ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 117/2022
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 117/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2022
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cauzei
La data de 15.12.2020, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B., a formulat cerere de despăgubiri pentru defăimarea adusă reclamantei, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 RON daune morale, pentru publicarea în spațiul public, pe pagina sa de C., în publicația on-line www.x.ro, a unor afirmații calomnioase la adresa acesteia, cu scopul de a denigra calitatea prestațiilor și pregătirea profesională a angajaților societății reclamante în fața beneficiarilor actuali și viitori ai acesteia; obligarea pârâtului să publice pe pagina sa de C. cu numele B., de la data rămânerii definitive, întreaga hotărâre judecătorească ce se va pronunța în cauză, cu obligația de a o păstra pe pagina sa de C. timp de 12 luni de la publicare; obligarea pârâtului să publice pe cheltuiala sa într-un ziar de circulație națională dispozitivul hotărârii judecătorești, care se va pronunța în cauză, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a acesteia precum și obligarea pârâtului la daune de 5000 RON pe zi de întârziere, în măsura în care nu va publica în termen de 10 zile dispozitivul hotărârii într-un ziar de circulație națională sau nu va publica sau păstra timp de 12 luni pe pagina sa de C. întreaga hotărâre judecătorească; cu cheltuieli de judecată.
În drept, s-au invocat prevederile art. 94 lit. k), art. 133 alin. (9) C. proc. civ. și art. 72 alin. (2), art. 1349, art. 1359, art. 252-257 C. civ.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 2185/2021 din 10 martie 2021, Judecătoria Craiova, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Instanța a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 107, alin. (1) C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. A constatat că pârâtul are domiciliul în localitatea Cluj-Napoca, astfel, a conchis că instanța competentă cu judecarea pricinii este Judecătoria Cluj- Napoca.
A mai reținut și dispozițiile art. 113, pct. 9 C. proc. civ., care arată că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul. A apreciat că fapta pretins ilicită invocată de către reclamantă a fost săvârșită la locul efectuării comunicărilor publice, adică la locul domiciliului pârâtului, situat pe raza județului Cluj.
2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Cluj-Napoca, prin sentința civilă nr. 6567/2021 din din 22 octombrie 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.
Instanța a apreciat că, în speță, pretinsul prejudiciul s-a produs chiar în circumscripția teritorială a Judecătoriei Craiova, care fiind una dintre instanțele competente să soluționeze cererea, trebuia să respingă excepția invocată, alegerea de competență fiind deja realizată de reclamantă, în conformitate cu prevederile art. 116 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență
Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Obiectul acțiunii îl constituie angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, corespunzător încălcării dreptului la imagine al reclamantului.
Se observă că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei, în raport cu prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., în sensul în care Judecătoria Craiova a apreciat că locul săvârșirii faptei ilicite este Cluj-Napoca, iar Judecătoria Cluj-Napoca a apreciat că pretinsul prejudiciul s-a produs chiar în circumscripția teritorială a Judecătoriei Craiova, care, fiind una dintre instanțele competente să soluționeze cererea, trebuia să respingă excepția invocată, alegerea de competență fiind deja realizată de reclamantă, în conformitate cu prevederile art. 116 C. proc. civ.
În materia răspunderii civile delictuale, legiuitorul instituie o competență teritorială alternativă, în sensul că reclamantul poate introduce cererea de chemare în judecată fie la domiciliul/sediul pârâtului, în temeiul art. 107 alin. (1) C. proc. civ., fie la instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, conform art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.
Conform dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente iar, în cauză, se reține că alegerea de competență a fost deja realizată de reclamantă, prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Craiova, în a cărei circumscripție teritorială s-a produs pretinsul prejudiciu.
Pe cale de consecință, chiar dacă domiciliul pârâtului este în municipiul Cluj-Napoca, după cum s-a arătat și în cererea de chemare în judecată, Înalta Curte reține că fapta pârâtului s-a săvârșit în sistemul online, cu posibile efecte asupra întregului teritoriu al țării și cu atât mai mult la sediul reclamantei, aflat în Craiova, acolo unde fapta săvârșită are potențialul de a-i afecta imaginea sau de a aduce atingere onoarei și reputației sale.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 ianuarie 2022.