ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 929/2022

Ședința publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Curtea de apel Constanța, secția I civilă, prin decizia nr. 1649/AS din 27 octombrie 2021a respins ca nefondat reclamantul A. în contradictoriu cu intimata pârâtă Casa Națională de Pensii Publice, reținând că dispozițiile art. 138 din Legea nr. 263/2010 nu stabilesc că intimata are deplina libertate în stabilirea valorii punctului de pensie prin aplicarea directă a textului art. 102 din lege, precum și în a impune Parlamentului, în evaluarea creșterilor corelate ale drepturilor de pensie în plată, bugetul fondului asigurărilor sociale. Administratorul bugetului asigurărilor sociale nu are prin lege - astfel cum corect a stabilit și instanța de fond - abilitarea de a determina ea însăși (așa cum pretinde reclamantul) printr-un calcul elementar, matematic, raportarea punctului de pensie la rata inflației și la câștigul salarial mediu brut realizat, aceste operațiuni fiind în atributul legislativului, înțeles în contextul dat de art. 138 din Constituția României.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 488 din C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs, s-a arătat că instanța nu a fost legal constituită, au fost depășite atribuțiile puterii judecătorești, nu au fost luate în seamă concluziile formulate de reclamant la termenul din 25 februarie 2021, nu s-a ținut seama de probele invocate de reclamant în susținerea pretențiilor sale, iar situația de fapt nu a fost corect stabilită, fiind încălcate prevederile art. 22 din C. proc. civ.

Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În speță, Curtea de apel, legal învestită cu soluționarea unui apel într-un litigiu de asigurări sociale, a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 potrivit căruia:

"Hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive" și art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., conform căruia:

"Sunt hotărâri definitive:[...] hotărârile date în apel, fără drept de recurs[...].

Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 din C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca atare de lege.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1649/AS din 27 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1649/AS din 27 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 aprilie 2022.