ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 418/2020

Ședința publică din data de 14 februarie 2020

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 9 iunie 2017 pe rolul Tribunalul București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamanții A., B., C. și D. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național al Registrului Comerțului, au solicitat să se acorde bunului destinația prevăzută de actul constitutiv, în sensul atribuirii acestuia asociaților prin constatarea transmiterii dreptului de proprietate prin efectul legii la data radierii societății, de la societatea lichidată E. S.R.L. către asociații acesteia, cu privire la bunul teren în suprafață de 750 mp situat în București, str. x, înscris în CF nr. x a Municipiului București, provenita din conversia de pe hârtie a CF nr. x, identificat cu nr. cadastral x, către asociații A. - cota de 12,50%, B. - cota de 17,50%, B. ca cesionară a drepturilor lui F. - cota de 17,50%, C. - cota de 12,50%, D. SRL- cota de 40%.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 527 și urm. C. proc. civ., art. 249 alin. (1) C. civ., art. 43 din Actul Constitutiv, art. 237 din Legea nr. 30/1990.

Prin sentința civilă nr. 4375 din 23 noiembrie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, ca neîntemeiată, și a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că din coroborarea textelor de lege menționate rezultă că, în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. (13) din Legea nr. 31/1990 se poate solicita să se constate ca bunurile societății radiate revin asociaților/acționarilor doar în ipoteza în care societatea nu a fost supusă procedurii lichidării, fiind radiată de instanța în baza art. 237 alin. (9) din lege. Din materialul probator administrat în cauză a rezultat însă că societatea E. S.R.L. a fost dizolvată prin sentința civilă nr. 5887/2011 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2011, ca urmare a nedepunerii situațiilor financiare anuale.

În baza rezoluției directorului Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ilfov nr. 502978/2012 pentru societatea dizolvată a fost numit lichidator G. Astfel, societatea nu a fost radiată ca urmare a faptului că nu s-a efectuat procedura lichidării față de societate, ci ca urmare a depunerii bilanțului de lichidare de către lichidatorul desemnat.

Radierea nu a fost dispusă prin hotărâre judecătorească, ci prin rezoluție a directorului registrului comerțului, respectiv prin rezoluția 2547/2013 a directorului Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ilfov. În acest bilanț de lichidare s-a reținut ca societatea nu deține bunuri imobile.

Așa fiind, a rezultat că prezenta cerere nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 237 alin. (13) coroborat cu alin. (8) și 10 din Legea nr. 31/1990, având în vedere că pentru societatea în discuție a fost desemnat lichidator, acesta îndeplinindu-și obligațiile și întocmind bilanțul final de lichidare în cuprinsul căruia s-a reținut că societatea nu deține bunuri în proprietate, procedându-se ulterior la radierea societății de către directorul registrului comerțului la solicitarea lichidatorului. Nefiind îndeplinite condițiile legale menționate, s-a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 237 alin. (13) din Legea nr. 31/1990, motiv pentru care Tribunalul București a respins ca neîntemeiată, cererea cu care a fost învestit.

Împotriva sentinței civile nr. 4375 din 23 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, reclamanții A., B., C., D. S.R.L. au declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 1498/2018 din 25 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins ca nefondat.

În termen legal, reclamanții A., B., C. și D. S.R.L. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1498/2018 din 25 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În argumentarea motivelor de casare invocate, recurenții au susținut, în esență, că în ceea ce privește soluția dată criticii greșitei calificări a acțiunii ca o acțiune contencioasă și a respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Oficiul Registrului Comerțului, hotărârea este nemotivată, conține motive străine de natura cauzei și a fost dată cu aplicarea greșită a art. 527 și art. 35 și 36 C. proc. civ.

Astfel, instanța de apel a reținut că Oficiul Registrului Comerțului are calitatea de pârât, deoarece acesta a înregistrat radierea societății.

Pronunțând această soluție, instanța de apel nu a explicat în niciun fel motivele pentru care a înlăturat criticile reclamanților întemeiate pe aspectul că efectuarea operațiunilor de înregistrare a radierii societății nu poate conferi calitate procesuală unei părți, calitatea procesuală, fiind acordată de lege unei persoane care ar putea opune un drept similar reclamanților cu cel care face obiectul cererii, condiție neîntrunită în speță.

Au mai arătat recurenții că hotărârea instanței de apel conține motive străine de natura cauzei având în vedere că s-a reținut că "asociații au posibilitatea formulării unei acțiuni în constatare, deoarece reclamanții nu au posibilitatea formulării unei acțiuni în realizare", aspect care nu are nicio legătură cu cauza sau criticile aduse de reclamanți prin apelul formulat în cauză.

De asemenea, recurenții apreciază că instanța a aplicat greșit prevederile art. 527 C. proc. civ. în condițiile în care Societatea nu mai există ca persoană juridică, astfel că Registrul comerțului nu mai putea opera o cerere de înregistrare mențiuni pentru Societate și instituția nu mai putea elibera certificatul constatator al dreptului de proprietate, neexistând niciun motiv care să confere legitimitate procesuală pasivă acestei entități.

În ceea ce privește soluția dată pe fond în legătură cu cererea de atribuire a bunului rămas în urma lichidării, recurenții au susținut că hotărârea este nemotivată cu privire la aplicabilitatea art. 249 C. civ., este dată cu aplicarea greșită a textului legal menționat și cuprinde motive străine de natura cauzei în ceea ce privește reținerea inaplicabilității art. 237 din Legea nr. 31/1990.

Totodată,în opinia recurenților, instanța a analizat greșit aplicabilitatea prevederilor art. 249 C. proc. civ., în loc de art. 249 C. civ., stabilind că aceste prevederi nu sunt aplicabile, din conținutul hotărârii nereieșind în niciun fel de ce prevederile de drept material ale art. 249 C. civ. nu ar fi aplicabile.

Consideră că hotărârea recurată este dată cu aplicarea greșită a art. 249 C. civ. în condițiile în care acesta reprezintă norma generală, iar instanța de fond a stabilit că legea specială, respectiv art. 237 din Legea nr. 31/1990 nu este aplicabilă, dispoziție a instanței de fond cu care au fost de acord și pe care au înțeles să nu o critice pe calea apelului, continuând însă a susține în apel aplicabilitatea prevederilor art. 249 C. civ., care reprezintă norma generală.

Intimatul-pârât Oficiul Național al Registrului Comerțului a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că nu poate avea calitatea de parte în prezenta cauză.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluția preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2018 a fost încuviințat în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 octombrie 2019 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă și a fost acordat termen pentru soluționarea acestuia la 14 februarie 2020, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Vor fi înlăturate criticile referitoare la faptul că decizia recurată nu este motivată, știut fiind că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, neînsușirea de către instanță a argumentelor aduse de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat.

Criticile recurenților nu susțin motivul privind contradictorialitatea hotărârii judecătorești recurate, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată.

Se constată că hotărârea atacată îndeplinește cerințele unei motivări, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Invocând în drept dispozițiile art. 527 și urm. C. proc. civ., art. 249 alin. (1) C. civ., art. 237 din Legea nr. 30/1990, prin acțiunea dedusă judecății, reclamanții A., B., C. și D. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național al Registrului Comerțului, au solicitat să se acorde bunului destinația prevăzută de actul constitutiv, în sensul atribuirii acestuia asociaților prin constatarea transmiterii dreptului de proprietate prin efectul legii la data radierii societății, de la societatea lichidată E. S.R.L. către asociații acesteia, cu privire la bunul teren în suprafață de 750 mp situat în București.

În speță, recurenții-reclamanți sunt nemulțumiți de faptul că instanța de apel nu a analizat cauza și prin prisma unuia dintre temeiurile de drept ale cererii formulate, respectiv prin prisma art. 249 C. civ.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, în motivare, instanța de control judiciar s-a raportat în mod legal la prevederile art. 237 din Legea nr. 31/1990 (analizarea cauzei prin prisma acestui temei legal nefiind contestată de către recurenți), iar nu la cele ale art. 249 C. civ., știut fiind că, în materia dreptului societar, dispozițiile dreptului comun se completează cu dispozițiile Legii speciale a societăților comerciale nr. 31/1990, iar în cauză nu se poate face abstracție de principiul specialia generalibus derogant, generalia specialibus non derogant, ce este aplicabil întocmai.

Chiar dacă instanța de apel a reținut în mod succint că dispozițiile art. 249 alin. (1) C. civ. nu sunt aplicabile în cauză, acest aspect nu este de natură a schimba legalitatea soluției pronunțate și nici nu justifică invocarea motivelor de recurs bazate pe nemotivarea hotărârii sau pe aplicarea greșită a unor norme de drept material.

Este adevărat că susținerile vizând inaplicabilitatea art. 237 din Legea nr. 31/1990 sunt străine de conținutul concret al criticilor formulate prin cererea de apel, însă soluția primei instanțe de control judiciar este sprijinită și de alte considerente, așa încât nu se poate reține că întreaga motivare este străină de raportul dedus judecății, întrucât numai într-o atare situație s-ar putea reține incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, se constată că dintr-o eroare materială în considerentele deciziei recurate instanța de apel a făcut referire la dispozițiile art. 249 C. proc. civ., fiind evident faptul că potrivit considerentelor hotărârii instanța a avut în vedere prevederile art. 249 C. civ., pe care, în mod legal, le-a apreciat ca fiind inaplicabile speței.

De altfel, dispozițiile art. 249 C. civ., invocate de către recurenți, nu erau în vigoare la data pronunțării sentinței nr. 5887 din 13 mai 2011 în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului București, prin care s-a dispus dizolvarea judiciară a societății E. S.R.L..

În mod eronat, recurenții-reclamanți se prevalează de aplicarea greșită a dispozițiilor art. 527 și art. 35 și 36 C. proc. civ., în condițiile în care cererea întemeiată pe dispozițiile art. 237 din Legea nr. 31/1990 implică, pentru soluționarea ei, desfășurarea unei proceduri contencioase, contradictorii, cu participarea tuturor părților interesate, în cauză - asociații societății radiate și Oficiul Registrului Comerțului, având în vedere că acesta din urmă a înregistrat radierea societății.

Considerentele criticate relativ la reținerea de către instanța de apel a faptului că asociații au posibilitatea să formuleze o acțiune prin care să solicite să se constate că a fost transmis dreptul de proprietate asupra bunurilor deținute de societate la momentul radierii, deoarece nu posibilitatea formulării unei acțiuni în realizarea dreptului de proprietate împotriva societății radiate, nu reprezintă relevanță în construirea raționamentului logico-juridic ce a fundamentat soluția adoptată.

Fără a reitera cele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu este incident nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât, astfel cum s-a arătat, instanța de apel a dat o corectă eficiență normelor de drept material incidente speței.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți D. S.R.L., B., C. și A. împotriva deciziei civile nr. 1498/2018 din 25 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, menținând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți D. S.R.L., B., C. și A. împotriva deciziei civile nr. 1498/2018 din 25 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2020.