ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.01.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 6/2022

HOTĂRÂRE
18.01.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 6/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 20 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate rezoluțiunea de plin drept, fără notificare ori îndeplinirea vreunei alte formalități prealabile și fără punerea în întârziere, a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din data de 29.01.2014 și să se dispună repunerea părților în situația anterioară, cu plata daunelor interese.

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor-interese în sumă totală de 357.233,81 RON, reprezentând daune-interese compensatorii în sumă totală de 346.301,56 RON, ca urmare a pierderii finanțării nerambursabile contractate de societatea reclamantă, prin contractul de finanțare nr. x/29.11.2013, și daune-interese moratorii în sumă de 10.932.25 RON, calculate pe perioada dintre data scadenței obligației de livrare a utilajului contractat cu pârâta conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x din data de 29.01.2014 și data rezoluțiunii de drept a acestuia.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 128.614,75 RON, reprezentând echivalentul valorii avansului plătit pârâtei, cu titlul de garanție a executării obligațiilor sale, conform facturii nr. x/19.02.2014 și a sumei de 18.674,03 RON, reprezentând dobânda legală aferentă debitelor menționate, calculate începând cu data rezoluțiunii de drept a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 29.01.2014, încheiat între părți, până în prezent, cu obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1166, art. 1167 alin. (1), art. 1170, art. 1171, art. 1172 alin. (1), art. 1173 alin. (1), art. 1174 alin. (1) si (4), art. 1182 alin. (1), art. 1183 alin. (2) coroborat cu art. 1188 alin. (1), art. 1191 alin. (1), art. 1201, art. 1225, art. 1226 alin. (1), art. 1235, art. art., 1241, art. 1270, art. 1271, art. 1274 alin. (1), art. 1321, art. 1322, art. 1350, art. 1480, art. 1481 alin. (1) si (2), art. 1483, art. 1485, art. 1521, art. 1522, art. 1523, art. 1530, art. 1531 alin. (1) si (2), art. 1532 alin. (1), art. 1538, art. 1539, art. 1544, art. 1547, art. 1548, art. 1549-1554 din C. civ.

La data de 03.03.2017, pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin sentința nr. 1157/C din 26 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., și a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 12.434 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1559/Ap din 23 octombrie 2018, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a admis în parte apelul declarat de reclamata A. S.A. împotriva sentinței atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. și, în consecință, a constatat rezoluțiunea de plin drept a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din data de 29.01.2014, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.858 RON, cu titlu penalități de întârziere, și suma de 275 RON, cu titlu cheltuieli de judecată, la fond, și a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 11.256 RON cu același titlu, dispunând compensarea acestora până la concurența celei mai mici dintre ele, respectiv obligarea reclamantei să plătească pârâtei suma de 10.981 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.

Prin decizia civilă nr. 541 din 05.03.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1559/Ap din 23 octombrie 2018 și a încheierii premergătoare din 16 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, a fost casată decizia recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea determinării proporționalității cheltuielilor de judecată în raport pretențiile admise.

Prin încheierea de ședință din 15 septembrie 2020, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în vederea deliberării și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar eventualele concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 30 septembrie 2020.

Prin decizia civilă nr. 853/Ap din 6 octombrie 2020, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a admis apelul reclamantei împotriva sentinței atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă și s-a constatat rezoluțiunea de plin drept a contractului de vânzare cumpărare nr. x din data de 29.01.2014.

De asemenea, instanța de apel a obligat pârâta la plata sumelor de 3.858 RON, cu titlu penalități de întârziere și de 10.263,08 RON, reprezentând cheltuieli de judecată la fond.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 6.173,29 RON cu același titlu, dispunând compensarea acestora până la concurența celei mai mici dintre ele, respectiv a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4090,51 RON, cu titlu cheltuieli de judecată, la fond. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A fost obligată intimata-pârâtă să plătească apelantei-reclamante suma de 5131,9 RON cu titlu cheltuieli de judecată în apel și a fost obligată apelanta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte suma de 3603,45 RON, cu același titlu, dispunând compensarea acestora până la concurența celei mai mici dintre ele, respectiv obligarea intimatei-pârâte să plătească apelantei-reclamante suma de 1528,45 RON, cu titlu cheltuieli de judecată, în apel.

Totodată, a fost obligată apelanta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 4.755 RON reprezentând cheltuieli de judecată, în recurs și a sumei de 700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale, în apel, după casare.

La 15 februarie 2021, reclamanta A. S.A., reprezentată prin administrator unic a formulat recurs împotriva încheierii din 15 septembrie 2020 și a deciziei civile nr. 853/Ap din 06 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii și încheierii atacate, și trimiterea cauzei la aceeași instanță în vederea rejudecării cererii de apel în limitele casării dispuse prin decizia civilă nr. 541 din 05.03.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susține că instanța de apel a interpretat greșit limitele casării deoarece a reținut că trimiterea spre rejudecare a operat exclusiv în privința cheltuielilor de judecată și că aspectele care privesc fondul cauzei au fost soluționate și au intrat sub autoritatea de lucru judecat, obiectul rejudecării fiind reprezentat doar de acordarea cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale.

În consecință, recurenta menționează că instanța de apel a reținut în mod greșit că toate criticile din recurs privind fondul cauzei au fost respinse ca neîntemeiate, astfel că, recurenta-reclamantă a căzut în pretenții și este obligată să plătească pârâtei în întregime cheltuielile de judecată efectuate în recurs.

Totodată, recurenta mai arată că instanța de apel în mod eronat nu a acordat cheltuielile efectuate cu timbrarea căii extraordinare de atac, încălcând astfel prevederile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. și principiul non reformatio in pejus.

Recurenta susține că partea care a pierdut procesul în recurs a fost intimata-pârâtă și nu recurenta-reclamantă, prin urmare soluția instanței de apel este nelegală.

De asemenea, recurenta susține că hotărârea atacată este nelegală întrucât instanța de apel a stabilit greșit procentul privind culpa fiecărei părți.

Recurenta susține că și încheierea din 15 septembrie 2020 prin care a fost amânată pronunțarea cauzei la 30 septembrie 2020 este nelegală deoarece instanța de apel a reținut că rejudecarea apelului după casare privește doar dispoziția referitoare la cheltuielile de judecată.

La data de 12 aprilie 2021 recurenta a depus o declarație prin care și-a însușit recursul formulat și semnat prin consilier juridic și a îndreptat erorile materiale strecurate în cererea de recurs.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 28 septembrie 2021, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta a depus punct de vedere prin care se arată că raportul nu conține considerentele acesteia pentru care aspectele de fond evocate de instanța de recurs în primul ciclu procesual nu au intrat în puterea lucrului judecat. De asemenea, se arată că sunt eronate concluziile raportorului privind neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 decembrie 2021, a fost admis în principiu recursul.

La termenul din 18 ianuarie 2022, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce succed.

Recurenta și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

O primă critică întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. vizează faptul că prin decizia atacată au fost interpretate greșit limitele casării în sensul că trimiterea cauzei spre rejudecare a operat exclusiv în privința capătului de cerere privind cheltuielile de judecată și că aspectele care privesc fondul cauzei au intrat sub autoritatea de lucru judecat.

Referitor la limitele casării, Înalta Curte reține că, prin decizia nr. 541 din 5 martie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1559/Ap din 23 octombrie 2018 și a încheierii premergătoare din 16 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., a fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea stabilirii corecte a cuantumului cheltuielilor de judecată, proporțional cu partea din acțiune care a fost admisă.

Instanța de recurs a reținut că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 451 alin. (2) și (4) C. proc. civ., privind compensarea cheltuielilor de judecată, deoarece în operațiunea de stabilire a cheltuielilor de judecată, nu a luat în considerare faptul că unele cheltuieli de judecată au caracter indivizibil, cum ar fi onorariul de avocat, precum și taxele judiciare de timbru, care nu poate fi redus decât în condițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Soluția de casare a deciziei atacate s-a impus întrucât nu s-a putut verifica modul în care au fost stabilite cheltuielile de judecată aferente culpei procesuale și nici modul de compensare a acestora, ținând seama că intimata S.C. B. S.R.L. este "partea care pierde procesul", fiind admisă calea ordinară de atac formulată de apelanta S.C. A. S.A., motiv pentru care s-a concluzionat că nu au fost respectate exigențele impuse de art. 453 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul.

Instanța de apel a interpretat corect aceste dispoziții rejudecând apelul doar în ceea ce privește stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată raportat la partea din acțiune care a fost admisă, motiv pentru care va fi înlăturată această critică întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, în privința cheltuielilor de judecată în recurs, instanța de apel a reținut că, întrucât din considerentele deciziei de casare rezultă că toate criticile din recurs privind fondul cauzei au fost respinse ca neîntemeiate, pârâta nu poate fi obligată la plata taxei judiciare de timbru în recurs, reclamanta fiind partea căzută în pretenții în faza procesuală a recursului, astfel că potrivit art. 453 C. proc. civ. este obligată să plătească pârâtei în întregime cheltuielile de judecată efectuate în recurs.

Într-adevăr, constatând limitele rejudecării rezumate doar la cheltuielile de judecată, capăt de cerere care nu se timbrează întrucât are caracter accesoriu cererii de recurs pentru care legiuitorul nu a prevăzut un regim fiscal distinct, motivarea instanței de apel privind statuările cu caracter definitiv asupra fondului cauzei sunt corecte.

În consecință, fiind admis recursul doar în privința cheltuielilor de judecată, rezultă că recurenta-reclamantă a căzut în pretenții în sensul art. 453 C. proc. civ., motiv pentru care pârâta nu este obligată să plătească cheltuielile de judecată efectuate în recurs.

Contrar susținerilor recurentei prin decizia atacată nu a fost încălcat principiul non reformatio in pejus, reglementat de art. 481 C. proc. civ.

Conform acestui principiu apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât cea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege.

În cauză, prin decizia de casare s-a dispus rejudecarea apelului în vederea stabilirii cuantumului cheltuielilor de judecată proporțional cu pretențiile admise. Așadar recurentului nu i s-a înrăutățit situația în propria cale de atac, dimpotrivă i s-a dat curs cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, însă și această cerere este supusă regulilor prevăzute de 453 alin. (2) C. proc. civ.

Conform acestui text de lege, când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel nu este fondat nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de apel aplicând corect dispozițiile art. 453 alin. (1) și (2) din același cod, deoarece a reținut că pârâta nu este obligată să plătească cheltuielile de judecată efectuate în recurs, aceasta nefiind parte căzută în pretenții, limitele rejudecării trasate de instanța de recurs fiind cele care prevăd exclusiv dreptul părții la acordarea cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte va înlătura și critica recurentei, întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la determinarea procentuală a culpei fiecărei părți, având în vedere că prin decizia atacată instanța de apel a stabilit, pe baza analizării tuturor fazelor procesuale, cuantumul cheltuielilor de judecată proporțional cu partea din acțiune care a fost admisă, astfel cum s-a dispus prin decizia de casare.

Faptul că recurenta nu este de acord cu modul de determinare a procentului culpei reținut de instanța de apel, nu reprezintă o critică de nelegalitate ci de netemeinicie a hotărârii atacate, care nu intră în atribuțiile instanței de recurs.

Recurenta a înțeles să formuleze recurs și împotriva încheierii din 15 septembrie 2020 prin care a fost amânată pronunțarea cauzei pentru data de 30 septembrie 2020, considerând-o nelegală arătând că instanța de apel a reținut că rejudecarea apelului după casare privește doar dispoziția referitoare la cheltuielile de judecată.

Înalta Curte va înlătura această critică având în vedere că dispoziția menționată rezultă din considerentele deciziei de casare, fiind reluată de instanța de apel în considerarea respectării dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. "A." S.A. împotriva încheierii din 15 septembrie 2020 și a deciziei civile nr. 853/2020/Ap din 6 octombrie 2020, ambele pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. "A." S.A. împotriva încheierii din 15 septembrie 2020 și a deciziei civile nr. 853/2020/Ap din 6 octombrie 2020, ambele pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-03-30
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 725/2022
Ședința publică din data de 30 martie 2022 Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. s-a solicitat rezo
ÎCCJ 2024-02-29
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 570/2024
, pârâtul C., ce urmează a fi actualizate cu dobânda legală, calculată de la data punerii în întârziere, respectiv de la data de 8.11.2021. A solicitat să se instituie în sarcina pârâților obligația de a-i achita daune-interese reprezentând
ÎCCJ 2024-06-13
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1330/2024
Ședința publică din data de 13 iunie 2024 Asupra recursului civil de față; Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 21 iunie 2022 pe rolul Tribunalului Brașov, sub nr. x/2022, recla
ÎCCJ 2024-02-28
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 406/2024
Ședința publică din data de 28 februarie 2024 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12.04.2022 pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. x/2022, reclamanta A. S
ÎCCJ 2022-02-01
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 186/2022
Ședința publică din data de 1 februarie 2022 Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată, formulată la 12 iulie 2018 și înregistrată pe rolul Tribunalului Br
Sursă