ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 836/2022

HOTĂRÂRE

06.04.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 836/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 6 aprilie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Horezu la data de 14.01.2021, sub nr. dosar x/2021, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C., au solicitat anularea parțiala a contractului de credit de consum nr. x din 28.06.2007 încheiat cu D. S.A., in ce priveste: clauza implicita de risc valutar, clauza referitoare la dobânda variabila revizuibila semestrial prevazuta la art. 3.2 din contractul de credit si graficul de rambursare și clauza referitoare la comisionul de acordare prevăzută la art. 4 din contractul de credit. De asemenea au solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate de reclamanți cu titlu de clauza risc valutar, dobânda curenta revizuibila si comision de acordare împreuna cu dobânda legala penalizatoare in cuantum de 10,25% de la data plății acestora, conform art. 3, alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 (rata dobânzii de referință a BNR - 6,25% + 4 pct. procentuale = 10,25%), obligarea paratei C. S.A. la emiterea unui nou grafic de rambursare ca urmare a anularii clauzelor abuzive, având in vedere si sumele plătite de debitor pana la momentul emiterii graficului, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale, în raport de disp. art. 107 alin. (1) C. proc. civ. și art. 126 C. proc. civ., motivat de faptul că părțile au stipulat expres în contract ca litigiile să fie soluționate de instanțele de judecată competente din București.

Prin sentința civilă nr. 1916/2021 pronunțată la data de 7 decembrie 2021, Judecătoria Horezu a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În argumentarea acestei sentințe, instanța, a reținut în esență, că, potrivit art. 13 pct. 5 din contractul de împrumut încheiat la data de 28.06.2007 de către reclamant și pârât, orice litigiu dintre părți va fi soluționat de către instanțele de judecată competente din București.

În drept, în aplicarea art. 126 din C. proc. civ., instanța a apreciat că nașterea dreptului la despăgubiri este concomitentă perfectării contractului, aceasta fiind și rațiunea introducerii clauzei referitoare la alegerea de competență, astfel că trebuie reținută valabilitatea sa.

Reținând că părțile au convenit în scris, în cuprinsul contractului încheiat, că eventualele litigii vor fi soluționate de instanțele de judecată competente din București, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Horezu, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sector1 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 2030/2022 din 23 februarie 2022, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Horezu, a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia, în aplicarea dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 126 C. proc. civ.

Astfel, instanța a constatat că reclamanții A. și B. au înțeles să se prevaleze de calitatea de consumator, investind Judecătoria Horezu (instanța de la domiciliul consumatorilor-reclamanți) cu acțiunea în anularea clauzelor abuzive, însă, Judecătoria Horezu a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de către pârâtă, motivat de faptul că părțile au stipulat expres în contract la art. 13.5 ca litigiile să fie soluționate de instanțele de judecată competente din București.

Judecătoria Sectorului 1 București a considerat că nașterea dreptului la despăgubiri nu poate fi concomitentă cu data încheierii contractului, o astfel de interpretare golind practic de conținut dispozițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., care deschid posibilitatea derogării de la normele de competență prin convenția părților exclusiv, ca moment temporal, după nașterea dreptului la despăgubire.

Pentru aceste motive, instanța a considerat că devine inoperantă clauza atributivă de competență din contractul încheiat între părți, din moment ce, la data semnării acestuia, dreptul la despăgubire al reclamanților-consumatori nu era, în mod evident, născut, iar ulterior, după nașterea dreptului la despăgubire, nu a fost încheiată o convenție a părților în sensul alegerii de competență în favoarea instanțelor din București, astfel cum susține pârâta C. S.A.

Ca atare, instanța a conchis că pârâta nu se poate prevala în speță de clauza atributivă de competență inserată în contractul părților, câtă vreme aceasta a fost redactată la momentul încheierii contractului de credit, iar nu după nașterea dreptului la despăgubire, cum impune textul de lege în mod imperativ. În consecință, o asemenea prevedere este considerată nescrisă (inexistentă) în lumina prevederilor legale amintite și nu poate justifica alegerea instanței în a cărei circumscripție află sediul central al băncii pârâte.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Horezu competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se constată că acțiunea dedusă judecății are ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale inserate în contractul de credit de consum nr. x din 28.06.2007, litigiu ce face parte din materia protecției drepturilor consumatorilor.

Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 din C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă "instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Înalta Curte reține că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 din C. proc. civ.

Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opțiune susținută de art. 116 din C. proc. civ.

Mai mult decât atât, potrivit art. 126 alin. (2) din C. proc. civ. "În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă".

Ca atare, conform dispozițiilor art. 126 alin. (2) din C. proc. civ., clauza atributivă de competența prevăzută la art. 13 pct. . 5 din contract nu poate fi avută în vedere întrucât a fost stipulată anterior nașterii dreptului la despăgubire.

Înalta Curte reține că, din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, în materia protecției consumatorului (Cauza Océano Grupo Editorial S.A. v Roció Murciano Quintero), s-a stabilit că este inechitabil și mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanța de la sediul acestuia din urmă.

În consecință, nu se poate da eficiență unei clauze atributive de competență care, potrivit art. 126 alin. (2) din C. proc. civ., este considerată nescrisă, sancțiunea considerării ca nescrisă fiind asimilată unei nulități absolute și parțiale care operează de drept, iar opțiunea reclamanților a fost în sensul soluționării cauzei de instanța de la domiciliul lor, respectiv de Judecătoria Horezu.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Horezu.