ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 621/2022

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Prin cererea înregistrată la 25 iunie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2019, reclamantul A. în calitate de administrator al societății B. S.R.L. București a chemat în judecată pe Oficiul Național al Registrului Comerțului, solicitând să se constate încălcarea dreptului procesual al părții, de a-i fi soluționată cererea depusă la Biroul Unic al ORC-TB sub nr. x/23.07.2018 de radiere din Registrul Comerțului, atât a erorii materiale comise la înmatriculare, privind limitarea la doi ani a exercitării funcției de administrator, cât și a mențiunilor privind dizolvarea ilegală a recurentei, cerere fondată pe corectarea erorii de către Tribunalul București prin încheierea din 10 mai 2012, în dosarul x/2012 privind admiterea contestației la executare a H. 19450/2011, și întemeiată pe procedura din Legea 26/1990 [art. 25; (5) "Oficiul registrului comerțului va efectua radierea. În acest scop, instanța va comunica oficiului registrului comerțului hotărârea judecătoreasca, în copie legalizată, cu mențiunea rămânerii irevocabile", coroborat cu Directiva 2009/101/CE, art. 3: (7) "în cazul unei neconcordanțe între cele publicate și conținutul dosarului, textul care a făcut obiectul unei publicări nu poate fi opus terților": art. 10: (2) "Limitările competențelor conferite organelor societății conform statutului sau prin decizie a organelor competente nu sunt opozabile terților, chiar dacă au fost publicate". Totodată, casarea deciziei civile nr. 368/R/2018 a Curții de Apel București, pe motivele de nelegalitate prevăzute de lege, constatarea nulității absolute a Certificatul constatator nr. x din 20 iulie 2018, cerere fondată pe conținutul mai multor informații dăunătoare microîntreprinderii ETC, inclusiv că s-ar afla în stare de "dizolvare judiciară" începând din februarie 2018, bazat pe hotărâri judecătorești contradictorii care încalcă autoritatea lucrului judecat la 10 mai 2012, in dosarul instanței de executare nr. x/2012.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului.

Prin sentința civilă nr. 1201 din 21 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată și precizată formulată de reclamantul A. în calitate de administrator al societății B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul și OFICIUL REGISTRUL COMERTULUI DE PE LANGA TRIBUNALUL București, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1201 din 21 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a declarat apel reclamantul A., în calitate de administrator al societății B. S.R.L. București, solicitând admiterea cererii de apel, anularea sentinței atacate, în baza excepției de nelegalitate de ordine publică, prin încălcarea autorității de lucru judecat în prima teză a dispozitivului Hotărârii - încheiere executorie din 10 mai 2021, dată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2012, pronunțată pe procedura prevăzută de legiuitor la art. 25 din Legea nr. 26/1990.

Prin decizia civilă nr. 1239/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă B. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 1201 din 21 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-pârât OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 1239/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, societatea B. S.R.L. a declarat recurs.

După o scurtă prezentare vizând obiectului acțiunii deduse judecății și "lista probelor care fondează recursul", recurenta susține, în esență, că prin hotărârea atacată, fără invocarea elementelor de drept obligatorii din dreptul intern și comunitar, incidente cauzei, instanța de judecată a încălcat normele de procedură prevăzute de legiuitor la art. 4 C. proc. civ. și în Legea nr 31/1990, art. 197 alin. (4) și art. 229 alin. (1), care ocrotesc un interes public definit în principiile Constituției, cât și în dreptul Uniunii Europene, ca fiind dreptul fundamental la libertatea de a desfășura o activitate științifică bazată pe libera inițiativă.

În opinia recurentei, nerespectarea normelor menționate atrage sancțiu­nea nulității absolute, conform art. 174 alin. (2) și art. 178 coroborat cu art. 246 alin. (1) și art. 247 C. proc. civ.

Mai arată că respingerea apelului s-a bazat atât pe o eroare materială contrară legii și realității exprimate în Certificatul constatator din 15 noiembrie 2019, cât și pe o eroare procedurală de inter­pretare, așa cum demonstrează Proba P6 redată în cuprinsul cererii de recurs.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Se reține că în sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea în limitele competenței atribuite prin lege fiind de ordine publică.

Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanță sunt supuse numai apelului.

Se constată că prin cererea de chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, astfel cum a fost modificată și precizată, reclamantul A. în calitate de administrator al societății B. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei ORC-TB la radierea mențiunii privind dizolvarea societății B. S.R.L. și radierea mențiunii cu privire la mandatul administratorilor în sensul de a se redacta:

"că aceștia sunt numiți pe o perioadă de doi ani, mandatul acestora fiind reînnoit în mod automat, fără alte formalități, cu perioade succesive de doi ani, ca excepția cazului în care Adunarea Generală decide altfel".

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care curtea de apel a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă B. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 1201/21.07.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-pârât OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, sentință prin care a fost respinsă acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului.

Potrivit art. 25 alin. (4) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului:

"Tribunalul va judeca de urgență recursul în camera de consiliu".

Totodată, Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevede la art. 7:

"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară".

Se reține prioritatea analizării excepției inadmisibilității căii de atac, întrucât, pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Așa fiind, în condițiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1239/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1239/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2022.