ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 926/2022

Ședința publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Curtea de apel București, secția a VI-a civilă, prin încheierea din 15 aprilie 2021, a respins, ca neîntemeiate, cererile de recuzare a doamnelor judecător A. și B., respectiv a doamnei grefier C., formulate de apelanta D. S.R.L., în dosarul ce are ca obiect apelul formulat de apelanta D. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2056/09.07.2020, și împotriva încheierii din 25.06.2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata S.C. E. S.A. prin lichidator F..

În motivare, s-a reținut că, referitor la art. 41 C. proc. civ., nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege, textul reglementând o situație de excepție, aceea a excluderii unui membru al completului de la judecarea cauzei, situație în care este de strictă interpretare. Prin urmare, articolul nu cuprinde și situația sesizării instanței cu o altă cale de atac formulată împotriva unei hotărâri cu privire la care instanța a soluționat o altă cale de atac, ci vorbește clar de existența unei incompatibilități absolute în situația în care judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluționat cauza nu poate judeca aceeași pricină în apel, recurs, contestație în anulare sau revizuire și nici după trimiterea spre rejudecare.

În ce privește motivul de recuzare întemeiat pe prevederile art. 42 din C. proc. civ., s-a constatat că, în speță, soluționarea unei cereri de apel în cadrul prezentului dosar de către membrii completului nu îi pun pe aceștia în situația de a fi bănuiți de prejudecăți sau atitudini părtinitoare în ce privește soluționarea apelului formulat de petentă, în contextul în care motivele de apel invocate nu sunt comune.

Astfel, deși invocă împrejurarea că instanța este chemată să se pronunțe asupra unor aspecte comune, criticate atât în primul apel cât și în cel de-al doilea, cu referire la nelegalitatea procesului-verbal de licitație din 12 septembrie 2019, se observă că motivele de nelegalitate ale acestui proces-verbal de licitație invocate sunt total diferite, petenta neindicând în concret care ar fi aceste motive comune asupra cărora instanța de apel ar fi chemată să se pronunțe, din analiza motivelor care se regăsesc în cele două cereri de apel, reținându-se că nu se evidențiază aspecte comune, astfel că nu se poate susține că instanța de apel s-a antepronunțat cu privire la motivele cu care este învestită în cea de a doua cerere de apel.

Imparțialitatea se definește drept lipsa oricărei prejudecăți sau atitudini părtinitoare, or analiza unor motive de apel, diferite de motivele de apel deduse în prezenta cauză, nu poate conduce la concluzia că instanța are o atitudine părtinitoare sau și-a format o opinie cu privire la cel de-al doilea apel dedus judecății, mai ales în contextul în care au fost deduse judecății contestații diferite, conexate prin prisma legăturii existente între cauze, întrucât privesc procedura de vânzare din cadrul insolvenței, însă, în judecarea apelurilor formulate, niciuna dintre apelante nu are calitate procesuală în calea de atac formulată de cealaltă apelantă.

Cu privire la acest aspect, trebuie remarcat că, în ce privește procesul-verbal de licitație din data de 12.09.2019, fiecare dintre cele două apelante a formulat propria contestație, pentru motive distincte, contestații care au fost conexate, iar apelurile vizează exact aceste motive, necomune, susținute în fața instanței de fond.

Curtea de apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 719/2021 din 21 aprilie 2021, a respins cererea de repunere în termen ca neîntemeiată, a admis excepția tardivității și a respins apelul formulat de D. S.R.L., ca tardiv formulat, reținându-se că sentința judecătorului sindic a fost publicată în B.P.I. la 26.08.2020, iar apelul a fost înaintat Tribunalului București la 15.02.2021 prin email, la aceeași dată fiind depus și la oficiul poștal, cu depășirea termenului legal de 30 de zile de la data publicării sentinței în B.P.I., partea nefăcând dovada că întârzierea în formularea apelului a fost determinată de motive temeinic justificate, pretinsele așteptări create de părții de citarea conform C. proc. civ. în fața altor completuri de judecată sau chiar a aceluiași complet, precum și de reflectarea, într-o parte a doctrinei și jurisprudenței, a opiniei sale asupra chestiunii de drept menționate neconstituind motive temeinic justificate.

Dimpotrivă, s-a apreciat că partea, în calitatea sa de profesionist, asistat de avocat, putea în mod rezonabil să cunoască existența în jurisprudența instanțelor a interpretării textelor de lege în sensul curgerii termenului de apel de la data publicării sentinței în B.P.I. și să acționeze în consecință pentru a evita depășirea termenului de apel; mai mult, la aprecierea temeiniciei motivelor invocate, alături de calitatea de profesionist a apelantei, s-a avut în vedere și faptul că apelanta a fost cea care a declanșat procedura judiciară, având calitatea de contestator, nefiind scuzabil dezinteresul manifestat pentru procedura judiciară pentru o perioadă de aproximativ 6 luni.

Împotriva acestor hotărâri, a declarat recurs D. S.R.L., solicitând admiterea acestuia, anularea/casarea încheierii recurate și schimbarea soluției pronunțate prin încheierea recurată în sensul admiterii cererii de recuzare, astfel cum a fost formulată, casarea deciziei nr. 719/2021 din 21.04.2021 și trimiterea acestui apel spre rejudecare unui alt complet de judecată, iar, în cazul admiterii cererii de recuzare, restituirea sumelor achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru pentru soluționarea cererii de recuzare, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs, s-a arătat că un complet din cadrul Curții de apel București, anume 12A al secției a VI-a, care a fost învestit cu apelul formulat de D. față de sentința nr. 2056/2020, s-a mai pronunțat deja cu privire la o cale de atac formulată de altă persoană, dar față de aceeași sentința nr. 2056/2020, atât cu privire la fondul cauzei, cât și cu privire la aspecte procedurale relevante și pentru soluționarea apelului formulat de D., rațiunea aplicabilității incompatibilității absolute menținându-se în situația de față pentru că legea nu face o distincție în sensul reținut de prima instanță. Judecătorii recuzați în prezenta cauză au "pronunțat o hotărâre prin care s-a soluționat cauza" (apelul declarat de ATAI împotriva hotărârii sentinței nr. 2056/2020), iar ulterior au fost chemați să judece "aceeași pricină" (apelul declarat de D. împotriva aceleiași sentințe).

Totodată, instanța s-a antepronuntat în judecarea apelului declarat de ATAI cu privire la declararea apelului de către D. S.R.L., antepronunțarea în cazul de față constând în faptul că instanța, în cadrul apelului declarat de ATAI, a analizat un aspect procedural care se impune a fi analizat și în cererea de apel declarat de D.. Refuzul completului recuzat de a completa cadrul procesual în apelul formulat de ATAI prin citarea societății, constatarea că G. (actuala D.) nu a formulat apel și respingerea pe fond a apelului ATAI (apel care viza soluțiile pronunțate cu privire la contestațiile subscrisei, precum și aspecte comune contestate atât de ATAI, cât și de D.) reprezintă o antepronunțare asupra aspectelor care au fost puse în discuție în legătură cu apelul formulat de D., unde a fost discutată și (i) necesitatea comunicării hotărârii instanței de fond către Societatea G. (actuala D.) și (ii) momentul de la care curgea termenul de apel.

Prin aceste considerente, practic, completul recuzat s-a antepronuntat cu privire la momentul de la care curgea termenul de apel pentru societatea D., respectiv același moment ca si pentru creditoarea ATAI (momentul publicării în B.P.I. a sentinței apelate, iar nu momentul comunicării conform C. proc. civ.). Raportat la faptul că D. are calitatea de terț față de procedura insolvenței (iar nu de participant la această procedură, astfel cum avea societatea ATAI), se impunea, potrivit legii, comunicarea sentinței de fond conform dispozițiilor C. proc. civ. și curgerea termenului de apel de la această comunicare. Or, prin Decizia nr. 719/2021 pronunțată de completul recuzat cu privire la apelul formulat de D. în dosarul nr. x/2019, acest complet si-a menținut părerea exprimată prin prima decizie. respingând ca tardiv apelul formulat de D. (și ca neîntemeiată cererea de repunere în termenul de apel) pe considerentul că termenul de apel curgea de la momentul publicării în B.P.I. a sentinței apelate.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Normele care reglementează incompatibilitatea absolută sunt de ordine publică și, întrucât conțin o restricție de drepturi, sunt de strictă interpretare și aplicare, astfel încât cazurile de incompatibilitate absolute nu pot fi extinse prin analogie și la alte situații.

Interpretarea pe care recurenta o face prin motivele de recurs art. 41 din C. proc. civ., anume judecătorii recuzați în prezenta cauză au pronunțat o hotărâre prin care s-a soluționat cauza (apelul declarat de ATAI împotriva hotărârii sentinței nr. 2056/2020), iar ulterior au fost chemați să judece aceeași pricină (apelul declarat de D. împotriva aceleiași sentințe) nu poate fi primită, raportat la situația de excepție instituită de acest text de lege; de asemenea, nu poate fi reținut motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 41 alin. (1) din C. proc. civ. în situația în care un judecător care a soluționat un apel declarat de o parte împotriva unei hotărâri este chemat să judece un alt apel declarat de o altă parte împotriva hotărârii ce a fost deja atacată prin intermediul primului apel.

Prin urmare, în mod corect s-a reținut compatibilitatea completului inițial învestit cu soluționarea apelului declarant de D. S.R.L..

Referitor la prevederile art. 42 din C. proc. civ., se reține că aceste norme sunt destinate înlăturării suspiciunilor de soluționare părtinitoare a pricinii și recunosc părții în proces posibilitatea de a solicita ca un alt judecător să se pronunțe asupra cererii sale, însă, din interpretarea prevederilor art. 124 alin. (2) din Constitutie si art. 2 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, reiese că în favoarea judecătorului operează prezumția de imparțialitate, astfel că partea care invocă prevederile legii procesuale sus-mentionate trebuie să facă dovada contrară acestei prezumții.

În cauză, însă, recurenta nu a făcut această dovadă, ipoteza art. 42 din C. proc. civ. neputând fi reținută câtă vreme magistrații au fost învestiți să soluționeze apelul unei alte părți, care pune în discuție aspecte diferite, recurenta neindicând expressis verbis care ar fi motivele comune asupra cărora ar fi cerut Curții să se pronunțe; instanța de apel care a pronunțat decizia nr. 48/2021 în apelul declarant de ATAI S.RL. s-a limitat la a soluționa cauza în limitele învestirii sale, așa cum acestea au fost stabilite prin apelul promovat, fără a analiza alte aspecte ale cauzei care nu au făcut obiectul apelului.

Mai mult, este de menționat faptul că cele două apeluri au fost respinse pe motive diferite (apelul ATAI ca fiind nefondat, iar apelul promovat de D. ca fiind tardiv). Prin urmare, nici sub acest aspect nu se poate reține antepronunțarea completului de judecată, în analizarea motivelor expuse în căile de atac promovate.

Celelalte aspecte invocate prin motivele de recurs nu atrag incidența în cauză a cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 din C. proc. civ., nefiind identificate elemente care să contureze o îndoială rezonabilă cu privire la lipsa de imparțialitate a magistraților în raport cu obiectul învestirii instanței de către recurentă.

În raport de cele mai sus reținute, Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, fără a da o interpretare greșită, anume prea extinsă sau prea restrânsă, calificarea juridică fiind în acord cu exigențele normelor de drept incidente.

Având în vedere considerentele ce preced, în baza dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de D. S.R.L. împotriva încheierii din 15 aprilie 2021 și a deciziei nr. 719/2021 din 21 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 aprilie 2022.