ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.03.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 611/2022

HOTĂRÂRE
15.03.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 611/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 15 martie 2022

Asupra cererii de revizuire de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1166 din 12 mai 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B., în nume propriu și în reprezentarea minorei C., împotriva deciziei civile nr. 733/2019 din 6 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, A., B. și C. au formulat cerere de revizuire.

În motivarea cererii, revizuenții arată că au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 733/2019 din 06 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Potrivit revizuenților, după ce li s-a comunicat obligația de a achita taxa judiciară de timbru, prin apărătorul ales, au formulat cerere de ajutor public judiciar, prin care în principal au solicitat instanței scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, iar în subsidiar, eșalonarea acesteia.

La termenul din 17 martie 2021 s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru soluționarea cererii de ajutor public judiciar, pentru termenul din 12 mai 2021, dată la care instanța a anulat recursul ca netimbrat, reținând eronat că cererea de ajutor public judiciar ar fi fost respinsă la termenul din 17 martie 2021, cât și faptul că împotriva acestei soluții, petenții nu au formulat cerere de reexaminare.

Față de aceste argumente, consideră că cererea de revizuire se încadrează în prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cererea privind acordarea ajutorului public judiciar nefiind soluționată la data la care instanța a anulat recursul ca netimbrat.

Astfel, revizuenții apreciază că instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, esențial pentru continuarea procesului, având în vedere cuantumul mare al taxei judiciare de timbru - 23.301,83 RON.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 509 și următoarele C. proc. civ.

Cererea de revizuire le-a fost comunicată intimaților la 25 ianuarie 2022, astfel cum reiese din dovezile aflate la dosar.

La 24 februarie 2022, intimata D. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire.

Examinând cererea de revizuire formulată în cauză, prin prisma motivului de revizuire și a argumentelor invocate de revizuenți, Înalta Curte reține următoarele:

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Acest motiv de revizuire reprezintă aplicarea principiului disponibilității, precum și a obligației instanței de a se judeca toate pretențiile deduse judecății, respectiv pretențiile formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată, de pârât în cererea reconvențională, de părțile inițiale în cererile de intervenție forțată, de terțul intervenient în cererea de intervenție voluntară principală.

Înalta Curte arată că acest motiv de revizuire se referă la obiectul cererilor cu care a fost sesizată instanța, deci la pretențiile concrete formulate de părți prin cereri având natura juridică a unei cereri de chemare în judecată.

Motivul de revizuire vizează atât cererile principale, cât și pe cele accesorii, în condițiile în care acestea nu au rămas fără obiect ca urmare a soluționării cererilor principale, precum și cererile cu caracter subsidiar, în măsura în care cererea principală a fost admisă, sau, după caz, respinsă.

Înalta Curte reține că, în susținerea cererii de revizuire, revizuenții au invocat că instanța a dispus anularea cererii de recurs înainte de soluționarea cererii de ajutor public judiciar.

Or, situația invocată nu poate fi asimilată motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în sensul că instanța a omis să soluționeze un capăt de cerere.

Pentru aceste motive, constatând că nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în cauză.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții A., B. și C. împotriva deciziei nr. 1166 din 12 mai 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 martie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-12-04
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2245/2025
Ședința publică din data de 4 decembrie 2025 Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele aspecte: 1. Obiectul cererii de revizuire Prin decizia nr. 1329 din 12 iunie 2025, pronunțată în cadrul dosarului nr. x/2022, Înalta C
ÎCCJ 2022-11-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5070/2022
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea ce face obiectul cererii de revizuire Prin încheierea din data de 20 octombrie 2021, p
ÎCCJ 2024-01-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 13/2024
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2024 Asupra cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele litigiului: 1. Cererea de revizuire: Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru c
ÎCCJ 2022-03-02
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 486/2022
Ședința publică din data de 2 martie 2022 Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele: La 17.02.2021, A. a înregistrat în cadrul dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă în
ÎCCJ 2024-02-29
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 590/2024
Ședința publică din data de 29 februarie 2024 asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei La 10 iulie 2023, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost înregistrat, sub nr.
Sursă