ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3180/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost înregistrată cererea de recurs formulată de reclamantul A., împotriva încheierii din data de 10.11.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosar nr. x/2011, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B., C. și cu intimata-pârâtă Primăria Municipiului București, prin primar general, având ca obiect Legea nr. 10/2001. Prin încheierea de ședință din data de 11 iunie 2018, instanța a respins cererea formulată de reclamantul A., de retragere a recursului și judecare a căii de atac ca apel. A stabilit termen pentru judecarea recursului la data de 11.07.2018, cu citarea părților.

În motivarea acestei încheieri, Curtea de Apel București a reținut că, potrivit principiului legalității care guvernează căile de atac, recurentul nu are dreptul de a alege o altă cale de atac decât aceea pe care legea a stabilit-o pentru judecarea cererilor de natura celei ce a fost soluționată prin încheierea supusă controlului judiciar pendinte. Drept consecință, apare ca inadmisibilă exercitarea de către recurent a unei opțiuni de retragere a recursului, condiționată de judecata ca apel a căii de atac; legiuitorul nu a deschis calea de atac a apelului pentru hotărârile pronunțate în procedura reglementată de art. 26 din Legea nr. 10/2001, singura cale de atac deschisă fiind recursul.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul A. a formulat "cerere de apel", arătând că hotărârea este netemeinică și a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, întrucât instanța l-a obligat pe reclamant să declare recursul pe care niciodată nu l-a solicitat și nu l-a motivat. În mod greșit, instanța a schimbat apelul în recurs, pentru a-l respinge. Petentul a solicitat să se admită judecarea apelului, așa cum a fost înștiințat prin citație și cum a fost motivat. La termenul de judecată din data de 26 septembrie 2018, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității căii de atac intitulată "cerere de apel", ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc.

civ. Prioritar, în ceea ce privește normele de competență, potrivit dispozițiilor art. 4 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursuri, precum și orice alte cereri date prin lege în competența sa.

În această materie, art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată prevede că "Secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel". În ceea ce privește completele de judecată, potrivit art. 314 alin. (1) din aceeași lege, "Completele de judecată se compun din 3 judecători ai aceleiași secții". În reglementarea dispozițiilor C. proc.

civ. și ale Legii nr. 303/2004, menționate anterior, Înaltei Curți nu i-au fost atribuite competențe în a judeca litigii aflate în stadiul procesual al apelului, în condițiile în care legile procesuale și de organizare judiciară nu menționează expres o astfel de posibilitate. Pentru a judeca, potrivit art. 4 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., orice alte cereri date prin lege în competență, trebuie ca aceste cereri să fie expres atribuite de lege în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Or, din economia textelor de lege citate anterior, nu există o prevedere care să confere expres Înaltei Curți competență în soluționarea apelului.

Prin urmare, în raport de cele anterior reținute, calea de atac intitulată "cerere de apel", formulată de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din data de 11 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017, va fi analizată din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. C. proc. civ. Potrivit art. 282 alin. (2) din C. proc. civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății. Prederile art. 299 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. stipulează că normele conținute în art. 282 alin. (2) ale aceluiași act normativ sunt aplicabile în mod corespunzător și în recurs, rezultând că încheierile premergătoare pot fi atacate cu recurs numai odată cu fondul, afară de cazul în care prin ele s-a întrerupt cursul judecății, iar hotărârea finală este susceptibilă de recurs.

În raport de prevederile art. 268 C. proc. civ., toate încheierile care preced hotărârea instanței de judecată și care au ca scop pregătirea soluționării cauzei sunt încheieri premergătoare, cu caracter preparatoriu. Obiect al prezentului recurs este o încheiere premergătoare, pronunțată de către instanța de recurs, prin care a fost respinsă cererea reclamantului A., de retragere a recursului și judecare a căii de atac ca apel și instanța a stabilit termen pentru judecarea recursului, cu citarea părților. Față de dispozițiile art. 282 alin. (2) coroborate cu art. 299 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., încheierea din data de 11 iunie 2018 nu este supusă căii de atac a recursului, întrucât are caracter preparatoriu, nu a întrerupt cursul judecății și a fost dată de o instanță de recurs.

Admiterea posibilității atacării cu recurs a unei asemenea încheieri, în cadrul procedurii ce precede judecarea recursului, ar echivala cu crearea unui nou grad de jurisdicție, ceea ce ar fi inadmisibil. Căile de atac, respectiv condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces. Ca atare, nici uneia dintre părți nu îi este permis să formuleze și nici instanța judecătorească nu se poate învesti cu judecata unei căi de atac exercitată în afara sistemului căilor de atac prevăzute de lege. Așa fiind, în speță, partea a tins la obținerea unei judecăți în afara cadrului legal, ceea ce nu poate fi primit.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 11 iunie 2018 este inadmisibil, deoarece nu este recunoscut de lege drept o cale de atac viabilă în ipoteza dată, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată "cerere de apel" declarată de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din data de 11 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26.09.2018.