ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1981/2021

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată la 29 mai 2018 pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în temeiul art. 194 C. proc. civ. raportat la art. 1270, art. 1350, art. 1530, art. 1535, art. 1516, art. 1523 alin. (2), art. 2164, art. 3 alin. (2) din Ordonanța nr. 13/2011, a solicitat: - obligarea pârâtei la restituirea sumei de 170.000 euro acordată cu titlu de împrumut de consumație, conform contractului de împrumut încheiat între părți la data de 14.02.2014; - obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare în cuantum de 140.486,42 RON, calculată de la data când obligația a devenit scadentă, respectiv data de 31.05.2014, și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, aferentă sumei de 170.000 euro ce a fost remisă cu titlu de împrumut de consumație; - obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumei de 170.000 euro, de la data înregistrării cererii de chemare în judecată și în continuare, până la remiterea efectivă a sumei datorate în temeiul contractului de împrumut de consumație ce a intervenit între părți la data de 14.02.2014.

Sentința pronunțată de tribunal: Prin sentința civilă nr. 556 din 15 noiembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. și, pe cale de consecință, a fost obligată pârâta B. la restituirea către reclamant a sumei de 170.000 euro, acordată cu titlu de împrumut de consumație conform contractului de împrumut încheiat între părți la data de 14.02.2014, la plata către reclamantul A. a dobânzii legale penalizatoare în cuantum de 140.486,42 RON, calculată de la data când obligația a devenit scadentă, respectiv data de 31.05.2014, și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, aferentă sumei de 170.000 euro ce a fost remisă cu titlu de împrumut de consumație, la plata către reclamantul A. a dobânzilor legale penalizatoare aferente sumei de 170.000 euro, de la data înregistrării cererii de chemare în judecată și în continuare, până la remiterea efectivă a sumei datorate în temeiul contractului de împrumut de consumație ce a intervenit între părți la data de 14.02.2014 și la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 21.652,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de taxă de timbru, onorariu avocațial și onorariu expertiză criminalistică.

Decizia pronunțată de curtea de apel: Prin decizia nr. 59/A din 19 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta B. împotriva sentinței nr. 556 din 15 noiembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 59/A din 19 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a declarat recurs pârâta B.. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 22 iulie 2020 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr.

Prin cererea de recurs întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei având în vedere că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material și, pe cale de consecință, să se respingă în totalitate cererea de chemare în judecată. Criticile de nelegalitate prin prisma motivului de recurs prevĂzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează În esentă urnmătoarele aspecte: Astfel, recurenta apreciază că instanța de apel a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea și aplicarea greșită a următoarelor norme de drept material, respectiv art. 2158 și art. 2164 C. civ., art. 275 și art. 276 C. proc. civ., texte de lege care reglementează contractul de împrumut, respectiv condițiile cerute pentru valabilitatea unui contract de împrumut, în special lipsa mențiunii "bun și aprobat", dar și lipsa dovezii predării sumei obiect al contractului de împrumut. Se arată că, contractul pe care încearcă să îl valorifice reclamantul nu îndeplinește condiția existenței formalității "bun și aprobat" prevăzute de art. 275 C. proc. civ., în forma în vigoare la data încheierii contractului, respectiv 14.02.2014, iar în situația neîndeplinirii cerinței formalității "bun și aprobat" sancțiunea prevăzută de art. 276 din C. proc. civ. în vigoare la 14.02.2014 este de a socoti un astfel de înscris sub semnătura privată fără formalitatea specială doar un început de dovadă scrisă. Contrar, raționamentului avut în vedere de instanța de apel, contractul invocat de reclamant nu îndeplinește condiția impusă de art. 275 din C. proc. civ. privind formalitatea "bun și aprobat.", fiind doar un început de dovada scrisa nicidecum contract de împrumut. De asemenea, se arată că instanța de apel a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 1270 și 1350 C. civ., respectiv art. 273 C. proc. civ., întrucât înscrisul din 14.02.2014 este doar un început de dovada scrisă și nu un contract de împrumut, neavând puterea doveditoare prevăzută de art. 273 C. proc. civ., în vigoare la momentul încheierii convenției. În plus, se mai susține că înscrisul nu dovedește predarea efectivă a sumei de 170.000 euro stipulat în convenție, că în situația unui contract de împrumut precum cel invocat de reclamant, pentru încheierea valabilă a convenției este necesară predarea efectivă (tradițiunea) bunului care formează obiectul convenției, respectiv suma de 170.000 euro. Fiind un contract real, în cazul contractului de împrumut obligația de restituire nu se poate naște câtă vreme bunul nu a fost efectiv predat. Se susține că nu a primit nicio sumă de bani din partea reclamantului nici la data de 14.02.2014, și nici ulterior. În aceeași idee se învederează că, reclamantului îi revenea obligația de a dovedi predarea efectivă a sumei de 170.000 euro. Or, din probatoriul administrat în cauză acest fapt nu a fost probat, că înscrisul din 14.02.2014 de care se prevalează reclamantul nu este un contract de împrumut valabil încheiat, ca atare nu face dovada predării sumei pretins a fi împrumutate, nefiind incidente prevederile art. 1270 C. civ. și nici 1350 C. civ. Totodată, se învederează că prin respingerea cererilor în probațiune, formulate prin cererea de apel, ca nefiind concludente pentru justa soluționare a cauzei, fără să motiveze această soluție, instanța de apel a încălcat prevederile art. 249; 255 C. proc. civ., neconferindu-i pârâtei posibilitatea de a dovedi netemeinicia pretențiilor reclamantului prin probele propuse; ale art. 6 CEDO, art. 24 din Constituția României art. 6. C. proc. civ. art. 13 alin. (3) C. proc. civ., dreptul la apărare al acesteia fiind grav afectat cât timp respingerea probelor ca neconcludente, fără o minimă motivare, s-a făcut cu încălcarea dreptului la apărare garantat conform prevederilor sus-menționate. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că din starea de fapt prezentată de reclamant au fost omise o serie de aspecte de fapt determinante în sensul că în anul 2011, în urma unor discuții cu reclamantul, acesta i-a acordat un împrumut în cuantum de 40.000 euro, cu dobândă de 5% pe lună, că fiind în imposibilitate de a achita suma și dobânda aferentă, la insistențele și presiunea reclamantului a semnat un contract de împrumut pentru suma de 50.000euro, cu data scadenței în 17.05.2012. Se arată că deși în contract nu a fost prevăzută vreo dobândă, în realitate a primit suma de 40.000 euro, diferența de 10.000 euro reprezentând dobânda aferentă împrumutului. Suma de 40.000 de euro a fost primită în patru tranșe pe parcursul anului 2011, iar la data scadentă din 17.05.2012 am fost în imposibilitatea de a restitui suma primită și dobânda aferentă. Remiterea sumei împrumutate s-a desfășurat după cum urmează: în luna august 2011, suma de 10.000 euro; în data de 05.09.2011, suma de 5.000 euro; în octombrie 2011, suma de 15.000 euro;în luna noiembrie 2011, suma de 10.000 euro. Recurenta a mai arătat că în anul 2014 a fost contactată de reclamant care susținând pierderea unui exemplar din contractual de împrumut de 50.000 euro i-a solicitat semnarea unui exemplar suplimentar din contract și crezând că este vorba de același contract fără să și dea seama că înscrisul reprezintă un nou contract de împrumut, i-a semnat desi la momentul semnării lui era sub tratament chimioterapeutic, fapt ce rezultă din scrisoarea medicală eliberată de C. la 12.02.2014, tratament ce i-a afectat în mod grav sănătatea fizică și psihică, întrucât în decembrie 2013 a fost diagnosticată cu carcinom mamar recidivat, fiind operată la data de 12.12.2013. Recurenta mai arată că ulterior, în anul 2015 a finalizat plățile aferente împrumutului, restituindu-i reclamantului suma totală de 52.500 euro, nemaiavând vreo obligație de restituire cu privire la vreo sumă de bani față de reclamant derivată din contractul de împrumut încheiat. Se mai învederează faptul că a fost în imposibilitate materială și morală de a obține un înscris care să provină de la reclamant și care să ateste restituirea sumei de 52.500 euro, așa cum este prevăzut în art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ., că reclamantul încearcă fără vreun temei legal sau contractual obligarea ei la restituirea unei sume care nu i-a fost împrumutată de către acesta. 5. Apărările formulate în cauză: La 27 august 2020 intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea căii de atac, ca nefondată din perspectiva următoareleor aspecte. Astfel, se arată că toate cele trei afirmații ale recurentei, în sensul că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1270 și 1350 din C. civ., instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 275 C. proc. civ. și că instanța de apel a încălcat prevederile art. 249, 255 din C. proc. civ. și art. 6 CEDO prin respingerea cererilor noi în probațiune formulate prin cererea de apel, au în comun două aspecte și anume: sunt neargumentate, lipsind orice referiri care să combată raționamentul instanței de apel din cuprinsul deciziei recurate, și sunt nefondate. Se învederează că în mod corect se reține atât de prima instanță, cât și instanța de apel, mențiunea "bun și aprobat pentru … ", prevăzută de art. 275 alin. (1) C. proc. civ. nu reprezintă o formulă sacramentală și astfel ea poate fi înlocuită cu o formulă care are aceeași semnificație juridică, întrucât rațiunea reglementării formalității "bun și aprobat" în cazul obligațiilor unilaterale având ca obiect plata unei sume de bani rezidă în protecția debitorului, fiind evitată astfel situația preconstituirii unor probe false prin semnături date în alb. Protecția debitorului în acest caz există nu doar în situația în care el scrie formula "bun și aprobat pentru...", ci și în orice altă circumstanță din care rezultă fără îndoială că debitorul a înțeles conținutul și semnificația obligației de plată pe care și-o asumă (formula echivalentă). În privința contractului de împrumut încheiat la data de 14.02.2014, intimatul reclamant a susținut că în mod corect instanța de apel a reținut că acesta respectă art. 275 C. proc. civ., deoarece formula "bun și aprobat" a fost înlocuită cu una echivalentă, având aceeași semnificație juridică. Mai exact, scrierea în întregime de către recurenta B. a sumei împrumutate, în cifre și în litere, a numelui său și a scadenței obligației de restituire, astfel cum rezultă din raportul de expertiză criminalistică grafoscopică efectuat în cauză, reprezintă fără îndoială o formulă echivalentă aptă să confere protecția necesară debitorului. Se mai învederează de intimatul reclamant că în cuprinsul contractului de împrumut încheiat la 14.02.2014, recurenta B. recunoaște că a primit suma împrumutată de 170.000 Euro ("subsemnata recunosc că am primit suma de 170.000 Euro de la împrumutător"), 6. Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 10 iunie 2021 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 59/A din 19 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă și a fixat termen la 7 octombrie 2021, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării recursului. I. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la motivele de recurs invocate și la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Ipotezele circumscrise motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod pr., civ., ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), indicat de pârâtă ca temei de drept al recursului, se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză. Astfel, Înalta Curte în exeaminarea incidentei motivului de recurs prevazut de art. 488 alin. (1) pct 8 C. proc. civ. reține că obiectul litigiului pendinte vizează obligarea pârâtei la restituirea sumei de 170.000 euro acordată cu titlu de împrumut de consumație, conform contractului de împrumut încheiat între părți la data de 14.02.2014, cu plata de 6 dobânzi legale penalizatoare. Din înscrisul sub semnătură privată intitulat "Contract de împrumut" încheiat la data de 14.02.2014, între reclamantul A., în calitate de împrumutător și pârâta B., în calitate de împrumutată, rezultă că împrumutătorul " a dat cu titlu de împrumut pârâtei suma de 170.000 euro ce se va restitui până cel mai târziu la data de 31 mai 2014, că" pârâta recunoaște că a primit suma de 170.000 euro cu titlu de împrumut de la împrumutător și se obligă să o restituie cel târziu la data de 31.05.2014 menționându-se, de asemenea, "că în caz de neachitare la termen a împrumutului, sumele vor fi actualizate cu dobânda legală calculată asupra soldului neachitat . Conform art. 2158 C. civ.: "(1) Împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie, după o anumită perioadă de timp, aceeași sumă de bani. Pornind de la această definiție a contractului de împrumut de consumație rezultă că acesta este un contract real, în sensul art. 1174 alin. (4) din C. civ., întrucât pentru însășivaliditatea sa este necesară remiterea bunului împrumutat. Totodată, contractul de împrumut de consumație este un contract unilateral, conform art. 1171 C. civ., întrucât, din momentul încheierii lui, dă naștere la obligații doar pentru împrumutat căruia îi revine obligația de restituire, în timp ce împrumutătorul nu are obligații izvorând din contract, deoarece predarea lucrului împrumutat nu ține de efectele contractului,ci de nașterea sa valabilă, fiind intrisecă încheierii contractului, Astfel, față de aspectele învederate, Înalta Curte constată că instanța de apel a identificat corect atât caracterele juridice ale contractului de împrumut de consumație, precum și efectele juridice față de partile semnatare prin raportare la concluziile raportului de expertiză ciminalistică grafoscopică efectuat în cauză, din care rezultă că înscrisul sub semnătură privată intitulat "Contract de împrumut" a fost completat de pârâtă prin scriere directă la mențiunile privind numele, adresa de domiciliu, restul datelor de identificare, precum și suma împrumutată și, implicit data scadenței . Recurenta a invocat încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material art. 2158 și art. 2164 C. civ. și încălcarea dispozițiilor art. 275 și art. 276 C. proc. civ., texte de lege ce reglementează contractul de împrumut, respectiv condițiile cerute pentru valabilitatea unui contract de împrumut, în special lipsa mențiunii "bun și aprobat", dar și lipsa dovezii predării sumei de bani. Cum în litigiul pendinte pârâta nu a contestat semnarea înscrisului și, nici nu a solicitat verificarea contractului prin procedura verificării de scripte, sau a înscrierii în fals, precum și în condițiile în care pârâta nu a făcut nici o probă contrară, având în vedere și concluziile raportului de expertiză ciminalistică grafoscopică efectuat în cauză, din care rezultă așa cum s-a arătat deja, că înscrisul sub semnătură privată intitulat "Contract de împrumut" a fost completat de pârâtă prin scriere la mențiunile privind numele, adresa de domiciliu, restul datelor de identificare, precum și suma împrumutată și, implicit data scadenței, Înalta Curte reține că în mod legal instanța de apel a constatat că toate aceste aspecte relevă în mod neechivoc că înscrisul încheiat la 14 feb. 2014 semnat atât de împrumutător cât și de împrumutat, chiar dacă nu contnține formula bun si aprobat, el reprezintă voința părților cu putere de lege între părțile semnatare/contractante în sensul prevăzut de art. 1270 alin. (1) Cod 7 civil. Raportat la concluziile raportului de expertiză ciminalistică grafoscopică efectuat în cauză, Înalta Curte reține că sunt nefondate și susținerile legate de cuantumul sumei și nepredarea sumei consemnate în contractual de împrumut în condițiile în care chiar pârâta prin scriere directă a menționat suma. Pe cale de consecință, cum obligația de restituire a împrumutului este de esența acestui contract, obligația de restituire este în sarcina pârâtei, ca persoană împrumutată în condițiile art. 2164 și 1350 C. civ. Din perspectiva celor expuse, cum niciuna din criticile recurentei nu se circumscriu dispozitiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 59/A din 19 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.