ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 739/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1994 din 21 iunie 2018 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis acțiunea formulată de către reclamantul A., obligând pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A. să plătească reclamantului suma de 3.814.768 RON cu titlu de contravaloare netă a componentei variabile din contractele de mandat nr. C 356 din 18 decembrie 2013 și nr. C 419 din 13 noiembrie 2014, precum și dobânda legală penalizatoare conform art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011 aferentă sumei menționate, calculată de la data scadenței fiecărei tranșe și până la data achitării efective, a obligat pârâta și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1958A din 21 noiembrie 2019 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței primei instanțe, obligând apelanta la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei din apel formulează recurs pârâta prin care solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei, iar în rejudecare respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin motivele de recurs se invocă de către recurentă o încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material a deciziei atacate, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În concret, recurenta a arătat că a încheiat cu intimatul două contracte de mandat, primul în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere, contract care a încetat la data de 9 aprilie 2014 urmare a numirii intimatului în funcția de președinte al Directoratului.

În această ultimă calitate a intimatului a fost încheiat cel de-al doilea contract de mandat la 13 noiembrie 2014, care a încetat la 31 mai 2017.

În acest context, recurenta arată că prin cele două mandate, conform art. 3.4 din primul contract și art. 3.3 din cel de-al doilea, s-a stabilit o componentă variabilă a remunerației conform prevederilor Anexei 1 pentru îndeplinirea criteriilor și obiectivelor de performanță aprobate de A.G.A., fiind prevăzute în Planul de Administrare și preluate în planul de management.

Sub acest aspect, recurenta apreciază că decizia din apel încalcă principiul libertății de voință exclusive statornicit de art. 1169 C. civ.

Astfel, se arată că intenția reală a părților la momentul aprobării și încheierii celor două contracte de mandat a fost aceea de a condiționa plata tuturor componentelor remunerației mandatarului de stabilirea limitelor generale ale remunerației conform recomandărilor Comitetului de Nominalizare și Remunerare.

Se mai arată că art. 13 din cele două contracte prevede faptul că acest act se completează cu orice alte prevederi legale incidente. Conform art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 elementele componentei variabile sunt interdependente, componente variabilă neputând fi decât una singură, indiferent de numărul elementelor sale componente.

A mai susținut recurenta că intimatul nu a dovedit îndeplinirea condițiilor pentru a beneficia de bonusul de performanță solicitat. Întrucât reclamantul nu a îndeplinit cumulativ cei trei indicatori de performanță în anii 2014, 2015 și 2016, acesta nu a primit și nu i se poate acorda acest bonus de performanță.

Se arată că instanța de apel nu a ținut cont de apărările sale prin care arăta faptul că se impune recalcularea proporțională a pachetului de certificate O.A.V.T. (Opțiuni pentru Acțiuni Virtuale Transelectrica) aferent primului contract de mandat cu numărul efectiv de zile lucrate în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere în perioada 30 mai 2013 - 9 mai 2014.

În plus, dincolo de nerealizarea indiciilor de performanță, SOCIETATEA TRANSELECTRICA S.A. a fost sancționată contravențional de către Agenția Națională de Reglementare în domeniul energiei, la acel moment intimatul aflându-se la conducerea companiei.

Dreptul de valorificare al certificatelor O.A.V.T. este dependent de îndeplinirea unor obligații asumate contractual de către intimat, respectiv îndeplinirea indicatorilor de performanță prin prisma cărora se cuantifica activitatea mandatarului, aspecte care nu au fost avute în vedere de instanța de apel.

Ca atare, consideră recurenta, este inadmisibil a se reține doar dreptul mandatarului de a încasa remunerația, câtă vreme obligația acestuia se dovedește a fi neîndeplinită.

În opinia recurentei, dacă s-ar admite că fiecare element al componentei variabile al remunerației este autonom, atunci mandatarii, în speță intimatul, ar putea urmări în exercitarea mandatului său doar propriile sale interese, iar nu pe cele ale TRANSELECTRICA astfel cum s-a obligat prin contractul de mandat.

Este greșită interpretarea instanței de apel, se mai arată, conform căreia prin Raportul Comitetului de Nominalizare și Remunerare din cadrul Consiliului de Supraveghere al C.N.T.E.E. "TRANSELECTRICA" S.A., s-ar recunoaște dreptul intimatului la bonusul de performanță, ca urmare a menționării în cuprinsul său a unor mențiuni cu privire la rentabilitatea acțiunilor și sumele la care ar avea dreptul.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului întrucât motivarea acestuia nu poate fi încadrată în niciuna dintre tezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care a fost comunicat părților.

În ședința din 2 februarie 2022, prin încheierea de la acea dată, a fost respinsă excepția nulității recursului, recursul fiind admis în principiu, fixându-se termen pentru examinarea acestuia în ședință publică.

Analizând motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Prezentul litigiu a fost generat de încheierea, a două contracte de mandat: Contractul nr. x din 18 decembrie 2013 în temeiul căruia intimatul a exercitat calitatea de membru în Consiliul de Supraveghere și Contractul nr. x din 13 noiembrie 2014 prin care a fost exercitată calitatea de membru al Directoratului de către același intimat.

Instanța de apel a stabilit că prin clauza 3.4 din primul contract, respectiv clauza 3.3 din cel de-al doilea contract, părțile au agreat că mandatarul va beneficia de o componentă variabilă a remunerației pentru îndeplinirea unor criterii și obiective de performanță, astfel cum au fost aprobate de Adunarea generală a acționarilor, prevăzute fiind în Planul de Administrare și preluate în planul de management.

Contractele de mandat au fost completate, în scopul reglementării mai riguroase a remunerației, cu Anexa nr. 1 în care părțile au stabilit că, suplimentar indemnizației fixe, mandatarul va avea dreptul la o remunerație în componentă variabilă (pct. 2 - 4), calculată în funcție de indicatorii de performanță stabiliți, precum și în funcție de totalul investițiilor asumate pentru fiecare an de mandat.

La pct. 3 din anexa 1 din cele două contracte de mandat este prevăzut un bonus de performanță în funcție de rentabilitatea acțiunilor TRANSELECTRICA, bonus pe care intimatul-reclamant l-a solicitat în prezenta cauză.

Acordarea acestui bonus de performanță nu este însă condiționată de îndeplinirea indicatorilor de performanță stabiliți la art. 3.4, ci exclusiv de rentabilitatea acțiunilor TRANSELECTRICA.

Instanța de apel a interpretat în mod corect voința reală a părților în sensul că bonusul de performanță de la pct. 3 din anexa 1 nu este condiționat de atingerea indicatorilor de performanță, dând astfel eficiență principiilor de interpretare a contractului, respectiv principiului libertății de voință statornicit de art. 1169 C. civ., precum și principiul forței obligatorii a contractului conform art. 1270 alin. (2) C. civ.

Trimiterile recurentei la dispozițiile art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 nu pot constitui un argument în sensul inexistenței dreptului intimatului la încasarea bonusului de performanță, textul de lege neconfirmând susținerile recurentei în sensul că legiuitorul a impus anumite modalități de remunerare, dimpotrivă, lasă la latitudinea părților modalitatea de stabilire a remunerației variabile.

Susținerile recurentei cu privire la neîndeplinirea de către intimat a celor trei indicatori de performanță (anul 2014, 2015 și 2016), în mod cumulativ, nu pot forma obiectul analizei câtă vreme, așa cum s-a reținut anterior, bonusul de performanță solicitat nefiind condiționat de realizarea acestor indicatori.

Nu vor fi analizate criticile cu privire la înscrisurile administrate în cauză, la valoarea lor probatorie, precum și afirmațiile referitoare la rapoartele Comitetului de Nominalizare și Remunerare din cadrul Consiliului de Supraveghere TRANSELECTRICA, acestea nefiind critici de nelegalitate în accepțiunea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Față de cele reținute mai sus, Înalta Curte apreciază că decizia atacată este legală, neputând fi reținută nicio încălcare ori aplicare greșită a normelor de drept material invocate în cauză de către recurentă, motiv pentru care, în temeiul art. 497 C. proc. civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) raportat la art. 451 alin. (1) C. proc. civ. va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimat reprezentând onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A. împotriva deciziei civile nr. 1958A din 21 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 13.466,83 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 martie 2022.