ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 964/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 964/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 3 mai 2022
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la 20 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar B.., a solicitat obligarea pârâtei C. S.A. la restituirea către reclamantă a sumei de 542.594,29 euro, în echivalent în RON la data plății și a dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data plății nedatorate și până la data restituirii.
Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat instanței să constate că a operat compensarea legală și, în subsidiar, cea judiciară între creanțele reciproce ale părților.
Prin sentința nr. 188 din 16 aprilie 2019, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a respins excepțiile lipsei de interes și a prescripției dreptului material la acțiune; a admis cererea de chemare în judecată și a obligat-o pe pârâtă să restituie reclamantei suma de 2.235.608,05 RON (echivalentul sumei de 542.594,29 euro) și a dobânzii legale penalizatoare, începând cu 31 august 2009 și până la data restituirii; a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată.
Pârâta a declarat apel împotriva sentinței primei instanței.
D., în calitate de administrator special al debitoarei A. S.A., a formulat cerere de recuzare a completului învestit cu soluționarea apelului.
Prin încheierea din 21 august 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins cererea de recuzare, ca nefondată
D. a declarat recurs împotriva acestei încheieri prin care a invocat motivele casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4-6 și 8 C. proc. civ.
Intimatele au depus întâmpinări prin care au invocat excepțiile netimbrării, inadmisibilității, nulității recursului și lipsei calității procesuale active a recurentului, intimata C. S.A. solicitând și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 10 februarie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.
Numai intimata C. S.A. a depus un punct de vedere la raport.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ..", iar conform alin. (2) al aceluiași articol "în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."
Totodată, conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".
De asemenea, art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.
În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că recurentului i s-a pus în vedere prin adresa comunicată la 2 octombrie 2020 să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, în original, sub sancțiunea anulării recursului.
Acesta nu a depus dovada achitării taxei în original, ci o simplă copie în care nu este menționat numărul dosarului pentru care a fost achitată. Or, copia dovezii în care nu este indicat numărul de dosar naște probabilitatea ca taxa să fi fost deja folosită în altă cauză.
În consecință, respectiva copie nu conferă certitudinea achitării taxei judiciare de timbru în cauza dedusă judecății.
Prin urmare, având în vedere că recurentul nu și-a îndeplinit obligația de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate conform art. 24 alin. (1)-(2) din O.U.G. nr. 80/2013, devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul D. împotriva încheierii din 21 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017.
Cu privire la cererea intimatei C. S.A. de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, Înalta Curte constată că intimata a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli, conform înscrisurilor aflate la dosarul de recurs.
Față de soluția de anulare a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., va obliga pe recurent la plata către intimata C. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.791,49 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurentul D. împotriva încheierii din 21 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017.
Obligă pe recurent la plata către intimata C. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.791,49 RON.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 mai 2022.