ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.03.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 752/2022

HOTĂRÂRE
31.03.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 752/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 44/2009 din 06 octombrie 2009, pronunțată în dosarul nr. x/2007 a respins, ca nefondat, apelul comercial promovat de apelanta- reclamantă S.C. A. S.R.L. Onești împotriva sentinței civile nr. 1108 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. x/2007, în contradictoriu cu intimații- pârâți S.C. B. S.R.L. Onești-prin lichidator judiciar S.C. C. S.R.L. Piatra Neamț, S.C. D. S.R.L. Onești- prin lichidator judiciar E., S.C. F. S.R.L. Borzești și G..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, reclamanta S.C. A. S.R.L., Onești, la data de 25 noiembrie 2009.

La termenul de judecată din 3 februarie 2011, constatându-se că intimata- pârâtă S.C. F. S.R.L. Borzești a intrat în procedura insolvenței- dosar nr. x/2009 al Curții de Apel Bacău, în considerarea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, a fost dispusă suspendarea judecății recursului, măsură menținută prin încheierile din 21 aprilie 2016 și 22 martie 2018.

De la această dată și până în prezent nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, cauza rămânând în nelucrare din vina părților.

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, perimarea recursului de față pentru împlinirea termenului de perimare, de drept, prevăzut de lege, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul, având în vedere următoarele considerente:

Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., de la 1865, "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

(2) Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată."

Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 1 an.

Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei.

Înalta Curte constată că încheierea de ședință din data de 22 martie 2018, prin care s-a menținut măsura suspendării judecății recursului în cauză, dispusă prin încheierea de ședință din 3 februarie 2011, reprezintă ultimul act de procedură efectuat, de la această dată începând să curgă termenul de perimare de 1 an prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, termen care s-a împlinit la data de 22 martie 2019.

Deosebit de aceasta, Înalta Curte mai reține că sentința nr. 234 din 29 iunie 2020 a Tribunalului Bacău, pronunțată în dosarul nr. x/2009, prin care s-a dispus închiderea procedurii de faliment a debitoarei S.C. F. S.R.L. Borzești, a rămas irevocabilă, prin decizia nr. 431 din 15 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău.

Se constată și că părțile nu au formulat, înăuntrul termenului de perimare nicio cerere de redeschidere a procesului potrivit art. 249 C. proc. civ., și nu a fost făcută dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare, potrivit prevederilor art. 250 - 251 din C. proc. civ., de la 1865.

La data de 24 februarie 2022, a fost întocmit referatul cu propunerea de verificare și luare a măsurilor necesare, instanța stabilind termen la 31 martie 2022 în vederea discutării incidentului procedural al perimării, potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ.

Astfel fiind, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, se constată a fi cumulativ îndeplinite cerințele perimării în cauză, respectiv, pricina a rămas în nelucrare în tot timpul de la momentul suspendării (3 februarie 2011) și până la data repunerii pe rol (31 martie 2022), trecând, astfel, cu mult mai mult de 1 an, perioadă în care niciuna dintre părți nu a întreprins vreun demers pentru continuarea judecății.

Înalta Curte reține și faptul că în cauză nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 249 C. proc. civ. de la 1865, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă, și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată.

De asemenea, nu subzistă vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 250 C. proc. civ.

În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 1 an, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării de drept a recursului, potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (1) din C. proc. civ., de la 1865.

Constată perimat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. Onești împotriva deciziei nr. 44/2009 din 06 octombrie 2009, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-04-18
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 890/2024
a administratorului și să pună în vedere actualului administrator judiciar convocarea adunării creditorilor. Prin decizia nr. 191/2022 din 6 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și f
ÎCCJ 2022-06-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3697/2022
. S.R.L. Onești a declarat recurs, învederând recurenta că motivele de recurs vor fi formulate după comunicarea hotărârii pronunțate în apel. Calea de atac a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție de către Tribunalul Bacău, sec
ÎCCJ 2022-11-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5049/2022
Ședința publică din data de 1 noiembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fisc
ÎCCJ 2023-10-03
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1886/2023
încheierii din 21 aprilie 2021, de amânare a pronunțării și a sentinței civile nr. 367/2021, ambele pronunțate de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au formulat apel reclamanta A. S.R.L. prin lich
ÎCCJ 2023-04-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 985/2023
iunie 2021 pronunțată de Curtea de apel Bacău în dosarul nr. x/2018, a formulat contestație în anulare contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata SC. B. S.R.L. BACĂU, prin administrator C.. Prin încheierea din 13 septembrie 2021 pronu
Sursă