ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 693/2022

Ședința publică din data de 17 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă la 4 mai 2021 sub dosar nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. - în calitate de deținător al arhivelor fostului angajator S.C. Matizol S.A., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate că a muncit în condiții grele de muncă ce trebuie încadrate în grupa I, conform Ordinului nr. 50/1990 și a altor acte normative conexe și să fie obligată pârâta la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că trebuia să beneficieze de drepturile mai sus-menționate.

Prin sentința civilă nr. 3155 din 14 decembrie 2021 Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, potrivit cărora, cererile referitoare la cauzele reprezentând conflicte de muncă, se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, iar potrivit art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În acest context, s-a reținut că la fila x se regăsește fotocopia cărții de identitate a reclamantei, din care rezultă că domiciliul acesteia este în județul Botoșani, comuna Mihălășeni, sat Păun, str. x, având mențiunea că are stabilită reședința în municipiul Ploiești până pe data de 28 martie 2022.

În acest sens, s-a reținut că spre deosebire de art. 269 Codul muncii, art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabilește competența alternativă între sediul angajatorului (pârât) și domiciliul reclamantului, reședința nemaireprezentând criteriu pentru atribuirea competenței.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 30 decembrie 2021.

Prin sentința civilă nr. 80 din 19 ianuarie 2022, Tribunalul Botoșani, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Prahova, secția I civilă, reținând în acest sens incidența prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, care stabilește un caz de competență teritorială exclusivă.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Prahova, secția I civilă și Tribunalul Botoșani, secția I civilă s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 3 martie 2022, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între secțiile care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Prahova, secția I civilă.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate, Înalta Curte constată că reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. - în calitate de deținător al arhivelor fostului angajator S.C. Matizol S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate că a muncit în condiții grele de muncă corespunzătoare încadrării în grupa I de muncă, conform Ordinului nr. 50/1990 și a altor acte normative conexe, precum și să oblige pârâta la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că trebuia să beneficieze de drepturile evocate.

Astfel, instanța competentă teritorial în soluționarea cererii reclamantei A. se stabilește conform legii speciale, iar nu potrivit C. proc. civ., respectiv conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii, care stabilește un caz de competență teritorială exclusivă după cum urmează:,,(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.’’

Prin urmare, în speță este vorba despre o necompetență de ordine publică conform art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.:

"(2) necompetența este de ordine publică: 3. în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura’’, ceea ce permite invocarea acesteia și de către judecător potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:, necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

În speță, conform dovezii de la dosar, la data introducerii acțiunii pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta avea stabilită reședința în municipiul Ploiești, Aleea x, jud. Prahova, context în care se reține că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea reclamantei A. este Tribunalul Prahova, secția I civilă - conflicte de muncă și asigurări sociale, în circumscripția căreia își are reședința petenta.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și față de dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Prahova, secția I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2022.