ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 883/2022

Ședința publică din data de 12 aprilie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Totodată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la substituirea tuturor garanțiilor colaterale personale formate de către asociații cedenți, reclamanți în prezenta cerere de chemare în judecată, respectiv de către dl. E. și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare pentru raporturi între profesioniști, pentru restituirea cu întârziere a sumelor vizate, de la data scadenței obligațiilor de restituire până la achitarea efectivă a acestor sume.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1270, art. 1350, art. 1516, art. 1527 și art. 1530 C. civ.

Reclamanții au formulat aceste pretenții și în temeiul contractului privind cesionarea părților sociale ale societății D. S.R.L. din 02.09.2020, încheiat între părți.

Prin sentința nr. 105 din 21.10.2021, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată de către pârât prin întâmpinare, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

În motivarea soluției, tribunalul a reținut că în cauză nu este incident art. 126 alin. (1) C. proc. civ. privind alegerea de competență, invocată de reclamanți, întrucât din prevederile art. 12 din contractul de cesiune nu rezultă în mod neechivoc care este societatea raportat la sediul căreia părțile contractante au dorit să stabilească competența de soluționare a neînțelegerilor născute din acest contract.

În consecință, tribunalul a stabilit competența instanței prin raportare la prevederile de drept comun, respectiv potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., la instanța în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul.

Prin sentința civilă nr. 7/C din 11 ianuarie 2022, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția de necompetență teritorială a instanței, invocată de reclamanți și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureș.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, s-a suspendat judecata cauzei și s-a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Instanța a reținut că la art. 12 din contractul de cesiune din 02.09.2020 părțile au prevăzut o clauză atributivă de competență, potrivit căreia, în situația în care soluționarea amiabilă nu este posibilă, litigiul va fi înaintat spre soluționare instanțelor competente de la sediul societății D. S.R.L.

Prin urmare, având în vedere că dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. privind alegerea de competență sunt norme speciale și derogatorii față de cele de drept comun prevăzute la art. 107 alin. (1) din același cod și că sediul social al societății D. S.R.L. este în Mun. Târnăveni, județ Mureș, instanța a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureș.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 9 martie 2022, sub același număr.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Specializat Mureș și Tribunalul Sibiu, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Specializat Mureș competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că în cauză conflictul privește competența teritorială de soluționare a litigiului.

În cauză, se reține că reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumelor nefolosite din suma reținută din prețul cesiunii părților sociale ale societății D. S.R.L. și la substituirea tuturor garanțiilor colaterale personale.

Reclamanții au formulat aceste pretenții invocând neîndeplinirea de către pârât a obligațiilor asumate prin contractul de cesiune a părților sociale ale societății D. S.R.L., încheiat între părți la 02.09.2020, instanța de judecată fiind astfel învestită să se pronunțe asupra unei acțiunii în răspundere contractuală.

Analizând contractul de cesiune de părți sociale din 02.09.2020, încheiat între părți, se constată că la art. 12 a fost prevăzută o clauză atributivă de competență, potrivit căreia, în situația în care soluționarea amiabilă nu este posibilă, litigiul privind interpretarea sau executarea obligațiilor contractuale va fi înaintat spre soluționare instanțelor competente după sediul societății.

Totodată, se reține că la art. 1.3 din același contract părțile au convenit ca societatea D. S.R.L. să fie denumită în contract "societatea".

Prin urmare, este cert că prin clauza atributivă de competență s-a stabilit în mod neechivoc competența instanțelor de la sediul societății D. S.R.L. pentru soluționarea litigiilor decurgând din contractul de cesiune de părți sociale încheiat la 02.09.2020.

Chiar dacă societatea D. S.R.L. nu este parte în litigiu, clauza atributivă de competență este aplicabilă în cauză, întrucât reprezintă voința părților contractante, care au ales ca orice diferend decurgând din contractul de cesiune de părți sociale să fie soluționat de instanțele de la sediul acesteia, din municipiul Târnăveni, județul Mureș.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că "părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă".

Prin urmare, regula stabilită la art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Întrucât competența de soluționare a litigiului nu este una exclusivă, clauza atributivă de competență stipulată de părți la art. 12 din contract privind instanțele din circumscripția sediului societății D. S.R.L. își produce efectele în cauză, în sensul prorogării competenței în favoarea instanței sesizate de reclamanți, alta decât cea la care se referă art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

Pe cale de consecință, fiind întrunite cerințele referitoare la prorogarea voluntară de competență potrivit prevederilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ. și având în vedere că sediul societății D. S.R.L. este în municipiul Târnăveni, județul Mureș, instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Specializat Mureș.

Față de considerentele anterior expuse, și prin raportare la dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 aprilie 2022.