ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 699/2022

Ședința publică din data de 24 martie 2022

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 18 mai 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții S.C. B. S.R.L., C. și D. solicitând instanței:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 132 și art. 195 din Legea 31/1990, art. 803 și urm. C. proc. civ.

La 6 iulie 2014 reclamanta a depus cerere precizatoare la cererea de chemare în judecată prin care a solicitat instanței de judecată următoarele:

Pârâta B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat în principal: excepția autorității de lucru judecat, excepția lipsei calității de reprezentant legal a societății A., excepția lipsei de interes a reclamantei, și în subsidiar, pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiata.

Prin sentința civilă nr. 6536 din 19 decembrie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei calității de reprezentant a reclamantei. În raport cu această soluție tribunalul a apreciat că nu se mai impune analizarea excepțiilor autorității de lucru judecat și a lipsei de interes, sens în care a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., C. și D..

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 628 din 30 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 6536 din 19 decembrie 2016, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, pe care a anulat-o în tot, în sensul respingerii ca neîntemeiate a excepției lipsei dovezii calității de reprezentant legal, fiind cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului București la 5 mai 2017.

Prin încheierea din 21 iunie 2017, instanța a luat act că pârâta B. S.R.L. a renunțat la excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei de interes, fiind suspendată judecata cauzei în baza art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA.

Tribunalului București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 335 din 13 februarie 2019 a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L., C. și D..

A constatat nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților pârâtei B. S.R.L. nr. 1 din data de 24.11.2011.

A constatat nulitatea absolută parțială a Contractului de cesiune de părți sociale încheiat în baza Hotărârii Adunării Generale a Asociaților pârâtei B. S.R.L. nr. 1 din data de 24.11.2011, în privința cesiunii părților sociale dintre A. și C..

A constatat nulitatea absolută a Actului constitutiv al pârâtei B. S.R.L. actualizat la data de 28.11.2011.

A repus părțile în situația anterioară adoptării Hotărârii Adunării Generale a Asociaților pârâtei B. S.R.L. nr. 1 din data de 24.11.2011

A dispus menționarea în registrul comerțului și publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a prezentei hotărâri judecătorești la data rămânerii sale definitive.

Împotriva acestei sentințe, au formulat apel pârâți S.C. B. S.R.L. și C..

Prin încheierea din 14 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admisă excepția tardivității și a constatat decăderea intervenientului E. din dreptul de a formula cerere de intervenție principală, în fața instanței de apel.

A încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de S.C. F. S.R.L..

A respins ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată de G., care poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

S-a luat act de recursul declarat de terțul intervenient G.., prin avocat, în ședință publică, împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție.

A constatat că judecata este suspendată de drept, în temeiul art. 64 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului.

A dispus comunicarea încheierii părților și terților intervenienți S.C. F. S.R.L. și E..

A dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării recursului declarat de terțul intervenient G..

Împotriva acestei soluții a mai formulat recurs și recurentul E..

Motivele de casare privind recursul declarat de recurentul E..

Prin cererea de recurs formulată de recurentul E., întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii atacate în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de intervenție principală și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar în rejudecare să fie modificată în parte încheierea atacată, în sensul încuviințării în principiu a intervenției voluntare principale.

Sub un prim aspect, recurentul, susține motivele privind admisibilitatea căii de atac a recursului împotriva soluției de respingere a cererii de intervenție de către instanța de apel.

În continuare, acesta arată modul eronat în care instanța de recurs a admis în mod greșit excepția tardivității, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 62 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

În acest sens, arată că instanța a admis în mod greșit această excepție, după ce a respins atât cererea sa de amânare a cauzei din motive medicale, fără ca acesta să fie citat și fără a acorda cuvântul reprezentantului său convențional, încălcându-se astfel și dispozițiile art. 64 alin. (2) C. proc. civ.

În acest context, se arată că viziunea instanței de apel este profund greșită, întrucât lipsa unui acord putea conduce la respingerea ca inadmisibilă a intervenției recurentului, nicidecum la sancțiunea decăderii din dreptul a formula cererea de intervenție.

Cu alte cuvinte, limita temporală ține de admisibilitatea în principiu a cererii, aspect redat și de doctrina de specialitate.

Totodată, se precizează că o eventuală tardivitate ar fi putut fi apreciată prin raportare momentul închiderii dezbaterilor pe fondul apelului.

Astfel, în doctrină, s-a apreciat că "întrucât prevederile art. 62 alin. (3) C. proc. civ. nu fac referire la momentul până la care se poate formula cererea de intervenție în etapa procesuală a apelului, se vor aplica prin similitudine dispozițiile art. 62 alin. (2) C. proc. civ. momentul fiind corespunzător închiderii dezbaterilor asupra fondului căii de atac", iar în speță, recurentul a formulat cererea anterior închiderii dezbaterilor în fond, astfel că nu aceasta nu putea fi respinsă ca tardivă.

Într-o altă critică, se susține că instanța nu a ascultat intervenientul înainte de a pronunța o soluție cu privire la cererea de intervenție, instanța încălcând astfel dispozițiile art. 64 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, "după ascultarea intervenientului și a părților, instanța se va pronunța asupra admisibilității în principiu a intervenției, printr-o încheiere motivată".

Prin urmare, intenția legiuitorului a fost ca intervenientul să fie ascultat asupra cererii sale de intervenție fie principală/fie accesorie, fie asupra admisibilității în principiu/fie asupra altor aspecte invocate cu privire la aceasta, or, recurentul trebuia ascultat asupra excepției tardivității (chiar dacă nu avea la acel moment calitatea de parte), întrucât această excepție viza cererea intervenientului.

Pentru aceste considerente, recurentul se consideră îndreptățit să solicite admiterea recursului, casarea în parte a încheierii recurate în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de intervenție principală și trimiterea spre rejudecare instanței de apel, iar în rejudecare, solicită modificarea în parte a încheierii atacate, în sensul încuviințării în principiu a intervenției voluntare principale formulate de recurent.

Motivele de casare privind recursul declarat de recurenta G..

Prin cererea de recurs formulată de recurenta G., întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii atacate și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru continuarea judecății.

În argumentarea memoriului de recurs, se susține că cererea de intervenție accesorie formulată este admisibilă, fiind întrunite condițiile legale, astfel cum sunt precizate în cuprinsul dispozițiilor art. 61 și urm. C. proc. civ., în sensul că orice parte poate interveni într-un proces, care se judecă între părțile originare și care justifică un interes, față de formularea unei asemenea cereri.

Potrivit art. 61 alin. (1) C. proc. civ.. "oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare", iar potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (3) C. proc. civ. "intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți".

Astfel, din reglementările evocate, se desprind cerințele esențiale ale intervenției accesorii, ce trebuie să subziste în oricare dintre formele acesteia și anume: existența unui proces în curs de desfășurare, inițiativa introducerii în proces a terțului trebuie să aparțină acestuia, invocarea de către terț a unui interes propriu și, de principiu, lipsa calității de parte originară a terțului intervenient.

Așadar, în cazul cererii de intervenție accesorie, recurenta trebuia să justifice un interes, care constă în apărarea unui drept sau interes propriu, suplimentar dreptului părții în folosul căruia intervine.

Pentru a respinge cererea de intervenție accesorie, instanța a reținut în mod greșit că condiția interesului personal nu ar fi îndeplinită, respectiv că nu ar rezulta consecințele pe care le-ar avea soluția din apel asupra sa și că din calitatea de depozitar al actelor înregistrate și eventuala nevalabilitate a acestora nu s-ar justifica un interes personal.

Cu alte cuvinte, interesul intervenientei rezultă din faptul că în prezenta cauză sunt înregistrate înscrisuri emise de aceasta (împuternicirea din 17 noiembrie 2011 care a stat la baza adoptării altor acte și a căror legalitate este contestată), sens în care, soluția ce se va pronunța în prezenta cauză, referitoare la valabilitatea acestor documente, are o influență și asupra intereselor G..

De asemenea, se arată că au fost înregistrate toate documentele referitoare la A., în deplină concordanță cu legislația Republicii Seychells, inclusiv împuternicirea/mandatul dată de această companie apelantului C..

Consideră recurenta, că trebuie avută în vedere și existența unui interes preventiv cu privire la menținerea valabilității înscrisului (împuternicirea), întrucât există o cauză civilă înregistrată pe rolul Curții Supreme din Republica Seychells, prin care se urmărește, printre altele, tragerea sa la răspundere în legătura cu intimata A. și, ca atare, interesul recurentei în prezenta cauză subzistă prin raportare la dispozițiile C. proc. civ.

Pe lângă îndeplinirea condiției interesului în prezenta cauză, se arată că sunt îndeplinite și celelalte condiții pentru ca recurenta să poată interveni în cauză, neexistând astfel un text de lege care să limiteze în mod expres sfera acesteia, cu excepția situației în care ar fi vorba de un litigiu de natură strict personală, fapt ce nu există în prezenta cauză.

Prin urmare, recurenta consideră că a dovedit existența unui interes legitim pentru a intervenit în prezenta cauză, pentru a-și apăra propriile interese, având un scop similar cu cel al părților în favoarea cărora a formulat cererea de intervenție accesorie.

Dispozițiile art. 174 alin. (1) C. proc. civ. reprezintă dreptul comun în materia actelor de procedură, vizând o singură ipoteza de nulitate, încălcarea normelor de procedură fiind condiționată de existența unei vătămări, astfel că, prin respingerea cererii de intervenție accesorie, drepturile recurentei au suferit o vătămare ce nu poate fi acoperită, decât prin admiterea recursului, casarea în parte a încheierii atacate și continuarea procesului de către instanța de apel.

Pe fondul cauzei, se arată că prin împuternicirea din 17 noiembrie 2011, apelantul C. a fost împuternicit de către A. să efectueze orice fel de formalități pentru și în numele acestei societăți. Trebuie precizat că împuternicirea a fost emisă în Republica Seychells, sens în care condițiile de legalitate a acesteia intră sub incidența legilor din această țară.

De asemenea, această împuternicire, raportat la dispozițiile legale existente în Republica Seychelles, îi dă dreptul apelantului C. să desfășoare orice fel de activitate, inclusiv participarea la Adunarea Generală a Asociaților din cadrul B. S.R.L. sau să semneze acte prin care se pot transfera părți sociale ale acestei societăți.

Prin prisma acestor considerente, recurenta consideră că în mod nelegal Tribunalul București a considerat că, apelantul C. ar fi depășit limitele mandatului său, raportându-se la legislația Statului Român, fără a ține cont de legile Republicii Seychelles, incidente cu privire la interpretarea drepturilor și obligațiilor menționate în împuternicirea emisă la 17 noiembrie 2011.

Prin urmare, atâta timp cât împuternicirea evocată respectă legislația Republicii Seychelles, nefiind anulată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, toate actele înregistrate de recurentă se bucură de prezumția de legalitate, motiv pentru care apelantul C. a acționat în limitele mandatului primit și a dispozițiilor legale.

In opinia recurentei, interpretarea, valabilitatea și efectele împuternicirii din 17 noiembrie 2011 trebuie să se facă prin raportare la dispozițiile legale ale Republicii Seychells.

Astfel, în conformitate cu art. 6 din cuprinsul împuternicirii emise la 17 noiembrie 2011, apelantul C. a fost împuternicit de către A. să efectueze următoarele operațiuni:

"Să cumpere și să vândă, să comercializeze sau să negocieze orice contract cu privire la activele sau proprietatea Mandantului (inclusiv, dar fără a se limita la acțiuni/părți sociale... în numele și reprezentarea Mandantului ... să convină asupra termenilor și să execute în numele și reprezentarea Mandantului orice contract sau alte documente necesare pe care Mandantul le consideră adecvate sau necesare pentru îndeplinirea acestui Mandat".

În acest sens, se arată că acest tip de împuternicire este uzuală în relațiile comerciale privind societățile offshore din Republica Seychells.

Astfel, A. nu poate invoca lipsa unui mandat al apelantului C. pentru dobândirea acțiunilor, în condițiile în care toate actele și hotărârile adunării generale au fost semnate de către Agentul Societății, în baza împuternicirilor eliberate în aceeași formă și cu același conținut, ca și împuternicirea eliberată acestuia apelant.

Totodată, precizează faptul că împuternicirea din 17 noiembrie 2011 nu a fost prima și nici ultima emisă de către A. și niciodată, reprezentanții acestei societăți, nu au contestat conținutul mandatului și nici modul de a-și desfășura astfel activitatea.

Prin întâmpinarea depusă, la 14 martie 2022, intimatul D. a solicitat respingerea recursului formulat de G. (Seychelles) împotriva încheierii de respingere a cererii de intervenție accesorie în principal, ca nul și, în subsidiar, ca nefundat. În ceea ce privește recursul declarat de E., solicită în principal, respingerea acestuia ca inadmisibil și, în subsidiar, ca nefondat.

Prin întâmpinările depuse, la 16 martie 2022, intimatul C. a solicitat admiterea recursurilor declarate de recurentul E. și de recurenta G., astfel cum au fost formulate în scris și depuse la dosarul cauzei.

Prin întâmpinarea depusă, la 16 martie 2022, intimata A. a solicitat respingerea recursului formulat de G. (Seychelles) ca neîntemeiat, iar cu privire la recursul formulat de E. a solicitat respingerea acestuia, în principal, ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca neîntemeiat.

În ceea ce privește excepția nulității recursului recurentei G. (SEYCHELLES), invocată de intimatul D. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este nefondată, urmând a dispune respingerea acesteia, întrucât în memoriul de recurs recurenta a indicat motivele de nelegalitate ce vizează încheierea atacată, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la art. 61 și art. 174 C. proc. civ., iar dezvoltarea acestora din perspectiva dispozițiilor evocate permit analizarea acestuia, în condițiile art. 488 C. proc. civ.

Referitor la excepția inadmisibilității, invocată de intimata A. cu privire la recursul formulat de E., Înalta Curte urmează a o respinge, în raport de dispozițiile art. 64 alin. (4) C. proc. civ. și soluția pronunțată asupra cererii acestuia de intervenție, care a fost motivată, în esență, prin neîndeplinirea unei cerințe de admisibilitate pentru introducerea unui terț într-un proces pendinte, în raport de care subiectul procesual nu mai are un alt remediu decât cel de față.

Recursul formulat de E..

Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția lipsei de interes a recurentului E. în promovarea prezentului recurs, astfel încât, urmează să analizeze calea extraordinară de atac, din această perspectivă.

Astfel, printre condițiile ce se cer întrunite cumulativ pentru a fi parte în proces - alături de calitatea procesuală, capacitatea procesuală și afirmarea unui drept pentru realizarea căruia calea justiției este obligatorie - se numără și interesul.

Prin interes se înțelege folosul material sau moral pe care-l urmărește cel ce pornește acțiunea sau săvârșește un act procedural. Acesta trebuie să fie legitim - în legătură cu pretenția formulată - personal și direct - folosul practic trebuie să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală - născut și actual - partea s-ar expune la un prejudiciu dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune.

Excepția lipsei de interes este un mijloc procedural de apărare prin care se invocă lipsa interesului sau a uneia din cerințele acestuia cu privire la cererea de chemare în judecată sau la alt mijloc procedural ce intră în conținutul acțiunii civile, respectiv cereri, exercitarea căilor de atac, executarea silită.

Această excepție vizează fie inexistența interesului, fie cazul în care interesul nu îndeplinește cerințele evocate, fiind o excepție de fond absolută și peremptorie ce poate fi invocată și de instanță din oficiu.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.

Cerința interesului de a fi actual trebuie îndeplinită pe întreaga durată a raportului juridic de drept procesual.

Conform art. 458 C. proc. civ.:

"Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes (…)".

În raport cu cele evocate, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de recurentul E. nu poate fi primită, fiind lipsită de interes, în contextul în care acesta nu justifică un interes personal pentru a interveni în prezenta cauză și că nu rezultă consecințele pe care le-ar avea soluția ce va fi pronunțată în cauză în ceea ce privește drepturile personale ale acestuia.

Din chiar susținerile recurentului din cadrul memoriului de recurs, se constată că acesta afirmă că cererea de intervenție se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă, iar nu ca tardivă. În acest context, demersul judiciar de față apare ca lipsit de interes, nefiind urmărită o finalitate practică de vreme ce soluția propusă ar fi fost tot respingere a cererii de intervenție.

În consecință, interesul promovării recursului de către recurentul E. nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, în sensul că nu este actual, acesta nejustificând un interes în exercitarea căii extraordinare de atac.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că în prezent recursul nu mai aduce niciun folos practic recurentului, motiv pentru care va admite excepția lipsei de interes și, pe cale de consecință, va respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurentul E. împotriva încheierii din 14 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Recursul declarat de recurenta G..

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că, pentru a respinge ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie, instanța a reținut în mod greșit că condiția interesului personal nu ar fi îndeplinită, respectiv că nu ar rezulta consecințele pe care le-ar avea soluția din apel asupra sa și că din calitatea de depozitar al actelor înregistrate și eventuala nevalabilitate a acestora nu s-ar justifica un interes personal, însă recurenta consideră că a dovedit existența unui interes legitim pentru a intervenit în prezenta cauză, pentru a-și apăra propriile interese, având un scop similar cu cel al părților în favoarea cărora a formulat cererea de intervenție accesorie.

Aceste critici sunt nefondate, urmând a fi respinse, în considerarea următoarelor argumente:

Din analiza recursului G. se constată că terțul pretinde că interesul său ar fi unul de natură preventivă, sens în care soluția instanței de apel ar cuprinde analiza valabilității actelor înregistrate de acesta în Seychelles și ar produce consecințe într-un litigiu ce se desfășoară în Seychelles privind atragerea răspunderii pentru înregistrarea acestor acte, însă în mod corect, instanța de apel a reținut că simpla calitate a terțului de depozitar al registrului nu justifică un interes în a participa în cauză în calitate de intervenient accesoriu.

De asemenea, se constată că obiectul litigiului din dosarul pendinte nu privește vreun act emis de G., de fapt recurenta nici nu pretinde că ar fi emis vreun act ce s-ar afla în discuție în acest dosar, astfel că interesul alegat nu există și oricum nu este unul născut și actual, de asemenea nu s-au argumentat care ar fi consecințele concrete asupra litigiului la care face referire.

În acest context se observă faptul că acțiunea de care se prevalează terțul nu are nicio legătură cu dosarul aflat pe rolul Curții de Apel București, nici cu procura din 17 noiembrie 2011 de care s-a prevalat intimatul C. și prin urmare, acel dosar nu va fi afectat în nici un fel de soluția care se va pronunța asupra valabilității procurii în cauză.

Astfel că, drepturile terțului nu sunt în nici un mod afectate de soluția ce ar urma să se pronunțe în cauza de față și astfel acesta nu ar obține un folos pentru sine în procesul în care a formulat cererea de intervenție. Drept urmare, terțul nu urmărește să preîntâmpine pronunțarea unei hotărâri care ar fi susceptibilă să creeze o situație de natură a compromite propriile drepturi, astfel că interesul alegat este unul eventual.

În speță, terțul G. nu a justificat un interes propriu raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, iar simpla împrejurare că în dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri care au fost formulate în numele recurentei și, de asemenea, că societatea a intermediat operațiuni comerciale într-un strat străin pentru una dintre părțile din litigiu nu poate constitui un motiv întemeiat care să justifice un interes propriu pentru intervenirea în acest proces.

Așadar, interesul invocat nu este personal, intervenientul înțelegând să sprijine interesul părții adverse celei pentru care a acționat în raporturile deduse judecății, context în care, instanța de apel, raportat la obiectul litigiului și finalitatea lui concretă, în mod corect a constatat că titularul cererii de intervenție accesorie nu are un interes personal și direct în soluționarea prezentului dosar.

Cu referire la susținerile recurentei, ce vizează apărări pe fondul cauzei, se constată că sunt irelevante în cadrul acestei proceduri incidentale ce privește exclusiv analiza admisibilității cererii de intervenție, astfel că acestea nu vor fi analizate din perspectiva evocată de recurentă.

Astfel, din perspectiva cerințelor impuse de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului.

Referitor la cererea intimatului D. privind obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Intimatul D. a solicitat obligarea recurenților la plata sumei de 2.500 RON, cu titlu de onorariu avocațial, dovedit prin înscrisurile existente la paginile 85-86 din dosar.

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil și în recurs, instanța supremă, constatând îndeplinite cerințele art. 452 și pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenții să plătească intimatului D. suma de 2.500 RON, reprezentând onorariu avocațial.

În considerarea celor ce preced și în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta G. (SEYCHELLES) împotriva încheierii din 14 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și va obliga recurenții la plata sumei de 2.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea intimatului D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului declarat de recurentul E..

Respinge excepția nulității recursului declarat de recurenta G. (SEYCHELLES).

Admite excepția lipsei de interes a recursului declarat de recurentul E..

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurentul E. împotriva încheierii din 14 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimații F. S.R.L., C., A., B. S.R.L. și D..

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta G. (SEYCHELLES) împotriva aceleiași încheierii.

Obligă recurenții la plata sumei de 2.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului D..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2022.