că art. 2158 C. civ. reprezintă temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, deci, chiar în viziunea recurentei, cauza supune dezbaterii și trebuie cenzurată din perspectiva acestui text de lege, norma juridică respectivă este și incidentă în prezentul proces, de vreme ce actul juridic încheiat între părți constituie un contract de împrumut garantat cu ipotecă. Pe de altă parte, garanția pe care au constituit-o intimații pârâți E., potrivit acestui contract, nu poate fi privită independent de obligația principală a debitoarei B. și care derivă tocmai din contractul de împrumut, dat fiind raportul principal-accesoriu și interdependența dintre obligația principală și garanție.

Prin urmare, nu se poate considera că instanța de apel a aplicat dispoziții legale sau instituții juridice străine de natura cauzei.

Pe de altă parte, deși, într-adevăr, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a făcut referire la un complex de dispoziții legale care, în opinia sa, ar fi trebuit să conducă la admiterea acțiunii și în contradictoriu cu pârâții garanți, Curtea nu era obligată să se raporteze la toate aceste norme, în sensul de a menționa motivele pentru care înlătură aplicabilitatea fiecăreia în parte, ci să furnizeze un raționament juridic fundamentat pe o analiză de ansamblu a dispozițiilor legale raportat la elementele de fapt ale speței, care să conducă, în mod convingător, la soluția adoptată, sens în care instanța de prim control judiciar a și procedat.

De asemenea, contrar celor susținute de recurentă, Curtea nu s-a limitat doar la evocarea dispozițiilor legale care reglementează contractul de împrumut (art. 2158, art. 2164), ci și la cele care vizează garanțiile obligațiilor, art. 2279 și art. 2323 C. civ., solidaritatea debitorilor conform art. 1445 din același cod, în alți termeni, s-a referit tocmai la acele norme juridice specifice raportului juridic dedus judecății.

Cât privește solidaritatea între debitori, la care recurenta a făcut referire în acțiunea introductivă de instanță din perspectiva art. 1443 C. civ., Curtea a arătat motivat de ce nu a fost reținută, în contextul în care pârâții E. nu s-au obligat la restituirea împrumutului acordat pârâtei B., obligația debitorului principal din acest contract este distinctă de cea a garantului, iar, conform art. 1445 C. civ., solidaritatea între debitori nu se prezumă, ci trebuie stipulată expres de către părți sau prevăzută de lege.

În consecință, nu se poate reține că instanța de apel a realizat o examinare unilaterală și incompletă a căii de atac cu care a fost învestită, doar din perspectiva art. 2158 C. civ., în decizia atacată reflectându-se întreg raționamentul care a determinat confirmarea soluției primei instanțe în ce privește lipsa calității procesuale pasive a pârâților E. în dosarul nr. x/2016, nefiind incidentă ipoteza nemotivării hotărârii din art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

A. Referitor la relevanța distincției între noțiunile de împrumutat și garant, contestată de recurentă, critica nu poate fi primită, întrucât, în mod evident, o astfel de analiză este importantă în condițiile în care regimul juridic aplicabil, din perspectiva naturii și a conținutului obligațiilor, dar și a efectelor contractului încheiat între părți, este diferit pentru debitorul principal față de garant, după cum, în mod corect, a menționat și Curtea de Apel. Astfel, nu se poate pune semnul egalității între debitorul împrumutat, căruia îi revine obligația de restituire a sumei de bani remise acestuia, potrivit art. 2164 C. civ., și garantul ipotecar, care nu are o asemenea obligație, ci, conform art. 2429 din același cod, suportă urmărirea bunului ipotecat în cazul în care, determinat de neîndeplinirea obligației garantate, creditorul ipotecar procedează în acest sens. Cu alte cuvinte, garantarea plății prin ipotecă implică obligația garantului de a afecta un bun, imobil sau mobil, în vederea acoperirii creanței creditorului, dacă debitorul principal nu își îndeplinește întocmai obligațiile contractuale. În temeiul unui contract de ipotecă, creditorul este îndreptățit ca, în situația nerespectării obligației de plată a împrumutatului, să procedeze la valorificarea bunului care formează obiectul ipotecii, iar, din suma de bani astfel obținută, să își acopere creanța. Garantul nu poate fi obligat direct la restituirea, către creditorul ipotecar, a sumei împrumutate debitorului principal decât dacă, pe lângă ipotecă, și-a asumat și o astfel de obligație.

În sensul celor menționate mai sus sunt și dispozițiile art. 163 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a C. civ., conform cărora, în cazul în care constituitor al ipotecii este o terță persoană, aceasta va avea drepturile și obligațiile debitorului ipotecar, fără a fi însă supusă regimului garanțiilor personale. Or, garanțiile personale reprezintă tocmai mijloacele juridice de garantare a obligațiilor prin care una sau mai multe persoane se angajează printr-un contract accesoriu încheiat cu creditorul să plătească acestuia datoria debitorului în cazul în care acesta din urmă nu o va plăti el însuși (fideiusiunea, solidaritatea, indivizibilitatea ș.a.). În consecință, potrivit acestui text de lege, de vreme ce terțului care a constituit ipoteca nu îi este aplicabil regimul juridic al garanțiilor personale, creditorul ipotecar nu îi poate solicita executarea obligației pe care și-a asumat-o debitorul. Prestațiile debitorului și garantului ipotecar sunt diferite, în cazul celui din urmă, creditorul având doar posibilitatea urmăririi bunurilor ipotecate.

Nu se poate reține nici critica referitoare la neaplicarea normelor de drept material incidente în speță. În limitele motivelor de apel, prin care s-a susținut, în esență, că, prin garantarea obligației principale, pârâții E. s-au angajat și la executarea obligației debitoarei B., de restituire a împrumutului, toți cei trei participanți la contract fiind într-o solidaritate pasivă, Curtea a examinat aceste aspecte, soluția de respingere a căii de atac fiind determinată de aplicarea corectă a dispozițiilor legale relevante. Cum s-a arătat deja, instanța a stabilit că obligația de restituire a împrumutului revine persoanei împrumutate, raportat la art. 2158 și art. 2164 C. civ., că pârâții E. nu și-au asumat o astfel de obligație, fiind doar garanți ai executării obligației principale, și, procedând la distincția între garanțiile personale (art. 2279 și următoarele din același cod) și cele reale (art. 2323 și următoarele C. civ.), a considerat că intimații nu sunt într-o stare de solidaritate pasivă, care trebuie, în mod expres, stipulată în contract sau prevăzută de lege (art. 1445 C. civ.). Prin urmare, instanța de apel, raportându-se la criticile formulate de reclamantă în calea de atac, a uzat tocmai de acele norme juridice incidente în cauză. În plus, considerentele deciziei atacate se completează cu cele expuse de prezenta instanță în ceea ce privește efectele contractului de ipotecă, care nu pot genera, în sarcina garantului, obligația de restituire a împrumutului, confirmând, astfel, legalitatea hotărârii Curții de Apel.

Sunt neîntemeiate și susținerile recurentei conform cărora Curtea nu ar fi ținut seama de voința concordantă a părților contractante, rezultată din actul juridic încheiat între acestea, de efectele sale și că nu ar fi examinat acest aspect din perspectiva art. 1266 alin. (1) C. civ.. Instanța de apel a menționat, în cuprinsul deciziei, că nu poate fi primită critica apelantei potrivit căreia intenția reală a pârâților E. ar fi fost aceea de a răspunde, în mod solidar, cu împrumutata B., deoarece regimul juridic care guvernează raporturile dintre părți este cel stabilit de lege, arătând, în continuare, că nu se poate face confuzie între calitatea de garant și cea de debitor principal, aceștia fiind supuși unor regimuri juridice diferite, care cuprind dispoziții legale distincte și efecte juridice specifice. Ca atare, chiar dacă instanța de apel nu a făcut referire expresă la dispozițiile art. 1266 alin. (1) C. civ., care consacră regula de interpretare a contractelor potrivit voinței reale și comune a părților, nu se poate pune problema că nu s-ar fi examinat susținerile apelantei reclamante prin prisma acestui text de lege, din moment ce, din expunerea paragrafelor din hotărâre redate, dar și din întreg raționamentul Curții rezultă motivele pentru care instanța a înlăturat alegațiile părții, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Pornind tocmai de la obligațiile diferite asumate de pârâți prin contractul în discuție, în care doar B. are calitatea de împrumutat, iar E. fiind garanții obligației de restituire a împrumutului, de la regimul juridic distinct pentru cele două categorii de debitori și de la cerințele solidarității, care trebuie fie stipulată, în mod expres, în actul juridic, fie prevăzută de lege, Curtea a concluzionat că pârâții garanți nu s-au obligat, în solidar, cu debitoarea principală la executarea obligației acesteia din urmă, ci doar au garantat în vederea realizării creanței reclamantei. Prin urmare, instanța de prim control judiciar a argumentat, prin raportare și la regula de interpretare din art. 1266 C. civ., motivele pentru care a înlăturat criticile apelantei reclamante.

Nu se poate reține nici ignorarea naturii și scopului contractului, instanța de apel stabilind, în mod corect, în ceea ce îi privește pe intimații E., că aceștia și-au asumat să garanteze doar obligația debitorului principal, astfel încât nu pot fi obligați la restituirea împrumutului care cade în sarcina persoanei împrumutate. Natura contractului în privința pârâților este de constituire a unei ipoteci, garanție reală, iar scopul actului juridic este specific acestui tip de garanții, și anume de a permite reclamantei creditoare satisfacerea creanței din imobilul adus ca garanție, dar în condițiile permise de lege, prin declanșarea procedurii de executare a ipotecii astfel constituite, iar nu prin solicitarea directă a restituirii împrumutului de către garanți. Ca atare, nu se poate considera că, prin raționamentul exprimat în decizie, Curtea ar fi încălcat principiul executării conforme a obligațiilor, cum, în mod greșit, susține recurenta.

De asemenea, contrar celor arătate de reclamantă, nu se poate considera că instanța de apel ar fi omis să analizeze efectele obligațiilor asumate de părți și că ar fi ignorat poziția de garanți a intimaților E.. Curtea a plecat tocmai de la această premisă, a calității de garanți, și de la regimul juridic și efectele diferite pe care le produc garanțiile în raport cu obligația principală, menționând, în mod corect, că pârâții E. nu pot fi angajați într-o solidaritate pasivă cu persoana împrumutată, B., întrucât, în sarcina lor, nu se naște nici același tip de obligație, iar solidaritatea, în cazul speței de față, nu este prevăzută de lege și nici stipulată prin contract. Voința garanților nu poate fi considerată o asumare implicită a executării debitorului principal, legea excluzând o astfel de interpretare conform art. 163 din Legea nr. 71/2011, enu