ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1013/2022

Ședința publică din data de 12 mai 2022

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, la 27 ianuarie 2020, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C. și D., solicitând instanței să constate intervenită rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/09.10.2019 de E., cu privire la imobilul apartament nr. x situat în județ Ilfov, sat Ghermănești, com. Snagov, str. x, compus din două camere și dependințe, în suprafață totală de 70,38 mp, împreună cu dreptul de proprietate asupra cotei părți de 3,23% din părțile și dependințele comune ale imobilului care prin natura și destinația lor sunt în folosință comună, precum și dreptul de folosință asupra cotei părți de 3,237% din terenul aferent imobilului apartament în suprafață de 21,33 m.p. din terenul pe care este construit blocul, să dispună evacuarea pârâților din imobilul anterior descris, să dispună radierea din cartea funciară cu nr. x a comunei Snagov a dreptului de proprietate al pârâților cu privire la imobilul menționat și să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâții au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii și acordarea unui termen de grație pentru achitarea prețului.

La termenul de judecată din 17 iulie 2020, tribunalul a respins cererea de amânare formulată de pârâți, ca neîntemeiată față de împrejurarea că au primit citația cu aproximativ două luni înaintea termenului de judecată și se prezumă că în acest timp puteau să-și angajeze un avocat și să-și pregătească apărarea în cauză.

Prin sentința civilă nr. 1996 din 30 iulie 2020, Tribunalul Ilfov, secția civilă a admis acțiunea, a constatat intervenită rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/09.10.2019 de E., cu privire la imobilul apartament nr. x situat în județ Ilfov, sat Ghermănești, com. Snagov, str. x, compus din două camere și dependințe, în suprafață totală de 70,38 mp, împreună cu dreptul de proprietate asupra cotei părți de 3,23% din părțile și dependințele comune ale imobilului care prin natura și destinația lor sunt în folosință comună, precum și dreptul de folosință asupra cotei părți de 3,237% din terenul aferent imobilului apartament, în suprafață de 21,33 m.p. din terenul pe care este construit blocul, a dispus evacuarea pârâților C. și D. din imobil, precum și radierea din cartea funciară nr. x a comunei Snagov a dreptului lor de proprietate.

Prin sentința civilă nr. 2997 din 27 octombrie 2020 s-a admis cererea de completare a hotărârii și au fost obligați pârâții C. și D. să plătească reclamanților suma de 10.655 RON, cheltuieli de judecată reprezentate de taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.

Împotriva celor două hotărâri au promovat apel pârâții C. și D..

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 1300A din 8 octombrie 2021 a respins, ca nefondate, apelurile.

Decizia din calea de atac a apelului formează obiect al recursului exercitat de pârâții C. și D..

Critica evocată în memoriul de recurs a vizat soluția dispusă de prima instanță asupra cererii de amânare a judecății, asupra căreia Curtea a statuat în considerente în apelul promovat contra sentinței civile nr. 1996 din 30 iulie 2020, nefiind formulate motive la adresa cererii de completare.

Instanța de apel a ignorat că măsura luată a condus la încălcarea dreptului la apărare și a validat argumentul reclamanților, acela că prin formularea amânării, pârâții încearcă să tergiverseze soluționarea cauzei. Or, nu se poate discuta de tergiversare, de vreme ce dosarul se afla la primul termen de judecată, la care s-a și reținut în pronunțare.

Recurenții au considerat că o perioadă de două luni este suficientă pentru angajarea unui apărător, însă în contextul pandemic au suferit o diminuare semnificativă a veniturilor.

De asemenea, este lipsit de suport și argumentul instanței referitor la posibilitatea formulării unei cereri de acordare a ajutorului public judiciar sub forma plății onorariului pentru desemnarea unui avocat din oficiu, din moment ce nu se preconiza respingerea solicitării de amânare chiar la primul termen de judecată.

În final, recurenții, și-au exprimat intenția de a achita părții adverse contravaloarea imobilului până la primul termen de judecată stabilit în recurs și au solicitat, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea căii de atac, anularea deciziei Curții de Apel cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată ori rămasă fără obiect.

Intimații reclamanți A. și B. au depus întâmpinare, ale cărei concluzii au fost de respingere a recursului, ca neîntemeiat.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 25 noiembrie 2021 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate față de data inițială a dosarului, 27 ianuarie 2020, ulterioară datei de 21.12.2018, când au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâții C. și D. este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse.

Critica recurenților se grefează pe aplicarea greșită a dispozițiilor art. 222 alin. (1) C. proc. civ. de către instanța de apel, relativ la aprecierea întrunirii condițiilor în cazul amânării cauzei pentru lipsă de apărare, Înalta Curte urmând a procda la verificarea acesteia prin prisma ipotezei de nelegalitate înscrisă în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenții consideră că motivul ce a determinat respingerea cererii de amânare formulată în fața primei instanțe nu este unul temeinic, de tergiversare a soluționării dosarului, conform apărării opuse de reclamanți, cât timp se aflau la primul termen de judecată, iar pricina a fost reținută în pronunțare. Numai în măsura acordării mai multor termene de judecată s-ar fi pus problema unei tergiversări a cauzei.

În vederea protejării dreptului părții la apărare, garantat legal, C. proc. civ. instituie, prin art. 222, posibilitatea amânării cauzei pentru motivul generic de lipsă de apărare: "Amânarea judecății cauzei pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei.’’ Condițiile în care se dispune o astfel de amânare rezultă din textul citat, anume caracterul excepțional al cererii, temeinicia motivelor vizând lipsa de apărare și absența culpei părții sau a reprezentantului ei în generarea acestei situații.

În speță, instanța de apel a realizat o aplicare judicioasă a normei enunțate, apreciind că recurenții pârâți nu au justificat temeinic amânarea cauzei având în vedere că au primit citația pentru termenul de judecată din 17 iulie 2020 cu un interval de timp considerabil înainte, aproximativ 2 luni, și, deci, aveau posibilitatea efectivă să-și angajeze un apărător în perioada cuprinsă între data primirii citației și termenul stabilit. Mai) mult, în contextul parcurgerii procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată față de pârâți, se putea previziona fixarea primului termen în ședință publică, pentru discutarea pe fond a litigiului.

În contextul dat se impune a se menționa și că a fost amânată pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise, în aplicarea prevederilor art. 222 alin. (2) C. proc. civ. "când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise’’, astfel că recurenților nu li s-a pricinuit o vătămare prin neacordarea unui alt termen.

Mai reține prezenta instanță că, într-adevăr, dosarul s-a aflat la primul termen de judecată în ședință publică când s-a solicitat amânarea judecății, însă acesta nu reprezintă un motiv determinant a o încuviința, deoarece aprecierea asupra amânării judecății pentru lipsă de apărare implică întrunirea condițiilor impuse de art. 222 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte nu găsește întemeiată nici aserțiunea recurenților pretins exonerativă de culpă constând în afectarea pe plan financiar de pe urma situației pandemice de a suporta costurile pe care le implică o asistență calificată din partea unui avocat în etapa judecății în primă instanță. În acord cu statuarea instanței de apel, părțile aveau la îndemână formularea unei cereri de ajutor public judiciar sub forma plății onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenței juridice și apărării printr-un avocat numit sau ales, în condițiile art. 6 lit. a) din O.U.G. nr. 51/2008, dar nu au uzat de acest demers judiciar.

Mai notează instanța de recurs că nedepunerea acestor diligențe, pentru desemnarea unui avocat în condițiile stabilite de lege, este imputabilă exclusiv recurenților care nu au acționat în decursul celor două luni scurse de la primirea citației și până la discutarea amânării în ședința din 17 iulie 2020.

Prevederile art. 222 C. proc. civ. au menirea de a asigura respectarea dreptului la apărare reglementat de art. 13 din cod, însă părțile nu se pot folosi de acest instrument procedural pentru a tergiversa judecarea cauzei, cum tind recurenții prin formularea cererii de amânare.

În consecință, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de apel este legală din perspectiva neîndeplinirii cerințelor art. 222 C. proc. civ., relativ la prezentarea cauzei temeinice în justificarea lipsei de apărare, iar toate criticile aduse sub acest aspect nu pot fi validate. În consecință, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul exercitat de pârâți, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții C. și D. împotriva deciziei civile nr. 1300A din 8 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 mai 2022.