Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.04.2022
inadmisibil

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 931/2022

HOTĂRÂRE
14.04.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 931/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 14 aprilie 2022 Asupra recursului de față; Curtea de apel Suceava, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 406 din 12 noiembrie 2021, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A., reținând că prin decizia nr. 253 pronunțată de către Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a cărei revizuire se solicită, a fost respinsă ca nefondată contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 96 din 18 martie 2021 a aceleiași instanțe, prin care a fost admisă excepția nulității recursului pentru nemotivare și, pe cale de consecință, respinsă acțiunea ca atare, astfel încât criticile invocate și încadrate de către revizuentă pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 5 nu pot forma obiectul unei soluții de admitere a cererii.

Împotriva acestei decizii, revizuenta A. a formulat recurs, solicitând stabilirea situației în raport cu întreg probatoriul administrat. Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac, Înalta Curte reține următoarele: În raport cu dispozițiile art. 129 din Constituția României și ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, exercitarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești este condiționată de declararea acesteia în condițiile legii, instanța fiind obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.

În cauză, recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Curtea de apel prin care a fost soluționată o cerere de revizuire, respinsă ca inadmisibilă. Conform art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită". Astfel, decizia dată în revizuire nu este supusă recursului în fața instanței supreme, fiind o hotărâre definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. În consecință, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 406 din 12 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 406 din 12 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 aprilie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-02-08
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 297/2022
9 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., temei al revizuirii. Potrivit prevederilor art. 513 alin. (5) C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită". Cum decizia nr. 219 d
ÎCCJ 2022-06-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1243/2022
dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul cauzei. Coroborând dispozițiile legale mai sus citate, rezultă că hotărârile judecător
ÎCCJ 2021-05-10
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 128/2021
ă revizuirea este Încheierea penală nr. 91 din data de 11 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată d
ÎCCJ 2022-05-24
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1138/2022
o încheiere definitivă pronunțată la data de 25 august 2021. Apelul declarat de petent împotriva încheierii prin care a fost soluționată cererea de reexaminare a fost respins prin decizie definitivă, ca inadmisibil, de Curtea de Apel Bucure
ÎCCJ 2021-10-04
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 308/2021
nunțate în dosarul nr. x/2020.2, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 10 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă