ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.05.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1052/2022

HOTĂRÂRE
12.05.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1052/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 12 mai 2022

Deliberând, asupra cauzei constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu la 1 septembrie 2021, reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a solicitat obligarea pârâtului A. la plata următoarelor sume: 10.362,4lei, compus din 8.724 RON debit principal și 220,15 contravaloarea prestației societății B. S.R.L. în dosarul x; 11.418,28 RON reprezentând dobânda legală solicitată de la data efectuării plății până la data introducerii cererii de chemare în judecată; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 32 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, art. 1349, art. 1357, art. 1359, art. 1381, art. 1385 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 6347 din 20 decembrie 2021, Judecătoria Giurgiu, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Biroul asigurătorilor de autovehicule din România și pe pârâtul A. în favoarea Judecătoriei Liești.

În motivare, instanța a reținut că, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., în afara de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă: instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Totodată, a notat că potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

A constatat că domiciliul pârâtului se află în comuna Piscu, județul Galați, iar localitatea unde s-a săvârșit fapta și s-a produs prejudiciul este comuna Piscu, județul Galați.

Prin sentința civilă nr. 174 din 15 martie 2022, Judecătoria Liești, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei civile având ca obiect "cerere de valoare redusă" formulată de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), în contradictoriu cu pârâtul A., în favoarea Judecătoriei Giurgiu.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.

În considerente, instanța a reținut că sunt incidente prevederile art. 113 C. proc. civ., caz în care în toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ., iar, în situația în care acesta ar sesiza o instanță necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetența teritorială.

Raportat la dispozițiile art. 130 alin. (3) și art. 129 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a constatat că instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale cu încălcarea prevederilor legale, pârâtul legal citat neînțelegând să invoce excepția.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență îl reprezintă cererea de valoare redusă formulată de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România în contradictoriu cu pârâtul A..

Conflictul negativ de competență este generat de modul de aplicare a dispozițiilor art. 113 alin. (1) raportat la art. 116 C. proc. civ. în ceea ce privește alegerea instanței în caz de competență teritorială alternativă.

În ceea privește instanța competentă să soluționeze cererile de valoare redusă sunt incidente dispozițiile art. 1.028 C. proc. civ., care reglementează că acestea sunt soluționate de judecătorie în primă instanță, iar competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun.

Raportat la cauza cererii de valoare redusă, și anume răspunderea civilă delictuală, Înalta Curte reține că sunt aplicabile prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., care reglementează competența teritorială alternativă în cazul cererilor privind obligațiile izvorâte dintr-o faptă ilicită.

Rezultă din aceste dispoziții legale că, în cazul cererilor privind obligații ce izvorăsc dintr-o faptă ilicită, este competentă atât instanța de la domiciliul/sediul pârâtului (regula generală), cât și instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapte ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Fiind incident un caz de competență teritorială alternativă, în speță devin aplicabile și prevederile art. 116 C. proc. civ., care stipulează că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Această normă reglementează, într-adevăr, dreptul reclamantului de a alege instanța competentă să soluționeze litigiul, însă, astfel cum a statuat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 858 din 24 iunie 2010, competența teritorială alternativă nu are semnificația unei alegeri neîngrădite a instanței, opțiunile reclamantului fiind circumscrise, pe de-o parte, prin indicarea expresă în lege a situațiilor în care competența teritorială este alternativă, și, pe de altă parte, prin indicarea instanțelor între care se poate alege.

Astfel, cum în cauză prima instanță sesizată este Judecătoria Giurgiu, care nu este competentă nici în raport cu domiciliul pârâtului (comuna Piscu, județul Galați), nici în raport cu locul săvârșirii faptei ilicite sau al producerii prejudiciului (comuna Piscu, județul Galați), Înalta Curte constată că Judecătoria Liești, învestită prin declinare, rămâne competentă să soluționeze cauza, deoarece este competentă teritorial atât față de domiciliul pârâtului, cât și față de locul producerii faptei ilicite sau a prejudiciului.

Prin urmare, în virtutea dreptului de opțiune conferit de art. 116 C. proc. civ., reclamantul nu poate învesti o altă instanță, întrucât această interpretare ar echivala cu posibilitatea acestuia de a alege în afara opțiunii permise între instanțele determinate potrivit art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Liești.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Liești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 mai 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-03-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 661/2023
Ședința publică din data de 16 martie 2023 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la 2 martie 2022 pe rolul Judecătoria Lipova
ÎCCJ 2023-09-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1802/2023
Ședința publică din data de 26 septembrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei S
ÎCCJ 2022-10-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1870/2022
Ședința publică din data de 13 octombrie 2022 Asupra cauzei de față, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 13 septembrie 2021, reclamant
ÎCCJ 2023-05-10
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1176/2023
.P.V.S.). A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 600 RON, cu titlu de daune materiale și a sumei de 150.000 RON, cu titlu de daune morale. Au fost respinse restul pretențiilor ca neîntemeiate. Ambele părți au declarat apel îm
ÎCCJ 2025-10-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1428/2025
Ședința publică din data de 14 octombrie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, secția Civilă, la 8 decembrie 2022, su
Sursă