ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1180/2022

Ședința publică din data de 26 mai 2022

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată la 30 mai 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub dosar nr. x/2017, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin primar general, solicitând să se constate că au dobândit, prin efectul uzucapiunii de peste 30 de ani, dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 372 mp teren ce aparține imobilului situat în București, str. x, iar prin efectul accesiunii imobiliare artificiale că au devenit proprietari și asupra construcției edificate pe acest teren, compusă din 4 (patru) camere de locuit și anexe (garaj și magazie).

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1890, 1859, 1860, 489 și 492 vechiul C. civ., precum și art. 1135-1138 și următoarele noul C. civ.

Primul ciclu procesual:

Prin sentința civilă nr. 1462 din 19 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București și s-a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primar General, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 1232A din 15 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul, a anulat sentința atacată cu trimitere cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Al doilea ciclu procesual:

Prin sentința civilă nr. 3173 din 23 decembrie 2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primar General, a constatat dobândit dreptul de proprietate absolut asupra terenului în suprafață de 376 mp, situat în str. x, București, cu vecinătățile stabilite prin intermediul raportului de expertiză efectuat în cauză, a omologat raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză.

A respins capătul de cerere referitor la constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcțiilor și capătul de cerere referitor la restituirea parțială a taxei judiciare de timbru. A luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1776A din 10 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 3173 din 23 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2017.

A admis apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B., împotriva aceleiași sentințe civile.

A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis și cel de-al doilea capăt de cerere și a constatat că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate prin efectul accesiunii imobiliare artificiale asupra construcțiilor edificate pe teren (corpul C1, corpul C2, garaj și magazie), astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert C..

A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva deciziei civile nr. 1776A din 10 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin Primarul General.

Prin recursul formulat, pârâtul Municipiul București a criticat soluția de respingere a apelului formulat de către Municipiul București și a admiterii în parte a apelului reclamanților, susținerile vizând neaplicarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material privind uzucapiunea - art. 1846, 1847, 1890 C. civ. vechi, legea nr. 422/2001,precum și art. 36 din Legea nr. 18/1991, art. 680 C. civ. .

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, a arătat că uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății, reprezintă sancțiunea îndreptată împotriva adevăratului proprietar, respectiv proprietarului nediligent, care prin pasivitate s-a desesizat de bun.

Așadar, pentru ca reclamantul să poată solicita constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune trebuie să facă mai întâi dovada că Municipiul București este proprietarul nediligent al imobilului în litigiu și mai mult, faptul că aparține domeniului privat al statului sau al unității administrativ teritoriale.

Nu se poate stabili calitatea procesuală a unei părți prin simplul motiv că nu a fost identificat un alt pârât, cu precizarea faptului că, așa cum a reținut prima instanță, în primul ciclu procesual, calitatea procesuală pasivă aparține promitentei vânzătoare D., cu care autorii reclamanților au convenit transmiterea dreptului de proprietate.

Mai mult, în absența unui certificat de vacanță succesorală, nu se poate aprecia că succesiunea este vacantă, pentru a justifica legitimarea procesuală a paratului Municipiul București.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 18/1991, "terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor la data prezentei legi, trec în proprietate comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26."

Astfel, trecerea în proprietatea comunelor, orașelor ori municipiilor este condiționată de existența în prealabil a terenului în proprietatea statului și în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, ori terenul în cauză nu era la momentul intrării în vigoare a legii menționate în proprietatea statului și nici în administrarea primăriei.

Aceeași interpretare urmează și dispozițiile art. 18 și urm. din legea nr. 215/2001, potrivit cărora, în litigiile de drept privat, care pun în discuție dreptul de proprietate al bunurilor care fac parte din domeniul privat, unitatea administrativ teritorială, este subiect al raportului dedus judecații.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât a formulat critici cu privire la încălcarea normelor de drept material privind uzucapiunea, art. 1846,1847, 1890 C. civ. vechi, precum și art. 36 din legea nr. 18/1991.

Pentru ca uzucapiunea lungă să-și producă efectele trebuie îndeplinite următoarele condiții: posesia utilă, împlinirea termenului de 30 de ani și existența unui lucru susceptibil de a fi uzucapat.

De asemenea, potrivit art. 1847 din C. civ. din 1864, posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.

A arătat în acest sens faptul că la dosar nu s-au administrat suficiente probe din care să rezulte îndeplinirea condițiilor posesiei utile.

Prin simplul fapt al reținerii vacanței succesorale, rezultă faptul că nu poate fi vorba de o posesie utilă, în lipsa condiției ca posesia să fie exercitată sub nume de proprietar.

Așadar, prin simpla acceptare a vacanței succesorale, adică a conștientizării apartenenței imobilului în favoarea statului, în speță, în favoarea Municipiului București, rezultă faptul de necontestat al posesiei pentru altul.

Astfel, reclamanții chiar dacă fac dovada formală a posesiei, aceasta este exercitată pentru altul, în speță, pentru Municipiul București.

Pentru a justifica acest raționament, a menționat că pentru a exista o posesie utilă sunt necesare două elemente: unul material - corpus - și altul psihologic, intențional - animus.

Elementul material sau corpus constă în totalitatea faptelor materiale de stăpânire, transformare și folosință exercitate direct asupra lucrului. Elementul corpus se poate materializa și în anumite acte juridice pe care posesorul le încheie cu privire la acel bun, cum sunt: comodatul, locațiunea, depozitul etc. Corpus este elementul fundamental al posesiei pentru că acest element relevă terților calitatea de posesor al aceluia care pretinde că poseda. Nu poate exista posesie fără corpus. Pe de altă parte, nu este necesar ca faptele materiale sau actele juridice să fie exercitate de către însuși posesorul, acestea putând fi îndeplinite prin intermediul unei alte persoane detentor precar. Astfel, un locatar poate să exercite fapte materiale de stăpânire asupra unui apartament în numele și pentru posesorul sub nume de proprietar. O asemenea situație se numește posesie corpore alieno.

Elementul psihologic, intențional sau animus constă în intenția sau voința celui care posedă de a exercita stăpânirea lucrului pentru sine, adică sub nume de proprietar ori în calitate de titular al unui alt drept real.

Lipsa uneia dintre aceste elemente echivalează cu lipsa posesiei.

În ceea ce privește capătul de cerere privind accesiunea imobiliară artificială asupra construcțiilor edificate pe teren, identificate prin raportul de expertiză, arată faptul că reclamanții nu au depus autorizația de construire sau procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, iar potrivit deciziei nr. x/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii, a stabilit că în interpretarea și

Intimații-reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de intimata Municipiul București.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților.

Prin încheierea din 31 martie 2022 completul de filtru a respins excepția nulității recursului, invocată de intimații-reclamanți A. și B..

A admis, în principiu, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 1776A din 10 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen la 26 mai 2022, complet C5 noul C. proc. civ., cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Criticile formulate de recurent sunt subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. în sensul încălcării și aplicării greșite a normelor de drept material privind uzucapiunea, fiind structurate pe două paliere, respectiv sub aspect procedural, relativ la greșita soluționarea a excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București și pe fondul cauzei, referitor la neîndeplinirea condițiilor posesiei utile, ca element necesar pentru constatarea uzucapiunii de lungă durată.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiul București, recurentul pârât susține că nu s-a făcut dovada că imobilul în litigiu se află în domeniul privat al unității administrativ teritoriale, așa încât calitatea procesuală pasivă aparținea promitentei vânzătoare D. cu care autorii reclamanților au convenit transmiterea dreptului de proprietate. Pe de altă parte, recurentul susține și că, în absența unui certificat de vacanță succesorală, nu se poate aprecia că succesiunea este vacantă, pentru a justifica legitimarea procesuală a Municipiului București.

Inalta Curte reține că litigiul pendinte se află în cel de-al doilea ciclu procesual, în condițiile în care, prin decizia nr. 1232A/15.11.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, cauza a fost trimisă spre rejudecare pe considerentul că, întrucât adevăratul proprietar a decedat fără moștenitori legali sau testamentari, constatarea vacanței succesorale se impunea a fi analizată pe cale incidentală, în cadrul acțiunii în uzucapiune.

Așadar, problema de drept referitoare la posibilitatea constatării vacanței succesorale și pe cale incidentală, prin hotărâre judecătorească, iar nu doar prin certificatul de vacanță succesorală, a fost tranșată cu caracter obligatoriu prin decizia curții de apel.

Procedând în acord cu dispozițiile art. 480 alin. (3) teza finală C. proc. civ. potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, prima instanță a reținut că, în baza probatoriului administrat, se poate constata pe cale incidentală, vacanța succesorală intervenită la decesul promitentei vânzătoare.

Prin urmare, în rejudecare, prin prisma dezlegărilor date de instanța de control judiciar, tribunalul și ulterior curtea de apel, au reținut pe cale incidentală vacanța succesorală, potrivit prevederilor art. 680 din C. civ. de la 1864, în considerarea intervalului îndelungat scurs de la data decesului promitentei vânzătoare și a faptului că nu există nicio dovadă din care să rezulte că vreun moștenitor legal sau testamentar ar fi acceptat moștenirea în termenul prevăzut de lege, aspecte rezultate din certificatul nr. x/04.04.2019 emis de Camera Notarilor Publici București.

Ca atare, instanța de apel a apreciat că se impune a fi reținută legitimarea procesuală pasivă a pârâtului întrucât moștenirea vacantă revine domeniului privat al unității administrativ teritoriale în care se află bunurile la data deschiderii succesiunii.

În acest context factual și juridic, Înalta Curte constată că susținerile recurentului vizând absența certificatului de vacanță succesorală sunt nefondate, cât timp, pe cale incidentală, așa cum s-a arătat anterior, vacanța succesorală a fost constatată prin hotărâre judecătorească, iar acest aspect nu a fost criticat prin motivele de recurs.

O altă critică a recurentului vizează faptul că instanța de apel a reținut ca fiind îndeplinită condiția unei posesii sub nume de proprietar, în lipsa unui probatoriu suficient.

Or, din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 1854 din C. civ. de la 1864 instituie atât o prezumție de posesor a celui care stăpânește bunul cât și o prezumție de proprietate în favoarea posesorului, ambele fiind susceptibile de a fi răsturnate prin proba contrară.

În acest context, Înalta Curte validează raționamentul logico-juridic al curții de apel care a apreciat că revenea pârâtului sarcina probei contrare, respectiv aceea a dovezii precarității posesiei exercitată de reclamanți, pentru a fi demonstrată astfel lipsa elementului intențional, subiectiv al posesiei.

Prin urmare, este nefondat motivul de recurs vizând insuficiența probatoriului din care să rezulte îndeplinirea condițiilor posesiei utile cât timp în favoarea reclamanților operau prezumțiile legale arătate anterior iar sarcina probei contrare revenea însuși recurentului pârât.

Un alt motiv de recurs vizează modul de soluționare a capătului de cerere privind accesiunea imobiliară artificială asupra construcțiilor edificate pe teren, recurentul susținând că reclamanții nu au depus autorizația de construire sau procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, deși potrivit Deciziei nr. 19/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, reclamanții aveau această obligație pentru a le putea fi recunoscut, pe cale judiciară, dreptul de proprietate asupra construcțiilor realizate de teren, cu materialele proprii.

Înalta Curte apreciază că o atare critică este neîntemeiată întrucât rezultă în mod evident din considerentele expuse la paragrafele 91-92 ale Deciziei RIL nr. 19/2013, faptul că doar în ceea ce privește construcțiile edificate după data de 1 august 2001, lipsa autorizației de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum și lipsa procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, constituie impedimente pentru recunoașterea pe cale judiciară, în cadrul acțiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcții realizate de către proprietarul terenului, cu materialele proprii.

În cauză însă, expertiza tehnică efectuată relevă faptul că ambele corpuri de clădire au fost edificate anterior anului 2001, respectiv în anul 1960 corpul C1 și în anul 1994 corpul C2 astfel încât, în mod corect a reținut instanța de apel că regimul juridic al acestora nu intră sub incidența deciziei nr. 19/2013.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ.,va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primar general împotriva deciziei nr. 1776 A din 10 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2022.