ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1328/2022

Ședința publică din data de 14 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă la data de 17 august 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele:

În drept, cererea a fost întemeiată art. 6, art. 13, art. 14, art. 2 (P7), art. 1 (P12) și art. 41 din CEDO; art. 11, art. 20 din Constituția României; art. 1357 și urm. C. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 122 din 18 ianuarie 2022, Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale exclusive, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Pentru a hotărî astfel, raportându-se la art. 95 pct. 1, art. 99 alin. (2) C. proc. civ. și decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, instanța a reținut că acțiunea formulată are trei capete de cerere având aceeași cauză, deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, din care primul capăt de cerere este de competența tribunalului, întrucât are caracterul unei cereri în constatare neevaluabile în bani, prin care se apără un drept nepatrimonial (dreptul la nediscriminare, respectiv, dreptul la un proces echitabil).

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, prin sentința civilă nr. 4030 din 16 mai 2022, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova; a constatat intervenit conflictul negativ de competență; a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, în analiza art. 98 alin. (1) și (2), art. 99 alin. (1) și (2), art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., reținând că niciunul dintre cele două capete de cerere, nu este accesoriu celuilalt, având aceeași cauză, instanța a apreciat că, în speță, competența se determină prin raportare la fiecare dintre cele două capete de cerere principale, fără a se cumula valorile acestora.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Obiectul cererii de chemare în judecată este obligarea pârâtului la repararea prejudiciului moral (200.000 RON), ca urmare a atingerii aduse demnității reclamantului prin discriminarea la care a fost supus în raport cu alți justițiabili aflați în situații identice sau similare, și a celui material (27.314 RON), produs ca urmare a abuzurilor comise asupra sa, în cadrul unei proceduri judiciare desfășurate în fața instanțelor române ce a condus la încălcarea dreptului la un proces echitabil, respectiv, a dreptului la nediscriminare, întemeiate pe răspunderea civilă delictuală - art. 1357 și urm. C. proc. civ., indicând și dispozițiile art. 6, at. 13 și art. 14 din C.E.D.O.

Înalta Curte constată că prezentul conflict negativ de competență s-a născut ca urmare a opiniilor diferite ale celor două instanțe asupra caracterului evaluabil/neevaluabil în bani al acțiunii introductive, Tribunalul Prahova a apreciat că, fiind în prezența a două capete de cerere principale, prin care se solicită acordarea unor sume cu titlu de daune morale și materiale, având aceeași cauză, competența se determină în funcție de valoarea fiecăruia dintre acestea, iar nu cumulativ, în timp ce Judecătoria Sectorului 5 București a atribuit această calitate primei instanțe în considerarea caracterului neevaluabil în bani a primului capăt de cerere ce se transferă litigiului însuși sub aspectul dreptului nepatrimonial ce se cere a fi protejat în justiție.

În speță, se observă că reclamantul a invocat, într-adevăr, încălcarea unor drepturi nepatrimoniale, dar a solicitat, în esență, repararea prejudiciului astfel suferit, prin obligarea pârâtului la plata de daune morale și materiale.

O astfel de acțiune, care are ca temei de drept substanțial dispozițiile art. 1357 și urm. C. civ. privind răspunderea civilă delictuală, se impune a fi calificată ca o acțiune în pretenții, evaluabilă în bani, întrucât scopul urmărit de reclamant este acela de a obliga pârâtul la plata unor sume de bani cu titlu de daune morale și materiale.

În acest context, constatarea încălcării drepturilor nepatrimoniale este doar premisa care duce la soluționarea cererii introductive, aceea în pretenții, pentru că doar verificând dacă drepturile nepatrimoniale au fost încălcate, instanța poate să constate dacă a fost săvârșită sau nu o faptă ilicită și să-l oblige pe autor la repararea prejudiciului.

Potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (1) C. proc. civ., competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar conform prevederilor art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., judecătoriile judecă orice cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.

În această categorie intră cererile evaluabile în bani cu excepția celor enumerate la pct. 1 lit. a) - g) și j), care se soluționează de către judecătorie indiferent de valoare, în privința acestora fiind lipsite de relevanță valoarea obiectului cererii și calificarea lor drept evaluabile sau neevaluabile în bani.

Interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. k) și a) celor ale art. 98 alin. (1) C. proc. civ. relevă faptul că în ceea ce privește cererile evaluabile în bani, ca regulă, valoarea obiectului cererii reprezintă un criteriu de partajare a competenței materiale. Aceeași interpretare evidențiază faptul că tribunalul este competent să judece cererile evaluabile în bani în valoare de peste 200.000 RON, indiferent de calitatea părților, cu excepția celor date în competența judecătoriei.

Raportat la cererea de chemare în judecată și la prevederile legale menționate, Înalta Curte observă că reclamantul a învestit judecătoria cu două capete de cerere principale: obligarea pârâtului la plata de despăgubiri morale în cuantum de 200.000 RON și, respectiv, obligarea aceluiași pârât, la plata de despăgubiri materiale în cuantum de 27.314 RON.

Astfel, se apreciază că reclamantul a învestit instanța cu o cerere având două capete principale care au ca obiect plata despăgubirilor pentru daune morale, respectiv material, și, deși natura daunelor solicitate este diferită, cauza acestora este comună, izvorând din răspunderea civilă delictuală determinată de aceeași situație de fapt.

Potrivit art. 99 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Așadar, în cazul mai multor capete principale de cerere, legiuitorul a prevăzut că instanța trebuie să-și verifice propria competență de soluționare a fiecărui capăt de cerere în parte, în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții. Legiuitorul exclude determinarea competenței pe baza valorii totale a cererilor principale ale reclamantului, din moment ce întrevede posibilitatea ca respectivele capete de cerere să fie în competența unor instanțe de grade diferite.

Având în vedere valoarea celor două capete de cerere principale, care este, pentru fiecare dintre ele, sub 200.000 RON, competența de soluționare a cauzei revine judecătoriei, potrivit dispozițiilor art. 94 lit. k) raportat la art. 99 alin. (2) C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport și de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care instituie regula generală în sensul că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul dacă legea nu prevede altfel, iar pârâtul își are sediul în București, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 iunie 2022.