ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1272/2022

HOTĂRÂRE

08.06.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1272/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 08 iunie 2022

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Costești la 14 martie 2022, petentul BEJ A. a solicitat, la cererea creditoarei B., încuviințarea executării silite a debitorului C., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 26 mai 2008, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea creanței.

Prin sentința nr. 18467 din 17 martie 2022, Judecătoria Costești a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Costești, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 4 București.

În motivare, a reținut incidența art. 666 raportat la art. 651 C. proc. civ. din 1865, potrivit cărora competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite revine instanței de executare, care este judecătoria în a cărei circumscripție se află la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, precum și că la data sesizării organului de executare domiciliul debitorului C. era în București.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 4 a pronunțat sentința nr. 3856 din 25 martie 2022, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, a declinat competența de solutionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Costești, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și de Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivare, a reținut că la 25 mai 2012 creditoarea D. S.A. a formulat împotriva debitorilor C. și E. cerere de continuare a executării silite de către executorul judecătoresc, în temeiul contractului de credit nr. x din 26 mai 2008, formându-se dosarul de executare nr. 2872MI/2012 al BEJ A..

În raport de data formulării cererii, instanța a constatat că prezenta cauză este guvernată de dispozițiile C. proc. civ. din 1865, întrucât sub imperiul acestui act normativ a fost declanșată executarea silită, astfel cum prevede art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.. Ca atare, nu este aplicabilă Legea nr. 134/2010 invocată de Judecătoria Costești, petentul indicând expres în cuprinsul cererii că solicită încuviințarea executării silite în temeiul art. 373

C. proc. civ. din 1865.

Instanța a reținut incidența art. 373

alin. (1) C, raportat la art. 373 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, care prevede că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea.

S-a constatat că, în prezenta cauză, petentul a solicitat încuviințarea executării silite prin poprirea veniturilor pe care debitorul C. le are de încasat de la terțul poprit F.. Ca urmare, executarea se va face la sediul terțului poprit, întrucât la sediul acestuia vor fi reținute sumele de bani pe care terțul le datorează debitorului.

Prin urmare, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul terțului poprit, respectiv Judecătoria Costești conform H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.

Instanța a reținut, totodată, că norma prevăzută la art. 373 alin. (2) C. proc. civ. din 1865 instituie o competența exclusivă în favoarea instanței de executare, părțile neputând deroga de la aceasta în virtutea acordului lor de voință.

Astfel, constatând că în prezenta cauză locul executării, respectiv sediul terțului poprit este în comuna Ștefan cel Mare, județul Arges, astfel cum reiese din extasul ONRC anexat din oficiu, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Costești.

II. Considerentele Înaltei Curți

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3), raportat la art. 20 pct. 2) C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte reține următoarele:

Ca o chestiune prealabilă, cu privire la modul de aplicare în timp a legii procesuale, raportat la data înregistrării cererii de executare silită, se rețin următoarele:

Dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevăd că "dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare."

De asemenea art. 24 din Noul C. proc. civ., intrat în vigoare la 15 februarie 2013, prevede că "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În același sens, dispozițiile art. 25 alin. (1) din același act normativ prevăd că "procesele în curs de judecată și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".

Față de aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că prezenta cauză este guvernată de dispozițiile C. proc. civ. din 1865, prin raportare la data de 25 mai 2012, când creditoarea D. S.A. a înregistrat cererea de continuare a executării silite împotriva debitorilor C. și E., în temeiul contractului de credit nr. x din 26 mai 2008.

Potrivit dispozițiilor art. 373 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, "hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripția judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea (...)".

De asemenea, dispozițiile alin. (2) ale aceluiași articol prevăd că "instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Coroborând aceste dispoziții legale, rezultă că instanța competentă a soluționa cererea de încuviințare a executării silite a unui titlu executoriu este instanța în circumscripția căreia se face executarea.

Regula de mai sus se fundamentează pe o prezumție simplă, în sensul că la sediul sau domiciliul debitorului se află bunurile acestuia care vor fi sau nu susceptibile de a fi supuse executării silite; această prezumție poate fi răsturnată prin dovedirea împrejurării că debitorul deține bunuri ce pot fi supuse executării silite în circumscripția altei judecătorii decât cea de la domiciliul/sediul acestuia.

În cauză, prin cererea introductivă, executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite a contractului de credit nr. x din 26 mai 2008, sub forma popririi veniturilor pe care debitorul C. le are de încasat de la terțul poprit F., în calitate de angajat.

În raport de textele de lege anterior citate, Înalta Curte reține că instanța de executare este cea de la sediul terțului poprit, întrucât la sediul acestuia se vor reține sumele datorate de debitor.

Reținând că sediul terțului poprit F. este în comuna Ștefan cel Mare, județul Arges, aflată în circumscripția Judecătoriei Costești, Înalta Curte constată că aceasta este instanța de executare, în sensul art. 373 alin. (2) C. proc. civ., căreia îi revine competența de soluționare a cauzei.