ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1300/2022

Ședința publică din data de 9 iunie 2022

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la 19 iulie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor și cu chemata în garanție B., anularea răspunsului la plângerea prealabilă și obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000 RON, depuse la B. în anul 1996 și a dobânzii aferente, actualizate în raport de indicele inflației până la data introducerii acțiunii.

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 423/CA din 29 decembrie 2021, Tribunalul Vaslui, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată de reclamantul A. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Vaslui a reținut că, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea acțiunii, recunoașterea dreptului pretins ori a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

A apreciat instanța că, din conținutul raportului născut între reclamant și pârât nu rezultă că acesta întrunește elementele pentru ca solicitarea reclamantului să fie de competența instanței de contencios administrativ, întrucât, în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ recunoașterea sau realizarea unui drept sau vătămarea unui interes legitim nu este condiționată de existența unui act administrativ nelegal, tipic sau asimilat, iar raportul trebuie să fie unul de autoritate.

Astfel, a considerat că solicitarea petentului privind restituirea sumei constituite ca depozit urmează a fi examinată de instanța de drept comun, ca instanță competentă, atât sub aspectul îndreptățirii reclamantului, cât și în ceea ce privește dispozițiile legale aplicabile.

Văzând valoarea obiectului cererii, dar și sediul pârâtului, tribunalul a reținut că instanța competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze cauza, conform art. 94 lit. k) și art. 107 C. proc. civ., este Judecătoria Sectorului 5 București.

Prin sentința civilă nr. 2928 din 4 aprilie 2022, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui. Constatând intervenit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 1, art. 7, art. 8 și art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, apreciind că reclamantul a învestit instanța cu soluționarea unei cereri având ca obiect obligarea pârâtei Ministerul Finanțelor la anularea actului administrativ contestat, respectiv a răspunsului la plângerea prealabilă, în temeiul Legii nr. 554/2004, acesta fiind capătul principal de cerere. De asemenea, reclamantul a solicitat, printr-un capăt accesoriu de cerere, obligarea pârâtei la plata sumelor depuse la B. în anul 1986 și a dobânzilor aferente, actualizate în raport de indicele inflației, până la data promovării cererii de chemare în judecată.

Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că, prin cererea depusă la 20 august 2021, reclamantul a precizat că își întemeiază cererea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.

În raport de această împrejurare, instanța a apreciat că, atât prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, cât și prin precizarea din 20 august 2021, reclamantul a stabilit obiectul și limitele procesului, conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ., arătând că înțelege să își întemeieze cererea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.

În aceste condiții, a considerat că instanța de contencios administrativ nu poate ignora principiul disponibilității care guvernează procesul civil, fiind îndreptățită să aprecieze dacă actul este administrativ sau nu în analiza cererii însăși, iar nu printr-o hotărâre de declinare de competență.

În plus, a reținut că, potrivit art. 123 C. proc. civ., cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, astfel că revine tribunalului competența de soluționare și a capătului de cerere accesoriu, privind obligarea pârâtei la plata sumelor depuse la B. în anul 1986 și a dobânzilor aferente, actualizate în raport de indicele inflației până la data promovării cererii de chemare în judecată.

Instanța a constatat că reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva actului administrativ nr. x din 24 noiembrie 2020, care a fost înregistrată la Ministerul Finanțelor sub nr. x din 5 ianuarie 2021, solicitând revocarea în tot a acestuia și, pe cale de consecință, soluționarea favorabilă a cererii sale. La această plângere prealabilă, Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Trezorerie și Datorie Publică i-a răspuns reclamantului prin adresa din 11 februarie 2021, arătând că plângerea împotriva actului administrativ nr. x din 24 noiembrie 2020 este neîntemeiată.

Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că reclamantul a urmat procedura reglementată de dispozițiile art. 7 și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, anterior sesizării instanței de contencios administrativ, din moment ce, considerându-se vătămat într-un drept al său printr-un act, a formulat plângere prealabilă împotriva acestuia, solicitând revocarea sa în tot.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că revine Judecătoriei Sectorului 5 București competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele argumente:

Problema de drept care a determinat ivirea conflictului negativ de competență a fost generată de interpretarea diferită a instanțelor aflate în conflict a obiectului cererii deduse judecății, respectiv dacă acesta se subsumează actelor administrative ce pot fi atacate în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 sau celor de drept comun, de competența instanțelor civile.

Pornind de la această chestiune, Înalta Curte constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor și B., anularea răspunsului la plângerea prealabilă și obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000 RON, depuse la B. în anul 1996, precum și a dobânzii aferente, actualizate în raport de indicele inflației, până la data introducerii acțiunii.

Conform motivelor expuse în cererea de chemare în judecată, reclamantul a susținut că a încheiat cu B. un contract de depozit pe o perioadă nedeterminată, prin constituirea unor librete de economii, care a generat raporturi juridice contractuale de depozit și de mandat și care, potrivit art. 969 C. civ., reprezintă legea părților.

Astfel, ceea ce se reclamă prin acțiunea civilă dedusă judecății este încălcarea obligațiilor contractuale asumate de B. S.A. prin contractul de depozit, solicitându-se plata despăgubirilor aferente și restituirea sumei constituite ca depozit.

Față de această constatare, Înalta Curte observă că obiectul cererii de chemare în judecată nu se subsumează dispozițiilor Legii nr. 554/2004, întrucât domeniul de aplicare a acestui act normativ vizează, exclusiv, ipoteza vătămării unui drept sau interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, sau vătămarea unui interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

Prin act administrativ se înțelege, potrivit Legii nr. 554/2004, un act juridic unilateral, obligatoriu și executoriu, emis de un organ administrativ în temeiul puterii de stat, prin care se aduc la îndeplinire dispozițiile legii sau ale unui act normativ subordonat legii.

Însă, astfel cum se poate observa, înscrisul a cărui anulare se solicită - răspunsul la plângerea prealabilă - nu face parte din categoria actelor juridice reglementate de Legea nr. 554/2004, întrucât, chiar dacă provine de la o instituție de stat, acesta nu a fost emis în regim de putere publică în scopul executării legii, ci s-a constituit într-un răspuns la petiția reclamantului cu privire la eventualele despăgubiri care i se cuvin în baza libretelor de economii, în cuprinsul adresei nr. x din 11 februarie 2021 arătându-se explicit că B. S.A. este "prestator de servicii, îndeplinind instrucțiunile clientului", având obligația de a restitui, la cererea acestuia sumele de bani depuse.

Astfel, prin adresa menționată se face referire la raporturi juridice contractuale de drept privat, care excedează obiectului de reglementare al Legii nr. 554/2004.

Ca atare, obiectul acțiunii se subscrie domeniului dreptului civil, întrucât, din însăși modalitatea de redactare a cererii de chemare în judecată reiese că vătămarea reclamantului provine din nerespectarea obligațiilor contractuale de către chemata în garanție B. S.A., pretențiile alegate putând fi rezolvate doar prin aplicarea normelor legale care reglementează această materie.

La argumentarea acestei concluzii, Înalta Curte va avea în vedere manifestarea de voință în plan procesual a reclamantului, precum și înscrisurile depuse la dosar în susținerea pretențiilor formulate.

Astfel, din conținutul adresei nr. x din 24 noiembrie 2020, emise de pârâtul Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Trezorerie și Datorie Publică, reiese că reclamantul a solicitat acestei instituții acordarea despăgubirilor pentru sumele depuse la B. S.A., însă răspunsul pârâtului nu a tranșat cererea sa, ci s-a rezumat la o expunere generică a situației libretelor de economii, motivat de faptul că nu a indicat cu claritate care era tipul de libret deținut.

Reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva adresei menționate, iar prin răspunsul nr. x din 11 februarie 2011, pârâtul Ministerul Finanțelor a considerat că aceasta este neîntemeiată.

Prin cererea depusă la 20 august 2021, reclamantul a precizat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.

La 27 octombrie 2021, reclamantul a depus răspuns la întâmpinarea formulată de pârât, arătând expres că solicită recalificarea obiectului acțiunii, în obligația de a face, și că, în raport de pretențiile solicitate (recalcularea despăgubirilor aferente libretelor de economii și emiterea unor titluri de stat de valoare nominală egală cu valoarea despăgubirii), înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâții Ministerului Finanțelor și B. S.A..

Aceste aspecte au fost reiterate de reclamant prin cererea depusă la 22 noiembrie 2021, prin care a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost reformulată și recalificată.

Raportând situația de fapt expusă la normele juridice evocate și la particularitatea cauzei, și ținând cont de principiul disponibilității procesului civil, precum și de rolul activ al instanței în restabilirea calificării juridice exacte a actelor și a faptelor deduse judecății, se constată că aparține instanței civile competența de soluționare a cauzei, respectiv judecătoriei, conform art. 94 lit. h) C. proc. civ., în a cărei atribuții revine judecarea cererilor privind obligațiile de a face și de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței, conform art. 402 C. proc. civ.