ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.05.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1176/2022

HOTĂRÂRE
25.05.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1176/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 25 mai 2022

asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin formularul de cerere cu valoare redusă înregistrat pe rolul Judecătoriei Buftea la 13 octombrie 2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în procedura prevăzută de art. 1026-1033 C. proc. civ., obligarea pârâtului B. la plata sumei de 1758,77 RON reprezentând contravaloare facturi fiscale neachitate și contravaloare facturi fiscale clauze penale/justă despăgubire nerestituire echipamente; promo/discount internet, Catv, taxe instalare/activare C., D..

2.1 Prin sentința nr. 128 din 11 ianuarie 2021, Judecătoria Buftea, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci.

S-a constatat, din punctul de vedere al competenței teritoriale, în raport de art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., că în cazul cererilor de valoare redusă competența se stabilește potrivit art. 107 alin. (1) teza întâi din cod.

S-au avut în vedere și prevederile art. 121 teza întâi C. proc. civ. care stipulează în sensul că cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului, reținându-se că prin acestea s-a instituit, pe de o parte, o dispoziție derogatorie de la art. 107 alin. (1) teza întâi din cod și, pe de altă parte, o competență teritorială exclusivă.

În speță, instanța a constatat că pârâtul are calitatea de consumator, în sensul art. 2 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992, operatorul fiind inclus în categoria profesioniștilor.

Având în vedere că pârâtul are domiciliul în comuna Liești, (conform interogării DEPABD), s-a declinat competența în favoarea instanței de la domiciliul acestuia, respectiv Judecătoria Tecuci, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.

2.2 Prin sentința civilă nr. 339 din 18 martie 2022, Judecătoria Tecuci a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Liești.

S-a reținut, în esență, că din eroare a fost declinată competența către Judecătoria Tecuci, întrucât chiar hotărârea de Guvern menționată de prima instanță se prevede că localitatea în care domiciliază pârâtul se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Liești.

2.3 Prin sentința civilă nr. 389 din 28 aprilie 2022, Judecătoria Liești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu. A declinat competența de soluționare a cauzei civile, având ca obiect cerere de valoare redusă, în favoarea Judecătoriei Buftea. A constatat ivit conflictul negativ de competență, iar în baza art. 135 C. proc. civ. a suspendat, din oficiu, judecata cauzei și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.

S-a constatat prin prisma art. 121 C. proc. civ., din analiza înscrisurilor de la dosar, că în luna decembrie 2020, pârâtul a încheiat cu reclamanta contractul de prestări servicii, potrivit căruia și-a declarat domiciliul în localitatea Petrăchioaia, județul Ilfov, domiciliu la care a solicitat să-i fie prestate serviciile și unde i-au fost comunicate facturile lunare și somațiile ulterioare.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportate la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Acțiunea care a determinat desesizările reciproce ale instanțelor are ca obiect formularul de cerere cu valoare redusă prin care reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata contravalorii facturilor emise în baza contractului de furnizare servicii nr. x din 28 decembrie 2020 și a actelor adiționale la acesta.

Potrivit art. 1028 din cuprinsul Titlului X din C. proc. civ., care reglementează procedura cu privire la cererile de valoare redusă, competența de a soluționa cererea în primă instanță aparține judecătoriei, competența teritorială stabilindu-se potrivit dreptului comun.

Din raportul juridic dedus judecății, față de dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 193/2000 raportate la cele ale art. 2 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992, se reține atât calitatea de profesionist a reclamantei, care acționează în cadrul activității sale comerciale, cât și calitatea de consumator a pârâtului, care a încheiat un contract de furnizare servicii.

Astfel, litigiul a fost inițiat de către un profesionist împotriva unui consumator, astfel cum aceste categorii sunt definite prin art. 2 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și art. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori. Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale - art. 2 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992. De asemenea, în sensul Legii nr. 193/2000, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența legii, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. Prin profesionist se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența legii, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia - art. 2 din Legea nr. 193/2000.

Calitatea părților și natura raportului juridic atrag norma de competență prevăzută la art. 121 C. proc. civ., care stipulează în sensul că pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator.

Se observă însă că instanțele aflate în conflict au interpretat diferit prevederile art. 121 C. proc. civ. cu privire la domiciliul consumatorului.

Astfel, urmare a verificării în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, domiciliul pârâtului este în județul Galați.

Se constată însă din contractul de furnizare servicii în baza căruia au fost emise facturile a căror contravaloare neachitată face obiectul litigiului că acesta a fost încheiat pentru adresa din localitatea Petrachioaia, județul Ilfov, unde pârâtul a solicitat a-i fi instalate și furnizate serviciile respective.

Având în vedere locul în care s-a solicitat instalarea și furnizarea serviciilor și dând eficiență dispozițiilor legale evocate anterior, al căror scop este de a proteja consumatorul, prin facilitarea accesului la justiție, noțiunea de domiciliu trebuie înțeleasă în sensul celei la care partea locuiește efectiv.

Pentru toate aceste considerente, se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 mai 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-02-02
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 211/2022
Ședința publică din data de 2 februarie 2022 asupra conflictului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin formularul de cerere cu valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea
ÎCCJ 2022-02-09
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 285/2022
Ședința publică din data de 9 februarie 2022 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 13 aprilie 2021 pe
ÎCCJ 2022-10-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2056/2022
Ședința publică din data de 27 octombrie 2022 După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Panciu, în data
ÎCCJ 2023-10-24
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2122/2023
Ședința publică din data de 24 octombrie 2023 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei P
ÎCCJ 2024-10-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1716/2024
Ședința publică din data de 8 octombrie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, secția Civilă în data de 14.03.2023 su
Sursă