ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 742/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K. au chemat în judecată pe pârâtul L. și chemata în garanție S.C. M. S.A. prin lichidator Cabinet Individual de Insolvență N., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat acționarul majoritar al S.C. M. S.A., respectiv L., să plătească bugetului consolidat al statului ori administratorilor persoane fizice, care au plătit ori plătesc, debitul total în suma de 4.068.741,46 RON, debit cumulat stabilit de către instanțele judecătorești în sarcina reclamanților în calitate de angajați ai unor societăți administrate de L., precum și în sarcina altor persoane fizice care au fost obligate la plata unor astfel de sume.

Pârâtul L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.

O., P., Q., R. și S. au formulat cereri de intervenție în interes propriu prin care au solicitat obligarea pârâtului L. la plata unor sume de bani.

Prin sentința nr. 241/2017 din 22 februarie 2017, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă a admis excepția de necompetență funcțională și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I Civilă a Tribunalului Vâlcea.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă sub nr. x/2016*.

Prin încheierea de ședință din 29 mai 2017, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a S.C. M. S.A., a respins ca inadmisibile cererile de intervenție principală formulate de terții intervenienți O., P., Q. și R. și a luat act de împrejurarea că intervenientul S. nu mai stăruie în soluționarea cererii de intervenție formulate în cauză.

Prin precizarea depusă la filele x și urm. vol. I dosar secția I Civilă, reclamații A., B., D., C., E., K., G., H. și J. cu referire la aspectele cerute prin încheierea instanței din 26 iunie 2017 referitor la depunerea de către reclamanți a unor precizări scrise în care să detalieze pentru fiecare reclamant în parte prin ce s-a plătit fiecare sumă și momentul plății, cu atașarea înscrisurilor doveditoare, utile și pentru soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât, au solicitat instanței să constate că pentru toate debitele stabilite în numele reclamanților și consemnate la ANAF-Administratia Finanțelor Publice Vâlcea, la executorul judecătoresc T. și la Directia Economico-Financiara din cadrul Primăriei Rm. Valcea se face vinovat L. și pe cale de consecința acesta să fie obligat sa plătească către instituțiile menționate respectiv: ANAF-Administratia Finanțelor Publice Vâlcea, suma totala de 2.739.282 RON, Biroul executorului judecătoresc T. suma de 29.747.46 RON și Direcției Economico Financiare din cadrul Primăriei Rm. Valcea suma de 3.100 RON ce reprezintă cuantumul debitelor inițiale, înregistrate în dreptul reclamanților.

La termenul de la 21 octombrie 2019, pârâtul L. a invocat excepția autorității de lucru judecat, în baza dispozițiilor art. 432 C. proc. civ., în sensul în care hotărârea prin care au fost obligați reclamanții să plătească are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză.

Prin sentința civilă nr. 1502 din 2 decembrie 2019, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul L., a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul L. și a respins, ca fiind prescrisă, acțiunea așa cum a fost precizată de reclamanții B., pentru pretențiile în legătură cu S.C. U. S.A., C., D., E., F., G., pentru pretențiile în legătură cu S.C. V. S.A. și S.C. W. S.A., J. și K.; a respins acțiunea așa cum a fost precizată de reclamanții A., I., B., pentru pretențiile în legătură cu S.C. X. S.A., G., pentru pretențiile în legătură cu S.C. Y. S.A., S.C. Z. S.A., S.C. AA. S.A. și S.C. BB. S.A. și a luat act de renunțarea reclamantului H. la judecarea cererii.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A., fost administrator al S.C. CC. S.A., B., fost administrator al S.C. U. S.A. și S.C. X. S.A., C., fost administrator al S.C. DD. S.A. și S.C. EE. S.A., D., administrator al S.C. FF. S.A., S.C. GG. S.A., S.C. HH. S.A., E., fost administrator al S.C. W. S.A., G., fost administrator al S.C. V. S.A. și cenzor al S.C. W. S.A., J., fost administrator al S.C. II. S.A., S.C. JJ. S.A., S.C. EE. S.A. și K. și pârâtul L..

Reclamanții A., B., C., D., G., J., E. și K. au formulat completare la cererea de apel, precizând, în ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, că sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la dată când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât pagubă, cât și pe cel care răspunde de ea.

La 24 februarie 2020, B. a arătat că renunță la cererea privind pretențiile formulate cu referire la S.C. X. S.A..

La termenul de judecată de la 10 septembrie 2020, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a invocat excepția de nulitate a apelului formulat de pârâtul L. și excepția de netimbrare a apelului formulat de reclamantul B. în privința pretențiilor referitoare la activitatea S.C. X. S.A.

Prin decizia civilă nr. 395/A-COM din 24 septembrie 2020, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a anulat pentru lipsa semnăturii apelul formulat de pârâtul L., a anulat ca netimbrat apelul formulat de reclamantul B. în privința pretențiilor referitoare la activitatea S.C. X. S.A. a respins ca nefondat apelul declarat împotriva aceleiași sentințe de reclamanții A., C., D., E., G., J. și K..

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții J., C., B., D., A., G. și K., solicitând casarea deciziei atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenții-reclamanți arată că pârâtul L. este singurul vinovat de producerea prejudiciilor la plata cărora au fost obligați recurenții-reclamanți și că instanța de apel nu a respectat dispozițiile referitoare la prescripția dreptului material la acțiune. Mai arată că în cauză este incident art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 și că reclamanții au luat cunoștință de faptul că pârâtul L. este vinovat de producerea pagubei în cursul lunii mai 2016 când au luat cunoștință de sentințele penale pronunțate în dosarul nr. x/2005 și în dosarul nr. x/2012 prin care s-a reținut vinovăția lui L. cu privire la constituirea și administrarea unor firme prin care a fost tranzacționat patrimoniul fostului S.C. KK. S.A., motiv pentru care a fost condamnat la 8 ani de închisoare, iar pe latura civilă a fost obligat să plătească unor persoane sume de bani de care a beneficiat pe nedrept. Autorii căii de atac susțin că instanța de apel a considerat în mod greșit că deciziile pronunțate în cauzele penale nu influențează termenul de prescripție și că recurenții nu au fost părți în acele dosare. Menționează că nu sunt corect statuările instanței de apel în sensul că recurenții ar fi știut din momentul angajării răspunderii lor materiale ca administratori că pârâtul este răspunzător de producerea prejudiciului, acesta fiind administratorul de fapt. Apreciază că termenul de prescripție a început să curgă la data pronunțării deciziei penale nr. 1704 din 10 decembrie 2015 și că instanța de apel ar fi trebuit să analizeze cauza și din perspectiva art. 2523 C. civ.

Autorii căii de atac susțin că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și că cele consemnate sunt străine de natura cauzei.

Recurenții-reclamanți și-au întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Intimata-intervenientă O. a depus întâmpinare prin care a arătat că nu este răspunzătoare pentru debitul înregistrat pe numele său.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenții-reclamanți au depus puncte de vedere cu privire la raport prin care au arătat că susținerile din cererea de recurs se subsumează art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin încheierea din 2 februarie 2022, astfel cum a fost îndreptată, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenții-reclamanți J., C., B., D., A., G. și K. împotriva deciziei civile nr. 395/A-COM din 24 septembrie 2020 și s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului în ședință publică la 30 martie 2022.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Instanța supremă va înlătura criticile prin care se arată că decizia recurată nu este motivată întrucât instanța de apel a reținut în mod argumentat că, față de datele la care au fost pronunțate hotărârile judecătorești prin care recurenții-reclamanți au fost obligați la plata anumitor sume de bani (atât înainte, cât și după 1 octombrie 2011), se aplică atât dispozițiile Decretului nr. 167/1958, cât și cele ale Noului C. civ.. Analizând situația de fapt din această perspectivă, curtea de apel a reținut că "termenul de prescripție a început să curgă pentru fiecare dintre apelanții-reclamanți de la data la care le-au stabilite obligațiile prin hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii invocate, dată la care s-a era cunoscut atât prejudiciul, cât și persoana vinovată de producerea lui". Înalta Curte constată că decizia recurată conține o motivare logică și suficientă, care respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Instanța supremă nu va reține criticile prin care se arată că decizia conține o motivare străină de natura cauzei deoarece în cererea de apel au fost menționate dispozițiile art. 2528 C. civ. și ale art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, pe care curtea de apel le-a avut în vedere. Se constată că soluția de respingere a apelului formulat de reclamanți se sprijină atât pe situația concretă de fapt, analizată în considerentele deciziei recurate, cât și pe temeiul de drept indicat de părți prin cererea de chemare în judecată și cererea de apel. Ca urmare, instanța supremă apreciază că sunt îndeplinite exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât hotărârea nu cuprinde argumente străine de natura cauzei.

Criticile prin care recurenții-reclamanți susțin că instanța de apel nu a aplicat corect prevederile referitoare la prescripție dreptului material la acțiune vor fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia hotărârea va fi casată dacă au fost încălcate normele de drept material. Încălcarea poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Înalta Curte va înlătura criticile recurenților-reclamanți întrucât stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție este un aspect de fapt, în legătură cu care instanțele devolutive s-au pronunțat și au stabilit că hotărârile judecătorești prin care recurenții-reclamanți au fost obligați la plata sumelor pe care le solicită de la intimatul-pârât L. au fost pronunțate atât anterior datei de 1 octombrie 2011, data la care a intrat în vigoare Noul C. civ., cât și ulterior acestei date. Raportat la datele acestor hotărâri, fiecare din recurenții-reclamanți a cunoscut prejudiciul și persoana vinovată. Potrivit art. 6 alin. (4) C. civ., astfel cum a fost pus în aplicare de art. 201 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., "prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit." În mod corect a reținut curtea de apel aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 și a art. 2528 C. civ., în funcție de situația particulară a fiecărui recurent-reclamant, și a menținut soluția de respingere ca prescrisă a cererii de chemare în judecată, față de faptul că au trecut mai mult de 3 ani între data la care reclamanții au cunoscut prejudiciul și persoana responsabilă și data introducerii acțiunii.

Instanța supremă nu va analiza criticile prin care se arată că nu au fost avut în vedere înscrisurile și declarațiile de martor atunci când curtea de apel a reținut culpa comună a recurentului-reclamant A. și a intimatului-pârât L. sau când a apreciat asupra faptului că recurenții au cunoscut vinovăția lui L. deoarece acestea sunt aspecte de netemeinicie, pe care instanța de recurs nu le poate cenzura. Recursul este o cale extraordinară de atac prin care se examinează legalitatea deciziei și în cadrul căreia nu pot fi dezbătute chestiuni legate de situația de fapt sau de interpretarea probatoriului.

Instanța supremă constată că susținerile prin care se invocă încălcarea dispozițiilor art. 2523 și art. 2524-art. 2531 C. civ. sunt formulate omisso medio față de faptul că recurenții nu au supus aceste aspecte analizei instanței de apel. Aceste critici nu pot fi aduse în atenția instanței direct în recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți J., C., B., D., A., G. și K. împotriva deciziei civile nr. 395/A-COM din 24 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți J., C., B., D., A., G., K. împotriva deciziei civile nr. 395/A-COM din 24 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 martie 2022.