ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 895/2022

Ședința publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 6 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării apelurilor declarate de apelanții A. și de CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 102 din 11 ianuarie 2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul A. a declarat recurs.

În susținerea recursului declarat, recurentul-reclamant arată că solicită ca restituirea sumelor cu titlul de C.A.S.S. pe care pârâta le-a reținut din indemnizația acordată acestuia în conformitate cu prevederile Legii nr. 341/2004, începând cu anul 2015, să fie făcută cu respectarea solicitării din cererea de chemare în judecată, cât și a apelului declarat, solicitare care are la bază prevederile deciziei nr. 14 din 17 februarie 2020, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 513/16.06.2020, cât și a jurisprudenței în această materie.

Recurentul-reclamant susține că pârâta induce în eroare instanța prin necunoașterea vădită a calității sale confirmată prin certificatul anexat cererii de chemare în judecată și prin interpretarea eronată a prevederilor deciziei nr. 14/2020 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, cât și a termenului de prescripție de 5 ani prevăzut în Legea nr. 227/2015.

Precizează, de asemenea, recurentul-reclamant că la data de 29.04.2021 în Monitorul Oficial nr. 459 a fost promulgată completarea art. 107 din Legea nr. 263/2010 care prevede că termenul general de prescripție nu se aplică pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului la pensie a sumelor neplătite de către casa teritorială de pensii competentă.

Sub un ultim aspect, recurentul-reclamant menționează că data comunicării încheierii de suspendare reiese din înscrisurile anexate, iar solicitarea de judecare în lipsă se regăsește în cererea de chemare în judecată.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Analizând recursul declarat de recurentul-reclamant sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurentul-reclamant.

Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) statuând sancțiunea nulității pentru ipoteza în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a expus nicio critică de nelegalitate a încheierii recurate, argumentele sale vizând fondul cauzei. Simpla mențiune a recurentului-reclamant în sensul că solicitarea de judecare a cauzei în lipsă se regăsește în cererea de chemare în judecată nu reprezintă o critică de nelegalitate, suspendarea judecării apelurilor declarate în cauză fiind dispusă în raport de dispozițiile art. 242 alin. (1) C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligațiilor instituite în sarcina apelantului-reclamant și nu pentru lipsa părților.

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, cerințe care nu au fost respectate de către recurentul-reclamant.

Având în vedere cele reținute mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 6 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 6 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 aprilie 2022.