Decizia nr. 1000/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 10.09.2020 sub nr. dosar x/2020 pe rolul Tribunalului Mureș, secția civilă, reclamanta Parohia Romano Catolică nr. IV a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Municipiul Târgu Mureș, prin primar, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Târgu Mureș, Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureș și OCPI Mureș, să se stabilească că au fost proprietarii terenului în suprafață de 6 iugere și 320 stânjeni pătrați, adică 3 ha 5678 mp, de natura fanate, identificat în răzorul "Kis udvar" (Curtea mică) în zona albiei râului Mureș, în vecinătate cu localitatea Santana de Mureș, intabulat în CF x Tg-Mures, nr. top. x, poz. A+2, iar conform mențiunii în Foaia B a fost proprietatea Parohiei Romano Catolice Târgu-Mureș, care a trecut cu titlul gratuit în proprietatea Statului Român; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 35 C. proc. civ. Pârâții au depus întâmpinări prin care au invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

Sentința pronunțată de Tribunalul Mureș Prin sentința nr. 179/11.02.2021, Tribunalul Mureș, secția civilă a respins acțiunea, ca inadmisibilă.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș Prin decizia nr. 467/A/09.09.2021, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinței.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. reclamanta Parohia Romano-Catolică nr. IV Târgu Mureș. Recurenta a arătat că hotărârea conține motive contradictorii și străine de natura pricinii, că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, în sensul că a interpretat greșit acțiunea în constatare, prin raportare la acțiunea în realizare. A mai arătat că soluția de respingere, ca inadmisibilă, a acțiunii, încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C. proc. civ., întrucât instanța nu a administrat probe pentru cercetarea fondului și nu a pus în discuție probele solicitate prin cererea introductivă. De asemenea, instanța nu a luat în considerare cartea funciară x Tg-Mureș în care a fost întabulat imobilul revendicat, nu a apreciat corect starea de fapt, a interpretat greșit valoarea probatorie a înscrisurilor depuse la dosar, precum și natura juridică a acțiunii deduse judecății. Potrivit CF nr. x Tg-Mureș, reclamanta a fost proprietara terenului în suprafață de 3 ha, 5678 mp, expropriat de Statul Român, fără a se menționa în cartea funciară la poziția B+19 de la cine a fost expropriat terenul. Prezentul demers judiciar are ca obiect validarea, pe cale judecătorească a înscrisului nou descoperit constând în CF x Tg-Mureș, certificat la data de 10.08.1994 de către Oficiul de Cadastru al Judecătoriei Districtuale Regionale Tg-Mureș, din care rezultă că reclamanta a fost proprietara imobilului referitor la care a solicitat acordarea de despăgubiri, înscris ce trebuie coroborat cu CF nr. x Tg-Mureș deteriorat și aflat în arhiva OCPI Mureș.

Apărările formulate în cauză În termen legal, intimatul-pârât Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mureș a formulat întâmpinare, prin care a arătat că își menține poziția procesuală exprimată prin întâmpinarea depusă la fond și că lasă la aprecierea instanței soluționarea prezentului recurs. În termen legal, intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin DGRFP Brașov-AJFP Mureș a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, decizia atacată nefiind supusă acestei căi de atac. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, decizia atacată fiind legală și temeinică. În mod corect a reținut instanța de apel că reclamanta a urmat calea acțiunii în realizare, respectiv procedura specială reglementată pentru imobilele preluate abuziv în perioada regimului comunist, procedură care s-a finalizat și în cadrul căreia instanța a verificat îndreptățirea reclamantei din perspectiva dovedirii dreptului pretins. În mod corect instanța de apel a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 35 C. proc. civ., așa cum s-a reținut și de către tribunal, fiind inadmisibilă calea unei acțiuni în constatare pe calea dreptului comun pentru dobândirea aceluiași drept. În termen legal, intimații-pârâți Municipiul Târgu Mureș și Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Târgu Mureș au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Au arătat că își mențin apărările formulate în etapele procesuale anterioare și că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, prin aceasta reținându-se în mod corect că reclamanta nu mai are deschisă calea acțiunii în constatare după ce într-un demers judiciar anterior a dedus judecății, într-o procedură specială, aceleași aspecte legate de dreptul de proprietate în discuție. Mai arată că înțeleg să își mențină excepția lipsei calității procesuale pasive invocată la prima instanță. Intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin DGRFP Brașov-AJFP Mureș a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că este de acord cu apărările formulate de ceilalți intimați prin întâmpinările acestora. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prin motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă apreciază că hotărârea pronunțată de către instanța de apel este nelegală întrucât conține motive contradictorii și străine de natura pricinii, interpretează greșit actul dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, interpretează greșit acțiunea în constatare, prin raportare la acțiunea în realizare. Mai arată recurenta că prin respingerea, ca inadmisibilă, a acțiunii, a fost încălcat dreptul la un proces echitabil astfel cum este reglementat de art. 6 CEDO întrucât instanța nu a administrat probe pentru cercetarea fondului și nu a pus în discuție probele solicitate prin cererea introductivă. De asemenea, învederează că nu a fost apreciată corect starea de fapt, a fost interpretată greșit valoarea probatorie a înscrisurilor depuse la dosar, precum și natura juridică a acțiunii deduse judecății, iar în prezent au fost descoperite înscrisuri noi cu privire la dreptul să de proprietate. Se reține că prin demersul judiciar obiect al prezentului dosar, reclamanta a solicitat să se constate că terenul în suprafață de 5678 mp expropriat de Statul Român a fost proprietatea Parohiei Romano Catolice Târgu-Mures și a trecut cu titlul gratuit în proprietatea Statului Român. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 25, art. 125 art. 411 și art. 453 C. proc. civ. și a fost introdusă pe rolul instanței la data de 10.09.2020. Referitor la același teren, anterior prezentului litigiu, a fost emisă Decizia de invalidare nr. 11989/27.10.2016 a măsurii de acordare de despăgubiri stabilită prin Hotărârea Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureș nr. 131/l, reținându-se că nu s-a putut stabili dreptul de proprietate al recurentei asupra terenului în discuție. Această decizie a fost contestată în instanță de către recurentă, în cadrul dosarului nr. x/2017, în care, prin sentința nr. 649/12.05.2017, Tribunalul București, secția a III a civilă a respins contestația, ca neîntemeiată. Soluția a fost menținută prin decizia nr. 49/A/10.01.2018 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Prin decizia nr. 4134/22.11.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, recursul împotriva deciziei nr. 49/A/10.01.2018 a Curții de Apel București a fost respins, ca inadmisibil. Față de cele arătate, se constată că recurenta a urmărit dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu printr-o acțiune în realizare anterioară, formulată în cadrul procedurilor speciale de restituire, care însă a fost respinsă pentru nedovedirea dreptului de proprietate pretins, devenind astfel incidente în cauză dispozițiile art. 35 C. proc. civ. conform cărora "Cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege". Prin acțiunea în constatare astfel cum este reglementată de textul legal menționat, partea reclamantă solicită instanței să constate existența unui drept al său ori inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa. Pentru exercitarea acțiunii în constatare este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: partea să nu poată cere realizarea dreptului, să justifice un interes și prin acțiune să nu urmărească contestarea existenței sau inexistenței unei stări de fapt. O particularitate importantă a acțiunii în constatare rezidă în caracterul său preventiv, scopul exercitării sale fiind acela de a preîntâmpina contestarea unui raport juridic. Legiuitorul a instituit principiul subsidiarității acțiunii în constatare în raport cu acțiunea în realizarea dreptului astfel încât activitatea organelor judiciare să nu fie încărcată cu două acțiuni paralele, respectiv una în constatare și una în realizarea dreptului. Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel nu a interpretat greșit acțiunea în constatare în raport cu acțiunea în realizare, ci a aplicat în cauză dispozițiile art. 35 C. proc. civ., stabilind, în mod corect, că dat fiind acțiunea exercitată în cadrul procedurilor speciale de restituire promovată anterior de către recurentă (acțiunea în realizare), aceasta nu mai are în prezent deschisă calea unei acțiuni în constatare, nu datorită unei interpretări dată printr-o hotărâre judecătorească, ci prin efectul incidenței în cauză a unei norme de drept care exclude un asemenea demers. Împrejurarea că acțiunea în constatare a fost respinsă, ca inadmisibilă, nu se circumscrie unei încălcări a dreptului la un proces echitabil astfel cum este reglementat de art. 6 CEDO, cum eronat susține recurenta, câtă vreme art. 247 alin. (1) C. proc. civ. statuează că "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei", iar inadmisibilitatea căii procesuale alese de către parte reprezintă un impediment procedural în analiza pe fond a pretențiilor deduse judecății. Într-o argumentare incoerentă și contradictorie, recurenta susține, pe de o parte, că nu s-au administrat probe, deci nu s-a cercetat fondul, iar pe de altă parte că nu a fost apreciată corect starea de fapt și a fost interpretată greșit valoarea probatorie a înscrisurilor depuse la dosar, însă raportat la cele anterior arătate, aceste susțineri sunt lipsite de fundament juridic. Împrejurarea că recurenta a descoperit înscrisuri noi privind dreptul său de proprietate, despre care aceasta pretinde că relevă o altă stare de fapt decât cea reținută în cadrul litigiului anterior în care s-a exercitat acțiunea în realizare, nu este de natură să influențeze caracterul inadmisibil al acțiunii formulate în prezentul dosar, în cadrul căruia nu se pot pune în discuție aspecte tranșate anterior cu putere de lucru judecat. Prin umare, întrucât aspectele de nelegalitate învederate de către recurenta-pârâtă nu se susțin, recursul nu poate fi primit. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Parohia Romano Catolică nr. IV Târgu-Mureș împotriva deciziei nr. 467/A din 9 septembrie 2021 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,