Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.06.2022
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1334/2022

HOTĂRÂRE
15.06.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1334/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 15 iunie 2022 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Este reprezentat de recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 18 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. 2. Hotărârea Curții de Apel București Prin încheierea de ședință din 18.11.2021, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a dispus amânarea judecății, raportat la faptul că cererea cu care a fost învestită a fost recalificată ca fiind recurs, sens în care se impunea întregirea completului de judecată, precum și în vederea soluționării cererii de recuzare formulată în cauză.

3. Calea de atac a recursului exercitată Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul A., arătând că este nelegală și că se impune anularea ei, cu consecința trimiterii cauzei la fond pentru a fi judecată în conformitate cu dispozițiile art. 442 și art. 443 C. proc. civ. 4. Apărări formulate în cauză În cauză nu s-a formulat întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând încheierea recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Potrivit art. 282 alin. (2) C. proc.

civ., "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății". Textul legal stabilește că încheierile premergătoare, adică acele încheieri de ședință care sunt anterioare judecății fondului, nu pot fi atacate cu apel decât odată cu fondul, afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății, dispoziții care, potrivit art. 316 C. proc. civ. coroborat cu art. 298 C. proc. civ., sunt aplicabile și în materia recursului. Rezultă că o încheiere premergătoare soluției asupra fondului, prin care nu s-a întrerupt cursul judecății, nu poate fi atacată cu recurs pe cale separată, ci odată cu atacarea fondului, dacă acesta este supus vreunei căi de atac.

Dispozițiile legale menționate se referă la încheierile premergătoare, indiferent de măsura procedurală luată prin ele. Prin încheierea de ședință recurată s-a dispus amânarea cauzei, raportat la faptul că cererea cu care a fost învestită instanța a fost recalificată ca fiind recurs, sens în care se impunea întregirea completului de judecată, precum și în vederea soluționării cererii de recuzare formulată în cauză. Pe de altă parte, potrivit mențiunilor din sistemul informatic de evidență al dosarelor Ecris, cauza în care s-a pronunțat încheierea recurată a fost soluționată la data de 12.05.2022, prin respingerea recursului ca tardiv declarat.

Prin urmare, având în vedere că încheierea atacată este una premergătoare și este pronunțată de către o instanță de recurs, a cărei hotărâre este irevocabilă, rezultă că împotriva unei astfel de încheieri nu se mai poate exercita calea extraordinară de atac a recursului, întrucât nici hotărârea care a finalizat cauza nu are deschisă atare cale de atac. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil. PENTRU ACESTE MOTIVE,

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 18 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-01-20
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 75/2022
re nu ar avea deschisă separat cale de atac, ci numai odată cu fondul și doar în ipoteza în care fondul cauzei ar fi susceptibil de vreo cale de atac. Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 15 noiembrie 2019 pronunțată de
ÎCCJ 2024-10-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2343/2024
premergătoare astfel cum este stabilit acesta prin art. 268 alin. (2) și (3) C. proc. civ. de la 1865. Așa fiind, încheierile premergătoare se pot ataca, în principiu, numai o dată cu fondul cauzei, aceasta reprezentând regula și în materie
ÎCCJ 2021-04-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 758/2021
și în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală. Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privi
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3180/2018
compun din 3 judecători ai aceleiași secții". În reglementarea dispozițiilor C. proc. civ. și ale Legii nr. 303/2004, menționate anterior, Înaltei Curți nu i-au fost atribuite competențe în a judeca litigii aflate în stadiul procesual al ap
ÎCCJ 2024-01-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 135/2024
cererea de revizuire formulată de revizuenții B., A. și C. împotriva deciziei civile nr. 152/10 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2018. În ceea ce privește încheierea din 8 decembrie 2022, pronunțată de Curtea d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă