ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1191/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 14 mai 2020 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și C. augustin, a solicitat constatarea nulității absolute a promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/24.07.2016 la Biroul Notarial C. augustin.

Sentința pronunțată de Tribunalul Cluj: Prin sentința civilă nr. 407/F din 17 iunie 2021, Tribunalul Cluj a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B.. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul C. augustin, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj: Prin decizia nr. 277 din 7 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 407/F din 17 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Cluj.

Calea de atac declarată în cauză: Împotriva deciziei nr. 277 din 7 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, reclamanta A. a declarat recurs. Invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. În motivarea cererii de recurs, a arătat că a solicitat administrarea probei testimoniale, teza probatorie fiind dovedirea cauzei ilicite a contractului și lipsa consimțământului la încheierea contractului. Instanța de apel a respins însă cererea testimonială, reținând că în cauză sunt puse în discuție acte autentice, iar peste cuprinsul actului autentic nu este admisibilă proba testimonială și că sarcina probei caracterului ilicit al cauzei incumbă reclamantei - probă ce nu a fost făcută nici la fond și nici în apel. Totodată, instanța de apel a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 270 alin. (1) și art. 309 alin. (5) C. proc. civ. Recurenta-reclamantă a menționat că soluția instanței de apel este nelegală deoarece în dovedirea inexistenței falsității, ilicității și imoralității cauzei sunt admise orice mijloace de probă, inclusiv prezumții și martori, conform principiului deplinei libertăți în probațiune, întrucât cauza este un fapt. Apreciază că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 309 alin. (4) pct. 5 C. proc. civ., instanța de apel respingând proba cu martori în mod nelegal, cu încălcarea dispozițiilor legale incidente în cauză, ceea ce atrage nulitatea hotărârii pronunțate. Cât privește sarcina probei, conform art. 1239 C. civ., legiuitorul a instituit două prezumții: prezumția de valabilitate a cauzei și prezumția de existență a cauzei, aceasta netrebuind a fi dovedită, existența ei fiind prezumată de lege. Ambele prezumții sunt relative, ceea ce înseamnă că cel care invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic trebuie să probeze aceste împrejurări. În ceea ce privește mijloacele de probă admisibile, respectiv instrumentele probatorii cu care să se răstoarne aceste prezumții, în principiu, sunt aplicabile regulile generale privitoare la proba drepturilor civile, iar sarcina probei revine celui care pretinde lipsa cauzei sau caracterul ei ilicit ori imoral, fiind admisibil orice mijloc de probă. Prin urmare, proba testimonială este admisibilă și această probă a fost respinsă în mod nelegal de către instanța de apel, cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și a dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. și art. 425 C. proc. civ., ce instituie obligația judecătorului ca în soluționarea cererii de chemare în judecată să stabilească situația de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, cu prezentarea raționamentului logico-juridic ce a fundamentat soluția adoptată. Așadar, instanța de apel era ținută să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, putând încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi, dacă apreciază că sunt necesare pentru soluționarea cauzei. Recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, neadministrând probatoriile necesare stabilirii situației de fapt reale și aflării adevărului în cauză. În finalul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a mai arătat că, prin respingerea în mod nelegal a cererii în probațiune privind administrarea probei testimoniale în cauză, instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului judecății cauzei, nefinalizând etapa cercetării judecătorești, împrejurare ce a condus la imposibilitatea instanței de a cerceta cererea de apel, nerespectând nici caracterul devolutiv al apelului, devenind astfel incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Apărările formulate: Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (14 mai 2020), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 26 mai 2022, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă, subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fac referire la faptul că instanța de apel a respins cererea de administrare a probei testimoniale în mod nelegal, reținând că sunt puse în discuție acte autentice și că peste cuprinsul actului autentic nu este admisibilă proba testimonială, nesocotind astfel prevederile art. 309 alin. (4) pct. 5 C. proc. civ. ce prevăd o excepție explicită de la această regulă, în sensul că în dovedirea cauzei ilicite și imorale este admisă proba testimonială, cauza fiind soluționată practic pe baza înscrisurilor contestate de reclamantă. Potrivit art. 479 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 478 alin. (2) din același act normativ. În cauza dedusă judecății, procedând la reevaluarea materialului probator constând în înscrisurile depuse la dosar, instanța de apel, validând soluția pronunțată de prima instanță, a constatat că promisiunea de vânzare-cumpărare a fost încheiată pentru a promite vânzarea-cumpărarea imobilului în cauză, iar prețul stabilit a fost achitat prin dare în plată în numerar sau prin cesiunea de creanță - modalități de stingere a obligațiilor permise din punct de vedere juridic. Instanța de apel a stabilit situația de fapt în urma valorificării ansamblului probator administrat și a apărărilor formulate de ambele părți, în limitele criticilor dezvoltate prin motivele de apel. Considerentele (consemnate în practicaua deciziei recurate) pentru care curtea de apel a respins proba testimonială solicitată de reclamantă, în dovedirea cauzei ilicite a contractului și lipsa consimțământului la încheierea acestuia, sunt succinte, iar modalitatea de formulare creează doar aparența faptului că instanța nu ar fi avut în vedere dispozițiile art. 309 alin. (4) pct. 5 C. proc. civ. Acestea trebuie coroborate cu argumentele prezentate în cuprinsul deciziei recurate. Din motivarea deciziei recurate reiese raționamentul instanței de apel, care a înțeles să își fundamenteze soluția pronunțată pe baza înscrisurilor depuse la dosar, din cuprinsul cărora rezultă care a fost starea de fapt și care au fost operațiunile juridice desfășurate între părți, concluzionând că nu se poate reține existența cauzei ilicite. Cauza actului juridic reprezintă motivul determinant al hotărârii de a încheia actul, adică reprezentarea scopului concret în a cărui realizare se consimte la asumarea obligației. În speță, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat să se constate nulitatea absolută a promisiunii de vânzare-cumpărare pentru cauză ilicită și pentru lipsa consimțământului, dat fiind faptul că prețul stabilit în contract nu este prețul real al imobilului și nu reflectă de fapt voința părților, reclamanta susținând că prin încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare s-a încercat să se mascheze un împrumut cu dobândă peste limitele prevăzute de O.G. nr. 13/2011 și nr. 9/2000. Instanțele de fond au reținut că există cauză, iar aceasta este licită, având în vedere că la încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare s-a avut în vedere transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului la prețul indicat în contractul autentificat în fața notarului public în condițiile Legii nr. 36/1995. Potrivit art. 309 alin. (1) teza I C. proc. civ., proba cu martori nu se admite niciodată împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris și nici despre ceea ce s-ar pretinde că s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii lui, chiar dacă legea nu cere forma scrisă pentru dovedirea actului juridic respectiv, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (4). Pct. 5 al acestui text de lege prevede că, prin excepție, în ceea ce privește constatarea nulității absolute pentru cauză ilicită, este admisibilă proba testimonială. Totuși, din coroborarea acestor dispoziții, reiese că nu se poate dovedi prin declarațiile martorilor faptul că prețul este mai mare sau mai mic decât cel înscris în contractul de vânzare ori faptul că înscrisul nu corespunde realității fiind simulat. Proba cu martori devine admisibilă în situația în care se solicită constatarea existenței cauzei ilicite și imorale din considerente ce țin de stabilirea situației de fapt - se dorește probarea unei chestiuni de fapt de natură a evidenția lipsa scopului imediat. Or, astfel cum a arătat curtea de apel: "În speță cauza există, nu lipsește scopul imediat, fiind în prezența intenției de a vinde și a contraprestației (a prețului), actul fiind încheiat ca o operațiune mai complexă din punct de vedere al prețului, după cum reiese din expunerea de mai sus, operațiune valabilă juridic." De asemenea, instanța a reținut că: "Înscrisurile depuse la dosarul cauzei au fost avute în vedere la pronunțarea soluției, iar din acestea reiese starea de fapt de mai sus și operațiunile juridice anterior expuse." Din perspectiva configurării recursului, cale extraordinară de atac, devolutivă exclusiv în drept, eventualele critici privitoare la modul în care instanța de apel a analizat materialul probator și, apoi, a realizat o corelație logică a probelor în scopul conturării situației de fapt, excedează motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în recurs neputând fi puse în discuție și reevaluate probele administrate în fața instanțelor de fond. Faptul că litigiul a fost soluționat pe baza înscrisurilor contestate nu reflectă un aspect de nelegalitate a hotărârii, astfel cum se susține prin cererea de recurs. Criticile ce vizează faptul că instanța de apel nu a lămurit pe deplin situația de fapt, astfel cum au fost formulate, tind a repune în discuție probele și concludența lor în ceea ce privește fondul cauzei, ceea ce nu este permis în această fază procesuală. Situația de fapt stabilită de instanța de apel constituie o premisă ce nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar criticile formulate nu relevă o încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea deciziei recurate și nu pot duce la o altă soluție decât cea dată în cauză. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că acesta a fost în mod formal indicat, recurenta nedezvoltând în mod concret critici în acest sens, mărginându-se ca în finalul cererii de recurs să arate că, prin respingerea cererii în probațiune privind administrarea probei testimoniale, instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, cu nerespectarea caracterului devolutiv al apelului. Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,